Prescripţia dreptului la acţiune. Momentul în care începe să curgă termenul de prescripție. Relevanța emiterii facturii și a necontestării acesteia

Raportul juridic dedus judecăţii nu este unul contractual, dreptul şi obligaţia corelativă la încasarea, respectiv plata diferenţei dintre costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere ce revine ca obligaţie de plată beneficiarului, au un izvor legal, respectiv prevederile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 şi art. 33 alin. 2 din HG nr. 268/2007.

În atare condiții, data emiterii facturii nu prezintă nici o relevanță, dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 neputând fi interpretate în sensul stabilirii prescripţiei în funcţie de voinţa reclamantei care poate oricând să emită o factură, ci în sensul că este necesară emiterea facturii pentru ca instituția publică să poată plăti preţul, în absenţa acestui document contabil neputând fi decontat fiscal serviciul executat. Necontestarea facturilor emise nu echivalează cu recunoașterea debitului, nefiind un caz de întrerupere a prescripției, decât „recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge termenul de prescripție” potrivit art. 16 lit a din Decretul nr. 167/1958 . Or această recunoaștere trebuie să fie neîndoielnică, condiție ce nu este îndeplinită în cauză, atâta timp cât facturile nu au fost acceptate la plată.

Domenii speta

Spete similare