Din modalitatea de exprimare reliefată de consemnările din încheierile de şedinţă aflate la dosar, se constată că prima instanţă nu a pus în discuţie şi nu a lămurit, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, oralităţii, nemijlocirii, care guvernează procesul civil, cadrul procesual şi obiectul acţiunii.
În condiţiile în care s-a contestat de către recurenţi calitatea de părţi şi respectiv de moştenitori ai pârâţilor nou introduşi – prin precizarea de acţiune – în cauză, astfel cum s-a consemnat în încheierile de şedinţă de la filele 85, 96, 98, prima instanţă se impunea să pună în discuţie, cu respectarea principiilor oralităţii, contradictorialităţii, nemijlocirii, aspectele vizând natura obiectului cauzei dedus judecăţii şi cadrul procesual, calitatea procesuală a părţilor nou introduse în cauză.
În ceea ce priveşte natura contractului a cărui rezoluţiune se solicită: contractul va fi de întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunurilor înstrăinate.
Dacă obligaţia principală este prestaţia întreţinerii, contractul va fi de întreţinere, chiar dacă în contract s-a stipulat preţul imobilului înstrăinat.”
DECIZIA CIVILĂ NR. 220/R/10 IUNIE 2015
Prin sentinţa civilă nr. 148/23.01.2015 pronunţată de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 1422/307/2011 a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul S V, în contradictoriu cu pârâţii D V şi D M, B F, B G, , B V, S R, , B A, , B I.
S-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare cu clauză întreţinere încheiat între reclamant şi pârâţii D V şi D M la data de 21.04.2008, având ca obiect: casa, grajd cu bucătărie de vară, colejnă şi un saivan pentru oi, suprafaţa de teren de 5770 mp situat în Sighetu Marmaţiei, str. Valea Hotarului nr.267, teren arabil cu suprafaţa de 1400 mp din locul numit” După Iza”, teren fâneaţă în suprafaţă de 1530 mp situat în locul Insula Grdan, precum şi bunurile mobile ce se găsesc pe lângă casă.
S-a constatat că reclamantul a renunţat la judecată cu privire la cererea privind constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere din data de 21.04.2008.
S-au respins excepţiile invocate de către pârâţii D V şi D M, prin întâmpinare.
Au fost obligaţi pârâţii D V şi D M, în solidar să plătească reclamantului suma de 1120,00 lei cheltuieli de judecată.
Au fost obligaţi pârâţii D V şi D M, să plătească în favoarea statului suma de 2211,00 lei reprezentând ajutorul public judiciar sub forma scutirii reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru de care a beneficiat reclamantul prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu din data de 03.08.2011.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin acţiunea civilă înregistrată sub dosarul nr. 1422/307/11.05.2011, reclamantul S V a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D V şi D M, ca instanţa să constate nulitatea absolută a convenţiei încheiate între acesta împreună cu soţia sa care a decedat şi pârâţii, datată 21.04.2008, prin care au fost înstrăinate construcţiile şi terenurile în schimbul întreţinerii.
În motivele prezentate reclamantul a arătat următoarele aspecte:
-La data de 21.04.2008 s-a încheiat o convenţie prin care reclamanţii au dat pârâţilor casa şi anexele gospodăreşti situate în Sighetu Marmaţiei, str. Valea Hotarului, nr.267, cu terenurile aparţinătoare cu obligaţia întreţinerii.
-După încheierea convenţiei soţia reclamantului a mai trăit o lună de zile.
-Pârâta nu a acordat îngrijirile şi cheltuielile de înmormântare defunctei, deşi exista relaţia de rudenie.
-După ce soţia reclamantului a decedat, acestuia nu i-au fost acordate îngrijirile necesare conform clauzelor din contract.
-Cumpărătorii nu au achitat preţul stipulat în convenţie, astfel că vânzarea este lovită de nulitate absolută.
-Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 247/2005, înstrăinarea şi dobândirea prin acte juridice între vii neîncheiate în formă autentică atrage nulitatea absolută.
-Partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract.
Ca temei de drept s-a invocat art.1 şi 2 din Legea nr. 247/2005.
Reclamantul S V a formulat o acţiune civilă în dosarul nr. 3619/307/07.12.2011, prin care a solicitat ca instanţa să dispună rezoluţiunea convenţiei încheiate la data de 21.04.2008, denumită contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere.
În motivele prezentate reclamantul a arătat după ce a fost încheiată convenţia soţia acestuia a trăit două luni, iar în această perioadă pârâţii nu a prestat îngrijirile necesare.
După ce soţia reclamantului a decedat, pârâţii nu au acordat îngrijirile necesare reclamantului, iar pârâta era plecată mai mult în Italia.
Se precizează că pârâta a consumat băuturi alcoolice, a venit în locuinţa reclamantului şi l-a bătut.
Ca temei de drept s-a invocat art.1549, 1550 şi 1552 din codul civil.
Prin încheierea din şedinţa publică din data de 01.02.2012, instanţa sesizată ulterior a pus în discuţie şi a admis excepţia de conexitate, a cauzei înregistrate ulterior sub dosarul nr. 3619/307/2011, la dosarul nr. 1422/307/2011, în temeiul art.164, al.1 din vechiul cod de procedură civilă.
Cu privire la cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a convenţiei de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere, pârâţii au depus note de şedinţă la fila 25, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pe temeiul de drept menţionat, respectiv Titlul X din Legea nr.247/2005. În altă ordine de idei nu s-a menţionat care este cauza de nulitate, privind fondul acesteia.
La fila 76, reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată a altor persoane, B F, B G, B V, S R şi B A, în calitate de pârâţi şi moştenitori ai soţiei sale decedate. În conţinutul acesteia s-a precizat că se renunţă la cererea privind constatarea nulităţii absolute a convenţiei de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere încheiată la data de 21.04.2008, iar pe cale de consecinţă se susţine doar cererea din dosarul conexat cu obiectul privind rezoluţiunea convenţiei prezentate mai sus.
Reclamantul a precizat că are calitate procesuală pasivă şi pârâtul B I, fiind moştenitor al defunctei S A.
Aceşti pârâţi chemaţi în judecată, în calitate de moştenitori ai defunctei întreţinute, pentru opozabilitate, fiind legal citaţi nu şi-au exprimat poziţia procesuală.
În dosarul conexat 3619/307/2011, pârâţii D V şi D M, au depus întâmpinare, prin care au invocat următoarele excepţii: inadmisibilitatea acţiunii în baza textelor menţionate în cerere deoarece actul fiind încheiat sub dispoziţiile vechiului cod civil, acestea sub aplicabile în speţă; excepţia de nechemare în judecată a tuturor persoanelor; excepţia lipsei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte rezoluţiunea care ar aparţine defunctei S A; excepţia prescripţiei de 3 ani care a început să curgă de la data încheierii convenţiei. Cu privire la apărările de fond s-a precizat că se vor depune ulterior.
Din probele de la dosar s-a reţinut că între reclamant şi fosta soţie S A, care a decedat la data de 13.06.2008, s-a încheiat antecontractul intitulat de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere. În conţinutul acestuia se prevede că obiectul actului, este o vânzare a casei, grajdului şi bucătăriei de vară, colejna şi un saivan pentru oi, plus suprafaţa de 5770 mp teren, situate în Sighetu Marmaţiei, str. valea Hotarului, nr.267, precum şi terenurile, de natură arabil cu suprafaţa de 1400 mp din locul numit” După Iza”, suprafaţa de 1530 mp fâneaţă din locul numit „ Insula Grdan” şi toate bunurile mobile de lângă casă.
Preţul de vânzare a fost stabilit la suma de 80.000,00 lei, din care vânzătorii au primit suma de 20.000,00 lei, iar pentru restul de valoare de 60.000,00 lei pârâţii D V şi D M s-au obligat la prestarea întreţinerii pe tot timpul vieţii vânzătorilor.
Cu privire la legea aplicabilă antecontractului încheiat la data de 13.06.2008, instanţa va avea în vedere în principal dispoziţiile art.102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind codul civil, astfel contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.
Art.6, al.2 din NCC, prevede despre aplicarea în timp a legii civile, că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de lege în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
Pentru delimitarea faţă de vânzare, deoarece în speţă, bunurile au fost înstrăinate ( sau s-a promis înstrăinarea lor în viitor) în schimbul întreţinerii şi a unei sume de bani, se pune problema rezolvării naturii juridice a contractului, ceea ce înseamnă a se stabili obligaţia principală, respectiv scopul urmărit de către părţi la încheierea contractului. S-a precizat că în situaţia în care prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului sau bunurilor înstrăinate, contractul va fi de întreţinere, întrucât natura contractului nu poate fi dublă( de vânzare şi de întreţinere). Dacă obligaţia principală a dobânditorului este prestarea întreţinerii, contractul va fi de întreţinere, chiar dacă în contract s-a stipulat preţul imobilului înstrăinat, această împrejurare fiind irelevantă şi nu poate modifica natura juridică a contractului ( Tribunalul Suprem, S.Civ., decizia nr. 121/1984).
În consecinţă instanţa apreciază că antecontractului este de întreţinere, obligaţia principală fiind de întreţinere, iar legea aplicabilă acestuia este codul civil din anul 1864.
Instanţa a avut în vedere şi aspectul invocat de către pârâţii D V şi D M prin întâmpinare, prin excepţia de la lit.”c”, respectiv că dreptul la acţiune în rezoluţiunea din partea defunctei S M, putea fi solicitat doar de aceasta în timpul vieţii, iar nefiind transmisibil nu poate fi recunoscut reclamantului.
Astfel s-a apreciat în acord cu doctrina şi jurisprudenţa că în situaţia în care în contract există o pluralitate de părţi, mai mulţi creditori şi sau debitori, obligaţia de întreţinere este indivizibilă, activ şi pasiv. Drept urmare în caz de pluralitate de creditori, ea nu este considerată îndeplinită dacă nu s-a executat, integral, faţă de toţi creditorii, întinderea şi valoarea prestaţiei fiind în funcţie de necesităţile şi durata vieţii tuturor creditorilor. Drept consecinţă a indivizibilităţii, neexecutarea faţă de unul dintre creditori poate determina rezoluţiunea întregului contract, iar nu „pro parte”, pentru cota- parte din bun ce a aparţinut creditorului faţă de care obligaţia nu a fost executată sau proporţional cu numărul creditorilor neîntreţinuţi.
Decesul creditoarei întreţinute S M, la data 13.06.2008, nu poate avea ca efect desfiinţarea contratului doar în ceea ce priveşte cota parte prezumată de 1/2 din bunurile comune ale soţilor, respectiv pentru reclamant care a introdus acţiunea în rezoluţiune, pe considerentul că defuncta nu a intentat acţiunea în timpul vieţii, prin aplicarea principiului indivizibilităţii prezentat mai sus.
Apreciind probele testimoniale şi înscrisurile depuse la dosar, instanţa consideră că pârâţii D V şi D M nu şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere conform clauzelor contractuale după decesul soţiei acestuia S M, iar pârâta D M a exercitat acte de violenţă faţă de întreţinut. Instanţa a realizat o apreciere globală a aspectelor de fapt prezentate de martorii audiaţi în cauză şi prin coroborarea înscrisurilor, astfel că rezultă fără dubiu că între reclamant, în calitate de creditor al întreţinerii şi pârâţii debitori D V şi D M, a intervenit o deteriorare a componentei psihologice a întreţinerii şi ca urmare relaţiile s-au deteriorat, pârâţii nu au mai avut interes în acordarea întreţinerii, iar reclamantul a fost suspus la violenţe.
Pe cale de consecinţă acţiunea în rezoluţiune a reclamantului este admisibilă în raport de dispoziţiile art. 1020 din codul civil din anul 1864, pe considerentul că prestaţia de întreţinere are un caracter succesiv, iar debitorul este de drept în întârziere conform art. 1079 din codul civil din anul 1864.
Deteriorarea relaţiei de întreţinere, atât în ceea ce priveşte componenta psihologică cât şi aceea materială efectivă de întreţinere, s-a produs la începutul anului 2009, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani.
Contractul de întreţinere are un caracter aleatoriu, iar neexecutarea obligaţiei de întreţinere are ca efect rezoluţiunea întregului contract, astfel că toate bunurile urmează să revină în patrimoniul reclamantului (prin antecontractul încheiat nu s-a transmis proprietatea asupra bunurilor menţionate în convenţie), iar valoarea întreţinerii nu se va restitui. Soluţia contrară ar duce la imposibilitatea pentru beneficiarul întreţinerii de a cere rezoluţiunea contractului din culpa debitorului ori de câte ori valorile primite cu titlu de întreţinere (capitalizate) ar egala valoarea bunului sau bunurilor ori ar depăşi-o.
S-a apreciat că s-ar ajunge astfel la înlăturarea efectelor aleatorii ale contractului, dându-se posibilitatea debitorului de rea-credinţă să înceteze prestarea întreţinerii ori de câte ori valoarea prestaţiilor efectuate depăşeşte valoarea bunului primit ( decizia de îndrumare nr.3/1987, T.S.).
În concluzie instanţa a admis acţiunea în temeiul art.1020 din codul civil din anul 1864, cu consecinţa rezoluţiunii antecontractului încheiat la data de 21.04.2008, nemaifiind obligaţia de a face în sarcina reclamantul privind transmiterea în viitor a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce face obiectul aceste convenţii, iar acestea vor reveni în patrimoniul său libere de orice sarcini.
Rezoluţiunea nu va avea ca efect restituirea prestaţiilor efectuate şi nici suma plătită de către pârâţii D V şi D M, reclamantului şi soţiei decedate.
Referitor la excepţiile invocate de către pârâţii D V şi D M, prin întâmpinare, acestea au fost respinse ca nefondate, pentru considerentele care au fost expuse mai sus.
Instanţa a constatat că reclamantul a renunţat la judecată cu privire la cererea prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a convenţiei încheiate la data de 21.04.2008, în temeiul art. 246, al.1 din vechiul cod de procedură civilă.
În temeiul art.274 şi 276 din vechiul cod de procedură civilă, pârâţii D V şi D M, au fost obligaţi să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1120,00 lei reprezentând onorariu avocaţial.
În temeiul art.19, al.1 din OUG nr.51/2008 modificată, pârâţii D V şi D M, au fost obligaţi să plătească statului suma de 2211,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru de care a fost scutit reclamantul în urma admiterii cererii de ajutor public judiciar.
Împotriva sentinţei civile nr. 148/23.01.2015, pronunţate de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 1422/307/2011, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865, au formulat recurs recurenţii-pârâţi D V şi D M, solicitând în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi 5 C.pr.civ. 1865, admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 148 din 23.01.2015 şi trimiterea cauzei în rejudecare, instanţei de fond şi în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii cererii în rezoluţiune formulată de reclamant, a obligării pârâţilor la cheltuieli de judecată faţă de reclamant şi la plata către stat a sumei de 2211,00 lei, reprezentând ajutor public judiciar, în principal, ca o consecinţă a admiterii excepţiei de prescripţie a dreptului material la acţiune, dar şi în urma examinării pe fond, a sentinţei recurate.
Pentru cererea subsidiară din recurs, solicită cheltuieli de judecată la fond şi în recurs.
În sensul solicitărilor din recurs, solicită a se avea în vedere dispoziţiile art.304 pct. 6,7,8 şi 9 C.proc.civ. 1865, precum şi dispoziţiile art. 3041 C.proc.civ. 1865.
În motivele de recurs, recurenţii au arătat că, în opinia acestora nelegal instanţa de fond a constatat că reclamantul a renunţat la cererea de constatare a nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere din 21.04.2008, deoarece precizările de acţiune ce conţin renunţarea la capătul de cerere privind nulitatea absolută a convenţiei sunt semnate de avocat, or, raportat la dispoziţiile art. 246 alin. 1 şi art. 69 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă 1865, avocatul nu putea renunţa la judecată decât în temeiul unei procuri speciale.
Recurenţii critică de asemenea sentinţa pentru neclarificarea de către prima instanţă a calităţii de parte în cauză a numiţilor B F, B G, S R, B V, B A şi B I şi nici dacă aceştia puteau avea calitate procesuală în cauză, fiind admisă acţiunea şi împotriva acestora, fără existenţa actelor de stare civilă la dosar şi fără a li se fi luat poziţia procesuală, cu toate că o parte dintre aceştia au fost prezenţi la judecată.
Recurenţii critică sentinţa arătând că instanţa de fond dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere din 21.04.2008, fără a clarifica şi a pune în discuţia părţilor, cererile formulate de reclamant, referitoare la: constatarea că a intervenit rezoluţiunea convenţiei din 21 aprI 2008, ca urmare a operării de drept a acesteia (acţiune dosar nr. 3619/307/2011 conexat); susţinerea acţiunii înaintată în dosar nr. 3619/307/2011 prin care se solicită rezilierea convenţiei (f. 76-77), cerere reiterată şi prin scriptul de la f. 97.
Din aceste cereri, ar rezulta că reclamantul solicită constatarea rezoluţiunii, ca urmare a clauzei din convenţie referitoare la rezilierea de drept, a acesteia, în cazul în care părţile nu-şi vor duce la îndeplinire obligaţiile.
Pentru a dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere din 21.04.2008, instanţa de fond, stabileşte natura juridică a antecontractului ca fiind de întreţinere, ţinându-se seama de proporţia prestaţiilor din componenţa preţului.
Numai că analiza juridică a antecontractului relevă faptul că nu suntem în prezenţa unei promisiuni de vânzare-cumpărare şi nici a unei promisiuni de întreţinere, motivat de faptul că: preţul de vânzare-cumpărare conform convenţiei, s-a stabilit la suma de 80.000 lei, din care s-a achitat suma de 20.000 lei, iar de restul, adică de suma de 60.000 lei, urmează a fi întreţinuţi, pe viitor, vânzătorii. Specificându-se că întreţinerea urmează a fi acordată în limita sumei de 60.000 lei, contractul încheiat, nu poate fi caracterizat ca fiind de întreţinere, lipsind caracterul aleatoriu al acestuia, iar în ce priveşte vânzarea-cumpărarea, lipsind suma de 60.000 lei din preţ, care nu se achită, nu suntem în prezenţa unui antecontract de vânzare-cumpărare, şi respectiv a unui contract de vânzare-cumpărare definitiv, raportat la modul în care părţile au conceput şi încheiat actul din 21 aprlie 2008.
Ca urmare, instanţa trebuia să aibă în vedere, că părţile invocăexistenţa unui act lovit de nulitate absolută, şi care nu putea fi rezoluţionat, aspectul de nulitate, care era prioritar, înlăturând posibilitatea de a se dispune asupra rezoluţiunii.
Instanţa în cursul judecăţii la fond nu s-a manifestat imparţial, atunci când a pus în vedere reclamantului să depună în scris precizarea la acţiune, în sensul că solicită rezoluţiunea contractului; în încheierea de la f. 103, fiind consemnată declaraţia de abţinere a judecătorului, dar încuviinţează cererea de probaţiune, calificând calitatea procesuală a persoanelor chemate în judecată ca intervenienţi în interes propriu.
Au fost încălcate şi disp. art. 261 C.proc.civ. prin faptul că instanţa de fond a făcut o apreciere „globală” a aspectelor de fapt prezentate de martori, fără o Aliză a sincerităţii acestora şi împrejurările în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei. Aşa se explică şi aprecierea contradictorie referitoare la data de la care pârâţii D nu şi-ar fi respectat obligaţiile, reţinându-se că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere după decesul soţiei reclamantului, iar deteriorarea relaţiei de întreţinere a avut loc la începutul anului 2009, situaţie în care, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Or, aceste aspecte trebuiau clarificate de către instanţa de fond, ele prezentând importanţă şi sub aspectul excepţiei de prescripţie invocată.
În opinia recurenţilor soluţia instanţei de fond este nelegală şi sub aspectul respingerii excepţiei de prescripţie a dreptului material la acţiune, dar şi sub aspectul analizei pe fond, a cererii reclamantului, în privinţa rezoluţiunii. Atât în acţiunea introductivă, cât şi în acţiunea conexată, reclamantul a arătat că pârâţii după moartea soţiei, nu s-au mai achitat de obligaţia de întreţinere. Or, soţia S A, decedând la data de 13.06.2008, iar cererea în rezoluţiune fiind formulată la 7 decembrie 2011, acţiunea formulată de reclamant, este prescrisă, ţinându-se seama de dispoziţiile art. 3 şi 7 din decretul nr. 167/1958, fiind formulată după termenul de 3 ani, în aprecierea recurenţilor.
Referitor la probele de martor, interpretarea depoziţiei acestora, relevă faptul că după moartea soţiei reclamantului, care era mătuşa pârâtei D M, reclamantul, împăcându-se cu fratele lui, cu care era certat, a refuzat întreţinerea din partea pârâţilor, afirmând o atitudine provocatoare, cu scopul de a realiza posibilitatea de a rezoluţiona convenţia încheiată.
Pârâţii s-au achitat de obligaţiile asumate prin convenţie, locuind alături de reclamant şi fosta soţie, fără a fi neînţelegeri, privind întreţinerea, decât începând cu data morţii lui S A, reclamantul dorind a se „preda” spre întreţinere, fratelui său S I, sub influenţa căruia a promovat procesul.
De altfel, actul intitulat contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere din 21 aprilie 2008, este un act lovit de nulitate absolută, situaţie ce înlătură posibilitatea de analiză a acestuia sub aspect de rezoluţiune, cererea reclamantului în rezoluţiunea convenţiei fiind inadmisibilă, nefiind în prezenţa unui contract de întreţinere, afirmă recurenţii.
Şi în ce priveşte obligarea pârâţilor la achitarea sumei de 2211 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care reclamantul a fost scutit, soluţia instanţei de fond, este de asemenea, nelegală, avându-se în vedere că ajutorul public judiciar a fost recunoscut pentru cererea de nulitate a convenţiei, iar nu pentru cea de rezoluţiune.
Reclamantul, renunţând (reţinerea instanţei) la cererea de nulitate, este nelegală obligarea pârâţilor la plata către stat a sumei, sub aspectul acestei cereri, pârâţii „necăzând în pretenţii”, în sensul disp. art. 18 şi respectiv 19 din OUG nr. 51/2008, ţinându-se seama şi de disp. art. 274 C.proc.civ. 1865.
Intimatul S V a depus întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea întâmpinării se arată că intimatul S V a renunţat la judecata primului capăt de cerere, având ca obiect constatarea nulităţii convenţiei. La data când s-a dispus conexarea intimatul-reclamant S V arată că a afirmat în faţa pârâţilor, în şedinţă publică, întrebat fiind de către instanţă, că renunţă la petitul având ca obiect constatarea nulităţii convenţiei.
Pârâţii nu au invocat nicio excepţie privitoare la renunţarea la judecata primului petit în faţa instanţei fondului şi prin urmare intimatul apreciază că recurenţii nu mai pot invoca acest aspect direct în recurs.
Intimatul arată că a precizat acţiunea în rezoluţiune la data de 10.01.2014, indicând temeiul juridic al acesteia şi chemarea în judecată a fraţilor recurentei.
Intimatul apreciază că a dovedit cu probele administrate că după decesul soţiei sale, pârâţii au început să nu-i mai acorde întreţinere reclamantului. Din luna aprilie 2009, recurenţii-pârâţi au încetat să-i mai lucreze terenurile reclamantului, cuprinse în contract şi au avut o atitudine ostilă faţă de reclamant, pârâta-recurentă ajungând să îl agreseze pe reclamant.
Intimatul arată că, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul 153/1938, termenul de prescripţie de 3 ani curge în situaţia de faţă de la data când s-a refuzat efectiv prestarea întreţinerii, adică din aprI 2009 şi nu de la data decesului soţiei reclamantului, care a survenit în anul 2008, prin urmare intimatul solicită respingerea excepţiei prescripţiei ca fiind nefondată.
Intimatul-reclamant arată că recurenţii-pârâţi au refuzat prestarea întreţinerii – fila 22-23 din dosar.
Intimata B F a depus întâmpinare, arătând că se opune admiterii recursului.
În motivare, intimata a arătat că recurenţii nu l-au întreţinut pe intimatul-reclamant.
Analizând sentinţa civilă nr. 148/23.01.2015 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, pe baza motivelor de recurs formulate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865 tribunalul a constatat că în ceea ce priveşte solicitarea de casare a sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, recursul este fondat. Examinând actele şi lucrările dosarului de fond, ansamblul materialului probator administrat, coroborat cu susţinerile părţilor, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, s-au constatat întemeiate criticile din memoriul de recurs vizând necercetarea corespunzătoare a fondului cauzei de către prima instanţă.
Din modalitatea de exprimare reliefată de consemnările din încheierile de şedinţă aflate la dosar, se constată că prima instanţă nu a pus în discuţie şi nu a lămurit, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, oralităţii, nemijlocirii, care guvernează procesul civil, cadrul procesual şi obiectul acţiunii.
În condiţiile în care s-a contestat de către recurenţi calitatea de părţi şi respectiv de moştenitori ai pârâţilor nou introduşi – prin precizarea de acţiune – în cauză, astfel cum s-a consemnat în încheierile de şedinţă prima instanţă se impunea să pună în discuţie, cu respectarea principiilor oralităţii, contradictorialităţii, nemijlocirii, aspectele vizând natura obiectului cauzei dedus judecăţii şi cadrul procesual, calitatea procesuală a părţilor nou introduse în cauză.
În ceea ce priveşte natura contractului a cărui rezoluţiune se solicită: contractul a fost de întreţinere dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunurilor înstrăinate.
Dacă obligaţia principală este prestaţia întreţinerii, contractul este de întreţinere, chiar dacă în contract s-a stipulat preţul imobilului înstrăinat.
Dacă creditorul are mai mulţi moştenitori, problema se pune sub raportul exercitării dreptului patrimonial de a cere rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei în trecut până la decesul creditorului, care se transmite indivizibil asupra tuturor moştenitorilor, oricare dintre ei putând să intenteze acţiunea.
Acţiunea în rezoluţiunea contractului pentru neexecutare are caracter patrimonial. Partea care nu şi-a executat obligaţia deţine fără cauză prestaţia efectuată de creditorul întreţinerii. Dreptul la acţiune se transmite asupra moştenitorilor, care îl pot exercita în cadrul termenului de prescripţie.
Prima instanţă se impunea să clarifice în ce calitate stau în proces numiţii B F, B G, S R, B V, B A şi B I. În acest sens, se impunea citarea acestora la interogatoriu şi lămurirea poziţiei procesuale a acestora, după administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia se impunea a fi depuse actele de stare civilă privind dovedirea calităţii acestora de moştenitori şi a probei cu interogatoriul, pentru elucidarea poziţiei procesuale a acestora.
Incongruenţele reliefate de consemnările din dosarul de fond privind pe numiţii B F, B G, S R, B V, B A, B I , precum şi privind obiectul cauzei, reflectă de asemenea necercetarea corespunzătoare a cauzei.
Raportat la invocarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune se impunea administrarea de probe pentru a elucida momentul începerii cursului prescripţiei extinctive.
Având în vedere dispoziţiile art. 305 Cod procedură civilă 1865 care arată că în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probaţiunii şi sub acest aspect, al elucidării momentului începerii cursului prescripţiei extinctive.
Raportat la considerentele expuse, având în vedere motivele de recurs apreciate ca fiind întemeiate arătate mai sus, tribunalul a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 312 alin. 1 şi alin. 5 Cod procedură civilă 1865 şi în consecinţă a admis recursul, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere, cu observarea considerentelor ce preced, va pune în discuţie şi va lămuri cadrul procesual corect pentru prezenta acţiune în rezoluţiune a contractului de întreţinere şi va administra probe pentru lămurirea momentului începerii cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi a tuturor împrejurărilor ce vor reieşi din dezbateri, în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.