Prescripţia dreptului material la acţiune. Întreruperea curgerii termenului de prescripţie

C. civ.: art. 2539.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. b din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, în temeiul prevederilor art. 6 alin. 4 din Codul civil, introducerea unei cereri de chemare în judecată are efect de întrerupere a curgerii termenului de prescripţie.

Conform art. 2539 alin. 2 din Codul civil, dispoziţii aplicabile în cauză, în baza art. 204 din Legea nr. 71/2011, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea a fost anulată, însă, cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată  precedentă, cu condiţia ca noua cerere să fie admisă.

În situaţia în care cererea ulterioară a fost introdusă înăuntrul termenului de 6 luni, instanţa va proceda la examinarea cauzei pe fond, iar dacă în urma acestei examinări, pretenţiile reclamantului sunt apreciate ca fiind fondate, prescripţia dreptului material la acţiune se consideră că este întreruptă.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

 Prin Sentinţa nr. 2557 din 13.10.2014, pronunţată de Tribunalul Mureş - Secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis  excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâtul  Serviciul Fiscal Orăşenesc Sovata.

De asemenea, s-a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în garanţie formulată de pârât împotriva Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Mureş.

În susţinerea recursului s-a arătat că soluţia primei instanţe este rezultatul greşitei aplicări a legii, în sensul că, prima instanţă, în mod eronat, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, aceasta ignorând dispoziţiile speciale ale art. 2539 din Codul civil  coroborate cu art. 204 din Legea nr. 71/2011.

Astfel, recurentul a arătat că, în cauză, termenul de prescripţie s-a întrerupt la data de 13.09.2013, când a formulat prima dată cererea de chemare în judecată, chiar dacă aceasta a fost anulată în faza de regularizare, întrucât a introdus o nouă cerere în termenul legal, respectiv de 6 luni.

În drept, recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, art. 2539 din Codul civil.

Intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este temeinică şi legală.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele invocate în calea de atac promovată.

Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor de recurs formulate, Curtea a constatat următoarele:

Reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare în cuantum de 2636 lei, ce a fost achitată în temeiul prevederilor OUG nr. 50/2008, la data de 08.12.2008.

Întrucât taxa în discuţie este una de natură fiscală, este supusă termenului de prescripţie reglementat de legea specială, respectiv art. 135 din OG nr. 92/2003, acesta fiind de 5 ani şi curge de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire.

Faţă de cele reţinute anterior, precum şi ţinând seama de dispoziţiile art. 6 alin. 4 din Codul civil, instanţa a constatat că, în cauză, prescripţia a început să curgă la data de 01.01.2009, astfel că termenul de 5 ani s-a împlinit la data de 01.01.2014.

La data de 13.09.2013 reclamantul a solicitat Tribunalului Mureş obligarea Administraţiei Finanţelor Publice Sovata la restituirea taxei pe poluare achitate, cererea sa fiind anulată în procedura regularizării, prin Încheierea nr. 110/C din 24 martie 2014, pronunţată în dosarul nr. 4790/102/2013 al Tribunalului Mureş, întrucât nu achitase taxa judiciară de timbru în contul bugetului local al localităţii de domiciliu.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă la data de 10.06.2014, prin Încheierea nr. 253/C a aceleiaşi instanţe.

La data de 17 iunie 2014 reclamantul a formulat o nouă cerere de chemare în judecată, achitând taxa judiciară de timbru în contul corespunzător.

Potrivit dispoziţiilor 16 alin. 1 lit. b din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, în temeiul prevederilor art. 6 alin. 4 din Codul civil, introducerea unei cereri de chemare în judecată are efect de întrerupere a curgerii termenului de prescripţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 2539 alin. 2 din Codul civil, dispoziţii aplicabile în cauză, potrivit art. 204 din Legea nr. 71/2011, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea a fost anulată, însă, cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de anulare a  rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată  precedentă, cu condiţia ca noua cerere să fie admisă.

Faţă de cele reţinute anterior, în raport de conţinutul dispoziţiilor tranzitorii menţionate, în cazul cererilor de chemare în judecată înregistrate după intrarea în vigoare a Codului civil, atunci când se invocă existenţa unei alte acţiuni având acelaşi obiect, care a fost anulată, instanţa are obligaţia de a verifica dacă  cererea pendinte a fost introdusă în termen de 6 luni de la data când hotărârea anterioară a rămas definitivă. În situaţia în care cererea ulterioară a fost introdusă înăuntrul termenului de 6 luni, instanţa va proceda la examinarea cauzei pe fond, iar dacă în urma acestei examinări, pretenţiile reclamantului sunt apreciate ca fiind fondate, prescripţia dreptului material la acţiune se consideră că este întreruptă.

În speţă, prima cerere de chemare în judecată era formulată în interiorul termenului de prescripţie de 5 ani,  hotărârea prin care s-a anulat cererea a rămas definitivă la data de 10.06.2014, iar noua cerere de chemare în judecată s-a înregistrat la data de 17.06.2014, aşadar în interiorul termenului de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de anulare.

În consecinţă, prima instanţă în mod nelegal a trecut la respingerea cererii ca prescrisă, fără a analiza în prealabilă dacă aceasta este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 498 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza pentru rejudecare Tribunalului Mureş.

Domenii speta

Spete similare