Factură fiscală emisă fără existenţa unui contract între părţi

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă la data de 23.01.2014, sub nr. dosar x/257/2014, reclamanta SC P. M. SRL cu sediul în M. prin reprezentant N. D.  a chemat în judecată pe pârâta SC C. C. SA cu sediul în M., solicitând instanţei:

-Obligarea pârâtei la plata sumei de 12.000 lei reprezentând prestări servicii conform facturii nr. 7/19.01.2011 şi a dobânzii legale de la data de 19.01.2011 până la plata efectivă

- Cheltuieli de judecată

În susţinerea cererii se arată că în baza unei convenţii de prestări servicii încheiate între părţi, reclamanta a prestat servicii pârâtei şi astfel a emis factura fiscală nr. 7/2011 în valoare de 12.000 lei pe care pârâta refuză să o achite.

Acţiunea nu este motivată în drept.

La cerere s-au anexat: factură fiscală, dovada efectuării informării asupra procedurii medierii.

În temeiul art. 200 ncpc instanţa a procedat la regularizarea cererii de chemare în judecată şi ca urmare reclamanta a indicat temeiurile de drept pe care îşi întemeiază acţiunea şi anume art. 942, 948, 969, 970, 1073 cod civil, art. 46 cod comercial, 274 cpc, art. 1164, 1166, 1167, 1179, 1766 ncc, art. 250, 265, 309, ncpc, art. 451/453, ncpc art. 3 din Lg 71/2011, a indicat probele  şi a achitat taxa de timbru corespunzătoare obiectului cererii .

Reclamanta a anexat următoarele înscrisuri: factura fiscală, notificare adresată pârâtei, declaraţie angajată, sold facturi, contract nr. 1/05.01.2010, nr. 2/2010, nr. 3/2010, nr. 4/2009, nr. 10/2009, nr. 11,12,13/2009, nr. 15/2010 încheiate între părţi.

Pârâta depune întâmpinare în condiţiile art. 201 ncpc şi solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pârâta invocă următoarele excepţii:

1.Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, dat fiind faptul că presupusul debit în valoare de 12000 lei figurează din data de 19.01.2011 iar acţiunea a fost înregistrată la 23.01.2014, după împlinirea termenului de prescripţie de trei ani.

2.Excepţia autorităţii de lucru judecat dat fiind faptul că prezenta factură a făcut obiectul unor analize în dosarul civil nr. x/257/2012 al Judecătoriei Mediaş, în cadrul căreia reclamanta  solicitat a se reţine compensarea acestei facturi cu debitul datorat pârâtei, cerere respinsă de instanţă. Apreciază pârâta că există autoritate de lucru judecat chiar şi atunci când faptul juridic este pus în discuţie pe cale incidentă.

3.Excepţia inadmisibilităţii probelor testimoniale conform art. 315 ncpc.

Pe fondul cauzei pârâta declară că nu a existat un raport juridic valabil între păţi, că acesta  a încetat la sfârşitul anului 2010, anterior emiterii prezentei facturi .

La întâmpinare s-au anexat: sentinţa civilă nr. 1021/2012 a Judecătoriei Mediaş, decizia nr. 861/2012 a Tribunalului Sibiu, copie contestaţie în anulare formulată de reclamantă.

Reclamanta formulează răspuns la întâmpinare şi solicită respingerea excepţiilor invocate pentru următoarele:

-Acţiunea a fost înregistrată în termenul legal de trei ani prevăzut pentru operarea dreptului la prescripţie, pârâta fiind somată şi notificată prin intermediul executorului judecătoresc la data de 17.01.2014

-Este pentru prima dată când reclamanta solicită plata acestui debit astfel că nu există autoritate de lucru judecat

-Factura fiscală invocată de reclamantă este însuşită de pârâtă prin semnare şi ştampilare iar potrivit art. 1191 cod civil proba cu martori este admisibilă

-Pârâta este un debitor de rea credinţă dat fiind faptul că ulterior însuşirii facturii a refuzat plata acesteia

Reclamanta a anexat: somaţie pârâtă.

Pârâta a anexat: note de şedinţă, notificare adresată reclamantei la data de 24.01.2014, concluziile expertului contabil depuse la expertiza din cadrul dosarului civil nr. x/257/2012 al Judecătoriei Mediaş, decizia nr. 113/C/2014 a Tribunalului Sibiu de respingere a contestaţiei în anulare.

Prin încheierile de şedinţă din data de 23.06.2014 şi 08.09.2014 instanţa a respins excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi autorităţii de lucru judecat şi a admis în  probaţiune proba cu înscrisuri şi interogatoriul părţilor.

Analizând asupra prezentei cereri instanţa a reţinut:

Între părţi a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1/01.02.2010 fila 91 dosar, potrivit căruia reclamanta a luat spre folosinţă restaurantul P. din M. aflat în patrimoniul pârâtei.

Contractul a fost încheiat pe durată determinată respectiv 1 an începând cu data de 01.02.2010 până la 31.01.2011.

La data de 31.12.2010, anterior expirării  duratei contractuale , de comun acord părţile au încetat contractul întocmind procesul verbal de predare primire fila 92 dosar, prin care reclamanta  a predat pârâtei restaurantul P., cheile, s-a efectuat inventarul mijloacelor fixe şi a obiectelor, s-a citit contoarul da gaz, curent şi apă.

De asemenea în perioada 2009/2010, între reclamantă şi societatea SC N. I. SRL , în calitate de administrator al Restaurantului P. s-au încheiat mai multe contracte de prestări servicii potrivit cărora reclamanta a efectuat meniuri pentru diverse ocazii desfăşurate în incinta restaurantului , contracte care exced prezentului obiect al cauzei.

Cu toate acestea instanţa constată că reclamanta în acţiunea formulată declară că a încheiat cu pârâta convenţie de prestări servicii, în realitate cu pârâta s-a încheiat contractul de închiriere anterior identificat, prestările de servicii fiind încheiate cu o altă societate aşa cum contractele depuse la dosar dovedesc.

La data încetării contractului de închiriere nr. 1/2010, între părţi au intervenit neînţelegeri cu privire la restituirea unei garanţii în sumă de 25000 lei  constituită de  reclamantă şi refuzul pârâtei de a-i achita garanţia reţinută în contul unor debite privind plata chiriei şi astfel în urma litigiului dintre părţi a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1021/10.05.2012 prin care  reclamanta a fost obligată a achita pârâtei suma de 14745,97 lei chirie restantă; 2463,56 lei penalităţi şi 1383,55 lei contravaloare obiecte lipsă precum şi cheltuieli de judecată.

În cadrul acestui proces reclamanta  invocat şi prezenta factură nr. 7/19.01.2011 reprezentând prestări servicii efectuate pârâtei, solicitând compensare acesteia cu debitul format din contravaloarea chiriei restante.

În considerentele hotărârii civile s-a menţionat că această factură care prezintă doar o semnătură olografă , nu şi ştampila pârâtei, reflectă operaţiuni ulterioare întocmirii procesului verbal din 31.12.2010 când părţile au încetat contractul , şi când nu s-a pus în discuţie eventuale debite dimpotrivă procesul verbal certifică lipsa unor obligaţii a pârâtei faţă de reclamantă.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamantă tocmai pentru respingerea acestei solicitări de compensare a acestei facturi cu debitul datorat pârâtei, iar prin decizia Tribunalului Sibiu nr. 861/2012 s-a respins recursul reclamantei.

Împotriva acestor sentinţe reclamanta  a formulat contestaţie în anulare , iar prin decizia nr. 113/12.02.2014 Tribunalul Sibiu a respins cererea reclamantei.

În aceste condiţii reclamanta promovat prezenta acţiune solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 12000 lei înscrisă în factura nr. 7/19.01.2014, reprezentând presupuse servicii prestate pârâtei, fără ca reclamanta să poată exprima cert în ce  au constat acele prestări de servicii în condiţiile în care nu a avut contract încheiat cu pârâta decât acel contract de închiriere încetat la data de 31.12.2010.

La interogatoriul luat reprezentantului reclamantei, fila 115 dosar acesta declară că factura emisă este una valabilă chiar dacă reprezentantul pârâtei l-a notificat pentru a anula factura care nu are suport în realitate. Susţine că pârâta şi-a însuşit factura care este semnată şi ştampilată de pârâtă şi că urmare a adresei nr. 78/30.12.2010 de clarificare a situaţiei economico-financiare a celor două societăţi, reprezentanţii acestor societăţi s-au întâlnit la data de 19.01.2011 şi au convenit ca reclamanta să emită prezenta factură reprezentând mesele servite şi organizarea de evenimente de către reclamantă în cursul anului 2010.

La interogatoriul luat pârâtei fila 121 dosar, aceasta nu recunoaşte că ar fi existat o asemenea întâlnire între reprezentanţii celor două societăţi, şi declară că semnătura de pe factura în cauză nu aparţine reprezentantului legal al societăţii şi că la 2/3 zile de la emiterea acestei facturi pârâta a solicitat reclamantei anularea facturii emisă în lipsa unui contract.

Reclamanta la suplimentul de interogatoriu fila 122 dosar declară că factura în cauză nr. 7/2011 nu  încorporează alte facturi.

Pârâta la suplimentul de interogatoriu fila 125 dosar declară că imediat ce reprezentantul legal al pârâtei a aflat de semnarea şi emiterea acestei facturi a solicitat anularea acesteia.

La dosarul cauzei există mai multe copii ale facturii nr. 7/19.01.2011 în sumă de 12000 lei şi anume : la fila 19 dosar factura poartă semnătura şi ştampila pârâtei, la fila 13 dosar factura poartă doar semnătura olografă fără ştampila pârâtei, aceeaşi factură este depusă şi la fila 18 dosar.

Adresa nr. 78/30.12.2010 la care reclamanta face referire în interogatoriu aflată la fila 14 dosar, nu face nici o referire la debitul de 12000 lei datorat de pârâtă ci doar la garanţia de 25000 lei constituită de reclamantă pe care aceasta o solicită luându-şi obligaţia ca la data de 20.01.2011 să achite toate restanţele faţă de pârâtă  la utilităţi şi chirie, ori este greu de crezut că având într-adevăr de încasat presupusa datorie de 12000 lei de la pârâtă, reclamanta să omită a face referire la plata acesteia , în condiţiile în care are datorii faţă de pârâtă aşa cum a şi recunoscut.

Dacă există această datorie de 12000 lei reprezentând prestare servicii anume masă şi organizare de evenimente din contractele depuse la dosar, instanţa constată că acest debit nu poate proveni dintr-un contract de închiriere ci din contractele de prestări servicii încheiate cu o altă societatea aşa cum s-a menţionat anterior.

Factura fiscală nr. 7/19.01.2011 a fost emisă de reclamantă iar la data de 21.01.2011 prin intermediul executorului judecătoresc( nr. 3/24.01.2011) pârâta notifică reclamanta fila 93 dosar, să anuleze factura emisă fără a exista contract pentru prestare servicii şi în consecinţă nici prestări de servicii pentru pârâtă nu au existat. Specifică pârâta că în mod eronat angajatul său în persoana numitului B. M. a semnat această factură, însă în lipsa unei comenzi, lipsa unui contract şi a unui serviciu prestat factura nu poate primi valabilitatea unui înscris juridic.

Înscrisurile depuse la dosar anume contractul de închiriere, contractele de prestări servicii, procesul verbal de predare primire a locaţiei închiriate de reclamantă, hotărârile judecătoreşti pronunţate, adresa reclamantei nr. 78/30.12.2010 răspunsurile ambigue ale reclamantei la interogatoriu şi copiile diferite ale facturii emise au format instanţei convingerea că factura emisă de reclamantă nr. 7/19.01.2011 în valoare de 12000 lei nu a fost niciodată însuşită de pârâtă şi nu are suport juridic, neexistând contract de prestări servicii între părţi şi de asemenea convingerea că reclamanta nu a prestat pentru pârâtă serviciile menţionate, astfel că solicitarea unui debit în sumă de 12000 lei este neîntemeiat.

Pe cale de consecinţă instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 12000 lei cu titlu de prestări servicii.

În temeiul art. 453 alin. 1 ncpc reclamanta va achita pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei reprezentând onorariu avocat justificat cu chitanţe la dosar.

Domenii speta

Spete similare