Obligatia de a face

Dosar nr. 11372/288/2009*

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr.4246

SENTINŢA CIVILA Nr. 6769

Şedinţa publică de la 16 Septembrie 2013

___________________

Pe rol fiind pronunţarea asupra  cauzei civile privind pe reclamanta BE decedată în cursul procesului  cu moştenitorii: SM, BG D,  BGA  şi pe pârâţii: CLLM,  SDPRV, A D S, UC, CLLRV,  având ca obiect obligaţie de a face

La apelul nominal făcut în şedinţa publică

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care

Se constată că dezbaterile  au avut loc în şedinţa publică din data de 02 septembrie 2013, care  s-au consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte  integrantă din prezenta  hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera şi a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea, consecutiv, la data de 09 septembrie 2013  şi pentru data de astăzi  când, în aceeaşi compunere, a deliberat şi a pronunţat următoarea sentinţă

?

INSTANŢA

Deliberând constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.2554/288/2009, reclamanta BE a chemat în judecată pârâtele CLLM,  SDPRV, A D S, UC, CLLRV pentru ca  prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ca prima pârâtă să fie obligată  la întocmirea documentaţiei în vederea punerii sale în posesie şi la punerea sa efectivă în posesie asupra terenului în suprafaţă de 1 ha conform  HCJ 536 din 23 iunie 2006; obligarea pârâtelor la daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei; obligarea pârâtelor la despăgubiri în cuantum de 100lei pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 0,74 ha pe ultimii 3 ani, cu cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că în anul 1991 aceasta şi  autorul său Baniţă Ion au solicitat terenurile cu care s-au înscris în CAP.

În anul 2005 după modificarea Legii fondului funciar a formulat cereri şi pentru  terenurile aflate în posesia  SCPP-Vâlcea,  şi a solicitat restituirea în natură a  acestora fiind validată prin H.C.J. nr.536/23.06.2006 şi respectiv H.C.J. nr.4474,4664/2002.

Deşi s-au emis cele două Hotărâri, pârâta CLLM a refuzat să procedeze la punerea sa în posesie pentru cele 2 suprafeţe de câte 5000mp din pct.„La Opran”, pretextând că terenul nu i-a fost pus la dispoziţie de SCPP, motiv pentru care a chemat-o şi pe aceasta în judecată.

Având în vedere perioada mare de timp care s-a scurs de la validare, reclamanta apreciază că pârâtele au dat dovadă de rea voinţă evidentă şi de o atitudine abuzivă, motiv pentru care solicită acordarea de daune cominatorii.

Cererea se întemeiază, generic, pe dispoziţiile Legii nr.18/1991.

Prin cererea de la fila 45, reclamanta a precizat acţiunea în sensul suprafaţa de teren pe care pârâtele urmează să fie obligate a o pune în posesie este de 3,15 ha şi se compune din terenul de 9000 m.p. din pct. Opran; 2500 m.p. din pct. Păducel şi 20000 m.p. din pct. Cazacu.

Prin aceeaşi cerere reclamanta a renunţat la capătul de cerere prin care solicită despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului şi a solicitat introducerea în cauză a Universitaţii din Craiova.

Prin întâmpinarea formulată la fila 26, A D S a solicitat respingerea cererii reclamantei cu motivarea că pârâta deţine în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă potrivit Legii 268/2001 şi nu are atribuţii în raport de modalitatea  de reconstituirea a dreptului de proprietate la punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate. Conform legii 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe-Ionescu Şişeşti”  şi a sistemului de cercetare şi dezvoltare din domeniile agriculturii  silviculturii şi industriei alimentare SCDP  are în administrare 148,24 ha teren agricol şi neagricol aflat în domeniul public al statului ce urmează să fie predată prin protocol de ADS către SCDP după apariţia Hotărârii de Guvern  de reorganizare a SCDP.

Susţine pârâta că H C J V nr. 536/23.06.2006 cuprinde nereguli ce au fost constatate prin  Nota nr. 61062/16.02.2009 în sensul că prin Hotărârea enunţată  nu se face referire la amplasamentul suprafeţelor validate- aspect obligatoriu în cazul reconstituirii dreptului de proprietate - iar anexa primăriei prin care se susţine că terenul solicitat este reconstituit pe fostele amplasamente este emisă ulterior validării anexei 29 din H C J V nr. 536/23.06.2006, că în condiţiile în care terenul solicitat de reclamantă este cuprins în suprafaţa de 148,24 ha, strict necesară cercetării, astfel cum a fost determinată prin Hotărârea nr.3/04.09.2009 a ASAS „Gheorghe Ionescu Siseşti”, a fost declarată bun de utilitate publică a Statului prin Legea 45/2009 şi nu poate fi scos din proprietatea publică.

La termenul de judecată din 12 aprilie 2010, reprezentantul UC a depus la dosarul cauzei Monitorul Oficial privind  reorganizarea  SDPRV şi preluarea acesteia prin absorbţie de către UC. S-a depus de către aceeaşi parte Protocolul nr. 63/27.01.2010 de predare preluare a bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi nominalizate în anexa la HG 1527/2009, din administrarea SDPRV în administrarea A D S .

Prin cererea de la fila 96 dosar, reclamanta a formulat o nouă precizare a cererii principale individualizând pe puncte şi vecinătăţi suprafeţele solicitate.

De asemenea,  s-a solicitat  introducerea în cauză a CLLRV cu motivarea că  parte din terenurile ce fac obiectul litigiului se află pe raza teritorială a mun. Rm. Vâlcea.

CLLRV a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât C J l-a validat pe reclamant în baza propunerilor CLLM , ceea ce înseamnă că terenul pentru care se solicită punerea în posesie se află în raza teritorială acesteia excepţie ce  a fost unită cu fondul, în baza art.137 alin.2 C.pr.civ., întrucât era necesară, pentru soluţionarea acesteia, administrarea de probe în legătură  cu dezlegarea în fond a pricinii.

Din analiza probatoriului administrat, instanţa a reţinut că prin H.C.J. nr.536/23.06.2006 şi, respectiv, H.C.J. nr.4474, nr.4664/2002/ 23.06.2006, reclamantei B E i-a fost reconstituit dreptul e proprietate  pentru suprafaţa totală de 3,15 ha, teren compus din suprafaţa de 9000 mp situat în pct. „La Moise”, 2500 mp situat în pct. ”Păducel”, 20000 mp situat în pct. „Cazacu”.

Terenul se află pe teritoriul administrativ al mun. RV şi a aparţinut SDPRV, fiind preluat de reprezentantul UC în baza Protocolului nr. 63/27.01.2010 de predare preluare a bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi a HG 1527/2009. 

CLLM a formulat propunerea nr.3153/2002 3261 şi3389/2002 (filele 12-13) de validare, pe anexa 34, a reclamantei, în calitatea sa de moştenitor a defunctului B I, cu suprafaţa de 0,50 ha iar prin Hotărârea nr.H.C.J. nr.4474,4664/2002/23.06.2006, reclamantei BE i-a fost reconstituit dreptul e proprietate  pentru suprafaţa menţionată.

De asemenea, la propunerea CLLM, CJ a emis Hotărârea nr.536/23.06.2006 (fila 11), prin care a validat-o pe reclamantă cu suprafaţa de 3,21 ha pe anexa 2A.

Potrivit concluziilor expertizei efectuate în cauză terenurile validate prin hotărârea anterior enunţate  au aparţinut de asemenea SDPRV, iar, pârâta  UC a primit de la SDPRV,, prin protocolul de nr.63/27.01.2010 (f. 72-73), suprafaţa de 148,24 ha, aflată în proprietatea publică a statului şi în administrarea acesteia din urmă, identificată în planul cadastral cu imobilele din domeniul public al statului român în administrarea ADS - SDPRV (f 76).

Expertul a mai identificat terenul în suprafaţă de 2500 mp din punctul „Păducel”  ca făcând parte  din  teritoriul administrativ al Municipiului Rm. Vâlcea şi de asemenea cu privire la suprafaţa de 20000 mp din punctul „Cazacu” a concluzionat că are acelaşi amplasament şi situaţie juridică.

Pe parcursul procesului, s-a adoptat H.G.nr.1527/02.12.2009, prin care s-a hotărât înfiinţarea SDPRV, prin reorganizarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Vâlcea, care s-a desfiinţat, drepturile şi obligaţiile Staţiunii desfiinţate fiind preluate de unitatea de cercetare nou  înfiinţată, respectiv drepturile de administrare asupra bunurilor proprietate publică a statului (prevăzute în anexa nr.1a) şi asupra bunurilor proprietate privată a statului (prevăzute în anexa nr.1b).

Totodată, a fost aprobată preluarea prin absorbţie a SCDP unitate de cercetare-dezvoltare, de către UC,  instituţie de învăţământ superior aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, urmând să funcţioneze ca unitate fără personalitate juridică în cadrul UC .

Potrivit art.4 din H.G. nr.1527/2009, patrimoniul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea cuprinde drepturi de administrare asupra bunurilor proprietate publică a statului, precum şi bunuri şi servicii şi alte drepturi şi obligaţii, după caz, potrivit situaţiei financiare din data de 31 august 2009, care s-au preluat de UC, pe bază de protocol de predare-preluare de la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Vâlcea, urmând ca UC să administreze bunurile preluate din domeniul public şi privat al statului menţionate în anexele nr. 1a) şi 1b).

În ceea ce priveşte suprafaţa de 148,24 ha indispensabilă activităţii de cercetare-dezvoltare, aflată în domeniul public al statului şi în administrarea A D S, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1c), s-a trecut în administrarea Universităţii Craiova, pentru SDPRV.

Urmare a Hotărârii de Guvern anterior enunţate, prin Protocolul de predare-preluare nr.63/27.01.2010 ( filele 72-73),  comisii ale SDPRV şi ADS au procedat la predarea - preluarea imobilelor aflate în domeniul public al statului şi nominalizate în anexa nr.2b) la H.G nr.1527/2009.

Prin raportul de expertiză efectuat de expert Ion Nicolae (filele 122-126, 157-159, 163-166), după aplicarea pe teren a tuturor înscrisurilor despre care s-a făcut vorbire mai sus, s-a constatat că terenul de 31500 mp pentru care se solicită punerea în posesie se află în raza teritorial a municipiului Rm Vâlcea.

Din acest motiv, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de CLLRV, chiar dacă cererea de reconstituire a fost adresată CLLM care a făcut propunerea de validare C J, deoarece, o comisie locală necompetentă a soluţiona o cerere de reconstituire pentru că terenul cu privire la care se solicita reconstituirea nu se afla în raza sa teritorială, avea obligaţia de a înainta cererea şi documentaţia aferentă comisiei în raza căreia se afla terenul respectiv.

Expertul a identificat pe schiţele de la filele 124, 125,126, 159 şi 165 cu suprafeţele solicitate de către reclamantă concluzionând că  au făcut obiectul  că au aparţinut A D S şi implicit au făcut obiectul  Protocolului de predare-preluare nr.63/27.01.2010.

În final, din probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut că suprafaţa cu privire la care se solicită punerea în posesie este inclusă în suprafaţa de 148,24 ha, domeniu public necesară desfăşurării activităţii de cercetare a UC, stabilită potrivit anexei 4 la legea nr.45/2009, că susţinerile reclamantei potrivit cărora în baza art.31 Legea nr.45/2009 pentru terenurile aflate în perimetrul administrat de unităţi de cercetare dezvoltare retrocedate proprietarilor în baza documentelor care le atestă această calitate comisiile judeţene urmează a  atribui terenuri în compensare instituţiilor publice de cercetare din  patrimoniul ADS nu îşi găsesc aplicabilitate în speţă, deoarece potrivit OUG nr.102/2001, aprobată prin Legea nr.400/2002,  persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute de institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, precum şi de regiile autonome cu profil agricol sau de societăţile naţionale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din terenurile proprietate privată a statului.

În situaţia în care suprafeţele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafeţe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri, conţinutul art.10 fiind menţinut prin Legea nr.247/2005 şi de celelalte acte normative modificatoare ale Legii nr.1/2000.

În ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor proprietate de stat,  administrate de institutele şi staţiunile de cercetare, destinate cercetării şi producerii de seminţe, de material săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă, art. 9 din Legea nr.1/2000, în forma iniţială, a statuat că aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestuia.

Aceste dispoziţii erau aplicabile şi terenurilor proprietate de stat, folosite la data intrării în vigoare a  legii, de unităţile de învăţământ cu profil agricol sau silvic, terenuri  care treceau în administrarea acestora.

Ulterior, după modificarea Legii nr.1/2000 prin  OUG nr.102/2001, art. 9 a avut următorul conţinut: ,,1) Terenurile proprietate de stat administrate de institutele şi staţiunile de cercetare, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi cele pentru creşterea de animale de rasă, precum şi terenurile administrate de unităţile de învăţământ cu profil agricol sau silvic aparţin domeniului public al statului.”

Prin Legea nr.247/2005, art.9 din legea nr.1/2000 a fost modificat, având următorul conţinut: ,,(1) Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele, centrele şi staţiunile de cercetare, destinate cercetării şi producerii de seminţe, de material săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă, rămân în administrarea acestora, cu excepţia terenurilor agricole preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire. Terenurile din perimetrele staţiunilor, institutelor şi centrelor de cercetare care fac obiectul retrocedării se vor delimita în sole compacte, începând de la marginea perimetrului, conform Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu modificările şi completările ulterioare. (11) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi terenurilor folosite la data intrării în vigoare a prezentei legi de unităţile de învăţământ cu profil agricol sau silvic. Suprafeţele care rămân în administrarea instituţiilor de învăţământ vor fi delimitate prin hotărâre a Guvernului în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (12) Pentru suprafeţele de teren care se restituie pe vechiul amplasament persoanelor îndreptăţite în condiţiile alin.(1) şi (11) unităţile de cercetare şi învăţământ vor primi în administrare suprafeţe de teren corespunzătoare din proprietatea statului.” (forma art.9 din Legea nr.1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 a fost menţinută de modificările ulterioare ale legii).

Terenurile care se aflau în administrarea staţiunii de cercetare, erau, prin urmare supuse regimului de drept public formând obiectul dreptului de proprietate publică al statului şi fiind scoase din circuitul civil general,pentru că,potrivit art.11 din legea nr.213/1998, bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, neputând fi înstrăinate, ci date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii, neputând fi supuse executării silite sau aduse în garanţie reală şi neputând fi dobândite de alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă a bunurilor mobile, actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii fiind lovite de nulitate absolută.

Legiuitorul a stabilit o excepţie de la regula menţinerii bunurilor proprietate publică în administrarea societăţilor de cercetare, excepţie care are în vedere posibilitatea ca aceste terenuri să formeze obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari afectaţi de măsurile de deposedare abuzivă, însă cu respectarea cerinţelor imperative ale art.9 şi urm. din legea nr.1/2000, ale art.35 alin.2  din Legea nr.18/1991 şi ale art.10 şi urm. din H.G. nr.890/2005, ce se completează, acolo unde legea specială nu prevede cu procedura de drept comun privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora este reglementată de dispoziţiile art.9 alin.1 din Legea nr.1/2000, deja citate, iar din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale Legii nr.18/1991 şi ale H.G. nr-890/2005, rezultă că pentru o astfel de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament care se situează în perimetrul fostelor staţiuni de cercetare trebuie urmată o procedură care constă în: trecerea din domeniul public al statului a terenurilor supuse reconstituirii dreptului de proprietate în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale în raza căruia se află terenul respectiv; delimitarea terenului în sole compacte (art.9 din Legea nr.1/2000); verificarea ca terenul supus reconstituirii să nu fie indispensabil cercetării, aşa cum dispune art.10 din H.G. nr.890/2005.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art.10 alin.2 din Legea nr.1/2000 cu disp. art.10 alin.2 din legea nr.213/1998, rezultă că sintagma  primului text de lege ,, în condiţiile legii” se referă la condiţiile reglementate de Legea nr.213/1998 şi, prin urmare, la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere din domeniul public a terenurilor în domeniul privat, prin Hotărâre a Guvernului.

Dispoziţiile art.10 alin.2  din Legea nr.213/1998 stipulează în mod imperativ obligativitatea trecerii unui bun din domeniul public în domeniul privat numai prin Hotărâre a Guvernului, astfel că numai puterea executivă are competenţa de a dispune asupra intrării unui bun în circuitul civil general, cu excepţia situaţiei în care prin lege sau Constituţie nu se prevede altfel. De altfel, potrivit principiului ierarhiei actelor normative, orice excepţie de la normele ce reglementează competenţa Guvernului de a decide asupra regimului juridic al bunurilor proprietate publică, trebuie  să fie reglementată numai de acte normative cu aceeaşi forţă juridică cu legea nr.213/1998.

În plus, pe lângă faptul că în hotărârea de validare invocată de reclamantă, respectiv H.C.J. nr.536/23.06.2006 nu conţine un articol distinct prin care se constate trecerea suprafeţei supuse restituirii din domeniul public în domeniul privat al statului sau al localităţilor şi punerea sa la dispoziţia comisiei locale în vederea punerii în posesie, nici una din pârâtele chemate în judecată nu are atribuţii date prin lege de a cere efectuarea acestei treceri, ci, potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.1/2000, această atribuţie aparţine prefectului.

Dispoziţiile Legii nr.45/2009 fiind în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr.18/1991, ale Legii nr.1/2000 şi ale Legii nr.247/2005, precum şi a normelor de aplicare cuprinse în H.G.nr.890/2005, care în art. 10 alin.6-8, dispune că: ,,6) Comisiile de fond funciar vor putea solicita teren pentru compensarea cu teren echivalent de la staţiunile şi institutele de cercetare doar dacă nu mai există teren disponibil administrat de alte instituţii şi autorităţi publice în judeţul respectiv sau în judeţele învecinate. (7) Prevederile alin. (6) nu se aplică atunci când retrocedarea se face pe vechiul amplasament al proprietarului deposedat. (8) În aplicarea art. 9 alin. (1) şi a art. 24 alin. (6) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, reconstituirea dreptului de proprietate pentru vechile amplasamente se face în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare pe terenuri agricole care nu sunt indispensabile cercetării” şi coroborând art.10, alin.8 din H.G. nr.890/2005 cu disp. art.31 din Legea nr.45/2009, rezultă că foştii proprietari care au formulat cereri de reconstituire cu privire la terenuri amplasate în perimetrul institutelor de cercetări, vor putea obţine reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament cu excepţia cazului în care acest amplasament se regăseşte în suprafaţa identificată prin lege ca fiind strict necesară desfăşurării activităţii de cercetare. Întrucât în anexa 4 la Legea nr.45/2009, la poziţia nr.11, figurează Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Vâlcea (reorganizată prin  H.G.nr.1527/02.12.2009, prin care s-a hotărât înfiinţarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea, în baza art.28 din Lege) cu suprafaţa de 148,24 ha preluată în cadrul instituţiei de învăţământ superior U C, iar potrivit art.52 alin.1 din aceeaşi lege:,, (1) Terenurile aparţinând foştilor proprietari, dar indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare, colecţiile de material biologic, loturi demonstrative, suprafeţe destinate producerii de sămânţă şi material de plantat din verigi superioare, testări tehnologice şi terenurile pentru producerea furajelor necesare animalelor de experienţă şi producţie, plantaţii cu rol în ameliorare, parcele amenajate special pentru experimentări multianuale rămân în administrarea unităţilor de profil.”, conform art.55 alin. 5 din Legea nr.45/2009 fiind: ,,interzisă trecerea terenurilor aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei judeţene, respectiv a Comisiei de fond funciar a municipiului Bucureşti”, instanţa  a concluzionat că terenul cu privire la care se solicită punerea în posesie  este inclusă în suprafaţa de 148,24 ha şi acesta este domeniu public necesar desfăşurării activităţii de cercetare a UC, stabilită potrivit anexei 4 la legea nr.45/2009, şi nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, decât numai după trecerea suprafeţei respective din domeniul public în domeniul privat al statului, care, să fie pus la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar. Cum operaţiunea nu s-a realizat din considerentele anterior enunţate, instanţa a decis că nu se poate dispune obligarea vreuneia dintre pârâte să predea prin protocol comisiei locale terenul necesar punerii în posesie.

Prin sentinţa civilă nr.2867/14.03.2011, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr.11372/288/2009, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Locale de aplicare a Legii fondului funciar Rm. Vâlcea, s-a luat act de renunţarea reclamantei BE la judecata capetelor de cerere prin care se solicită obligarea pârâtelor CLLM la plata daunelor cominatorii de câte 100 lei pe zi de întârziere şi la plata despăgubirii pentru lipsa de folosinţă de către aceeaşi pârâtă, s-a admis cererea de introducere în cauză a UC şi a CLLRVşi a fost respinsă în fond acţiunea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâtele CLLM,  SDPRV, A D S, UC, CLLRV.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, solicitând modificarea acesteia şi, pe fond, admiterea acţiunii precizate ulterior, respectiv obligarea Comisiei locale de fond funciar Rm. Vâlcea la întocmirea documentaţiei de punere în posesie şi la punerea efectivă în posesie pentru suprafaţa totală de 31.500 m.p., din care 9000 m.p. în pct. „La Moise”, 2500 m.p. în pct. „Păducel” şi 20.000 m.p. în pct. „Cazacu”.

În motivarea căii de atac arată că, prin sentinţa atacată, prima instanţă i-a respins acţiunea, încălcând şi aplicând greşit legea în sensul că, în mod greşit şi prin motive contradictorii reţinute în considerente, s-a stabilit că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 31 din Legea nr. 45/2009, deoarece sunt contrazise de cele ale art. 10 din O.U.G. nr. 102/2001, aprobată prin Legea nr. 400/2002, text care nu a fost modificat nici prin Legea nr. 247/2005.

În opinia reclamantei-recurentei, instanţa de fond trebuia să aplice în acest caz ierarhia actelor normative, aşa cum s-a făcut ulterior în motivarea sentinţei, pentru a se observa că Legea nr. 45/2009 este o lege organică, pe când Legea nr. 400/2002 este adoptată conform art. 74 alin. 1 din Constituţia României, fiind o lege ordinară adoptată prin iniţiativă legislativă, cele două acte normative neavând aceeaşi forţă legislativă.

Datorită acestei poziţii greşite a instanţei, aceleaşi articole de lege au fost interpretate greşit în sensul de a nu i se acorda dreptul de a fi pusă în posesie, nerespectându-se hotărârile de validare emise în baza prevederilor legale, care produc efecte juridice, judecătoria considerând că domeniul public ar fi apriori stabilit prin chiar prin textul actului normativ de înfiinţare al pârâtei UC, H.G. nr.1527/2.12.2009, acela de „indispensabil cercetării”, însă în speţă nu s-a făcut dovada strictei necesităţi pentru cercetare a terenului în litigiu, prin actul normativ susmenţionat dovedindu-se doar perimetrul suprafeţei de 148,24 ha.

Întrucât, în conformitate cu art.9 din Legea 1/2000, terenurile destinate cercetării rămân în administrarea staţiunilor de cercetare, cu excepţia celor care au fost preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoane îndreptăţite, se impune prelungirea probatoriului pe aspectul dovedirii strictei necesităţi pentru cercetare a suprafeţelor de teren cu care recurenta urmează a fi pusă în posesie.

Prin decizia civilă nr.1053/R/22.09.2011, Tribunalul Vâlcea a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa civilă nr.2867/14.03.2011 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, reţinând că sentinţa instanţei de fond nu este semnată de către judecător - preşedintele completului de judecată, aspect care nu este infirmat nici de părţile în proces prezente, hotărârea astfel lovită de nulitate, în conformitate cu art.105 alin.(2) C.pr.civ. prin raportare la cele ale art. 261 alin.(1), text potrivit cu care hotărârea finală trebuie să cuprindă menţiunile obligatorii reglementate, între care şi „semnăturile judecătorilor şi grefierilor”.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 11372/288/2009*.

În vederea soluţionării cauzei a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică specialitatea topo.

În cel de-al doilea ciclu procesual pârâta CLLRV nu a reiterat şi invocat lipsa calităţii procesuale pasive.

Analizând probatoriul administrat în ambele cicluri procesuale instanţa reţine că, în anul 1991, reclamanta şi autorul său B I au solicitat terenurile cu care s-au înscris în CAP.

În anul 2005 după modificarea Legii fondului funciar s-au formulat cereri şi pentru  terenurile aflate în posesia  SCPP-Vâlcea,  şi au solicitat restituirea în natură a  acestora fiind validată prin H.C.J. nr.536/23.06.2006 şi respectiv H.C.J. nr.4474,4664/2002.

Deşi s-au emis cele două Hotărâri, pârâta CLLM a refuzat să procedeze la punerea sa în posesie pentru cele 2 suprafeţe de câte 5000mp din pct.„La Opran”, pretextând că terenul nu i-a fost pus la dispoziţie de SCPP.

Terenurile solicitate prin cererea de chemare în judecată precizată sunt în suprafaţă de 3,15 ha şi se compun din terenul de 9000 m.p. din pct. Opran; 2500 m.p. din pct. Păducel şi 20000 m.p. din pct. Cazacu.

Prin H.C.J. nr.536/23.06.2006 şi, respectiv, H.C.J. nr.4474, nr.4664/2002/ 23.06.2006, reclamantei BE i-a fost reconstituit dreptul e proprietate  pentru suprafaţa totală de 3,15 ha, teren compus din suprafaţa de 9000 mp situat în pct. „La Moise”, 2500 mp situat în pct. ”Păducel”, 20000 mp situat în pct. „Cazacu”.

Terenul se află pe teritoriul administrativ al mun. Rm Vâlcea şi a aparţinut Staţiunii Pentru Cercetare şi Producţie Pomicolă Rm. Vâlcea, fiind preluat de reprezentantul UC în baza Protocolului nr. 63/27.01.2010 de predare preluare a bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi a HG 1527/2009. 

CLLM a formulat propunerea nr.3153/2002 3261 şi3389/2002 (filele 12-13) de validare, pe anexa 34, a reclamantei, în calitatea sa de moştenitor a defunctului BI, cu suprafaţa de 0,50 ha iar prin Hotărârea nr.H.C.J. nr.4474,4664/2002/23.06.2006, reclamantei BE i-a fost reconstituit dreptul de proprietate  pentru suprafaţa menţionată.

De asemenea, la propunerea CLLM, CJ a emis Hotărârea nr.536/23.06.2006 (fila 11), prin care a validat-o pe reclamantă cu suprafaţa de 3,21 ha pe anexa 2A.

Potrivit concluziilor expertizei efectuate în cauză,  în cel de-al doilea ciclu procesual, terenurile validate prin hotărârile CJ şi reconstituite reclamantei sunt administrate de pârâtele ADS şi UC, că în perimetrul total deţinut de cele două pârâte au fost puşi în posesie şi alte persoane, însă nu pe terenurile reconstituite reclamantei.

De asemenea, terenurile identificate prin raportul de expertiză nu fac parte din titlul de proprietate emis reclamantei anterior.

Motivele invocate de către pârâta U C referitoare la faptul că terenurile aparţin domeniului public al statului, iar potrivit Legii nr. 45/2009 acestea nu pot trece în domeniul privat decât prin lege, nu pot fi primite de instanţă.

Astfel, cererile formulate de reclamantă şi Hotărârile emise de C J prin care i-a fost validată întreaga suprafaţă de 3,15 ha sunt anterioare adoptării legii nr. 45/2009.

De asemenea, potrivit disp. art. 10 alin. 8 din HG 890/2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru vechile amplasamente se face în perimetrul unităţii de cercetare – dezvoltare pe terenurile agricole care nu sunt indispensabile cercetării, în cauză nefiind făcută dovada că terenurile solicitate de către reclamantă, intră în această categorie.

În conformitate cu disp. art. 9 din Legea 1/2000, terenurile destinate cercetării, rămân în administrarea staţiunilor de cercetare, cu excepţia celor care au fost preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire.

În speţă este evident fără putinţă de tăgadă că terenurile reconstituite şi validate reclamantei au  aparţinut şi au fost preluate de la familia reclamantei şi că acesta din urmă este îndreptăţită la restituirea lor.

Trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al statului a avut loc de drept, în temeiul legii, respectiv al dispoziţiilor art.III alin.11 din Legea nr.169/1997, astfel cum acesta a fost introdus, începând cu data de 25.07.2005, de către Legea nr.247/2007 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, potrivit cărora: „Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităţilor terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată îşi suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluţionarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepţia terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.”

Textul de lege anterior prevede o procedură specială de trecere a bunurilor care fac obiectul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată din domeniul public în domeniul privat al statului, derogatorie de la dispoziţiile de drept comun, reprezentate de prevederile Legii nr.213/1998, trecere care se realizează în două etape: în prima etapă, ca urmare a formulării cererilor de reconstituire de către persoanele îndreptăţite, se suspendă efectele actelor administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităţilor terenurile solicitate; în cea de a doua etapă, ca urmare a validării cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie. Scoaterea din domeniul public al statului se realizează, deci, în temeiul legii, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii reglementate de art.10 alin.2 şi art.11 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Procedura specială reglementată de art. III alin.11 din legea nr.169/1997 se încadrează, de altfel, chiar în prevederile art.10 alin.2 din Legea nr.213/1997, potrivit cărora: „Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.”, care lasă posibilitatea legiuitorului să reglementeze proceduri speciale în acest sens.

În aceste condiţii, prevederile art.10 alin.2 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, conform cărora: „În situaţia în care suprafeţele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafeţe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri”, trebuie raportate la prevederile speciale ale art. III alin.11 din Legea nr.169/1997, iar nu la cele generale, reglementate de Legea nr.213/1998.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea în prezenta cauză a dispoziţiilor art. III alin.11 din Legea nr.169/1997, instanţa apreciază că trecerea terenului din proprietatea persoanelor solicitante în domeniul public al statului trebuie să se fi realizat prin intermediul unor acte administrative, aşa cum prevede textul invocat. El nu a trecut în proprietatea statului în temeiul dispoziţiilor Legii nr.18/1991, Legii nr.290/2002 sau Legii nr.1/2000,  ci în temeiul unor acte administrative anterioare apariţiei legilor fondului funciar. De asemenea, trecerea ulterioară dintr-un domeniu în altul al statului se realizează tot prin intermediul unor acte administrative.

În orice caz, dacă statul nu poate invoca existenţa unor acte administrative prin care să fi preluat legal terenul în litigiu de la foştii proprietari, nu se poate pune problema apartenenţei acestuia la domeniul public, pentru că, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998: „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie. Instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.” Dacă terenurile nu au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, nu se mai pune problema trecerii acestora din domeniul public în domeniul privat al statului.

Legea nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare nu poate duce la o altă concluzie, pentru două motive: este ulterioară raportului juridic dedus judecăţii şi nu poate retroactiva; nu poate schimba regimul juridic anterior al terenului în litigiu şi pentru faptul că aplicarea ei în defavoarea pârâtului şi considerarea bunurilor ca făcând parte din domeniul public al statului ar echivala cu exproprierea acestora, operaţiune care nu se poate dispune decât în condiţiile Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Dispoziţiile Legii nr.45/2009 se aplică numai terenurilor care au intrat în proprietatea statului în baza unui titlu valabil şi care făceau parte din domeniul public la data intrării ei în vigoare, iar nu şi terenurilor cu privire la care s-a dispus în mod legal reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari.

Concluzionând faţă de toate considerentele mai sus reţinute, instanţa constată că pretenţiile reclamantei referitoare la terenurile reconstituite sunt întemeiate, motiv pentru care va fi admisă cererea astfel cum a fost precizată la filele 45 şi 96.

În consecinţă, se va obliga CLLRV să înainteze către CJ documentaţia necesară în vederea eliberării titlului de proprietate  reclamantei cu moştenitori pentru suprafaţa totală de teren de 3,15 ha, aflată pe raza municipiului RV astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică specialitatea topo şi schiţa anexă întocmite de expert Şofîlcă Mihai pe care instanţa le va omologa şi se va obliga CLLRV să efectueze punerea în posesie a reclamantei cu  moştenitori cu suprafaţa totală de teren de 3,15 ha, aflată pe raza municipiului RV astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică specialitatea topo şi schiţa anexă întocmite de expert Şofîlcă Mihai.

În temeiul art. 246 c.pr.civ., se va lua act de renunţarea reclamatei la judecată în ceea ce priveşte cererile de daune cominatorii şi lipsa de folosinţă (filele 45 şi 167).

Urmează a fi aplicate şi disp. art. 274 c. pr. civ., în sensul obligării pârâtelor SDPRV, A D S, UC, CLLRV,  la cheltuieli de judecată efectuate în toate fazele procesuale de reclamantă, în sumă de 5538 lei reprezentând taxe timbru, onorarii avocaţi şi experţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată şi precizată (filele 45 şi 96)de reclamanta BE decedată în cursul procesului  cu moştenitorii: SM, BG D, în contradictoriu cu pârâţii: CLLM,  SDPRV, A D S, UC, CLLRV. 

 Obligă CLLRV să înainteze către C J documentaţia necesară în vederea eliberării titlului de proprietate  reclamantei cu moştenitori pentru suprafaţa totală de teren de 3,15 ha, aflată pe raza municipiului RV astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică specialitatea topo şi schiţa anexă întocmite de expert Şofîlcă Mihai pe care instanţa le omologhează.

 Obligă CLLRV să efectueze punerea în posesie a reclamantei cu  moştenitori cu suprafaţa totală de teren de 3,15 ha, aflată pe raza municipiului RV astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică specialitatea topo şi schiţa anexă întocmite de expert Şofîlcă Mihai pe care instanţa le omologhează.

Ia act de renunţarea reclamatei la judecată în ceea ce priveşte cererile de daune cominatorii şi lipsa de folosinţă (filele 45 şi 167).

Obligă pârâtele SDPRV, A D S, UC, CLLRV la cheltuieli de judecată în sumă de 5538 lei, către reclamantă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2013 .

1

Domenii speta

Spete similare