Pretentii

Dosar nr. 7655/288/2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 4246

SENTINŢA CIVILA Nr. 7406

Şedinţa publică de la 08 Octombrie 2013

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE Eladiea Dinu

Grefier Adriana Cirjan

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii cu profesioniştiiformulată de reclamanta SC D I RSRL,  în contradictoriu cu pârâta SC R SRL, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns av.Rusu Gabi, pentru pârâtă, lipsă fiind reprezentantul reclamantei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar răspuns la întâmpinare de către reclamantă.

Instanţa constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece prezenta cauză, în temeiul art. 94 pct.1 lit.jC.pr.civilă.

În temeiul art. 258 C.pr.civilă, instanţa încuviinţează probele cu înscrisuri şi interogatoriu, precum şi proba cu înscrisuri solicitată de pârâtă şi care sunt depuse la dosar.

Instanţa pune în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea acestei excepţii, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanţa uneşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu fondul cauzei şi nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul pârâtei, având cuvântul, solicită admiterea excepţii invocate şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea ca nefondată,  pentru motivele arătate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

INSTANŢA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 7655/288/2013, reclamanta SC DIR SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 23.447 lei, precum şi la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că, la data de 20.11.2012 a fost emisă Decizia nr. 27182/20.11.2012 privind regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal. În baza acesteia, atât reclamanta, în calitate de comisionar vamal şi reprezentant al pârâtei, în calitate titular al operaţiunii vamale şi importator, au fost sancţionaţi pentru depunerea unei declaraţii vamale de import definitiv cu nr. 139502/07.06.2006 într-o monedă eronată, declaraţie care privea marfa achiziţionată de la un partener extern, din Irlanda, conform facturii nr. 1001548/24.08.2006.

S-a întocmit un proces verbal de control  cu nr. 27181, urmat de decizia  nr. 27182, ambele din 20.11.2012 prin care, în temeiul art. 579 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, atât reclamanta cât şi pârâta au fost obligate în solidar la plata sumei de 39.354 lei, reprezentând diferenţe în plus şi penalităţi.

Susţine reclamanta că a achitat la bugetul de stat suma reprezentând majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere, respectiv 23.447 lei cu ordinele de plată din 23.01.2013 şi 15.05.2013 pe care le anexează, pentru a nu risca executarea silită.

Apreciază însă că răspunderea, chiar dacă prin decizie ea a fost stabilită ca fiind solidară, revine pârâtei, în calitate de importator şi titular al operaţiunii vamale, implicit al operaţiunii fiscale.

Îşi întemeiază reclamanta cererea pe dispoziţiile art. 1165,1345-1347 cod civil, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 23.447 lei în temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză.

Cererea a fost legal timbrată.

La dosarul cauzei s-au depus înscrisurile la care s-a făcut referire în cererea de chemare în judecată.

În termenul legal, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare,  în care invocă în primul rând excepţia inadmisibilităţii cererii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, pe considerentul că reclamanta avea la dispoziţie şi o altă cale, contestaţia împotriva deciziei, în baza art. 205 din OG 92/2003, de care nu a uzat, iar în subsidiar, solicită respingerea cererii ca nefondată deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1346 cod civil.

Susţine pârâta că a fost supusă unui control în perioada 24.09.2009-02.10.2010, finalizat prin procesul verbal de control nr. 26718/02.09.2010 şi decizia de regularizare a situaţiei privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. 26719/02.09.2010, iar în final au fost stabilite în solidar în sarcina părţilor obligaţii fiscale de 39.354 lei. A formulat contestaţie împotriva actelor administrativ fiscale iniţiale numai pârâta, aceasta fiind admisă prin decizia nr. 168/25.10.2010, s-a refăcut controlul vamal şi s-a dispus ca suma de 39.354 lei stabilită, să fie plătită în solidar, aşa cum rezultă din decizia invocată de reclamantă.

Reclamanta nu a contestat procesul verbal de control 27181 şi decizia nr. 27182/20.11.2012, deşi consideră că nu datorează suma din cuprinsul lor, pretinzând această suma achitată de la pârâtă, cerere pe care aceasta o consideră inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâta susţine că reclamanta este în culpă atâta timp cât, în calitate de reprezentant al său, a fost informată de partenerul extern la 01.09.2006, deci înainte de control, că trebuie să utilizeze  factura nr. 101548/2006 la valoarea de 107.986,43 euro la completarea declaraţiei pentru valoarea în vamă, declaraţie ce a fost înregistrată sub nr. 25696/04.09.2006, însă nu a ţinut seama de solicitare declarând valoarea în moneda USD. Răspunderea sa a fost atrasă în solidar cu cea a pârâtei în temeiul art. 579 din Regulamentul de aplicare al codului vamal.

Susţine pârâta că în mod corect a fost stabilită răspunderea reclamantei în temeiul art.579 din regulament, în solidar cu aceasta, deoarece declaraţia vamală semnată de importator, expert sau reprezentantul său are valoarea unei declaraţii pe propria răspundere, existând o obligaţie a  comisionarului în a completa corect documentele vamale.

Cu referire la temeiul legal indicat de reclamantă, pârâta susţine că pretinsa îmbogăţire nu există sau dacă ar fi vorba , aceasta nu poate fi justificată ca rezultând dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.

Anexează pârâta actele la care s-a referit, inclusiv răspunsul la interogatoriul ce i-a fost înaintat.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate, pe considerentul că nu ea a făcut obiectul controlului, ci pârâta, care nu a înţeles să contestate şi decizia nr. 27182/20.11.2012, ceea ce însemnă că a acceptat veridicitatea deciziei şi a recunoscut debitul, achitând chiar suma de 15.907 lei. Prin urmare, pârâta trebuie să plătească şi accesoriile, în cuantum de 23.447 lei, nu numai debitul principal întrucât aceasta are calitatea de debitor fiscal.

Apreciază în continuare că sunt îndeplinite condiţiile pentru obligarea pârâtei la restituirea sumei, întrucât nu există dovada că adresa partenerului extern depusă la dosar, prin care era informată asupra utilizării facturii în euro a ajuns la aceasta.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 07.09.2006 pârâta, prin intermediul reclamantei, în calitate de comisionar în vamă, a depus la Biroul VamalBucureşti-Otropeni declaraţia vamală de import nr.I 139502/07.09.2006. Bunurile au fost achiziţionate de pârâtă de la OELD, I, în baza facturii externe nr. 1001548/24.08.2006 în valoare de 107.986,43 euro, însă comisionarul a trecut moneda ca fiind USD.

În anul 2010, pârâta a fost supusă unui control fiscal, finalizat printr-un proces verbal de control şi o decizie pentru obligaţii de plată suplimentare şi accesorii, acte administrative emise la 02.09.2010. S-a reţinut, cu referire la declaraţia vamală amintită că pârâta este în posesia a două variante diferite ale facturii externe nr. 1001548/24.08.2006, iar obligaţiile de plată suplimentare vizează valoarea în euro, nu în USD aşa cum s-a declarat în anul 2006, la care s-au calculat penalităţi, majorări, dobânzi, în total suma de 39.354 lei.

Din constatările menţionate în procesul verbal de control instanţa reţine că în prima variantă a facturii pe primul rând şi ultimul al facturii este scris „preţ euro”, iar produsele componente au preţul în USD. Pe cea de-a doua, apare emitentul, semnătura acestuia, iar la final „total factură euro 107.986,43”. Se mai reţine că pârâta s-a înregistrat cu factura în euro şi a plătit toate taxele în această monedă, partenerul extern emiţând în aceiaşi zi o altă factură, pentru alte produse livrate, unde preţul este în euro.

Pârâta a contestat actele emise, apreciind că vina pentru declaraţia necorespunzătoare în vamă, ce a generat nu numai obligaţii suplimentare ci şi majorări de întârziere aparţine comisionarului, reclamanta din dosar.

Contestaţia este admisă, se reface controlul şi se emite o nouă decizie, nr. 27182/20.11.2012 prin care pârâta este obligată la plata sumei în solidar cu reclamanta, în temeiul art.579 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal. S-a reţinut de către organul de control pe de-o parte că există o răspundere a comisionarului în temeiul dispoziţiei legale invocate, iar pe de altă parte că acest comisionar a fost informat prin adresa din 01.09.2006, anterior întocmirii formalităţilor vamale, să utilizeze factura în euro.

Această decizie nu a mai fost contestată şi s-a trecut la executarea ei.

Pentru că nu a fost contestată de reclamantă, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Cu referire la această excepţie, instanţă apreciază că este neîntemeiată şi o va respinge, motivat de faptul că reclamanta nu avea la îndemână o altă acţiune împotriva pârâtei. Formularea unei contestaţii pe cale administrativă nu constituie o altă cale deoarece aceasta s-ar fi soluţionat în contradictoriu cu emitentul actului administrativ şi presupunea invocarea nelegalităţii acestuia.

Instanţa reţine că reclamanta nu se apără în acest mod, ea nu contestă că sumele din decizie ar fi datorate şi nici că nu ar exista o dispoziţie legală de atragere a răspunderii sale în solidar cu titularul operaţiunii vamale. Ceea ce contestă reclamanta este faptul că în raporturile cu pârâta, răspunderea sa nu există, că cel care trebuie să suporte consecinţele este importatorul însuşi, care şi-a îmbogăţit patrimoniul cu suma pe care ea, reclamanta, a achitat-o cu titlu de majorări şi penalităţi calculate la obligaţiile  de plată suplimentare.

Obligaţiile de plată suplimentare au fost recalculate, având în vedere factura în euro şi nu declaraţia vamală a reclamantei din anul 2006 pentru preţul în dolari, acestea fiind în cuantum de 15.907 lei şi achitate de pârâtă conform ordinului de plată depus la dosar la 10.09.2010, imediat după primul control.

Este evident că aceste sume ar fi fost plătite oricum de pârâtă faţă de importul realizat, încă din 2006, ceea ce nu s-a achitat, pentru că nu consideră că este vina sa, sunt penalităţile, majorările aferente acestei sume de 23.447 lei, pe care le-a achitat reclamanta, fiind somată de organul fiscal în acest sens.

Argumentele reclamantei sunt două, în principal. Unul este acela că nu era titularul operaţiunii vamale şi accesoriile, în consecinţă trebuie achitate tot de pârâtă iar al doilea, că patrimoniul său a suferit o diminuare, pe seama creşterii patrimoniului pârâtei, pentru care nu există cauză legitimă.

Pârâta susţine că reclamanta nu şi-a îndeplinit corespunzător mandatul de comisionar, că a declarat valoarea în USD a mărfurilor deşi partenerul extern l-a informat că e vorba de euro şi în acest mod, sumele suplimentare pe care trebuia să le plătească au produs dobânzi, penalităţi, pentru care vina îi aparţine în exclusivitate. Practic, dacă situaţia ar sta invers, în sensul că pârâta achita tot şi se îndrepta cu regres împotriva reclamantei, aceasta ar fi invocat culpa acesteia, îndeplinirea defectuoasă a contractului încheiat, ceea ce face de fapt şi prin apărarea din întâmpinare.

Reclamanta a contestat prin răspunsul la întâmpinare informarea sa de către partenerul extern, în sensul că acea adresă nu ar avea confirmare de primire.

Se poate admite de principiu o astfel de apărare, deşi nu este plauzibilă, fiind vorba de un partener din Irlanda, unde toate operaţiunile se efectuează în euro, chiar în acea zi fiind emisă încă o factură, tot în euro, de către acelaşi partener.

Analizând declaraţia întocmită de reclamantă cu privire la factura de import nr.1082/1001548/24.08.2006, dar şi această factură, înscrisuri aflate la filele 47-50 dosar, instanţa constată că reclamanta în mod nejustificat a indicat moneda de plată pentru marfă USD, pe considerentul că, chiar în factura iniţială apare la rubrica monede „euro”, iar la sfârşit „total euro” preţul pe categorii de produs exprimat în dolari nefiind relevant.

Dacă într-adevăr avea îndoieli cu privire la moneda ce exprima valoarea mărfii, avea posibilitatea să consulte importatorul, pârâta din dosar, care se pare că nu a avut nici o îndoială asupra  valorii în euro a mărfii din moment ce a înregistrat-o încă de la început în această monedă.

Instanţa apreciază că este vorba, în ceea ce-o priveşte pe reclamantă, de îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor către pârâtă, cel puţin cu neglijenţă, fapt care a condus la producerea unui prejudiciu, pentru care este responsabilă în exclusivitate. Dacă obligaţiile de plată suplimentare sunt în căderea pârâtei, pentru că oricum le-ar fi plătit dacă declaraţia ar fi fost completată corect de pârâtă, majorările pentru timpul scurs din 2006 şi până la emiterea deciziei de plată sunt un prejudiciu cauzat exclusiv de reclamantă, astfel că în mod corect a fost şi plătit de aceasta, fără a fi o plată nedatorată care să o determine să invoce îmbogăţirea fără justă cauză.

Prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de 1345-1346 cod civil, situaţie faţă de care instanţa va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât, prin întâmpinare.

Respinge cererea formulată de reclamanta SC DIR SRL în contradictoriu cu pârâta SC R SRL, ca nefondată.

Cu apel în termen de 30 zile dela comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Octombrie 2013.

Preşedinte,

Eladiea Dinu

Grefier,

Adriana Cirjan

?

Red.DE/10.10.2013

Tehn.CA/4 ex

2 ex.com.părţi

Dosar nr. 6151/288/2012

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 4246

SENTINŢA CIVILA Nr. 8757

Şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2013

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE Eladiea Dinu

Grefier Adriana Cirjan

Pe rol fiind judecarea cauzei civileformulată de reclamanta TA în contradictoriu cu pârâţii MC, IF, PC, CF, şi CD - PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, au răspuns reclamanta, asistată de av. Dinu Bogdan şi pârâtul PC, lipsă fiind ceilalţi pârâţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-au depus la dosar înscrisuri de către pârâtul Pleşa Costel (f. 99-112).

Reclamanta, prin apărător, depune la dosar dovada achitării diferenţei de onorariu definitiv în sumă de 1500 lei, pentru expert TDI, chitanţa reprezentând onorariu avocat şi bilete de transport în copie xerox. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Pârâtul PC, de asemenea arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă părţilor pe fondul cauzei. 

Reclamanta, prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, să se constate dobândirea de către reclamantă, ca efect al uzucapiunii a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3678 mp, aşa cum a fost individualizat în raportul de expertiză. Solicită cheltuieli de judecată  numai de la pârâtul PC.

Pârâtul PC, având cuvântul, solicită respingerea acţiunii întrucât terenul îi aparţine.

INSTANŢA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 6151/288/2012, reclamanta TA a chemat în judecată pe pârâţii CF, CD - PRIN PRIMAR, IF, MC şi PC, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren fâneţe în suprafaţă de 3678 mp, situat în comuna  D, pct. BC, cu vecinii: N-MC, S- PC, E- IF, V-CF, ce are numărul cagastral 35216, ca efect al uzucapiunii.

În motivarea cererii reclamantul arată că, stăpâneşte de mai bine de 42 ani continuu şi neîntrerupt terenul sus-menţionat, însă nu deţine un titlu de proprietate pentru acesta.

Cererea a fost legal timbrată şi se întemeiază în drept pe dispoziţiile art. 111 C.pr. civ., art. 930 şi urm. C.civil.

La dosarul cauzei s-au depus acte.

Prin cererile depuse la filele 32,33 şi 36 dosar, pârâţii IF, MC şi CF confirmă cele susţinute de reclamantă şi faptul că nu au neînţelegeri cu aceasta legate de hotar.

Pârâtul PC, prin întâmpinarea depusă la fila 18 dosar, a solicitat respingerea acţiunii deoarece reclamanta stăpâneşte cea mai mare parte a terenului, 2980 mp, din anul 1984 iar din 1996 a ocupat şi drumul viager, de 698 mp, astfel că acesta şi ceilalţi proprietari nu mai au intrare la proprietăţi.

În cauză s-a administrat proba cu acte, interogatoriu, martori şi expertiză în specialitatea topografie.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta a solicitat să se constate dobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate asupra terenului menţionat, prin posesia de lungă durată, exercitată timp de peste 30 ani, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 1837, 1847 şi 1890 din codul civil de la 1864.

Prin urmare, pentru admisibilitatea unei astfel de acţiuni se cere ca reclamanta să dovedească o posesie a terenului de peste 30 ani, posesie care trebuie să fi fost continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar.

Trei dintre vecinii actuali ai terenului, pârâţi în dosar, susţin prin cererile depuse la dosar, că se învecinează cu terenul în litigiu de peste 30 ani, timp în care acesta a fost posedat de reclamantă şi familia acesteia, fără să aibă neînţelegeri legate de hotarul ce-i desparte.

Susţinerile acestora au fost confirmate de martorul DM.

Martorul CG, audiat la solicitarea pârâtului PC, a susţinut că reclamanta stăpâneşte terenul de circa 15-20 ani, iar până în urmă cu 15 ani o parte din acesta a fost folosit ca drum de trecere pentru diferiţi cetăţeni care acum trec la terenurile lor pe terenul martorului, iar în ipoteza în care ar îngrădi, nu vor mai putea face acest lucru decât trecând peste terenul pădure al pârâtului.

Din punctul de vedere al situaţiei juridice a terenului, instanţa reţine din adresa eliberată de PD( fila 53 dosar) că iniţial soţul reclamantei, iar acum aceasta figurează în registrul agricol încă din perioada 1981-1985, la poziţia 55 şi 68 cu 0,42 ha teren în punctul litigios.

Reţinând că reclamanta şi familia sa au exercitat o posesie de peste 30 ani a terenului în litigiu, instanţa a procedat la verificarea aspectelor invocate de pârâtul PC, ce vizează suprafaţa stăpânită efectiv şi calitatea posesiei exercitate.

Pârâtul a susţinut că reclamanta numai de câţiva ani a posedat şi o parte din terenul ce fusese folosit anterior ca drum de trecere de alţi cetăţeni, drum care ar figura ca atare în planul zonal şi, deşi nu a invocat un drept de proprietate asupra unei părţi din terenul stăpânit, a încercat să sugereze, depunând mai multe înscrisuri dintr-un dosar penal că, reclamanta, prin membri ai familiei sale, a tăiat arbori de pe terenul său, tulburându-i astfel posesia.

Referitor la aceste documente, întocmite în dosarul penal 4291/P/2011 al PJR, instanţa reţine că a fost vorba de o plângere a pârâtului împotriva ginerelui reclamantei care a tăiat unul sau mai mulţi arbori din pădurea sa, din apropierea hotarului cu reclamanta. Prin urmare, este vorba de ocuparea temporară a unei părţi din terenul pârâtului şi tăierea unor arbori. Chiar dacă reclamanta a declarat la acel moment că arborii ar fi fost tăiaţi de pe terenul său, nu s-a făcut dovada şi nici nu s-a susţinut că aceştia privesc terenul ce face obiectul litigiului. Prin urmare, nu reclamanta a fost tulburată în folosinţa terenului, ci pârâtul.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a identificat terenul stăpânit de reclamantă, ce face obiectul litigiului, reprezentat în anexa 1, prin litera L, colorat cu roşu, ca având suprafaţa de 3678 mp.

Identificarea terenului s-a realizat în prezenţa reclamantei şi a pârâţilor din dosar, pârâtul Pleşa indicând doar limita nordică a terenului său, care oricum este una naturală, între pădure şi terenul agricol al reclamantei, expertul sesizând pentru acest teren neconcordanţe faţă de titlu, deoarece în acesta figurează cu 6.000 mp iar suprafaţa măsurată de expert a fost de 10.835 mp. Aceasta înseamnă că pârâtul stăpâneşte mult mai mult teren decât deţine potrivit titlului eliberat, nefiind respectate nici dimensiunile laturilor, după cum a constatat expertul, însă aceasta interesează mai puţin, deoarece lucrurile sunt clare la hotarul cu reclamanta.

În ceea ce priveşte drumul la care pârâtul a făcut referire, expertul a constatat că proprietarii vecini nu au nevoie de un drum de acces pe terenul reclamantei, că aceştia au folosit şi folosesc drumuri de exploatare deja existente, că nu a existat şi nici nu există drum pe terenul reclamantei. Istoric analizând situaţia, expertul a constatat că  din 1973 şi până în prezent drumul nu a existat pe terenul reclamantei, el fiind redus la dimensiunea unui drum de exploatare de 3 metri lăţime  doar pe porţiunile indicate în anexa 2 a raportului. A mai precizat expertul că, din planul zonal depus la fila 24 dosar rezultă că în zona în litigiu era proiectat un drum cu lăţimea de 10 m destinat accesului la o serie de locuinţe proiectate  care nu s-au mai executat, astfel că de la data întocmirii lui, anul 1935 şi până în 1973, când a avut loc prima aerofotografiere a zonei, nu mai există date privind existenţa sau nu a drumului.

Aşa fiind, având în vedere considerentele sus-menţionate, instanţa va admite acţiunea reclamantei aşa cum a fost formulată.

În consecinţă, va constata că aceasta  a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.678 mp, identificat de expert pe anexa 1 a raportului, prin uzucapiunea de lungă durată, posesia sa îndeplinind condiţiile art. 1847 şi 1890 cod civil-1964.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului PC la cheltuieli de judecată către aceasta, deoarece nu a fost de acord cu admiterea acţiunii, instanţa va respinge această cerere, având în vedere prevederile art. 274 C.pr. civilă.

Pârâtul nu este partea care a căzut în pretenţii, iar cererea de chemare în judecată, ce implică pentru început plata unei taxe de timbru, nu a fost promovată datorită poziţiei pârâtului, cum nici cheltuielile legate de soluţionarea cererii de chemare în judecată în instanţă nu au fost influenţate de acesta. Prin urmare, recunoaşterea de către toate părţile a celor arătate de reclamantă în cerere nu era suficientă, era necesar a se identifica terenul prin expertiză în raport cu terenurile vecinilor, să se facă dovada calităţii posesiei, probe care oricum se administrau independent de poziţia pârâţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamanta TA,  în contradictoriu cu pârâţii MC, IF, PC, CF, şi CD - PRIN PRIMAR,.

Constată că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.678 mp situat în comuna D, pct. "BC", aşa cum a fost identifiat de expert TDI pe anexa 1 a raportului de expertiză prin L, colorat roşu, cu vecinii: MC, CF, IF şi pârâtul PC, prin uzucapiunea de lungă durată.

Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului PC la cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile dela comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2013.

Preşedinte,

Eladiea Dinu

Grefier,

Adriana Cirjan

?

Red.DE/Tehn.CA/28.11.2013/8 ex.

6 ex.com.părţi

Azi:

1

Domenii speta

Spete similare