Constatare nulitate act juridic

Dosar nr. 4763/288/2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

SECŢIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.4246

SENTINŢA CIVILA Nr. 2596

Şedinţa publică din data de  13 mai 2014

Instanţa constituită din:

Preşedinte : I.C.C

Grefier: M.M. A

?Pe rol fiind  pronunţarea asupra cauzei Civile privind pe reclamanta D C domiciliată în contradictoriu cu pârâtul B GH, domiciliat în.., având ca obiect constatare nulitate act juridic,  revendicare imobiliară, evacuare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, cu ocazia pronunţării, au  lipsit  părţile. 

Procedura  este legal îndeplinită, fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul  de şedinţă,  după care;

Se constată  că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 05 mai 2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când instanţa a amânat pronunţarea la data de 12 mai 2014, pentru  a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, şi respectiv 13 mai 2014, încheierile pronunţate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Deliberând, constată că;

Prin cererea formulata  la data de  09.04.2013 sub nr. de dosar unic 4763/288/2013 reclamanta D C au chemat in judecata pe pârâtul B GH, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună: sa se constate nulitatea absoluta a înscrisului sub semnătura privata intitulat chitanţă, încheiat în data de 10.05.1998, între pârât şi mama reclamantei, D V şi implicit a SC 2697/30.03.2000 pronunţată de Judecătoria Rm Vâlcea în dosarul 1673/1999, cu privire la terenul în suprafaţă de 42mp şi construcţia edificată pe acesta în suprafaţă de 38,36mp intitulată „Bar” remiză, imobile situate în localitatea Băbeni str. Dragoş Vrânceanu nr. 179 punctul Acasă, având nr. cadastral 36513,  să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate terenul şi construcţia  menţionate, să se dispună evacuarea pârâtului din imobile.

 De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

Expunând in fapt motivele cererii, reclamanta a arătat că, înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanţă” încheiat la data de 15.03.1997 între pârâtul BGh şi mama reclamantei, D V, este lovit de nulitate, fără însă a invoca vreunul dintre motivele ce ar determina nulitatea actului juridic prevăzute de art. 948 cod civil, aplicabil în speţă, raportat la data întocmirii actului juridic a cărui anulare se solicită.

În fapt, reclamanta susţine că, actul juridic enunţat, consfinţeşte o înţelegere intervenită între mama reclamantei şi  numitul P Gh ( fost asociat al pârâtului din prezenta cauză în societatea SC Bunprod SRL) prin care cei doi în calitate de administratori ai societăţii SC Bunprod SRL primeau permisiune să edifice pe terenul autoarei reclamantei, o construcţie cu destinaţia de bar, dar în loc să primească chirie, în schimbul terenului afectat de construcţie, proprietara acestuia să devină proprietara construcţiei.

Ulterior, în data de 10.05.2008, între D V şi B Gh s-a încheiat o altă chitanţă cu privire la care reclamanta susţine că, autoarea sa a avut o falsă reprezentare asupra obiectului înscrisului sub semnătură privată, în sensul că ar fi avut convingerea că semnează un act de scutire de impozit, astfel că acest act ar fi lovit de nulitate, lipsindu-i unul din elementele  de valabilitate, anume consimţământul valabil exprimat, în cauză operând eroarea obstacol.

Un alt motiv de nulitate invocat de către reclamantă este „fraudarea legii”, aceasta susţinând că, în momentul în care s-a pronunţat sentinţa de către instanţă, prin care s-a constatat că hotărârea judecătorească reprezintă act de vânzare cumpărare a imobilelor, nu s-a luat în considerare faptul că mama reclamantei nu era proprietar exclusiv al acestora, bunurile aflându-se în stare de indiviziune între moştenitorii autorului DE, respectiv reclamanta DC în calitate de descendent de gradul 1 şi soţia supravieţuitoare a autorului, DVi, mama reclamantei din prezenta cauză.

Cererea a  fost legal timbrata.

In procedura regularizării, in data de 3 iunie 2013, s-a depus întâmpinare ( filele 40-49), de către pârâtul BGh prin care a solicitat respingerea cererii ca  neîntemeiata,  pentru următoarele motive:

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei privind constatarea nulităţii chitanţei pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii şi excepţia autorităţii lucrului judecat invocând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea excepţiei  raportat la SC 2697/30.03.2000, prin care s-a admis acţiunea reclamantului din respectiva cauză, B Gh formulată în contradictoriu cu mama reclamantei din prezenta cauză D Vi,  şi s-a pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare cumpărare cu privire la imobilele teren în suprafaţă de 42mp şi construcţia edificată pe acesta în suprafaţă de 38,36mp intitulată „Bar” remiză, imobile situate în localitatea Băbeni str. punctul Acasă. Susţine pârâtul în continuare că împotriva sentinţei enunţare autoarea reclamantei a formulat apel prin care au fost invocate şi vicierea consimţământului vânzătoarei, infracţiuni de fals privind semnătura precum şi alte aspecte legate de legalitatea actului întocmit care a fost respins, hotărârea devenind irevocabilă.

Mai susţine pârâtul prin întâmpinare că reclamanta se contrazice în invocarea motivelor de nulitate a actului juridic, relatând iniţial că la momentul semnării actului autoarea sa a avut consimţământul viciat şi a semnat actul având reprezentarea că obiectul acestuia este cu totul altul decât vânzarea, pentru ca ulterior să afirme că nu se afla în deplinătatea facultăţilor mintale.

În continuare pârâtul arată că reclamanta din prezenta cauză, în calitate a fiică a vânzătoarei, a avut tot timpul cunoştinţă de faptul că mama sa a permis iniţial numitului P Gh să edifice construcţia intitulată bar pentru care s-a solicitat şi s-a obţinut autorizaţie de construire emisă pe numele autoarei reclamantei şi ulterior s-a convenit la vânzarea construcţiei şi a terenului aferent. Acest lucru se relevă şi din faptul că împotriva hotărârii prin care s-a consfinţit acordul părţilor cu privire la vânzare cumpărare, autoarea reclamantei a beneficiat de asistenţă juridică asigurată de un avocat, că s-a invocat şi în acel litigiul lipsa consimţământului şi împrejurarea că în momentul încheierii actului sub semnătură privată vânzătoarea nu era singurul proprietar al imobilelor, aflându-se în indiviziune cu fiica sa, că s-a formulat şi plângere penală împotriva pârâtului, susţinându-se că acesta ar fi falsificat semnătura autoarei reclamantei, fapt ce nu a fost confirmat, în urma expertizei grafologice întocmită în faza de cercetare penală.

In cauză s-au încuviinţat  probele propuse de reclamantă, respectiv înscrisuri, interogatoriul pârâtului si  expertiza topo.

Totodată instanţa a supus dezbaterii si solicitarea spre ataşarea în vederea consultării,  a dosarului nr. 3698/288/2012, respectiv 1673/1999.

Expertiza întocmită de expertul  Sorin Adrian Prioteasa s-a depus la data de 28 martie 2014 ( filele127-135 dosar.)

Deliberând, instanţa constata in fapt si in drept cele ce urmează:

In data de 10 mai 1998 s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare intitulat „  Chitanţă” între D V a in calitate de vânzătoare şi B Gh, în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul in suprafaţă  42 mp şi construcţia în suprafaţă de 38,36 mp care este alipită de locuinţa vânzătoarei,  situate in intravilanul localităţii Băbeni sat Valea Mare, strada Dragoş Vrânceanu nr. 181 jud Vâlcea. Terenul fost înscris la rolul pârâtului B Gh astfel cu rezultă din adeverinţa de la fila 50 dosar şi din certificatul de atestare fiscală nr. 335/30.05.2013( fila 51).

In data de 30 martie 2000 s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2697 din dosar nr. 1673/1999, prin care s-a admis cererea formulata de B Gh, în contradictoriu cu pârâta D V şi s-a constatat că între părţi a intervenit antecontractul de vânzare cumpărare intitulat chitanţă din 10 mai 1998, prin care D V s-a obligat sa vândă,în schimbul sumei de 8 000 000 lei (ROL)  iar pârâtul B Gh s-a obligat sa cumpere un terenul in suprafaţă  42 mp şi construcţia în suprafaţă de 38,36 mp care este alipită de locuinţa vânzătoarei,  situate in intravilanul localităţii Băbeni sat Valea Mare, strada Dragoş Vrânceanu nr. 181 jud. Vâlcea, hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Susţinerea reclamantei potrivit căreia vânzătoarea, autoarea acesteia nu ar fi avut reprezentarea că semnează un act de vânzare cumpărare ci un act de scutire de impozit (sau de închiriere cum nehotărât menţionează reclamanta în acţiunea sa) este  nefondată, deoarece, astfel cum rezultă din probele dosarului, încă din anul 1993  DV a închiriat numitului P Ghe  2 camere din locuinţa sa folosite de către acesta cu destinaţia de bar, pentru care a plătit chirie potrivit contractelor încheiate în acest sens ( dosar 1673/1999). Întrucât între părţi s-au creat relaţii mai apropiate bazate pe încredere, în anul 1994 reclamantul a construit cu materialele sale şi cu acordul autoarei reclamantei o cameră în suprafaţă de 38,36 mp alipită de locuinţa acesteia,  părţile convenind ca pe o perioadă de 2 ani să nu se mai plătească chirie pentru spaţiul ocupat (chitanţa de la fila 8 dosar).

În anul 1998 a intervenit antecontractul de vânzare cumpărare intitulat chitanţă a cărui anulare .face obiectul prezentei cauze .

Valabilitatea acestuia a fost contestată şi în dosarul 1673/1999 ce a avut ca obiect solicitarea pârâtului din prezenta cauză formulată în contradictoriu cu autoarea reclamantei de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare. În acel litigiu vânzătoarea a invocat lipsa semnăturii pretinzând că acesta i-ar fi fost falsificată, dar şi împrejurarea că la data întocmirii chitanţei nu ar fi fost singurul proprietar al imobilelor afirmaţii ce au fost înlăturate de instanţă în baza probatoriului administrat.

În prezentul litigiu reclamanta susţine că autoarea sa a semnat chitanţa în necunoştinţă de cauză, convinsă fiind că semnează un act de scutire de impozit, invocând eroarea obstacol, pentru ca în continuare să susţină că vânzătoarea ar fi avut consimţământul viciat, situaţii juridice distincte ce nu pot fi confundate, prin efectele pe care le produc.

Astfel, în cazul erorii obstacol, sau eroarea distructivă de voinţă,  acesta reprezintă credinţa greşită pe care o are autorului actului juridic cu privire fie la natura juridică a actului (error in negotium), fie la însuşi obiectul acestuia (error in corpore).

In alcătuirea erorii-obstacol, ca viciu de consimţământ, astfel cum a fost invocata de reclamantă, instanţa retine ca intra un singur element de natura psihologica, constând in falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic, iar, pentru a opera, eroarea trebuie sa îndeplinească in mod cumulativ doua condiţii, si anume, aceea ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotărâtor, determinant pentru încheierea actului, precum si aceea ca cocontractantul sa fi ştiut sau sa fi trebuit sa ştie ca elementul asupra căruia cade falsa reprezentare este determinant.

Reclamanta susţine, referitor la prima formă de manifestare a acestei erori, considerând că autoarea sa nu a avut niciodată intenţia de a vinde, ci de a închiria imobilele.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în dosarul 1673/1999 ( PGh fila 34 din dosarul menţionat) rezultă că, dimpotrivă, vânzătoarea a avut tot timpul reprezentarea asupra naturii juridice a actului încheiat, acest lucru fiind confirmat şi de împrejurarea că, a primit preţul imobilelor înstrăinate în cuantum de 8000000 lei astfel cum este menţionat în chitanţă şi cu declaraţia aceluiaşi martor.  Reclamanta sau autoarea acesteia nu au contestat niciodată plata preţului ce reprezintă contravaloarea imobilelor. Nu se poate pretinde că suma enunţată reprezintă contravaloarea chiriei, deoarece raportat la momentul încheierii actului, aceasta era considerabilă. Mai mult potrivit declaraţiei aceluiaşi martor, autoarea reclamantei ar fi rugat părţile prezente în momentul încheierii chitanţei să nu-i spună fiice sale ( reclamanta din prezenta cauză ) de înţelegerea intervenită întrucât era în relaţii de duşmănie cu acesta.

Faţă de cele relatate instanţa va înlătura susţinerea reclamantei cu privire la reprezentarea pe care a  vut-o autoarea sa de a încheia un contract de închiriere ( sau scutire de impozit).

Cel de-al doilea aspect invocat de reclamantă potrivit căruia la momentul semnării actului juridic autoarea sa nu ar fi fost în deplinătatea facultăţilor mintale instanţa înţelegând că reclamanta invocă  lipsa discernământului autoarei sale,  acesta este motiv de nulitate relativă a unui act juridic, şi nicidecum de nulitate absolută.

Se impune a se preciza sub acest aspect că, în calitatea sa de condiţie esenţială, de fond şi generală a actului juridic civil, consimţământul constituie unul dintre elementele esenţiale ale oricărui act juridic, exprimând voinţa persoanei la încheierea actului.

În acest context, lipsa cu desăvârşire a consimţământului este sancţionată cu nulitatea absolută, spre deosebire de lipsa discernământului în exprimarea voinţei, care constituie un simplu viciu de consimţământ, întrucât în acest caz, consimţământul există.

Pentru aceste motive, sancţiunea lipsei discernământului este cea a nulităţii relative a actului juridic civil, sancţiunea nulităţii fiind edictată, de această dată, în vederea protejării persoanei interesate.

În acest context, susţinerea reclamantei privitoare la existenţa unei nulităţi absolute determinată de lipsa discernământului este evident nefondată, urmând a fi înlăturată.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei potrivit căreia la data înstrăinării imobilelor autoarea sa nu era singurul proprietar iar actul s-a făcut în frauda legii instanţa reţine că, într-adevăr, în cazul proprietăţii indivize, pentru ca înstrăinarea să producă efecte depline este necesar acordul tuturor coindivizarilor, deoarece fiecare având un drept nedeterminat în materialitatea sa, ci doar ideal, nu poate dispune valabil asupra întregului bun.

Însă, înstrăinarea bunului aflat în stare de indiviziune, făcută de unul dintre coindivizari, nu atrage nulitatea actului de înstrăinare, ci supune dreptul dobândit de cumpărător unei condiţii rezolutorii, a cărei îndeplinire are loc dacă bunul nu a fost atribuit, la ieşirea din indiviziune, coindivizarului care l-a înstrăinat.

Aşa cum s-a reţinut şi în cuprinsul SC 2697/30.03.2000 pronunţată în dosarul 1673/1999, prin vânzarea imobilelor ce fac obiectul antecontractului nu s-a depăşit cotitatea disponibilă şi nu s-a făcut dovada că s-a procedat la ieşirea din indiviziune iar aceste bunuri ar fi fost incluse în lotul reclamantei.

Faţă de cele reţinute cererea reclamantei prin care solicită constatarea nulităţii chitanţei din data de  10.05.1998 va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte  cererea acesteia în sensul de a se dispune anularea SC 2697/30.03.2000 aceasta apare ca inadmisibilă, hotărârile judecătoreşti neputând fi desfiinţate decât  în  căile de atac, guvernate de condiţii restrictive în care acestea pot fi exercitate.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, vizând revendicarea terenului în suprafaţă de 42mp şi a construcţiei în suprafaţă de 38,36 mp,  instanţa reţine că, acţiunea în revendicare  este acţiunea  civilă reală prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

Acţiunea în revendicare constituie, astfel, un mijloc juridic specific de apărare a dreptului de proprietate; ea are caracter petitoriu, deoarece tinde să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate al reclamantului şi, totodată, caracter real, deoarece poate fi introdusă împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de proprietate, practica judecătorească a stabilind că reclamantul într-o asemenea acţiune trebuie să fie proprietarul exclusiv al acestui bun;

În prezenta cauză, din probele administrate rezultă că imobilele ce fac obiectul revendicării aparţin pârâtului, astfel cum rezultă din SC 2697/30.03.2000.

Este adevărat că reclamanta a depus la dosar SC 5189/8 mai 2012 şi 805/13 iulie 2012 pronunţate în dosarul 3689/288/2012 din care rezultă  că este proprietarul suprafeţei totale de 976m situat în localitatea Băbeni str. Dragos Vrânceanu nr 179 şi a construcţiilor aflate pe teren constând în  casă în suprafaţă de 186mp fânar în suprafaţă de 17 mp şi remiză în suprafaţă de 50 mp. Din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul Prioteasa Adrian rezultă că  suprafaţa de 976m se compune din suprafeţele de  393,38mp+42,02mp+543,55mp, suprafaţa de 42,02 mp fiind cea care a făcut obiectul actului juridic a cărui nulitate a invocat-o reclamanta.

Acţiune promovată de către reclamantă, în care s-a pronunţat sentinţa civilă enunţată , a fost formulată în contradictoriu cu vecinii terenului, dar nu şi cu  Bunoiu Gheorghe, pârâtul din prezenta cauză, deşi, potrivit titlului deţinut de către acesta, SC 2697/30.03.2000 era unul dintre vecinii proprietăţii reclamantei. De fapt, acţiunea a fost promovată cu rea credinţă de către reclamantă, tocmai pentru a paraliza, în opinia acesteia, efectele hotărârii în baza căreia pârâtul a devenit proprietarul terenului în litigiu, acest lucru rezultând şi din „graba” cu care acesta a procedat la înscrierea în cartea funciară a terenului. Pe de altă parte, acest lucru a fost posibil şi din cauza pasivităţii pârâtului, care la rândul său avea obligaţia de a proceda la efectuarea formalităţilor de publicitate .

Instanţa nu va da eficienţă pretenţiilor reclamantei privind întinderea dreptului său de proprietate asupra terenului şi construcţiei ce au făcut obiectul chitanţei din data de 10.05.1998 consfinţită prin SC 2697/30.03.2000 deoarece titlul de care aceasta se prevalează, SC 5189/8 mai 2012 şi 805/13 iulie 2012 pronunţate în dosarul 3689/288/2012, nu este opozabil pârâtului.

În cauză nu sunt aplicabile regulile înscrise în art. 1295 alin 2 ( vechiul cod) referitoare la dreptul de preferinţă de care se bucură proprietarul care a înscris mai întâi în cartea funciară imobilul provenit de la „acelaşi” autor, deoarece, aşa cum  s-a relevat în cele ce preced, titlul reclamantei nu îi este opozabil pârâtului, acesta la rândul său deţinând un titlu valabil din punct de vedere legal.

În concluzie cererea de revendicare va fi respinsă ca nefondată şi implicit cererea de evacuare, acesta fiind subsecventă cererii de revendicare, reclamanta neavând un titlu în baza căruia să solicite evacuare.

Faţă de cele reţinute instanţa va respinge în tot cererea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta D C domiciliată în Băbeni, str. Dragoş Vrânceanu, nr. 179, judeţ Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul BGh domiciliat în Băbeni, sat Valea Mare, judeţ Vâlcea,  având ca obiect nulitate înscris intitulat „chitanţă” încheiat la data de 10.05.1998, revendicare imobiliară,evacuare.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 mai 2014.

Preşedinte :

Grefier:

Red.ICC/Tehn. MMA/

Domenii speta

Spete similare