Contestaţie în temeiul Legii nr.10/2001

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 23.04.2014 sub număr de dosar 3040/118/2014, reclamanţii ... şi ... au solicitat în contradictoriu cu pârâtul ... anularea în parte a dispoziţiei nr.585/7.023.32014 a ..., respectiv art.1 din aceasta şi obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie prin care să dispună restituirea în natură către reclamanţi a terenului situat în ..., în suprafaţă de 731 mp, identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert ..., completat prin suplimentul din 24.10.2012, în interiorul perimetrului 4-5-E-6-7-8-9-A-B-C-D-14-4, înfăţişat în schiţa anexă la acest supliment, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea  cererii, s-a arătat că, în baza Legii nr.10/2001, reclamanţii au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului menţionat, notificarea fiind soluţionată prin dispoziţia nr.5143/20101 a ..., prin care s-a dispus respingerea cererii. Decizia a fost contestată, sens în care s-a constituit dosarul civil nr.11569/118/20101 al Tribunalului Constanţa - Secţia I Civilă, soluţionat prin sentinţa civilă nr.5883/6.11.2012, irevocabilă. Astfel, dispoziţia … a fost anulată fiind obligat  să dispună restituirea în natură către reclamanţi a terenului situat în ..., în suprafaţă de 731 mp, identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert ..., completat prin suplimentul din 24.10.2012, în interiorul perimetrului 4-5-E-6-7-8-9-A-B-C-D-14-4, înfăţişat în schiţa anexă la acest supliment. În baza acestei hotărâri judecătoreşti, a fost încheiat procesul verbal de predare-primire nr.26440/17.04.2013, în baza căruia reclamanţilor li s-a predat terenul menţionat aceştia fiind puşi în posesie, deşi nu fusese emisă dispoziţia ..., care să dispună în acest sens.

În lipsa cestei dispoziţii, reclamanţii nu au putut întabula dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, sens în care au solicitat pârâtului emiterea deciziei în sensul în care a fost obligat conform hotărârii judecătoreşti Prin dispoziţia contestată, la art.1, s-a respins cererea de restituire în natură formulată de reclamanţi cu privire la terenul în discuţie, ca rămasă fără obiect.

În drept, au fost invocate disp. art.25 alin.4, art.26 alin.3 din Legea nr.10/2010 şi art.192 , art.435, art.453 NCPC.

În susţinerea cererii de chemare în judecată s-au depus la dosar înscrisuri (filele 8-34).

Pârâtul ... a depus întâmpinare (fila 39), prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În cauză a fost încuviinţată şi administrată la solicitarea părţilor proba cu înscrisuri.

Analizând cererea de chemare în judecată, prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei şi a dispoziţiilor normative incidente, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele care succed.

Prin sentinţa civilă nr. 5883/6.11.2012 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă prin nerecurare (filele 16-20), s-a admis cererea reclamanţilor şi s-a dispus anularea dispoziţiei ... nr.5143/11.08.2010 şi obligarea acestuia să dispună restituirea în natură către reclamanţi a terenului situat în ..., în suprafaţă de 731 mp, identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert ..., completat prin suplimentul din 24.10.2012, în interiorul perimetrului 4-5-E-6-7-8-9-A-B-C-D-14-4, înfăţişat în schiţa anexă la acest supliment.

Prin procesul verbal de predare primire încheiat la data de 17.04.2013 (fila 15), s-a procedat la punerea în posesie a reclamanţilor asupra terenului litigios.

Cererea reclamanţilor, formulată ulterior, privind eliberarea unei dispoziţii în sensul sentinţei civile 5883/2012, a fost soluţionată prin dispoziţia nr.585/7.03.2014 emisă de ... (fila 9), fiind respinsă, ca rămasă fără obiect conform art.1 din dispoziţia contestată. 

Instanţa reţine că prin decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite s-a stabilit că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.

În considerentele deciziei menţionate s-a reţinut că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. În legătură cu ducerea la îndeplinire a acestei dispoziţii, prin art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege se prevede că persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni (prelungit, succesiv, prin ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 109/2001 şi nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului", precizându-se, totodată, că "în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. Totodată, prin art. 26 alin. (3) din legea menţionată s-a precizat că decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Or, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispoziţiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) şi în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă decizie/dispoziţie de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i s-a acordat prin lege, instanţa judecătorească, cenzurând decizia/dispoziţia de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerinţelor legii, o va anula, dispunând ea însăşi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil. O astfel de soluţie se impune şi pentru că, în îndeplinirea atribuţiei de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui şi asupra eficienţei soluţiei pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deţinătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.

Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuţia instanţei judecătoreşti de a soluţiona calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziţii în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicţie, nelimitată în această materie prin vreo dispoziţie legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului. De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni şi principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte.

În cauză, raportat la decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, se constată că, deşi dispozitivul  sentinţei civile nr. 5883/6.11.2012 conţine menţiunea obligă ... să dispun restituirea, în esenţă, prin hotărârea judecătorească s-a dispus în mod direct restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil, pârâta conformându-se hotărârii prin încheierea procesului verbal de punere în posesie. În acest context, în mod legal, prin art.1 al dispoziţiei nr. 585/7.03.2014, pârâtul a respins cererea ulterioară de restituire în natură ca rămasă fără obiect.

În situaţia în care se respinge cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilulului litigios în baza sentinţei civile nr. 5883/6.11.2012, reclamanţii o pot contesta prin formularea unei cereri de reexaminare la OCPI şi eventual plângere împotriva încheierii, în conformitate cu disp. art.31 din Legea nr.7/1996.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 NCPC, cererea pârâtului de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că aceştia din urmă se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul.

Drept urmare, reclamanţii urmează să fie obligaţi la plata către pârât a sumei de 673,29 lei reprezentând onorariu avocat (fila 144).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii ..., domiciliat în ..., şi ..., domiciliat în ..., în contradictoriu cu pârâtul ..., cu sediul în ....

Obligă reclamanţii la plata către pârât a sumei de 673,29 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.10.2014.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

Red.jud.F.M.I./2 ex./15.10.2014

Domenii speta

Spete similare