Acţiune în constatare

Sentinţă civilă 83 din 14.01.2015


Acţiune în constatare a calităţii de proprietar în temeiul art.20 din Legea nr.15/1990

Dosar nr. 8821/55/2014

Prima instanţă :

A respins acţiunea în constatare. Dreptul de proprietate solicitat a fi constatat de instanţă în temeiul acestor dispoziţii este recunoscut numai societăţilor comerciale constituite potrivit dispoziţiilor art.17 din Legea nr.15/1990, respectiv prin decizia organului administraţiei locale de stat, fiind necesară şi îndeplinirea condiţiei prevăzute de art.19 din Legea nr.15/1990, potrivit căreia, inventarierea patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate pe această cale trebuie să se facă în condiţiile stabilite prin hotărâre a guvernului.

Instanţa de apel :

A respins apelul. În motivare a reţinut că prima instanţă a respins corect acţiunea prin care reclamanta-apelantă a solicitat, în baza art.20 din Legea nr.15/1990, constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în Arad, str., nr., bl.  ap. jud. Arad şi în Arad, str., bl. , sc.  ap., parter, proprietatea Statului Român.

Pentru constatarea dreptului de proprietate al unităţilor economice de stat, supuse transformării în societăţi comerciale, asupra bunurilor proprietatea statului, este necesară îndeplinirea condiţiilor impuse de regimul juridic al acestor societăţi, reglementat prin Legea nr.15/1990, condiţii pe care reclamanta-apelantă nu le îndeplineşte.

Bunăoară, pe de o parte, dreptul de proprietate solicitat a fi constatat de instanţă, este recunoscut numai societăţilor comerciale constituite potrivit dispoziţiilor art.17 din Legea nr.15/1990, respectiv prin decizia organului administraţiei locale de stat.

Pe de altă parte, aşa cum corect a constatat şi prima instanţă, nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de art.19 din Legea nr.15/1990, potrivit căreia, inventarierea patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate pe această cale trebuie să se facă în condiţiile stabilite prin hotărâre a guvernului.

Nu pot fi primite nici motivele de apel prin care se invocă prevederile art.65 alin.1 din Legea 31/1990 actualizată, potrivit cărora: “în lipsă de stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului”. Contrar tezei apelantei, tribunalul reţine că dispoziţiile Legii nr.31/1990 actualizată, instituie regimul juridic general al societăţilor comerciale, ce se aplică ori de câte ori nu există dispoziţii derogatorii cuprinse în legi speciale. Or, în prezenta cauză, dat fiind obiectul acţiunii, sunt incidente dispoziţiile legii speciale nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, care prevăd condiţii speciale pentru recunoaşterea dreptului de proprietate al fostelor unităţi economice transformate în societăţi comerciale asupra bunurilor proprietatea statului. Cum apelanta-reclamantă nu îndeplineşte aceste condiţii speciale, acţiunea formulată nu poate fi admisă în baza regimului juridic general al societăţilor comerciale, din cauza principiului specialia generalibus derogant.