BEP din cadrul JGH a solicitat instanţei înlocuirea măsurii obligării la tratament medical la care a fost obligat intimatul LV cu măsura internării medicale, motivând că intimatul nu s-a prezentat pentru evaluare/tratament.
Având în vedere că intimatul LV nu s-a prezentat la CMI Psihiatrie DR.PLI unde a fost arondat pentru tratament medical, acesta se sustrage de la efectuarea tratamentului medical, astfel că în baza art.567 alin.1 lit.b CPP instanţa a admis sesizarea.
Tribunalul Arad
Evaziune fiscală
Curtea de Apel Iași
Apel penal. Schimbarea încadrării juridice a faptei fără punerea în discuție contradictorie. Trimitere spre rejudecare
Tribunalul Brașov
Arestare preventiva
Tribunalul Neamț
Procedura de cameră preliminară. Exercitarea contestației prevăzută de art. 347 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, în lipsa formulării de cereri/excepții în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond.
Judecătoria Buzău
DIFERENŢIERE ÎNTRE INFRACŢIUNEA DE TÂLHĂRIE ŞI TĂINUIRE