Ucidere din culpă

Prin decizia penala nr. 268/20.11.2009, pronuntata de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7626/314/2008, s-au respins apelurile formulate de inculpatul G. V. A. si partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca, împotriva sentintei penale nr. 183 din data de 14.04.2009 pronuntata de Judecatoria Suceava în dosarul nr. 7626/314/2008, ca nefondate.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedura penala, a fost obligat inculpatul apelant si partea responsabila civilmente apelanta sa plateasca statului fiecare câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin aceeasi decizie s-a admis apelul declarat de partea civila R.V.  împotriva aceleiasi sentinte penale, pe care a desfiintat-o în parte (numai sub aspectul laturii penale) si, în rejudecare:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedura penala si art. 122 lit. c  Cod penal, art. 124 Cod penal, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G. V. A., pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale si s-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare ocazionate de apelul partii civile R. V. au ramas în sarcina statului.

Pentru a hotarî astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin rezolutia Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Cluj din data de 24 noiembrie 1997 data în dosarul nr.lO9/P/1997, s-a dispus în temeiul art.249, art. ll pct. l lit. b, art.10 lit. d, art.228 alin.6 si art.10 lit. a Cod procedura penala, scoaterea de sub urmarire penala a învinuitei F.M.O. sub aspectul savârsirii infractiunii de ucidere din culpa prevazuta de art. 178 alin. 2 Cod penal si neînceperea urmaririi penale, în cauza, sub aspectul savârsirii infractiunii de luare de mita prevazuta de art. 254 Cod penal.

Aceasta solutie a procurorului a fost adoptata ca urmare a sesizarii petentului R. V., care, a solicitat efectuarea de cercetari sub aspectul savârsirii infractiunilor de ucidere din culpa si luare de mita fata de dr. chirurg si medicul anestezist aratând ca la data de 07 mai 1997 fiica sa B.(nascuta R.) C. G. a suferit la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj o interventie chirurgicala de deviatie de sept. învinuitul G. A. a fost medicul chirurg care a operat pacienta, iar anestezista F.M. a fost cea care i-a facut, la solicitarea victimei, anestezia generala, iar la ora 20,40 s-a înregistrat decesul acesteia.

Prin sentinta penala nr.819/20 mai 2004 pronuntata de Judecatorie Cluh în dosarul nr.4279/2004, în temeiul art.2781 alin.8 lit. b Cod procedura penala, s-a admis plângerea formulata de R. V. împotriva rezolutiei mentionate anterior, care a fost desfiintata, iar cauza a fost trimisa la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Cluj în vederea efectuarii de cercetari sub aspectul savârsirii infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art. 178 alin. 1 si 2 Cod penal.

Împotriva acestei sentinte, a formulat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Cluj-Napoca, iar prin decizia penala nr.471/R/06 octombrie 2004, pronuntata în dosarul nr. 7563/2004 de Tribunalul Cluj a fost admis recursul, s-a casat în întregime hotarârea si a fost retinuta cauza spre competenta solutionare, constatându-se ca sentinta Judecatoriei Cluj a fost emisa cu nerespectarea dispozitiilor privitoare la competenta materiala.

Pe parcursul judecarii cauzei, R. V. a formulat cerere de stramutare, care, prin încheierea nr.374/18.01.2005 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în dosarul nr.6599/2004, a fost admisa, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Suceava.

Prin sentinta penala nr. 113/30.03.2005 pronuntata de  Tribunalul Suceava, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. b Cod procedura penala, a fost admisa plângerea formulata de R.V. împotriva rezolutiei data în dosarul nr. lO9/P/1997 al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Cluj si s-a dispus trimiterea cauzei aceluiasi parchet în vederea efectuarii de cercetari fata de faptuitorul G. A. V., sub aspectul savârsirii infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art.l78 alin. l, 2 Cod penal.

Prin rezolutia din data de 12 noiembrie 2007 data în dosarul nr. 1139/11/2/2007,  Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Cluj a respins, în temeiul art.2781 alin. l Cod procedura penala, plângerea formulata de catre R. V. împotriva rezolutiei emise la 10 octombrie 2007 în dosarul nr. lO9/P/1997 al aceluiasi parchet.

Împotriva acestor solutii, R. V. a formulata plângere, în temeiul art. 2781 Cod procedura penala, iar prin sentinta penala nr. 112/12 decembrie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr.2090/33/2007, în temeiul art. 42 Cod procedura penala a fost declinata competenta în favoarea Judecatoriei Cluj Napoca. Aceasta instanta, prin sentinta penala nr. 115/2008, a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj Napoca, admitând exceptia necompetentei materiale

La rândul sau, Tribunalul Cluj, prin sentinta penala nr. 166/D/2008, a declinat competenta de solutionare a plângerii împotriva actelor procurorului formulata de R. V., în favoarea Judecatoriei Suceava.

În motivare s-a retinut, în esenta ca, prin stramutarea cauzei dispusa de Î.C.C.J. opereaza o prorogare de competenta între instante de acelasi grad, indiferent de stadiul procesual, instantele clujene nemaifiind astfel competente sa solutioneze aceasta cauza.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecatoriei Suceava la data de 15.04.2008.

La termenul de judecata din 09.06.2008 a fost pusa în discutie necompetenta Judecatoriei Suceava si declinarea competentei în favoarea Tribunalului Suceava sau Cluj Napoca.

Analizând exceptia privind necompetenta materiala a Judecatoriei Suceava, aceasta a retinut ca, prin stramutarea judecarii  unei  cauze, Înalta Curte de Casatie si Justitie  nu stramuta numai judecarea unei anumite etape a procesului, ci întregul dosar, care implica solutionarea lui atât în fond, în caile de atac, cât si o eventuala rejudecare dupa ce s-a dispus restituirea acesteia la Parchetul care a pronuntat solutia împotriva careia s-a formulat plângere. Aceasta interpretare se impune întrucât motivele ce au stat la stramutarea cauzei initial subzista si ulterior, fiind vorba de aceiasi petenti si intimati, aceleasi fapte, si persistenta acelorasi motive ce au stat la baza stramutarii.

S-a mai avut în vedere ca prin încheierea nr. 374/2005 Înalta Curte de Casatie si Justitie a stramutat cauza în favoarea Tribunalului Suceava. Deci, dupa pronuntarea rezolutiilor de catre Parchetul de pe lânga Curtea de apel Cluj din anul 2007 competent a se pronunta asupra legalitatii si temeiniciei acestora era Tribunalul Suceava, conform încheierii pronuntate de Î.C.CJ., acesta, la rândul sau, urma a aprecia daca, în raport de obiectul cauzei, este sau nu competent material a se pronunta.

În consecinta, Judecatoria Suceava a constatat ca nu este competenta a se pronunta asupra plângerii formulate de R.V.împotriva rezolutiei din 10.10.2007 în dosar nr. 109/P/1997 si rezolutiei din 12.11.2007 în dosar nr. 1139/11/2/2007 ale Parchetului de pe lânga Curtea de apel Cluj, având în vedere faptul ca prin încheierea nr. 374/2004 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, solutionarea cauzei a fost stramutata în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru aceste considerente, în baza art.42 si 55 Cod procedura penala, instanta de fond a trimis cauza spre competenta solutionare la Tribunalul Suceava.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Suceava la data de 10.07.2008.

La termenul de judecata din data de 06.08.2009, reprezentanta Parchetului a invocat exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Suceava, motivat de faptul ca plângerea formulata în temeiul art. 278/1 Cod procedura penala vizeaza rezolutia din 2007 a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Cluj prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului G. A. V. pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 Cod penal, situatie în care competenta de solutionare a prezentei plângeri apartine Judecatoriei Suceava.

Prin decizia penala nr. 234/06.08.2009 pronuntata de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 615/211/2008, s-a admis exceptia de necompetenta si, în baza art. 42 Cod procedura penala, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei având ca obiect plângerea formulata de R.V., împotriva rezolutiei din 10 octombrie 2007 date în dosarul nr. 109/P/1997 al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Cluj de scoatere de sub urmarire penala a învinuitului G. A. V., în favoarea Judecatoriei Suceava.

În baza art. 28/1 pct. 4 Cod procedura penala, s-a sesizat Curtea de Apel Suceava, cu privire la solutionarea conflictului negativ de competenta dintre Tribunalul Suceava si Judecatoria Suceava.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a retinut ca din încheierea de sedinta din 08.04.2004 a Judecatoriei Cluj Napoca (f.7 din dosar 4279/2004), petentul nu contesta rezolutia procurorului din anul 1997 privind scoaterea de sub urmarirea penala a învinuitei F. M. O., ci faptul ca nu s-a dat curs plângerii pe care a formulat-o împotriva faptuitorului G.A. V. pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa, sens în care a solicitat restituirea dosarului pentru efectuarea de  cercetari sub acest aspect.

Aceeasi precizare a facut-o petentul si în sedinta din 23.03.2005 (f. 18) când s-a solutionat în fond dosarul nr. 660/P/2005 de catre Tribunalul Suceava (ca urmare a stramutarii de la Tribunalul Cluj, dispusa prin încheierea nr. 374/18.01.2005 de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie), aspect retinut de catre aceasta instanta în sentinta penala nr. 113/30.03.2005.

Astfel, s-a avut în vedere faptul ca petentul a aratat, atât în fata instantelor de judecata clujene, dar si în fata Tribunalului Suceava, ca nu contesta rezolutia procurorului sub aspectul solutiei adoptate fata de faptuitoarea F. M. O. privind scoaterea sa de sub urmarire penala pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa, întrucât în anul 2000 a suferit de afectiuni psihice, a fost internata si nu mai lucreaza în cadrul Spitalului de Recuperare Cluj si nici sub aspectul solutiei de neîncepere a urmaririi penale pentru savârsirea infractiunii de luare de mita, întrucât este constient ca nu poate dovedi aceasta fapta, nemultumirile sale vizând împrejurarea ca procurorul nu s-a pronuntat în nici un fel asupra vinovatiei medicului G. A.V.. Tocmai de aceea, prin sentinta penala nr. 113/2005, ramasa definitiva prin nerecurare, Tribunalul Suceava a desfiintat rezolutia Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Cluj, data în dosarul nr. 109/P/1997 din 24.11.1997 si a trimis cauza aceluiasi parchet în vederea efectuarii de cercetari fata de faptuitorul G. A. V. sub aspectul savârsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 1 si 2 Cod penal.

Cum prin rezolutia din 10.10.2007 data în dosarul nr. 109/P/1997, Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Cluj a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului G. A. V. pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, solutie care a fost mentinuta de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Cluj prin rezolutia din 12.11.2007 data în dosarul nr. 139/II/2/2007, Tribunalul a constatat ca prezenta plângere vizeaza doar infractiunea mentionata mai sus.

Potrivit art. 25 Cod procedura penala, judecatoria judeca în prima instanta toate infractiunile cu exceptia celor date de lege în competenta altor instante si cum .potrivit art. 27 pct. 1 lit. a Cod procedura penala, infractiunea de ucidere din culpa, prev. de art. 178 Cod penal, nu intra în competenta tribunalului de a fi judecata în prima instanta.

Potrivit disp. art. 2781.alin.1 Cod procedura penala, dupa respingerea plângerii facute conform art. 275 – 278 împotriva rezolutiei de neîncepere a urmaririi penale sau a ordonantei ori, dupa caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale, date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.

Cum infractiunea pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de învinuitul G. A. V., respectiv cea prev. de art. 178 Cod penal,  nu face parte din cele prevazute în textul de lege mentionat mai sus, Tribunalul a constatat ca în mod gresit prima instanta a declinat competenta de solutionare a plângerii în favoarea sa si nu a retinut cauza spre judecare, motiv pentru care, în temeiul art. 42 rap. la art. 25 Cod procedura penala, a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Suceava.

Având în vedere ca în cauza s-a ivit un conflict negativ de competenta între Judecatoria Suceava si Tribunalul Suceava privind solutionarea plângerii formulata în temeiul art. 278/1 Cod procedura penala, Tribunalul, în temeiul art. 28/1 pct. 4 Cod procedura penala, a sesizat Curtea de Apel Suceava referitor la aspectul respectiv.

Prin decizia penala nr. 49 din data de 29.08.2008 pronuntata de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 615/211/2008, s-a admis sesizarea privind conflictul negativ de competenta între Tribunalul Suceava si Judecatoria Suceava.

Constatând ca solutia Tribunalului Suceava este corecta, Curtea de Apel Suceava a stabilit astfel competenta de solutionare a plângerii formulate în baza art. 278/1 Cod procedura penala de petentul R.V. în favoarea Judecatoriei Suceava si s-a trimis dosarul la aceasta instanta.

Cauza a fost reînregistrata  pe rolul Judecatoriei Suceava la data de 16.09.2008 sub nr. 5599/314/2008.

Prin încheierea din data de 18.11.2008 data de Judecatoria Suceava în dosarul nr. 5599/314/2008, s-a  admis plângerea împotriva actelor procurorului formulata de petentul R. V. în contradictoriu cu intimatul G.A. V., s-au desfiintat rezolutia din 12.11.2007 data în dosarul nr. 1139/II/2/2007 si rezolutia din 10.10.2007 data în dosarul nr. 109/P/2007 ale Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Cluj si s-a retinut cauza spre judecare sub aspectul savârsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal de catre inculpatul G. A. V..

Pentru a dispune astfel, Judecatoria Suceava a constatat ca materialul probatoriu administrat în cauza infirma solutiile depuse prin rezolutia din 12.11.2007 în dosarul nr. 109/P/2007 a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Cluj, existând suficiente elemente care sa permita sesizarea instantei cu privire la savârsirea infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. 1 si 2 Cod penal de catre G. A. V., motiv pentru care a facut aplicarea art. 278/1 alin. 8 lit. c Cod procedura penala.

În urma admiterii cererii de abtinere formulata de catre completul care a dispus retinerea cauzei spre judecare, s-a format dosarul nr.7626/314/2008.

La termenul din data de 11.03.2009 s-a  invocat de catre inculpat prin aparator exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.278 ind.1 alin.10 Cod procedura penala, considerând ca prin acestea se încalca dispozitiile art.16 alin.1, art.21 si art.129 din Constitutia României, exceptie constatata de catre instanta ca inadmisibila, fiind respinsa cererea de sesizare a Curtii Constitutionale pentru motivele aratate în cuprinsul încheierii de la acea data.

La acelasi termen s-a invocat de catre inculpat prin aparator exceptia de necompetenta teritoriala a instantei, exceptie respinsa ca nefondata pentru motivele aratate în cuprinsul încheierii de la acea data.

Prin sentinta penala nr. 183 din data de 14.04.2009 pronuntata de Judecatoria Suceava în dosarul nr.7626/314/2008, în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedura penala  raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penala, a fost achitat inculpatul G. A. V., fiul lui …, nascut la data de … în …, CNP-…, domiciliat în …., medic primar la Sectia de Chirurgie plastica a Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, necunoscut cu antecedente penale, pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa. prevazuta de art.178 alin.2 Cod penal. 

În baza art. 346 alin.2 si art.14-16 Cod procedura penala raportat la art.998, 999 si art.1000 alin.3, art.1003 Cod civil, s-a admis în parte actiunea civila formulata de partile civile R. V. si R. S. si, în consecinta, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, la plata sumei de 98.700 lei în favoarea partilor civile R. V. si R. S., din care suma de 48.700 lei cu titlu de daune materiale, iar suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art.192 alin.1 pct.1 lit. c si art.190 alin.5 Cod procedura penala, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de catre stat în cuantum de 633 lei.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca, în cursul lunii mai 1997, numita B. C. G., care se afla în Italia, a luat legatura cu mama sa, R. S., careia i-a spus sa se deplaseze la biroul inculpatului G. A.V., din cadrul Spitalului de Recuperare Cluj si sa o programeze pentru o interventie chirurgicala - rinoplastie. În urma discutiilor celor doi, în data de 6 mai 1997, B. C. G. s-a prezentat la Spitalul de Recuperare Cluj, fiind reprogramata pentru operatie în ziua urmatoare, deci pe data de 07 mai 1997.

Inculpatul G. A. V. a discutat cu pacienta, facându-i un consult înaintea operatiei si, constatând ca pacienta prezinta o displazie nazala, i-a recomandat anestezie locala, în scopul efectuarii interventiei chirurgicale. Consultul a constat în examinarea partii care trebuia operata si o scurta anamneza. Pacienta a insistat sa i se faca anestezie generala, procedeu care cadea în sarcina medicului anestezist, respectiv a numitei F. M.. De asemenea, pacientei i s-a efectuat un consult general de catre medicul rezident O. R. S. care a si completat foaia de observatie, ulterior fiind trimisa spre internare. Pacientei nu i s-au efectuat examinari de laborator preoperatorii.

Anestezista a discutat cu pacienta, care i-a spus ca este alergica la novocaina si i-a cerut sa-i faca anestezie generala, în ciuda recomandarilor numitei F. M. pentru anestezie locala. F. M. a completat chestionarul anamnestic pentru adulti, în care sunt consemnate recomandarile facute pacientei, bolile anterioare, situatia generala a pacientei si acordul pentru interventia chirurgicala, cu mentiunea ca refuza anestezia locala în folosul anesteziei generale.

Dupa ce pacienta a fost anesteziata, în jurul orei 15.40, a început interventia chirurgicala, care a durat circa 40 minute si a decurs în conditii normale, fara niciun incident. În timpul interventiei chirurgicale, în sala de operatie s-au mai aflat F. M., C. M., asistent instrumentar, O. R. S., medic rezident, B. I., asistent anestezist, B. B. C., prietena a pacientei. Ulterior acestei interventii chirurgicale, inculpatul a coborât la cabinetul sau, apoi a intrat într-o alta sala de operatie, având de efectuat o interventie chirurgicala urgenta. Cu pacienta a ramas doctorul anestezist, respectiv F. M..

În jurul orelor 16.35, vazând ca pacienta s-a trezit, numita F. M. a procedat la detubarea acesteia, scotându-i sonda. Vazând însa ca dupa detubare a început sa respire mai greu, numita a reintubat-o pe pacienta. Fiind supravegheata atent, la orele 17.45, observând ca pacienta nu mai tolera sonda de intubatie, numita a operat cea de-a doua detubare, dupa care pacienta i-a cerut apa. Observându-se ca si dupa cea de a doua detubare pacienta se încarca bronsic si ca respira greu, la ora 18.00 numita F. M. a reintubat-o a treia oara. S-a intervenit apoi cu masaj cardiac extern si defibrilare electrica, la care a participat si inculpatul G. A., împreuna cu colaboratorii sai, însa la ora 20.40 s-a înregistrat decesul lui B. C. G..

A mai constatat instanta de fond ca prin raportul de expertiza nr. 2734/III/265 din 3.07.1997 se trage concluzia ca moartea numitei B. C. G. a fost violenta, datorându-se insuficientei cardio-respiratorii acute de tip central, hipoxia cerebrala poate fi consecinta unei manopere insuficiente de terapie intensiva postoperatorie si este necesar sa se stabileasca circumstantele si conditiile instalarii hipoxiei cerebrale printr-o expertiza complexa (f45-51 dosar nr. 109/P/1997).

Prin avizul emis de I.M.L. „Mina Minovici”, nr. E1/11828/1997, se arata ca insuficienta pulmonara manifestata prin semne de încarcare pulmonara se datoreaza foarte probabil unei reactivitati particulare a cailor respiratorii si nu putea fi prevenita, iar interventia chirurgicala plastica efectuata a decurs normal, intraoperator nesurvenind niciun accident sau incident. S-a mai mentionat ca se poate presupune o susceptibilitate deosebita a sistemului nervos central si miocardului la drogurile anestezice, substante care probabil, în cursul eliminarii au realizat concentratii cu efect toxic asupra acestor organe, situatie însa greu anticipat si controlat. În acest aviz, se stabileste ca anestezia si interventia chirurgicala au fost corect executate si ca efectuarea anesteziei la o pacienta de vârsta si terenul respectiv, precum victima, nu impunea efectuarea unor analize sau explorari paraclinice preoperatorii. De asemenea, se mai stabileste ca fenomenele de insuficienta pulmonara nu sunt datorate unei supradozari de substante anestezice sau unei detubari precoce si ca explicatia fenomenelor de insuficienta pulmonara se gaseste foarte probabil într-o reactivitate particulara a cailor respiratorii a pacientei, care nu putea fi anticipata în eventuale explorari preoperatorii si în consecinta nu putea fi prevenite. Oprirea cardiaca secundara fenomenelor respiratorii nu putea fi evitata prin alte mijloace terapeutice în afara celor la care s-a apelat (f. 55-56 dosar 109/P/1997).

Ulterior, dupa pronuntarea sentintei penale nr.113/2005 a Tribunalului Suceava si trimiterea cauzei pentru efectuarea de noi cercetari, a fost efectuata o noua expertiza medico-legala nr.173/VI/C/1 din 19.12.2006 de catre I.M.L. Cluj-Napoca, prin care se arata ca exista legatura de cauzalitate între decesul pacientei si interventia chirurgicala, decesul fiind datorat unor erori de conduita terapeutica postoperatorie, imputabile în principal medicului anestezist, dar în conformitate cu prevederile Codului deontologic „chirurgul poarta raspunderea pentru ajutoarele pe care si le-a ales” (f. 173-196 ). În acelasi raport se mai mentioneaza ca, în caz de interventii chirurgicale sângerânde este obligatorie efectuarea preoperatorie a unor minime investigatii de laborator – timp de sângerare, timp de coagulare- iar neefectuarea acestor investigatii preoperatorii constituie o greseala deontologica.

Prin avizul nr. E1/11582/2005 din data de 01.08.2007, Comisia Superioara de Medicina Legala a stabilit ca expertiza medico-legala a IML Cluj-Napoca a fost efectuata în mod neprocedural întrucât dupa avizul Comisiei Superioare medico – legale, nu se mai poate efectua o noua expertiza medico – legala decât în cazul în care au aparut elemente medicale noi sau de ancheta, ceea ce nu se constata în cazul de fata. De asemenea, concluziile acestei expertize privind cauza decesului („hipoxie cerebrala severa, generate, cel mai putin probabil, de o detubare precoce postoperatorie”) sunt ipotetice si nu sunt bazate pe nici o dovada obiectiva de ordin medical. În acest tip de cazuri, limitarile de ordin tehnic pâna în momentul de fata în ceea ce priveste investigatiile paraclinice postmortem nu permit determinarea cu precizie, în mod stiintific a cauzei decesului. Prin urmare, Comisia Superioara apreciaza ca nu exista elemente care sa permita în mod obiectiv afirmarea existentei sau nu a unor erori de conduita medicala (f. 235 dosar 109/P/1997).

În speta, raportat la materialul probator, instanta de fond a retinut ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, lipsind latura subiectiva, respectiv vinovatia sub forma culpei.

A argumentat prima instanta ca din cuprinsul prevederii art.19 pct.2 lit.b cod penal rezulta ca pentru existenta vinovatiei sub forma culpei simple, trebuie sa fie îndeplinite urmatoarele conditii: faptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale, deci nu si-a dat seama ca actiunea sau inactiunea pe care o efectueaza ar putea produce un astfel de rezultat; faptuitorul trebuia si putea sa prevada rezultatul care s-a produs, neprevederea rezultatului aparând ca o greseala, o nejustificata lipsa de previziune. Orice om normal si atent ar fi trebuit sa-l prevada, astfel încât daca faptuitorul ar fi lucrat cu atentia cuvenita, daca ar fi facut tot ceea ce trebuia pentru a cunoaste exact urmarile posibile ale actiunii sau inactiunii sale, în circumstantele în care o efectua, atunci ar fi putut prevedea ca acel rezultat se va produce. Posibilitatea de prevedere se verifica în raport cu felul activitatii, persoana faptuitorului si conditiile subiective  în cadrul carora s-a savârsit fapta din culpa. Aceste elemente „trebuia” si „putea” sa prevada trebuie întrunite cumulativ, lipsa unui asemenea element atragând lipsa culpei în sensul legii penale. Astfel, se va face examenul obiectiv pentru a stabili daca medicul  trebuia sa conceapa rezultatul daunator si examenul subiectiv pentru a vedea daca el putea sa-l conceapa. În cauza de fata,  desi inculpatul ar fi trebuit sa prevada rezultatul faptei sale acesta nu  a putut sa prevada  acest rezultat.

Obligatia medicului este una de diligenta, îndatoririle unui medic rezumându-se la prudenta, stiinta si diligenta. Examenul obiectiv al culpei are în vedere conduita specialistului standard, dupa norme de practica standard, medicul pudent si diligent, aflat pe acelasi plan profesional si în aceleasi circumstante externe.

Din concluziile raportului de expertiza medico-legala avizat de Comisia Superioara coroborat cu declaratiile martorilor rezulta ca interventia chirurgicala a decurs fara probleme, neputând fi retinuta vreo culpa în privinta efectuarii actului chirurgical. Referitor la concluziile din raportul de expertiza medico-legala efectuat de IML Cluj Napoca, raport neavizat de Comisia Superioara, prin care se stabileste existenta legaturii de cauzalitate dintre decesul pacientei si interventia chirurgicala pe baza prevederilor Codului deontologic în sensul ca chirurgul  poarta raspunderea pentru ajutoarele pe care si le-a ales, aceasta concluzie nu poate fi retinuta de catre instanta întrucât raspunderea penala este o raspundere personala, neputând fi angajata raspunderea penala pentru fapta altuia.

Se mai arata ca medicul chirurg ar fi trebuit sa ramâna în sala de operatie pâna la trezirea pacientului, ceea ce nu s-a întâmplat în speta. Fata de acest aspect,  instanta are în vedere ca pacienta a ramas sub supravegherea medicului anestezist, inculpatul având de efectuat o alta interventie chirurgicala, aspect ce rezulta din declaratiile martorilor audiati si din declaratia partii vatamate R.S. data în dosarul 109/P/1997. De asemenea, din declaratia martorei B. I. reiese ca, de regula, medicul chirurg ramânea în sala daca considera ca este necesar. De altfel, potrivit art.32 art.109 din Codul de deontologie medicala, medicul anestezist poarta raspunderea pacientului pe întreaga perioada în care îi este încredintat.

Partea vatamata R.V. a sustinut ca pacienta nu si-a dat consimtamântul în scris asupra interventiei chirurgicale ce urma sa fie efectuata. Fata de acest aspect, instanta are în vedere ca acest consimtamânt este prezumat, faptul ca pacienta a apelat la chirurg naste prezumtia ca aceasta va accepta si interventia  din moment ce a fost internata si pregatita pentru operatie.

Din declaratia inculpatului si a martorului O. R. S., rezulta ca, în mod obligatoriu, în cazul unei interventii chirurgicale de natura celei efectuate în cauza- rinoplastie, este obligatorie efectuarea analizelor de sânge privind timpul de coagulare si timpul de sângerare. Astfel, în nota explicativa aflata la fila 38 dosar 109/P/1997, inculpatul precizeaza ca, „deoarece oricarui pacient internat i se recolteaza automat un set de analize de laborator, nu am banuit nici un moment ca acestei paciente nu i-au fost recoltate analizele”, iar în declaratia din data de 13.11.1997-fila 72 dosar 109/P/1997, acesta mentioneaza ca, în mod normal, pentru efectuarea unei interventii chirurgicale de acest gen trebuiau efectuate niste analize simple privind timpul de coagulare si de sângerare. Din cuprinsul declaratiei date de inculpat în fata instantei (f102-104 dosar) rezulta ca pacienta a fost trimisa spre internare „în vederea efectuarii analizelor care se fac în mod obisnuit în astfel de cazuri conform practicii clinicii”.

De asemenea, din declaratia martorului O. R. S. rezulta  ca, în cazul unei paciente sub 30 de ani, se efectueaza doar analizele uzuale, respectiv analizele privind timpul de coagulare si sângerare, iar când un pacient doreste o interventie chirurgicala se prezinta la medicul specialist, se face un consult de specialitate, programare pentru interventia chirurgicala, ulterior fiind trimis pentru internare.

Fata de considerentele expuse, având în vedere concluziile raportului de expertiza medico-legala avizat de Comisia Superioara coroborat cu declaratiile martorilor, inculpatului, cu înscrisurile depuse la filele 40-42 dosar 109/P/1997, instanta de fond a retinut ca inculpatul  G.A. V. avea obligatia efectuarii investigatiilor preoperatorii, dar, neefectuarea de catre inculpat a investigatiilor preoperatorii nu echivaleaza cu o culpa cu semnificatie penala, inculpatul actionând conform practicii curente a clinicii respective.

În consecinta, cum fapta inculpatului este lipsita de unul din elementele constitutive ale infractiunii, respectiv vinovatia, astfel încât, în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedura penala  raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penala, instanta de fond l-a achitat pe inculpatul G. A. V., pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa prevazuta de art.178 alin.2 Cod penal.

În ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta de fond a avut în vedere ca partile vatamate, R. V. si R. S. s-au constituit parti civile în cursul cercetarii penale cu o suma reprezentând cheltuielile de înmormântare a fiicei lor, B. C. G., iar ulterior, în fata instantei, si-au precizat cuantumul pretentiilor, respectiv suma de 48.700 lei reprezentând daune materiale si suma de 1.500.000 lei cu titlu de daune morale.

Conform art.346 alin.2 Cod procedura penala, când instanta constata ca lipseste vreunul din elementele constitutive ale infractiunii, instanta poate obliga la repararea pagubei materiale si a daunelor morale, potrivit legii civile care, spre deosebire de dreptul penal, raspunderea delictuala opereaza, în principiu, pentru cea mai usoara culpa si, indiferent de gravitatea vinovatiei, obligatia de reparare a prejudiciului este integrala.

Obligatia medicului este o obligatie de prudenta si diligenta, acesta având îndatorirea de a depune toate eforturile, toata staruinta pentru a obtine un anumit rezultat, având totodata îndatorirea de a respecta obligatiile ce decurg din reglementarile legale sanitare, din prevederile contractului de munca si ale reglementarilor de ordine interioara.

Instanta de fond a retinut ca sub acest aspect, al neefectuarii investigatiilor minime preoperatorii, se poate retine culpa specifica dreptului civil a medicului responsabil, ceea ce impune repararea prejudiciului, indiferent de forma si gravitatea culpei.

De asemenea, conform art. 12 din Codul de deontologie medicala, încredintarea obligatiunilor proprii pe mâinile altora si lipsa controlului personal constituie greseli deontologice, iar potrivit art.109, 110 din acelasi cod, medicul anestezist va primi de la chirurg toate informatiile necesare asumarii misiunii sale. Din fisa postului (f.115 dosar instanta) privind pe inculpat, rezulta ca, printre atributiile de serviciu ale acestuia se înscrie si controlul efectuarii investigatiilor prescrise, raspunderea pentru calitatea actului chirurgical, pregatirea preoperatorie si tratamentul postoperator efectuat în sectia pe care o conduce.

Constatând îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev. de art. 998, 999 Cod civil, precum si cele prev.de art. 1000 alin.3 , art. 1003 Cod civil, ale comitentului care raspunde pentru faptele prepusilor lui, instanta de fond a admis în parte actiunea civila promovata si l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de Rcuperare Cluj Napoca, sa achite partilor civile daune materiale în masura dovedirii acestora si daune morale într-un cuantum stabilit prin apreciere.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat apel inculpatul G. A. V., partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca si partea civila R. V..

În motivarea apelului, inculpatul G. A. V. a criticat sentinta instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie în ceea ce priveste latura civila a cauzei, întrucât nu sunt întrunite conditiile raspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 Cod civil, impunându-se astfel respingerea actiunii civile formulate de partile civile R.V. si R. S.. În sustinerea punctului de vedere exprimat, a aratat ca în mod evident instanta de fond nu a înteles conditiile în care este antrenata raspunderea civila delictuala si a facut o distinctie artificiala si contrara literaturii si practicii judiciare între culpa specifica dreptului civil si cea specifica dreptului penal, în speta lipsind în mod evident raportul de cauzalitate între decesul victimei si faptele imputate inculpatului.

Astfel, din raportul de expertiza medico-legala nr. 2734/III/265 din 03.07.1997 rezulta ca moartea victimei a fost violenta, datorându-se insuficientei cardio-respiratorii acute de tip central, hipoxia cerebrala poate fi consecinta unor manopere insuficiente de terapie intensiva postoperatorie si este necesar sa se stabileasca circumstantele din conditiile instalarii hipoxiei cerebrale printr-o expertiza complexa.

Prin avizul Comisiei Superioare Medico Legale din cadrul Institutului National de Medicina Legala "Mina Minovici" Bucuresti, s-a concluzionat ca victima nu impunea efectuarea unor analize sau explorari paraclinice preoperatorii, ca insuficienta cardio respiratorie nu putea fi anticipata în eventualele exploatari preoperatorii si, în consecinta, nu putea fi prevenita, iar anestezia a fost corect efectuata. S-a constatat astfel ca nu exista legatura de cauzalitate între decesul victimei si fapta inculpatului.

Ulterior, s-a mai efectuat o expertiza medico-legala de catre Institutul de Medicina Legala Cluj Napoca prin care se arata ca exista legatura de cauzalitate între decesul victimei si interventia chirurgicala, iar prin avizul Comisiei Superioare Medico Legale din cadrul Institutului National de Medicina Legala "Mina Minovici" Bucuresti din 2007, s-a stabilit ca aceasta expertiza a fost efectuata în mod neprocedural, întrucât dupa avizul Comisiei Superioare nu se mai poate efectua o noua expertiza medico-legala.

S-a apreciat ca lipsa raportului de cauzalitate a fost demonstrata si este suficient pentru ca instanta de apel sa constate nelegalitatea solutiei pronuntate pe latura civila a cauzei, instanta de fond întelegând gresit disp. art. 346 alin. 2 Cod procedura penala.

Pentru aceleasi motive a aratat ca nu se impune nici obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

Partea civila R. V., a solicitat desfiintarea hotarârii instantei de fond în ceea ce priveste latura penala, condamnarea inculpatului pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa si obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.

Astfel, în mod gresit instanta de fond a concluzionat ca fapta inculpatului nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, respectiv lipsa vinovatiei. A aratat ca imediat dupa deces s-au început „manevrele”. Foaia de observatie, epicriza si toate celelalte acte au fost efectuate dupa decesul fiicei sale, inclusiv foaia de internare. La autopsie a participat un procuror, prieten cu inculpatul. A solicitat citirea cu atentie a scrisorii olografe distinsului doctor B. de la Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici" Bucuresti.

Partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca a aratat în motivarea apelului ca pentru antrenarea raspunderii civile delictuale trebuie întrunite cumulativ patru conditii dintre care una este existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, conditie care nu este îndeplinita în speta.S-a mai aratat ca la data critica, între Spitalul Clinic de Recuperare si Prof. dr. G. A. V. nu exista un contract de munca, reclamantul fiind angajatul Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” Cluj, fiind cadru didactic integrat în spital si numit de catre Directia Sanitara a judetului Cluj.S-a mai aratat ca  Spitalul Clinic de Recuperare nu se face vinovata de rezultatul produs, în conditiile în care baza materiala necesara tuturor manoperelor operatorii a fost asigurata. Mai mult, anestezia generala care a dus la producerea mortii pacientei B. C. s-a efectuat la cererea sa expresa, intentia doctorului G. fiind de a efectua o anestezie locala, si este cunoscut faptul ca anestezia generala implica riscuri mai mari decât cea locala.

De asemenea, avizul Institutului National de Medicina Legala "Mina Minovici" Bucuresti nr. E1/11828/1997 releva faptul ca interventia chirurgicala a decurs normal, nesurvenind nici un incident sau accident, situatia ulterioara interventiei fiind datorata unei reactivitati particulare a pacientei, greu de anticipat si controlat si nu se putea preveni.

În atare situatie nu se poate pune în discutie neîndeplinirea sarcinilor de serviciu ale medicului G. A. V. si în consecinta nici atragerea raspunderii civile a Spitalului Clinic de Recuperare Cluj Napoca.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum si cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, conform disp. art. 371, 378 Cod procedura penala, Tribunalul a constatat urmatoarele:

Referitor la latura penala a cauzei, prima instanta a retinut în mod corect situatia de fapt si a dat o corecta încadrare juridica faptei pentru care a fost judecat inculpatul.

Într-adevar, la data de 6 mai 1997, numita B.C. G. s-a prezentat la Spitalul de Recuperare Cluj (dorind sa faca o interventie chirurgicala – rinoplastie), fiind programata pentru operatie în ziua urmatoare, pe data de 07 mai 1997.

Inculpatul G. A. V. (cel ce urma sa efectueze interventia chirurgicala) a discutat cu pacienta, facându-i un consult înaintea operatiei si, constatând ca pacienta prezinta o displazie nazala, i-a recomandat anestezie locala, în scopul efectuarii interventiei chirurgicale. Consultul a constat în examinarea partii care trebuia operata si o scurta anamneza. Pacienta a insistat sa i se faca anestezie generala, procedeu care cadea în sarcina medicului anestezist, respectiv a numitei F. M.. De asemenea, pacientei i s-a efectuat un consult general de catre medicul rezident O.R. S. care a si completat foaia de observatie, ulterior fiind trimisa spre internare. Pacientei nu i s-au efectuat examinari de laborator preoperatorii.

Anestezista F. M. a discutat cu pacienta, care i-a spus ca este alergica la novocaina si i-a cerut sa-i faca anestezie generala, în ciuda recomandarilor numitei F. M. pentru anestezie locala. F. M. a completat chestionarul anamnestic pentru adulti, în care sunt consemnate recomandarile facute pacientei, bolile anterioare, situatia generala a pacientei si acordul pentru interventia chirurgicala, cu mentiunea ca refuza anestezia locala în folosul anesteziei generale.

Dupa ce pacienta a fost anesteziata, în jurul orei 15.40, a început interventia chirurgicala, care a durat circa 40 minute si a decurs în conditii normale, fara niciun incident. În timpul interventiei chirurgicale, în sala de operatie s-au mai aflat F. M., C. M., asistent instrumentar, O.R. S., medic rezident, B. I., asistent anestezist, B. B. C., prietena a pacientei. Ulterior acestei interventii chirurgicale, inculpatul a coborât la cabinetul sau, apoi a intrat într-o alta sala de operatie, având de efectuat o interventie chirurgicala urgenta. Cu pacienta a ramas doctorul anestezist, respectiv F. M..

În jurul orelor 16.35, vazând ca pacienta s-a trezit, numita F. M. a procedat la detubarea acesteia, scotându-i sonda. Vazând însa ca dupa detubare a început sa respire mai greu, numita a reintubat-o pe pacienta. Fiind supravegheata atent, la orele 17.45, observând ca pacienta nu mai tolera sonda de intubatie, numita a operat cea de-a doua detubare, dupa care pacienta i-a cerut apa. Observându-se ca si dupa cea de a doua detubare pacienta se încarca bronsic si ca respira greu, la ora 18.00 numita F. M. a reintubat-o a treia oara. S-a intervenit apoi cu masaj cardiac extern si defibrilare electrica, la care a participat si inculpatul G. A., împreuna cu colaboratorii sai, însa la ora 20.40 s-a înregistrat decesul lui B. C. G..

Din raportul de expertiza nr. 2734/III/265 din 3.07.1997 a rezultat ca moartea numitei B. C. G. a fost violenta, datorându-se insuficientei cardio-respiratorii acute de tip central, hipoxia cerebrala putând fi consecinta unei manopere insuficiente de terapie intensiva postoperatorie, fiind necesar sa se stabileasca circumstantele si conditiile instalarii hipoxiei cerebrale printr-o expertiza complexa (f. 45-51 dosar nr. 109/P/1997).

În avizul emis de I.M.L. „Mina Minovici”, nr. E1/11828/1997, s-a aratat ca insuficienta pulmonara manifestata prin semne de încarcare pulmonara se datoreaza foarte probabil unei reactivitati particulare a cailor respiratorii si nu putea fi prevenita, iar interventia chirurgicala plastica efectuata a decurs normal, intraoperator nesurvenind niciun accident sau incident. S-a mai mentionat ca se poate presupune o susceptibilitate deosebita a sistemului nervos central si miocardului la drogurile anestezice, substante care probabil, în cursul eliminarii au realizat concentratii cu efect toxic asupra acestor organe, situatie însa greu anticipat si controlat. În acest aviz, se stabileste ca anestezia si interventia chirurgicala au fost corect executate si ca efectuarea anesteziei la o pacienta de vârsta si terenul respectiv, precum victima, nu impunea efectuarea unor analize sau explorari paraclinice preoperatorii. De asemenea, se mai stabileste ca fenomenele de insuficienta pulmonara nu sunt datorate unei supradozari de substante anestezice sau unei detubari precoce si ca explicatia fenomenelor de insuficienta pulmonara se gaseste foarte probabil într-o reactivitate particulara a cailor respiratorii a pacientei, care nu putea fi anticipata în eventuale explorari preoperatorii si în consecinta nu putea fi prevenite. Oprirea cardiaca secundara fenomenelor respiratorii nu putea fi evitata prin alte mijloace terapeutice în afara celor la care s-a apelat (f. 55-56 dosar 109/P/1997).

Ulterior, a fost efectuata o noua expertiza medico-legala nr.173/VI/C/1 din 19.12.2006 de catre I.M.L. Cluj-Napoca, prin care se arata ca exista legatura de cauzalitate între decesul pacientei si interventia chirurgicala, decesul fiind datorat unor erori de conduita terapeutica postoperatorie, imputabile în principal medicului anestezist, dar în conformitate cu prevederile Codului deontologic „chirurgul poarta raspunderea pentru ajutoarele pe care si le-a ales” (f. 173-196 ). În acelasi raport se mai mentioneaza ca, în caz de interventii chirurgicale sângerânde este obligatorie efectuarea preoperatorie a unor minime investigatii de laborator - timp de sângerare, timp de coagulare - iar neefectuarea acestor investigatii preoperatorii constituie o greseala deontologica.

Prin avizul nr. E1/11582/2005 din data de 01.08.2007, Comisia Superioara de Medicina Legala a stabilit ca expertiza medico-legala nr.173/VI/C/1 din 19.12.2006 a IML Cluj-Napoca a fost efectuata în mod neprocedural întrucât dupa avizul Comisiei Superioare Medico – Legale, nu se mai poate efectua o noua expertiza medico – legala decât în cazul în care au aparut elemente medicale noi sau de ancheta, ceea ce nu se constata în cazul de fata. De asemenea, concluziile acestei expertize privind cauza decesului („hipoxie cerebrala severa, generate, cel mai putin probabil, de o detubare precoce postoperatorie”) sunt ipotetice si nu sunt bazate pe nici o dovada obiectiva de ordin medical. Comisia Superioara a apreciat ca nu exista elemente care sa permita în mod obiectiv afirmarea existentei sau nu a unor erori de conduita medicala (f. 235 dosar 109/P/1997).

Cele de mai sus au fost retinute pe baza declaratiilor partilor vatamate, ale martorilor audiati în cauza, a actelor medicale privind internarea victimei în spital, a expertizelor medico-legale efectuate în cauza (si a avizelor la acestea) si a declaratiilor inculpatului.

Cu privire la situatia de fapt retinuta, în mod corect prima instanta a retinut ca în ceea ce priveste infractiunea de ucidere din culpa retinuta în sarcina inculpatului este incidenta cauza de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prev. de art. 10 lit. d Cod de procedura penala „faptei îi lipseste unul din elementele constitutive ele infractiunii”, respectiv, sub aspectul laturii subiective, vinovatia inculpatului sub forma culpei.

Din mijloacele de proba administrate a rezultat ca interventia chirurgicala a decurs fara probleme, neputând fi retinuta vreo culpa în sarcina inculpatului  în ceea ce priveste interventia chirurgicala.

Corect a apreciat prima instanta ca sustinerile din raportul de expertiza medico-legala efectuat de IML Cluj Napoca, raport neavizat de Comisia Superioara Medico-Legala, prin care se stabileste existenta legaturii de cauzalitate dintre decesul pacientei si interventia chirurgicala pe baza prevederilor Codului deontologic (în sensul ca chirurgul  poarta raspunderea pentru ajutoarele pe care si le-a ales), nu pot fi retinute în conditiile în care raspunderea penala este o raspundere personala, neputând fi angajata raspunderea penala pentru fapta altuia.

Tribunalul a apreciat ca în mod corect prima instanta a apreciat ca între neregulile din actul medical constatate (faptul ca dupa interventia chirurgicala inculpatul a plecat pentru a efectua o alta interventie, faptul ca victimei nu i s-a luat un consimtamânt scris la operatie, faptul ca victimei nu i s-au facut înainte de interventie toate analizele ce se impuneau) si decesul victimei, pe baza mijloacelor de proba administrate nu se poate stabili fara nici un dubiu o legatura de cauzalitate.

Referitor tot la latura penala a cauzei tribunalul constata însa ca în ceea ce priveste infractiunea de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal retinuta în sarcina inculpatului a intervenit cauza de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prev. de art. 10 lit. g Cod de procedura penala „a intervenit prescriptia (raspunderii penale)”.

Conform art. 121 alin. 1 Cod penal “prescriptia înlatura raspunderea penala”.

Conform art. 122 alin. 1 lit. c Cod penal termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru fapta retinuta în sarcina inculpatului este de 8 ani (infractiunea de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal fiind sanctionata cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani).

Acest termen de prescriptie a început sa curga de la data de 07.05.1997 (data decesului victimei) conform art. 122 alin. 2 Cod penal (data savârsirii presupusei infractiuni).

Acest termen de prescriptie a fost depasit la data de 07.05.2009 cu înca jumatate (8 ani + 4 ani), fiind incidente astfel dispozitiile art. 124 Cod penal („prescriptia înlatura raspunderea penala oricâte întreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie prevazut în art. 122 este depasit cu înca jumatate”).

Cu privire la latura civila a cauzei tribunalul a constatat ca partile vatamate, R. V. si R. S. s-au constituit parti civile în cauza în fata primei instantei, cu suma de 48.700 lei reprezentând daune materiale si cu suma de 1.500.000 lei cu titlu de daune morale.

Corect a retinut prima instanta ca în temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedura penala, atunci când lipseste vreunul din elementele constitutive ale infractiunii (art. 10 lit. d Cod de procedura penala), instanta poate obliga la repararea pagubei materiale si a daunelor morale, potrivit legii civile conform cu care, spre deosebire de dreptul penal, raspunderea delictuala opereaza, în principiu, pentru cea mai usoara culpa (si, indiferent de gravitatea vinovatiei, obligatia de reparare a prejudiciului este integrala).

Obligatia medicului (inculpatul în cauza de fata) este o obligatie de prudenta si diligenta, acesta având îndatorirea de a depune toate eforturile, toata staruinta pentru a obtine un anumit rezultat, având totodata îndatorirea de a respecta obligatiile ce decurg din reglementarile legale sanitare, din prevederile contractului de munca si ale reglementarilor de ordine interioara.

Corect a retinut prima instanta ca din faptul neefectuarii investigatiilor minime preoperatorii, se poate retine culpa specifica dreptului civil a medicului responsabil, ceea ce impune repararea prejudiciului, indiferent de forma si gravitatea culpei.

De asemenea, culpa decurgând din nerespectarea prevederilor Codului deontologic (în sensul ca chirurgul  poarta raspunderea pentru ajutoarele pe care si le-a ales), nu poate atrage raspunderea penala însa poate fi retinuta ca si culpa specifica dreptului civil.

Prin urmare, în mod corect, s-a retinut de catre instanta de fond ca sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev. de art. 998, 999 Cod civil, precum si cele prev. de art. 1000 alin. 3, art. 1003 Cod civil, ale comitentului (partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca) care raspunde pentru faptele prepusilor lui (criticile partii responsabile apelante si ale inculpatului apelant sub acest aspect fiind nefondate).

Asa fiind, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod de procedura penala, Tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate de catre inculpatul G. V. A. si partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca (acestea vizând exclusiv latura civila a cauzei), împotriva sentintei penale nr. 183 din data de 14.04.2009 pronuntata de Judecatoria Suceava în dosarul nr. 7626/314/2008.

 Împotriva acestei decizii, au declarat recurs partea civila R. V. si inculpatul G. V. A., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Astfel, prin decizia penala nr. 120 din 1 martie 2010, pronuntata de Curtea de Apel în dosar nr. 7626/314/2008, s-au admis recursurile declarate de partea civila R. V. si inculpatul G.V. A. împotriva deciziei penale nr. 268/30.11.2009 a Tribunalului Suceava si a extins efectele recursului inculpatului si asupra partii responsabile civilmente Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca.

S-a casat în totalitate decizia penala sus-mentionata si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiasi instante.

Cheltuielile judiciare din recurs au ramas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a avut în vedere ca desi instanta de apel a retinut prescriptia speciala a raspunderii penale a inculpatului pentru infractiunea pentru care prima instanta l-a achitat, nu a pus în discutia partilor aceasta exceptie, pentru a da posibilitatea inculpatului de a se prevala de disp. art. 13 alin. 1 C.p.p., de a solicita eventual continuarea procesului penal.

Pe de alta parte, Curtea a constatat si existenta unei contradictii între considerentele deciziei atacate, în care s-a retinut, printre altele, ca inculpatul se face nevinovat de savârsirea infractiunii de ucidere din culpa si din dispozitivul aceleiasi decizii, în care se dispune încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei speciale prev. de art. 124 C.p.p.

Ca urmare a acestei solutii, dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava în vederea rejudecarii apelurilor declarate de inculpatul G. V. A., partea civila R. V. si partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de recuperare Cluj Napoca, sentintei penale nr. 183 din data de 14.04.2009 pronuntata de Judecatoria Suceava în dosarul nr. 7626/314/2008, fiind reînregistrat sub nr. 2692/86/2010 la data de 11.03.2010.

La termenul de astazi, instanta a pus în discutie prescriptia speciala a raspunderii penale a inculpatului pentru infractiunea de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, precum si faptul daca acesta se prevaleaza de disp. art. 13 Alin. 1 Cod proc. penala.

Astfel, inculpatul apelant G.V. A., prin aparatorul sau, a aratat ca nu se prevaleaza de disp. art. 13 alin. 1 Cod proc. penala si este de acord cu exceptia invocata de instanta, întrucât în cauza a intervenit prescriptia raspunderii sale penale pentru infractiunea de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, conform art. 124 Cod penal. Pe fondul cauzei, a solicitat admiterea apelului desfiintarea sentintei penale atacate si pe fond, încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod proc. penala,  ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale a inculpatului. Întrucât în cauza nu sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 Cod civil a solicitat respingerea actiunii civile exercitata de catre partile vatamate, ca fiind nejustificata, apreciind ca în cauza lipseste raportul de cauzalitate între decesul victimei si fapta imputata inculpatului

Partea vatamata apelanta R.V. a aratat ca lasa la aprecierea instantei modul de solutionare cu privire la intervenirea prescriptiei raspunderii penale a inculpatului pentru infractiunea retinuta în sarcina sa. Referitor la apelul declarat în cauza, a precizat ca procesul a durat timp de 13 ani, perioada în care s-au efectuat doua expertize medico-legale pentru a se stabili daca exista legatura de cauzalitate între decesul victimei si fapta inculpatului. În acest context, a aratat ca în prima expertiza medico-legala efectuata în cauza s-a concluzionat ca nu exista legatura de cauzalitate între decesul victimei si fapta inculpatului, însa în cea de a doua s-a stabilit ca exista acest raport de cauzalitate. Astfel, a apreciat ca nici o expertiza medico-legala nu a fost întocmita în mod corect. Cu privire la actiunea civila exercitata în cauza, a solicitat admiterea acesteia conform motivele existente la dosar.

Analizând actele si lucrarile dosarului, precum si sentinta apelata, din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, în conformitate cu dispozitiile art. 371 si 378 Cod procedura penala, Tribunalul constata ca urmatoarele:

În primul rând în ceea ce priveste solutionarea laturii penale trebuie observat ca în speta s-a împlinit, asa cum s-a retinut de altfel si în solutionarea primului apel, termenul de prescriptie a raspunderii penale.

Conform art. 122 alin. 1 lit. c Cod penal termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru fapta retinuta în sarcina inculpatului este de 8 ani (infractiunea de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal fiind sanctionata cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani). Acest termen de prescriptie a început sa curga de la data de 07.05.1997 (data decesului victimei) conform art. 122 alin. 2 Cod penal (data savârsirii presupusei infractiuni).

Acest termen de prescriptie a fost depasit la data de 07.05.2009 cu înca jumatate (8 ani + 4 ani), fiind incidente astfel dispozitiile art. 124 Cod penal („prescriptia înlatura raspunderea penala oricâte întreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie prevazut în art. 122 este depasit cu înca jumatate”).

De asemenea, la termenul din data de 12.04.2010 inculpatul prin aparatorul din oficiu, la întrebarea expresa a instantei de judecata, a înteles sa nu solicite continuarea procesului penal. În consecinta, instanta nu poate proceda sub acest aspect la examinarea laturii penale a cauzei pentru a stabili daca se impune achitarea sau încetarea procesului penal. Mai mult, un astfel de demers nu poate fi efectuat nici în contextul apelului declarat de catre partea civila, fiind susceptibil a aduce atingere prezumtiei de nevinovatie a inculpatului.

Sub acest din urma aspect trebuie retinut ca prezumtia de nevinovatie este consacrata ca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual român, cu consacrare expres atât în legislatia procesual penala (art. 52 Cpp) cât si în Constitutie (art. 23 alin. 11). Mai mult, singura modalitate în care, din punct de vedere judiciar, aceasta prezumtie poate fi înfrânta o constituie pronuntarea si ramânerea definitiva a unei hotarâri judecatoresti de condamnare, ceea ce în speta nu este cazul.

Un astfel de punct de vedere este în concordanta si cu jurisprudenta constanta a Curtii europene a drepturilor omului, consacrata în interpretarea Conventiei, si care instituie astfel o garantie suplimentara în vederea respectarii prezumtiei de nevinovatie – si are astfel prioritate în baza art. 20 alin. 2 Constitutie.

În sustinerea celor retinute trebuie avute în vedere considerentele cauzei Minelli împotriva Elvetiei, paragraful 37. Curtea a aratat, cu valoare de principiu, ca prezumtia de nevinovatie este încalcata daca, fara stabilirea legala prealabila a culpabilitatii si, în mod special, fara ca acuzatul sa-si exercite toate drepturile apararii, o decizie judiciara care îl priveste reflecta sentimentul ca este vinovat. Aceeasi este situatia chiar si în lipsa unei constatari formale, fiind suficienta o motivare din care ar putea sa rezulte ca judecatorul îl considera pe interesat culpabil; aceleasi principii rezulta si din alte cauze CEDO, de exemplu Hammern contra Norvegiei. Astfel, în conditiile în care sub aspectul laturii penale instanta de apel a pus în discutie prescriptia raspunderii penale fara a proceda la examinarea altor chestiuni, în considerentele deciziei urmeaza a se retine doar împlinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale, fara a fi examinat fondul cauzei sub aspectul eventualei responsabilitati penale la care ar fi putut fi angajat inculpatul în eventualitatea neîmplinirii acestui termen.

Considerentele sus-aratate nu au însa relevanta sub aspectul laturii civile, iar instanta de apel nu-si poate însusi criticile formulate de catre inculpatul apelant în sensul ca lipsa vinovatiei este una si aceeasi în dreptul penal si civil, excluzând atât existenta infractiunii cât si posibilitatea antrenarii raspunderii civile delictuale. Din contra, responsabilitatea penala si cea civila sunt institutii de drept distincte ce trebuie examinate separat, mai ales în situatii (cum este speta de fata) în care angajarea raspunderii penale nu este stabilita. Instanta nu poate proceda la analizarea laturii subiective a infractiunii cu privire la care a fost judecat inculpatul întrucât, asa cum s-a aratat mai sus, acesta nu a solicitat în mod expres aceasta în baza art. 13 Cpp si, în lipsa acestei solicitari, ar exista posibilitatea încalcarii prezumtiei de nevinovatie. Astfel, neputând retine achitarea în baza situatiei reglementate de art. 10 lit. d Cpp, tribunalul nu este tinut a face diferenta între culpa ca forma a vinovatiei reglementate de dreptul penal si vinovatia ca si conditie pentru angajarea raspunderii civile delictuale. La solutionarea laturii civile instanta va analiza doar existenta unei vinovatii în sensul dreptului civil si nu ca latura subiectiva a infractiunii.

Un astfel de rationament este în deplina concordanta cu respectarea prezumtiei de nevinovatie a inculpatului, asa cum aceasta este reglementata în dreptul intern si interpretata de Curtea europeana. În acest ultim sens instanta retine ca în cauza Ringvold contra Norvegiei (paragrafele 39-41) Curtea a facut o distinctie clara între cele doua tipuri de responsabilitate juridica, civila si penala, stabilind cu valoare de principiu ca persoana responsabila în cadrul unei proceduri civile (chiar daca în baza aceleiasi fapte ar fi întrunite elementele unei infractiuni si este angajata si raspunderea civila) nu poate fi considerata ca fiind „acuzata de savârsirea unei infractiuni”. Aceeasi concluzie este valabila chiar si atunci când probele obtinute în procesul penal sunt utilizate în determinarea responsabilitatii civile. Prezumtia de nevinovatie nu poate conferi unei achitari efectul privarii victimei de a putea solicita reparatii pe fundamentul dreptului raspunderii civile; în caz contrar s-ar limita în mod arbitrar si disproportionat liberul acces la justitie.

Cu privire la latura civila a cauzei tribunalul constata ca partile vatamate, R. V.si R. S. s-au constituit parti civile în cauza în fata primei instantei, cu suma de 48.700 lei reprezentând daune materiale si cu suma de 1.500.000 lei cu titlu de daune morale.

Corect a retinut prima instanta ca, potrivit legii civile, raspunderea delictuala opereaza, în principiu, pentru cea mai usoara culpa (si, indiferent de gravitatea vinovatiei, obligatia de reparare a prejudiciului este integrala).

Obligatia medicului (inculpatul în cauza de fata) este o obligatie de prudenta si diligenta, acesta având îndatorirea de a depune toate eforturile, toata staruinta pentru a obtine un anumit rezultat, având totodata îndatorirea de a respecta obligatiile ce decurg din reglementarile legale sanitare, din prevederile contractului de munca si ale reglementarilor de ordine interioara.

Corect a retinut prima instanta ca din faptul neefectuarii investigatiilor minime preoperatorii, se poate retine culpa specifica dreptului civil a medicului responsabil, ceea ce impune repararea prejudiciului, indiferent de forma si gravitatea culpei. Este adevarat ca în speta defuncta a solicitat din proprie initiativa atât efectuarea interventiei cât si anestezia generala, însa tribunalul retine ca formularea unei astfel de optiuni si acordarea acestui consimtamânt trebuie facute în cunostinta de cauza. Pacientul apeleaza la doctor, care are calitatea de profesionist al domeniului medical, si acesta are obligatia de a-i oferi acces la toate informatiile pertinente, astfel încât sa poata evalua riscurile sanitare la care se expune prin efectuarea, sau prin efectuarea într-un anumit mod, a unei interventii chirurgicale.

Ori în speta nu rezulta ca defuncta ar fi fost informata în mod corect si complet cu privire la riscurile pe care o anestezie generala le implica, având în vedere ca actele medicale au consemnat în mod expres existenta alergiei la novocaina si sustinerile exprese referitoare la problemele pacientei în ceea ce priveste trezirea postanestezie generala. Lipsa acestui consimtamânt informat a fost retinuta si în cuprinsul raportului de expertiza medico-legala din 19.12.2006 si sub acest aspect nu are relevanta valabilitatea acestuia ca mijloc de proba în procesul penal; conditiile în care consimtamântul pacientului este obtinut se refera la o obligatie generala, cu caracter deontologic, a medicului si nu este necesar a fi atestata printr-o expertiza medico-legala.

Cert este de asemenea ca pre-operator nu au fost facute investigatii referitoare la timpul de sângerare, timpul de coagulare si examen EKG. Sub acest ultim aspect trebuie constatat ca desi în cuprinsul chestionarului anamnestic 336/1997 este mentionata efectuarea unui EKG, efectuarea acestei investigatii este infirmata expres de catre Spitalul clinic de recuperare Cluj, în momentul înaintarii documentatiei medicale. De altfel, tribunalul constata ca mentiunile din actele medicale sunt si în alte cazuri contradictorii (atât între ele cât si cu declaratiile unor martori audiati în cursul procesului penal), însa enumerarea si analizarea acestora excede cadrului prezentei spete în care instanta nu a fost sesizata sub aspectul savârsirii vreunei infractiuni de fals.

În consecinta, culpa decurgând din nerespectarea prevederilor Codului deontologic (în sensul ca chirurgul  poarta raspunderea pentru ajutoarele pe care si le-a ales), poate fi retinuta ca si culpa specifica dreptului civil.

Prin urmare în mod corect s-a retinut de catre instanta de fond ca sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev. de art. 998, 999 Cod civil, precum si cele prev. de art. 1000 alin. 3 , art. 1003 Cod civil, ale comitentului (partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca) care raspunde pentru faptele prepusilor lui (criticile partii responsabile apelante si ale inculpatului apelant sub acest aspect fiind nefondate).

 Sub acest aspect, al angajarii raspunderii civile delictuale a Spitalului în calitate de comitent, tribunalul constata ca practica judiciara anterioara anului 1989 a refuzat în mod constant angajarea raspunderii spitalelor pe considerentul ca medicii nu asigura asistenta medicala în baza recomandarilor directiunii, ci de maniera independenta, conform pregatirii profesionale. Aceasta practica s-a modificat începând chiar cu anul 1989 (Decizia 114 din 24.01.1989 a fostului Tribunal Suprem), solutia responsabilitatii spitalului pentru culpa medicului fiind larg împartasita în doctrina si practica.

Calitatea de parte responsabila civilmente a spitalului decurge din dreptul spitalului de a stabili locul si programul de munca, precum si din acela de a repartiza sarcini medicilor (program de garda etc.). Chiar daca controlul exercitat asupra medicilor este într-o forma atipica, reprezinta totusi o forma de manifestare a raportului de prepusenie. De asemenea, fundamentul responsabilitatii comitentului pentru faptul generator de prejudiciu al prepusului, este constituit si de obligatia pe care acesta o are de a despagubi pe cel care a suferit o paguba rezultata din actiunile prepusului, realizata în exercitiul normal al functiilor ce i-au fost încredintate. Pentru angajarea responsabilitatii comitentului este suficient ca exercitarea functiei încredintate prepusului sa fi ocazionat, în mod hotarâtor, comiterea faptei. (Dp.212/2003 a Tribunalului Maramures, definitiva prin Dp.697/2003 a Curtii de Apel Cluj).

În ceea ce priveste sustinerea partii responsabile civilmente (pct. 2 din motivele de apel – f. 20 ds.7626/314/2008) în sensul ca la data producerii faptelor nu exista între parti un contract de munca, tribunalul constata ca aceasta critica este nefondata. Pe de o parte existenta raportului de prepusenie nu este conditionata de existenta contractului de munca (astfel ca inexistenta acestuia nu are o relevanta deosebita), iar pe de alta parte constata ca la f. 114 ds.fond. 7626/314/2008 al Judecatoriei Suceava aceeasi parte responsabila civilmente a comunicat instantei fisa postului inculpatului pentru anul 1997, prima mentiune în cadrul acesteia fiind cea de subordonare fata de directorul spitalului.

Retinând însa ca în mod corect a stabilit prima instanta ca sunt întrunite în speta conditiile angajarii raspunderii civile delictuale, atât a inculpatului pentru fapta proprie, cât si ale partii responsabile civilmente în calitate de comitent pentru fapta prepusului, tribunalul constata ca instanta de fond nu a cuantificat în mod corect daunele solicitate. Daunele materiale au fost în mod corect acordate în integralitatea lor, fiind complet detaliate prin chiar cererea de constituire de parte civila si sustinute prin înscrisurile depuse la dosar.

Cuantumul daunelor morale stabilite de catre prima instanta este însa total insuficient fata de circumstantele cauzei, iar tribunalul apreciaza ca suma de 500.000 lei corespunde din punct de vedere juridic impactului profund pe care decesul singurului copil l-a avut asupra partii civile. La stabilirea acestui cuantum (mai mare decât sumele acordate în mod obisnuit de catre instante în solutionarea laturii civile a unor cauze similare), tribunalul are în vedere în mod esential împrejurarea ca defuncta a decedat în cadrul unei institutii medicale. Aceasta a apelat la serviciile unei institutii si ale unei persoane care are tocmai ca finalitate protejarea vietii si sanatatii semenilor; mai mult, interventia nu s-a impus a fi efectuata cu necesitate pentru salvarea vietii pacientei sau pentru înlaturarea altui pericol grav, fiind mai putin relevant din perspectiva cuantificarii daunelor morale împrejurarea ca pacienta este cea care a solicitat interventia chirurgicala.

În consecinta, tribunalul urmeaza sa respinga apelurile formulate de inculpatul G. V. A. si partea responsabila civilmente Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca, împotriva sentintei penale nr. 183 din data de 14.04.2009 pronuntata de Judecatoria Suceava în dosarul nr. 7626/314/2008, ca nefondate.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedura penala, va obliga pe inculpatul apelant sa plateasca statului 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul MJLC în fondul Baroului de avocati Suceava.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedura penala, va obliga pe partea responsabila civilmente apelanta sa plateasca statului 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

De asemenea va admite apelul declarat de partea civila R. V. împotriva aceleiasi sentinte penale si în baza art. 373 Cpp va extinde efectele apelului si asupra partii civile R. S., numai în ceea ce priveste latura civila.

Va desfiinta în parte sentinta apelata si, în rejudecare:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedura penala si art. 122 lit. c Cod penal, art. 124 Cod penal, va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G. V. A., pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale.

Se va dispune majorarea cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabila civilmente de la 50.000 lei la 500.000 lei, în favoarea partilor civile R. V. si R. S..

Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare ocazionate de apelul partii civile R. V. vor ramâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare