Lipsa calitatii procesuale pasive a consiliului local în actiunea în pretentii
Sentinta civila nr. 483/COM din 05.05.2009 pronuntata de Tribunalul Neamt - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 558/103/2009, creditoarea SC R. SRL a chemat în judecata debitorul CL al Com. V. pentru ca, prin hotarârea judecatoreasca ce se va da în cauza, sa se emita somatia de plata împotriva debitorului pentru suma de 134.823,10 lei.
A aratat creditoarea ca a încheiat cu pârâtul un contract având ca obiect reabilitarea acoperisului, a tâmplariei si a împrejmuirii Scolii din satul M., comuna V., ca pârâtul nu si-a onorat obligatia de plata a contravalorii prestatiilor, ca se impune admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
Pârâtul debitor, legal citat a formulat întâmpinare si a aratat ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de OG nr.5/2001, ca nu a acceptat la plata facturile emise de creditoare, ca creanta nu este certa, lichida si exigibila.
Analizând cererea creditoarei si actele dosarului instanta constata ca în cauza debitorul nu are calitate procesuala pasiva.
Astfel, în baza art.23 din Legea nr.215/2001, consiliul local este autoritate deliberativa a administratiei publice. Or, având aceasta calitate, în sarcina consiliului local nu pot fi stabilite obligatii de plata, eventualele pretentii banesti putând valorificate numai în contradictoriu cu unitatea administrativ teritoriala care este reprezentata de catre primar în baza art.62 din lege.
Mai mult, atributiile referitoare la bugetul local au fost stabilite prin Legea administratiei publice locale (art.63 alin. 1 lit.”c”) în sarcina primarului, acesta fiind autoritatea executiva a administratiei publice.
Desi Consiliul Local chemat în judecata de catre creditoare a fost parte în contractul în baza caruia creditoarea si-a întemeiat pretentiile, în sarcina acestei autoritati nu pot fi stabilite obligatii de plata.
Cum calitatea procesuala pasiva apartine celui fata de care se poate realiza interesul afirmat de creditoare si cum în cauza interesul afirmat de creditoare nu se poate realiza fata de debitorul chemat în judecata, instanta va respinge actiunea pentru lipsa calitatii procesuale pasive.
Curtea de Apel Galați
Acţiune pauliană .Împrumut încheiat formal pentru achitarea altor debite. Executarea silită a obligaţiilor din contractul de împrumut cu garanţie imobiliară şi mobiliară şi adjudecarea tuturor activelor aparţinând debitoarei.
Curtea de Apel Constanța
Actiune având ca obiect anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti. Conditii.
Tribunalul Buzău
CONT.ADM: Inadmisibilitatea cererii formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială în sensul înmatriculării unui autovehicul achiziţionat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Actiune civila ucidere din culpa
Tribunalul Olt
Anulare act notarial