Aplicabilitatea art. 149 – 151 din Legea nr. 263/2010 numai în cazul contestaţiilor împotriva deciziilor caselor teritoriale şi sectoriale de pensii

Cererea adresată direct instanţei de judecată în vederea obligării casei teritoriale de pensii la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unei adeverinţe nu se confundă cu o contestaţie împotriva deciziei emise de casa teritorială de pensii asupra cererii de recalculare a pensiei în baza aceleiaşi adeverinţe, fiind vorba despre două căi procedurale diferite.

Art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, în baza cărora prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii, instituie o procedură administrativă obligatorie prealabilă sesizării instanţei numai pentru contestaţia împotriva deciziilor caselor teritoriale şi sectoriale de pensii, astfel încât această procedură prealabilă nu poate fi aplicată şi în cazul altor acţiuni îndreptate împotriva caselor teritoriale sau sectoriale de pensii.

Art. 149-151 din Legea nr. 263/2010

I. Sentinţa apelată:

Prin sentinţa civilă nr. 3348/11.09.2013, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins excepţia tardivităţii acţiunii ca nefondată, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată la 30.04.2013 de reclamanta IE în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, prin care aceasta solicitase recalcularea drepturilor de pensie prin luarea în considerare a adeverinţei nr. X/8.11.2011 eliberată de SC OT SA.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. Y/05.11.2012 privind acordarea pensiei  pentru limită de vârstă emisă de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa s-a admis cererea reclamantei IE şi s-a stabilit în favoarea sa dreptul la pensie pentru limită de vârstă, în cuantum lunar de 1338  lei, cu începere din data de 01.12.2011.

Reclamanta a contestat legalitatea acestei decizii de pensionare, pe calea contestaţiei ce a fost adresată Tribunalului Constanţa la 30.04.2013 şi care face obiectul prezentei cauze, criticând-o pentru nevalorificarea completă a sporurilor cu caracter permanent şi a salariilor brute la care angajatorul a achitat CAS şi PS.

Art. 149 – 151 din Legea 263/2010 reglementează procedura de contestare a deciziilor de pensie şi organele competente să soluţioneze aceste contestaţii. Dispoziţiile legale citate instituie o procedură administrativă prealabilă obligatorie, în materia drepturilor de asigurări sociale (pensii) şi  au caracter de dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun al procesului civil, de strictă interpretare.

Reclamanta nu a îndeplinit procedura administrativă  obligatorie şi prealabilă consacrată prin art. 149 din Legea 263/2010.

Calificarea normei art. 149  din Legea 263/2010 ca imperativă rezultă din redactarea acesteia şi deopotrivă, din finalitatea urmărită de legiuitor – încercarea de soluţionare a litigiului pe cale administrativă şi preîntâmpinarea introducerii unor cereri intempestive – depăşindu-se astfel interesul personal al părţilor şi asigurându-se distribuirea justiţiei în procesul civil.

Indiferent de natura criticilor aduse unei decizii de pensie, acestea pot fi supuse controlului organelor competente (cu sau fără caracter jurisdicţional) numai pe calea procedurii speciale a contestaţiei la decizie şi nu în afara acestui instrument procesual adecvat acestei cauze.

 În baza considerentelor expuse, văzând că lipseşte o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile prin lipsa procedurii prealabile obligatorii, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii cererii şi a respins cererea ca inadmisibilă.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta IE, solicitând anularea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea cererii de apel, reclamanta a arătat că nu a învestit instanţa cu o contestaţie împotriva unei decizii de pensionare, ci a urmărit ca, începând de la data înregistrării acţiunii, pârâta să fie obligată la recalcularea pensiei potrivit principiului contributivităţii.

Intimata nu a formulat întâmpinare cu privire la cererea de apel.

2. În cadrul judecăţii în apel a fost ataşat dosarul de fond şi nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza apelului:

Prin cererea de chemare în judecată, apelanta reclamantă a solicitat recalcularea drepturilor de pensie prin luarea în considerare, pentru perioada 5.12.1979 – 1.02.2009, a veniturilor dovedite prin adeverinţa nr. X/8.11.2011 eliberată de SC OT SA.

Prin răspunsul la întâmpinare din 5.06.2013, răspunzând la excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata pârâtă, apelanta reclamantă a arătat că situaţia dedusă judecăţii nu o constituie contestarea unei decizii de pensionare, acţiunea nefiind fundamentată pe art. 149 din Legea nr. 263/2010, ci solicită obligarea pârâtei ca, de la data înregistrării acţiunii, să recalculeze dreptul la pensie în concordanţă cu principiul contributivităţii.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1678/11.11.2011 la intimata pârâtă, reclamanta a solicitat recalcularea pensiei stabilite anterior în baza Legii nr. 19/2000, cu luarea în considerare a veniturilor dovedite prin adeverinţa nr. X/8.11.2011 eliberată de SC OT SA.

Asupra acestei cereri pârâta s-a pronunţat prin decizia nr. Y/5.11.2012 în sensul respingerii ei, întrucât salariile brute menţionate în această adeverinţă nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei anterior datei de 1.04.2001 şi nu se regăsesc în enumerarea expresă din Anexa nr. 15 a HG nr. 257/2011.

Este necontestat că împotriva acestei decizii apelanta nu a formulat contestaţie administrativă.

De asemenea, aceasta nu a formulat nici contestaţie adresată direct instanţei de judecată, nici în prezenta cauză, nici în altă cauză.

Totodată, apelanta reclamantă nu a formulat, ulterior emiterii deciziei nr. Y/5.11.2012, o cerere de revizuire a pensiei în baza art. 107 lin. 1 din Legea nr. 263/2010, adresată administrativ intimatei pârâte.

În aceste condiţii, apelanta reclamantă s-a adresat direct instanţei de judecată cu o cerere de obligare a casei teritoriale de pensii la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a adeverinţei menţionate.

O asemenea acţiune nu se confundă cu o contestaţie împotriva deciziei emise de casa teritorială de pensii asupra cererii de recalculare a pensiei în baza aceleiaşi adeverinţe, fiind vorba despre două căi procedurale diferite.

Astfel, dacă s-ar fi exercitat contestaţia împotriva deciziei nr. Y/5.11.2012, obiectul cauzei ar fi fost în principal anularea acestei decizii şi doar ca o consecinţă obligarea pârâtei la recalcularea pensiei, începând din luna următoare depunerii cererii la casa teritorială de pensii.

Spre deosebire de această ipoteză, acţiunea exercitată în cauza de faţă are ca obiect doar obligarea pârâtei la recalcularea pensiei, pe cale principală, începând de la data înregistrării cererii la instanţă, în condiţiile necontestării deciziei nr. Y/5.11.2012.

Art. 149-151 din Legea nr. 263/2010, în baza cărora prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii, instituie o procedură administrativă obligatorie prealabilă sesizării instanţei numai pentru contestaţia împotriva deciziilor caselor teritoriale şi sectoriale de pensii, nu şi pentru alte acţiuni îndreptate împotriva acestora.

Posibilitatea, din punct de vedere procesual, a exercitării unor alte acţiuni împotriva caselor de pensii este recunoscută atât în baza art. 21 din Constituţie, cât şi în baza art. 154 din Legea nr. 263/2010, care se referă la „cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale”, deci nu doar la contestaţiile împotriva deciziilor acestora.

Art. 149-151 din Legea nr. 263/2010 reglementează procedura de contestare a deciziilor caselor teritoriale şi sectoriale de pensii.

Câtă vreme legiuitorul a restrâns obligativitatea procedurii prealabile de contestare administrativă, prin art. 149-151, numai la contestaţiile împotriva deciziilor caselor teritoriale şi sectoriale de pensii, această procedură prealabilă nu poate fi aplicată şi în cazul altor acţiuni îndreptate împotriva caselor teritoriale sau sectoriale de pensii, cum ar fi cea exercitată în cauza de faţă.

În aceste condiţii, este eronată concluzia primei instanţe în sensul că lipseşte o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile prin lipsa procedurii prealabile obligatorii. Dimpotrivă, în speţă dreptul la acţiune există ca o aplicaţie a liberului acces la justiţie, întrucât el nu a fost condiţionat de legiuitor de îndeplinirea unei proceduri prealabile obligatorii.

Necontestarea de către apelanta reclamantă a deciziei nr. Y/5.11.2012 constituie în prezenta cauză un aspect străin de chestiunea dreptului la acţiune, a cărui relevanţă va fi stabilită cu ocazia rejudecării cauzei.

Reţinând că sentinţa apelată a fost pronunţată de prima instanţă fără a intra în cercetarea fondului, în condiţiile în care în mod nelegal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea ca inadmisibilă, curtea constată că sunt incidente prevederile art. 480 alin. 3 C. proc. civ., referitoare la anularea hotărârii apelate, precum şi, întrucât apelanta a solicitat expres acest lucru prin cererea de apel, la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În consecinţă, curtea va admite apelul, va anula sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.

Rămâne ca prima instanţă, cu ocazia rejudecării, să stabilească dacă există sau nu dreptul dedus judecăţii de apelanta reclamantă, respectiv de a obţine recalcularea pensiei în condiţiile în care cererea de recalculare a fost respinsă prin decizie a casei teritoriale de pensii, împotriva acestei decizii nu s-a formulat contestaţie, iar ulterior emiterii ei nu s-a formulat cerere de revizuire în baza art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.

Domenii speta

Spete similare