Acţiune în anulare acte frauduloase promovată în temeiul art.80 alin1 lit. b din Legea nr. 85/2006. Condiţii.

Potrivit art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006  administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor în care există diferenţă vădită de valoare între prestaţii în defavoarea debitorului.

Diferenţa între preţul plătit de debitor la data achiziţionării bunului conform contractului şi preţul obţinut ulterior de acesta la vânzarea aceluiaşi bun nu trebuie confundată cu diferenţa între prestaţii la încheierea contractului de vânzare – cumpărare.

Art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 se referă la disproporţie vădită între prestaţiile ce fac obiectul actului de transfer patrimonial, sintagma „ vădită” conducând la ideea unui preţ lezionar, neserios.

Prin sentinţa nr. 518 din data de 14.04.2014, Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul SC MISRL prin administratori judiciari CISPRL şi YCSPRL,  în contradictoriu cu  pârâţii SC MISRL prin administrator special CG şi  CLI, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Debitorul SCMISRL, în calitate de vânzător, a înstrăinat  autoutilitara marca Toyota cu nr. de înmatriculare TM 22 MCT către  pârâtul CLI la preţul de 46764,24 lei cu TVA, operaţiunea de transfer patrimonial, a cărei anulare, ca act fraudulos, se solicită de  către  lichidatorul judiciar al SCMISRL, în temeiul art.79-80 din Legea nr.85/2006, fiind consemnată în factura seria TM FRF3 nr. 3000372/29.08.2011.

Reclamanta invocă în drept prevederile art.79-80 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art. 79 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

De asemenea, potrivit art. 80 din acelaşi act normativ:(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte: a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar; b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;e) constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii; f) plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; g) actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda o persoană fizică sau juridică faţă de care era la data efectuării transferului unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de compensare bilaterală (netting), realizate în baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul prezentei legi.

Prevederile alin. (1) lit. d) - f) nu sunt aplicabile actelor încheiate, cu bună-credinţă, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, sub rezerva ca acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil, la redresarea financiară a debitorului şi să nu aibă ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori. Prevederile de mai sus se aplică şi actelor juridice încheiate în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc.

(2) Următoarele operaţiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor: a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată; b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic;  c) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni; d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă; e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale;  f) cu un coindivizar asupra unui bun comun.

Potrivit art. 81 alin.1 din acelaşi act normativ acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor sau pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale la care se referă art.79 şi 80 poate fi introdusă de administratorul judiciar sau lichidator în termen de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

Deşi reclamanta a indicat generic ca temei de drept al acţiunii prevederile art.79-80 din Legea nr.85/2006, din analizarea dispoziţiilor legale expuse mai sus, reiese că operaţiunea de transfer patrimonial a cărui anulare, ca act fraudulos, se solicită nu poate întruni condiţiile art.80 alin.1 lit. a (nefiind un transfer cu titlu gratuit), lit. c (neinvocându-se şi nedovedindu-se intenţia pârâtului de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile), lit. d (nedovedindu-se calitatea de creditor a pârâtului), lit. e (în cauză nefiind incidentă situaţia de constituire ori perfectare a unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară) sau lit. g (în cauză nefiind efectuat transferul unor operaţiuni financiare derivate) . De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.80 alin.2 din Legea nr.85/2006, deoarece pârâtul nu are calitatea de asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, persoană fizică deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale sau coindivizar.

În consecinţă, acţiunea reclamantei a fost analizată prin prisma dispoziţiilor art. 79 şi art.80 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006 (operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii).

În speţă, prin sentinţa  nr.511/12.11.2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi  în dosarul nr.9886/101/2012 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitorului SCMISRL şi a fost numit administrator judiciar provizoriu  YCSPRL, CIIPE, asociaţi prin contract.

Data transferului patrimonial (vânzarea-cumpărarea) este 29.08.2011, iar data deschiderii procedurii este 12.11.2012, acţiunea în anulare fiind promovată la 22.11.2013, deci în termenul de 16 luni prevăzut în mod expres, de lege, nefiind depăşit nici termenul de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. b.

Operaţiunea de vânzare-cumpărare a avut loc la data de 29.08.2011, în cei trei ani anterior deschiderii procedurii, aceasta fiind, de altfel, o condiţie pentru exercitarea acţiunii în anulare.

O altă condiţie priveşte proba existenţei caracterului fraudulos al actului în dauna drepturilor creditorilor.

Art.79 din Legea nr.85/2006 are în vedere frauda la lege şi frauda împotriva creditorilor.

Astfel, actele frauduloase sunt definite ca fiind actele încheiate cu rea  credinţă pentru a leza drepturile altor persoane sau încălca legea, în vederea obţinerii unui profit în favoarea debitorului sau  a altei persoane. Actul fraudulos trebuie să afecteze drepturile creditorilor, respectiv să producă prejudicii materiale acestora, iar titularul cererii de chemare în judecată trebuie să demonstreze  că actul  este fraudulos şi că prin efectele sale determină daune creditorilor, în sensul că au scăzut şansele satisfacerii creanţelor acestora.

În ceea ce priveşte terţul cu care debitorul a încheiat actul, legea nu pretinde complicitatea  acestuia la fraudă, ceea ce înseamnă că proba cu privire la existenţa relei-credinţe se referă numai la debitor.

În speţă, în data de 29.08.2011 debitorul SCMISRL a vândut pârâtului CLI  autoutilitara marca Toyota cu nr. de înmatriculare TM 22 MCT la preţul de 46764,24 lei cu TVA, operaţiune menţionată în factura  seria TM FRF3 nr. 3000372/29.08.2011.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că autovehiculul marca Toyota cu nr. de înmatriculare TM 22 MCT a fost dobândit de către debitor prin contractul de leasing financiar nr.CLF 82412/21.06.2006 la preţul de 28520 euro, fiind înregistrat în contabilitatea debitorului SCMISRL cu valoarea de 103898 lei.

Ulterior, autovehiculul a fost vândut la 15.12.2009 către SCTRSRL cu preţul de 46764,30 lei cu TVA, întocmindu-se factura nr.1176/15.12.2009.

La data de 26.08.2010, debitorul SCMISRL a întocmit factura nr.134 către SCTRSRL cu valoarea totală de 46764.30, autovehiculul revenind în proprietatea debitorului.

La data de 31.12.2009, valoarea amortizată a vehiculului era de 82253,46 lei, iar valoarea rămasă de amortizat era de 21644,90 lei.

A concluzionat judecătorul sindic că  prin acest transfer debitorul nu a lezat drepturile creditorilor săi, întrucât autovehiculul marca Toyota cu nr. de înmatriculare TM 22 MCT nu a fost înstrăinat la un preţ vădit disproporţionat faţă cel cu care a fost achiziţionat sau faţă de valoarea bunului la data înstrăinării (în speţă preţul mai mare de valoarea rămasă de amortizat). De altfel, din răspunsul la obiectivul nr.3 rezultă că expertul apreciază că valoarea de piaţă a autoturismului la data de 29.08.2011 când a fost înstrăinat către pârât a fost corect stabilită, fără a influenţa negativ rezultatele economice ale debitorului.

Acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât operaţiunea de vânzare a autovehiculului nu are un caracter fraudulos, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 79 şi art.80 din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul CISPRL şi YCSPRL - lichidator al debitoarei SCMISRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. 

În motivele de recurs, lichidatorul judiciar a criticat sentinţa, arătând că instanţa de fond nu a exercitat rol activ prin ordonarea din oficiu a unei expertize care să evalueze bunul ce a făcut obiectul tranzacţiei.

În opinia recurentului la efectuarea expertizei întocmite în cauză, expertul a încălcat normele metodologice, doctrina şi deontologia profesională, întrucât nedocumentarea şi nefundamentarea ştiinţifică a raportului de expertiză poate fi sancţionată de organele în drept.

Răspunsul expertului potrivit căruia valoarea de vânzare asigură acoperirea valorii rămase neamortizate conform evidenţelor contabile ale SCMISRL nu răspunde la obiectivele fixate şi nu este de natură a lămuri valoarea de piaţă a autoturismului la data achiziţionării de către pârât.

Recurentul consideră că expertiza efectuată în cauză nu poate fi luată în considerare, impunându-se casarea hotărârii şi administrarea probei cu expertiză specialitatea evaluare bunuri mobile.

Nu s-a depus întâmpinare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate  şi a dispoziţiilor art. 79 şi 80 alin 1 lit. b  din Legea nr. 85/2006,  în temeiul cărora s-a pronunţat instanţa de fond,  Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006  administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor în care există diferenţă vădită de valoare între prestaţii în defavoarea debitorului.

Art. 80 alin.1 lit. b reglementează deci o situaţie similară leziunii din dreptul comun numai sub aspectul prejudiciului care este egal cu disproporţia de valoare între contraprestaţii cu diferenţa că prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci se reflectă asupra creditorilor.

În cazul prevăzut de art. 80 alin.1 lit. b frauda debitorului este prezumată de legiuitor, debitorul urmărind sau cel puţin acceptând posibilitatea vătămării celorlalţi creditori în beneficiul terţului cu care a contractat şi căruia îi transferă o valoare patrimonială mult mai mare în raport de prestaţia efectiv primită de el.

În speţă, anterior deschiderii procedurii, la data de 29.08.2011, debitorul SCMISRL  a înstrăinat  numitului CLI autoutilitara marca Toyota cu număr de înmatriculare TM 22 MCT la preţul de 46.764,24 lei cu tva.

Bunul vândut la preţul de  46.764, 24 lei cu TVA la data de 29.08.2011 a fost dobândit de debitor urmare a încheierii contractului de leasing financiar CLF 82412/21.06.2006 la preţul de 28.520 Euro, fiind înregistrat în evidenţa financiar contabilă a SCMISRL cu valoarea  de 103.898 lei.

Este adevărat că, faţă de faptele expuse mai sus, există o diferenţă între preţul plătit de debitor la achiziţionarea bunului şi preţul obţinut de acesta la vânzare, însă existenţa acestei diferenţe, raportată la situaţia concretă descrisă anterior, nu conduce la concluzia disproporţiei între prestaţia debitorului  şi cea a cumpărătorului.

Diferenţa între preţul plătit de debitor la data achiziţionării bunului conform contractului de leasing financiar CLF 82412/21.06.2006 şi preţul obţinut ulterior de acesta la vânzarea aceluiaşi bun conform facturii TM FRF3 nr. 3000372/29.08.2011 nu trebuie confundată cu diferenţa între prestaţii la încheierea contractului de vânzare – cumpărare a autoutilitarei marca Toyota cu număr de înmatriculare TM 22 MCT.

Aşa cum am arătat, textul art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 se referă la disproporţie vădită între prestaţiile ce fac obiectul actului de transfer patrimonial, sintagma „ vădită” conducând la ideea unui preţ lezionar, neserios.

Or, în speţă nu este o disproporţie vădită de valoare între prestaţia  debitorului vânzător care a transmis un bun mobil – autoutilitara marca Toyota ( utilizată aproximativ 5 ani) şi prestaţia cumpărătorului care pentru acest bun  a plătit suma de 46.764, 24 lei cu TVA.

Ca urmare, chiar dacă este vorba de o operaţiune comercială efectuată în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii (circa 1 an înainte de deschiderea procedurii),  nefiind vorba de un act în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a stabilit  în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006.

Criticile recurentului privind rolul activ al instanţei, nedocumentarea expertului  şi nefundamentarea raportului de expertiză întocmit în cauză şi necesitatea încuviinţării probei cu expertiză specialitatea evaluare bunuri mobile au fost apreciate ca neîntemeiate.

În materia insolvenţei care este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, judecătorul sindic are în principal atribuţii jurisdicţionale, limitate la controlul judecătoresc, astfel cum sunt precizate în mod expres, în teza finală a alin.2 al art.11 din Legea nr.85/2006.

Instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiză contabilă la cererea reclamantului prin administrator judiciar, cu obiectivele solicitate de parte, iar după depunerea raportului de expertiză reclamantul nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nici nu a solicitat încuviinţarea unei noi expertize specialitatea evaluare bunuri mobile, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 17.02.2014 şi practicaua sentinţei din 14.04.2014.

Concluziile expertizei contabile nu conduc la ideea nedocumentării expertului şi nici la ideea nefundamentării raportului de expertiză.

Expertul contabil desemnat în cauză a concluzionat că, raportat la valoarea de achiziţie evidenţiată în documentele contabile 103.898 lei şi la valoarea deprecierii pe perioada 21.06.2006 -29.08.2011, anume 82.253,46 lei, valoarea de vânzare asigură acoperirea valorii rămase neamortizate conform evidenţelor contabile.

De altfel, recurentul reclamant nu precizează expres aspectele concrete de nedocumentare şi punctele în care expertiza contabilă nu este fundamentată ştiinţific, limitându-se la afirmaţii generale.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 312 Cod procedură civilă 1865, Curtea a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare