Răspunderea materială a Primarului. Prescripţia dreptului material la acţiune

Prin sentinţa nr. 6360 din data de 08 mai 2013, Tribunalul Dolj în dosarul nr.  17799/63/2012, a  respins  excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate. A respins excepţia de nelegalitate a procesului verbal de constatare nr. 12750/03.06.2010 şi a deciziei nr. 17/04.06.2010 emise de Curtea de Conturi - Camera Judeţeană de Conturi Dolj. A respins excepţia prescripţiei. A admis acţiunea formulată de reclamanta Instituţia Primarului Municipiului Băileşti Prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Y. A obligat  pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 61557 lei, reprezentând prejudiciu, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actelor emise de Curtea de Conturi, este neîntemeiată întrucât Decizia emisă de Camera Judeţeană de Conturi Dolj în baza procesului-verbal de constatare încheiat de auditorii publici externi în baza Legii nr.94/1992, republicată este un act administrativ ce poate fi atacat atât pe calea unei acţiuni directe, dar şi pe calea excepţiei de nelegalitate.

In ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a procesului verbal si deciziei nr. 17/2010, emise de Camera de Conturi Judeţeană Dolj, invocata de parat instanţa a constatat ca aceasta este neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. I din O.U.G. nr. 136/2006 coroborate cu dispoziţiile  Legii nr. 490/2004 si OUG nr. 1/2006.

In ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în pretenţii formulata de reclamantă invocată de parat, întemeiata pe dispoziţiile art. 1 alin.1 din Decretul 167/1958,  având în vedere ca sumele solicitate provin din perioada martie 2007 - iunie 2008, instanţa constata ca aceasta este neîntemeiata.

In speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin 1 din Decretul 167/1958 conform cărora prescripţia dreptului la acţiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, ori, reclamanta a cunoscut paguba si persoana responsabila la data comunicării deciziei de către Camera de Conturi Judeţeană Dolj, respectiv, 04.06.2010.

Prin urmare,  termenul de prescripţie de trei ani pentru formularea acţiunii a început sa curgă la data de 04.06.2010, cursul prescripţiei nefiind împlinit la data formulării cererii de chemare în judecată, 12.10.2012.

Cu privire la  fondul cauzei, instanţa a reţinut că, in privinţa răspunderii civile a primarului,  nici Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali şi nici Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 nu  reglementează condiţiile în care aceasta poate fi angajată. 

În aceste condiţii, pentru pagubele produse în exercitarea mandatului de primar, acesta răspunde în condiţiile prevăzute de dreptul comun, respectiv în condiţiile prevăzute de art. 998 şi următoarele Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală, text în vigoare în la data la care se invocă producerea prejudiciului.

În speţă, reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală, prin indicarea dispoziţiilor Noului Cod civil, însă, având în vedere perioada în  care se invocă producerea prejudiciului (2007 – 2008) au fost avute în vedere dispoziţiile referitoare la răspunderea civilă delictuală, text în vigoare  la data la care se invocă producerea prejudiciului.

Instanţa a constatat că pârâtul - având calitatea de primar  - a dispus acordarea pentru sine a  unor drepturi salariale în afara prevederilor legale, în baza Dispoziţiilor  nr. 2/2007, nr. 3/2007 şi nr. 4920/2007.

Cu privire la legalitatea acordării acestor drepturi salariale, instanţa a apreciat că acestea au fost acordate nelegal. Cum drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică sunt stabilite prin dispoziţii legale, nu se puteau acorda  acestor persoane, prin dispoziţii emise de primar, sporuri ce depăşesc limita prevăzută de lege sau care sunt interzise de lege.

Dispoziţiile legale interzic acordarea unor sporuri persoanelor ce ocupă funcţii de demnitate publică, astfel că sporul de 75% prevăzut de Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, acordat primarului prin dispoziţia  Primarului  nr.  4920/2007, este nelegal acordat.

 Singurul spor ce poate fi acordat persoanelor ce ocupă funcţii de demnitate publică, este sporul de dificultate de până la 50% din indemnizaţia corespunzătoare funcţiei, reglementat de dispoziţiile art. III alin. 1 din OUG 136/2006, prin derogare de la dispoziţiile ce reglementează remunerarea persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese sau numite, din administraţia publică centrală şi locală astfel cum prevăd dispoziţiile art. III alin. 5 din OUG 136/2006. Însă şi acest spor a fost acordat nelegal, peste limita stabilită de dispoziţiile art.  III alin. 1 din OUG 136/2006.

Prin urmare, sporul de dificultate de care putea beneficia paratul era de maxim 50% din indemnizaţia corespunzătoare funcţiei indiferent că făcea parte numai dintr-o comisie sau din ambele comisii.

Cum paratul a făcut parte din ambele comisii sporul de dificultate de care putea beneficia era de pana la 50% din indemnizaţia corespunzătoare funcţiei si nu de 50% pentru participarea la fiecare dintre comisii, respectiv de 100%.

Cu privire la prejudiciul pricinuit prin această faptă, constând în rezultatul vătămător adus patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale, instanţa a reţinut că fapta pârâtului a condus la diminuarea patrimoniului municipiului  respectiv a bugetului acestuia cu sumele acordate fără drept.

Caracterul cert şi determinat al prejudiciului este incontestabil, pârâtul necontestând efectuarea plăţilor, respectiv încasarea acestor sume.

Cu privire la stabilirea legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, instanţa a constatat că această legătură este necontestată de pârât. Sumele plătite din bugetul unităţii administrativ-teritoriale pârâtului, atestă că diminuarea patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale a fost determinată de aceste plăţi.

Cu privire la vinovăţie s-a reţinut că pârâtul avea obligaţia de a cunoaşte dispoziţiile legale referitoare la indemnizaţia cuvenită primarului şi sporurilor  ce puteau  fi sau nu  acordate iar acest cadru  legal este  unitar şi clar.

În consecinţă, constatând caracterul nelegal al sumelor primite de pârât cu titlu de sporuri, respectiv sporul de dificultate de 50% şi sporul de 75%, instanţa, în raport de dispoziţiile art. art. 55 din Legea nr. 393/ 2004, art. 128 din Legea nr. 215/2001 şi art. 998 din C.civil,  a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 61557 lei, reprezentând prejudiciu produs reclamantei în perioada ianuarie 29007 –  iunie 2008,  sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Împotriva sentinţei nr. 6360 din data de 08 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.17799/63/2012, a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Analizând recursul, Curtea a constatat fondat motivul de recurs referitor la prescripţia dreptului material la acţiune.

Astfel, prin sentinţa recurată, admiţând acţiunea formulată de reclamantă, instanţa de fond a obligat pârâtul la plata sumei de 61557 lei reprezentând prejudiciu creat prin încasarea necuvenită a drepturilor salariale reprezentând spor de dificultate reglementat de OUG 136/2006 şi sporul de 75% prevăzut de Legea 490/2004.

În raport de dispoziţiile art. 128 din Legea 215/2001 şi calitatea pârâtului la data încasării sporurilor anterior menţionate, instanţa de fond a reţinut corect că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 998 şi următoarele din vechiul Cod civil, privind răspunderea delictuală şi, în ce priveşte prescripţia extinctivă, dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Decretul 176/1958.

Curtea a constatat însă că prima instanţă a făcut o aplicare eronată a dispoziţiilor legale raportat la situaţia de fapt a cauzei.

Astfel, potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958, „prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea”.

În speţă, soluţionând prin raportare la dispoziţiile anterior menţionate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, instanţa de fond a apreciat că termenul de prescripţie curge de la data comunicării Deciziei Camerei Judeţene de Conturi Dolj (04.06.2010) aceasta fiind momentul la care reclamanta a cunoscut paguba şi persoana responsabilă de producerea ei.

Or, dincolo de faptul că aprecierea caracterului nelegal al plăţilor efectuate se face prin raportare la momentul achitării acestora şi dispoziţiile legale aplicabile la acest moment, a căror necunoaştere nu poate fi invocată, Curtea constată că în preambulul procesului verbal de constatare ce a stat la baza emiterii Deciziei Camerei Judeţene de Conturi Dolj nr. 17/04.06.2010 echipa de audit financiar menţionează în mod expres şi explicit efectuarea verificărilor asupra aspectelor sesizate de reclamantă în scrisorile nr. 1304/07.07.2008 şi 17006/25.01.2010.

În condiţiile în care prejudiciul a cărui acoperire se solicită prin cererea de chemare în judecată a fost produs în perioada martie 2007 – iunie 2008, iar aceste aspecte erau sesizate de reclamantă organelor de audit financiar încă de la data de 07.07.2008, nu se poate susţine că aceasta ar fi luat cunoscut paguba şi persoana responsabilă de producerea ei numai de la data emiterii deciziei nr. 17/2010, iar aceasta cu atât mai mult cu cât, începând cu luna iulie 2008 calitatea pârâtului de primar al municipiului a încetat, reclamanta aflându-se în posesia tuturor documentelor contabile ce atesta plata drepturilor băneşti către acesta.

Ca atare, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958, Curtea constată că la data 12.10.2013 când reclamanta a promovat cererea de chemare în judecată, termenul general de prescripţie se împlinise, dreptul său material la acţiune fiind prescris.

Faţă de această constatare ce impune modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca fiind prescrise, Curtea a constatat că nu se mai impune analiza criticilor formulate de recurentă în ce priveşte fondul cauzei.

Cât priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei de nelegalitate a procesului verbal de constatare din data de 30.06.2010 şi a Deciziei nr. 17/04.06.2010, Curtea constată că instanţa de fond a apreciat corect că aceste acte administrative au fost emise în conformitate cu actele normative cu forţă juridică superioară, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituţie şi art. 4 alin. 3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Instanţa de fond a reţinut întemeiat că sporul de 50% din indemnizaţia corespunzătoare funcţiei prevăzut de OUG 136/2006 se acordă pentru implicarea persoanei în activitatea de aplicare a Legii 18/1991 şi Legii 10/2001, iar nu în raport de numărul de comisii având aceste atribuţii la care participă, după cum întemeiat a reţinut că, in raport de dispoziţiile art. 57 alin. 5 din Legea 215/2001 şi art. 3 alin. 4 din OG 10/2007 pârâtul nu era îndreptăţit să beneficieze de sporul de 75% prevăzut de dispoziţiile Legii 490/2004, aspectele reţinute în actele emise de Camera Judeţeană Dolj a Curţii de Conturi fiind conforme dispoziţiilor legale menţionate.

În raport de cele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat şi a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare