Drept penal. Iresponsabilitatea inculpatului, cauză de neimputabilitate prev. de art. 28 Cod penal. Obligativitatea internării inculpatului în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice. Luarea măsurii de siguranţă a internării medicale prev

În ceea ce priveşte obligativitatea internării într-o unitate spitalicească în vederea expertizării psihiatrice, se constată că dispoziţiile legale în materie, respectiv ale art. 184 Cod procedură penală, nu prevăd ca internarea să se aibă loc pe o anumită perioadă, ci alin.1 stipulează că se va stabili termenul de prezentare în vederea examinării. Or, din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că inculpatul s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Craiova la data de 18.02.2014, iar examinarea acestuia a fost efectuată de către medicii specialişti la aceeaşi dată.  Numai în condiţiile alin.5 al art. 184 Cod procedură penală, în cazul în care ar fi fost necesară o examinare complexă,  ar fi fost necesară internarea medicală a inculpatului, iar în cazul în care acesta ar fi refuzat, trebuia urmată procedura reglementată în aliniatele următoare.

Deşi comisia medicală care a efectuat examinarea psihiatrică a inculpatului a recomandat luarea măsurii de siguranţă a internării medicale nu se poate trece peste aspectul că expertiza a fost efectuată cu mult înainte de momentul pronunţării instanţei de apel (7 martie 2014), trecând deci un interval de timp considerabil, perioadă în care inculpatul a mai fost examinat psihiatric şi s-a constatat că are discernământ, fără a se propune luarea unei măsuri de siguranţă.

Prin sentinţa penală nr. 89 din data de 04 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 2391/332/2013, În baza art.386 cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.g,i cod penal din 1969 în art.228 alin.1- art.229 alin.1 lit.b, d Noul cod penal cu aplicarea art.5 Noul cod penal.

În baza art. art. 396 alin. 5 Cpp raportat la art. 16 alin.1 lit.d Cpp şi art. 28 Noul cod penal a fost achitat inculpatul D.T. , fiul  lui M  şi C , născut la data de  .. în oraş Corabia, jud. Olt, cu domiciliul în oraş Vînju Mare, str. .., cetăţean român, văduv, studii 11 clase, fără ocupaţie, stagiu militar satisfăcut, cu antecedente penale, pentru infracţiunea de furt prevăzută în art.228 alin.1- art.229 alin.1 lit.b, d Noul cod penal.

A fost respinsă propunerea de luare a măsurii de siguranţă prevăzută de art. 110 Noul cod penal.

În baza art. 274 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a dispus ca suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu (av. Surdulescu Mihai delegaţia nr. 266/01.10.2013) să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju Mare s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului D.T.  pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit.g şi i C.pen.

Având în vedere că la primul termen de judecată, pentru inculpat s-a prezentat curator Petrică Lămîiţa care a depus certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2971/30.05.2013 emis pe numele inculpatului D.T. , instanţa din oficiu a dispus emiterea unei adrese către Institutul de Medicină Legală Craiova în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice cu privire la  starea de sănătate a inculpatului.

În cauză a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.574/20.03.2014 în care se concluzionează că numitul D.T.  prezintă diagnosticul de tulburare organică de personalitate cu decompensări poliforme pe fond  sechelar mixt, nu are păstrat discernământul faptelor şi al consecinţelor acestora şi nu l-a avut păstrat nici la data comiterii faptei (21.01.2013). Totodată, opiniază pentru instituirea măsurii de siguranţă prevăzută de art.110 C.pen.

La acest raport de expertiză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vînju Mare a formulat obiecţiuni prin care a arătat că între concluziile raportului de expertiză, cât şi între conţinutul şi concluziile acestuia există contradicţii, mai mult comisia medicală nu a precizat nici temeiurile pentru care s-a ajuns la concluzia certă că numitul D.T.  este lipsit de discernământ, inclusiv la momentul comiterii faptei.

Ca atare în temeiul art.181 C.pr.pen. s-a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legală psihiatrică de către specialiştii din cadrul INML Mina Minovici, privind pe D.T. , cerere respinsă de instanţă pentru considerentele menţionate în partea introductivă.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi coroborând probele administrate în cauză prima instanţă a constatat şi reţinut, în fapt, că la data de 21.01.2013, în jurul orei 22.00, lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Vînju Mare, au fost sesizate de către numita G. S., prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în locuinţa nelocuită a numitei V. E., din oraşul Vînju Mare,jud. Mehedinţi, se află o persoană necunoscută, iar la faţa locului a fost identificat numitul D.T. .

Cu ocazia cercetării la faţa locului din data de 21.01.2013, s-a constatat că uşa de acces în locuinţa părţii vătămate VE, a fost găsită în poziţia deschis şi prezenta urme de forţare în dreptul încuietorii (fila 16 dup); în partea dreaptă faţă de uşa de acces, se află o altă uşă găsită în poziţia închis asigurat, uşă confecţionată din lemn prevăzută cu 3 canate de geam şi care, de asemenea, prezenta urme de forţare în dreptul încuietorii. La aproximativ 2 metri de uşa de acces în locuinţă (fila 15), s-a constatat existenţa unei plase de plastic, de culoare alb, în care se afla o altă plasă de culoare alb, inscripţia „Dorval” în care au fost găsite o sticlă având inscripţia „Alexandrion" de 350 ml, plină cu un lichid incolor (despre care partea vătămată a declarat ulterior că era plină cu alcool sanitar); o sticlă de plastic, având inscripţia  „Rouă" de 0,5 litri, plină cu un lichid incolor; o conservă de ton mărunţit în ulei având inscripţia „Sea Side", de 185 grame; o conservă carne de por, marca „Tip",de 300 grame; o conservă de ton mărunţit în ulei, de 170 grame, marca „Merve".

Din declaraţia părţii vătămate VE, reiese că aceasta şi-a recuperat bunurile anterior specificate (fila 49 dup), scoase din posesia sa în noaptea de 21/22.01.2013, de la locuinţa din oraşul Vînju Mare, jud. Mehedinţi.

Declaraţiile martorilor A.I. şi G.G., au relevat faptul că în seara de 21.01.2013, în jurul orei 21.30, învinuitul D.T.  din oraşul Vînju Mare, Cartierul Militari, a forţat sistemul de închidere al uşii de acces în locuinţa părţii vătămate, din oraşul Vînju Mare şi a sustras din casă o plasă cu băuturi alcoolice produse alimentare, fiind imobilizat de către martori, atunci când a fost surprins ieşind din casă, până la venirea organelor de poliţie. La acel moment învinuitul D.T.  a precizat că ar fi fost împreună cu învinuitul N. H. care

de altfel nu a fost văzut la faţa locului.

Martorul A. I. a mai declarat că după ce organele de poliţie au plecat de la faţa locului, a văzut o persoană la fântâna din stradă, persoană despre care a crezut că a fost în curtea locuinţei numitei V.E., dar nu 1-a observat sărind gardul de la locuinţa acesteia, ci doar în aproprierea proprietăţii susnumitei. Martorul G.G. a declarat că nu l-a văzut pe învinuitul N.H.  la locul săvârşirii faptei, împreună cu învinuitul D.T. .

Fiind audiat, învinuitul D.T.  a declarat că în seara de 21.01.2013,în jurul orei 20,30, în timp ce se deplasa spre locuinţa sa, s-a întâlnit cu învinuitul N.H. , zis „Lalu", care i-a propus să meargă cu el să ia o sticlă cu vinde la un vecin. Ajunşi ia o locuinţă despre care N.H.  a afirmat că este a unui prieten de-al său, au sărit gardul acesteia, iar învinuitul D.T.  a aruncat în curte plasa în care avea 3 conserve şi 2 sticle cu ţuică, înainte de a sări gardul.

 Ajunşi în dreptul casei, învinuitul N.H.  a fugit (nu cunoaşte motivul) şi învinuitul D.T.  a intrat în tinda casei, însă nu a furat niciun bun şi nu a observat dacă uşa locuinţei era deschisă.

Ulterior învinuitul D.T.  a declarat următoarele: în seara de 21.01.2013, în jurul orei 18-18,30, a plecat de la apartamentul pe care îl zugrăvea şi a primit de la proprietarul apartamentului, despre care ştie că i se spune „Daniel", o sticlă de un litru cu ţuică şi trei conserve de peşte, într-o plasă de culoare alb roşu. În drum spre locuinţa sa, s-a întâlnit cu învinuitul N.H. , pe care îl cunoaşte de 10 ani şi, fiind băut, nu îşi explică cum a ajuns în curtea locuinţei părţii vătămate, dar a menţionat că în timp ce se afla pe prispa locuinţei a fost imobilizat de două persoane care i-au spus să stea până vine poliţia; a precizat că nu a intrat în locuinţa părţii vătămate, nu a forţat uşa de acces şi nu poate preciza unde s-a aflat învinuitul N.H.  în tot acest timp.

Fiind audiat învinuitul N.H.  a declarat că în seara zilei de 21.01.2013, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu numitul Cotigă Ion, a venit în vizită învinuitul D.T.  care l-a întrebat ce case nelocuite cunoaşte, întrucât vrea să se mute în gazdă, iar învinuitul N.H.  i-a enumerat câteva case nelocuite, printre care şi pe cea a numitei V. E. A precizat că în acea noapte a rămas la domiciliu cu prietenul său şi nu a fost cu învinuitul D.T.  la locuinţa părţii vătămate.

În cauză s-a efectuat şi o expertiză medico-legală psihiatrică cu privire la inculpat, iar din concluziile raportului de expertiză nr.574/20.03.2014 întocmit de SML Mehedinţi, a reieşit faptul că inculpatul nu a avut discernământ la data comiterii faptei pentru care este învinuit şi nu a avut nici la data evaluării de către comisia de expertiză medico-legală.  Totodată, comisia de expertiză a opiniat pentru instituirea măsurii de siguranţă a internării medicale.

S-a apreciat că, fapta inculpatului D.T.  constând în aceea că, la data de  21.01.2013, în jurul orei 20,30, a sustras din locuinţa persoanei vătămate VE, prin escaladarea gardului şi forţarea uşii de acces,  două conserve ton, o conservă carne, o sticlă de apă minerală Roua şi o sticlă cu alcool sanitar purtând eticheta „Alexandrion”, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt, prev. de art. 228 al. (1) Cp rap. la art. 209, alin. 1, lit. g,i Cpen 1969.

Potrivit art. 5 al. (1) Cp, în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. În cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea incidenţei acestei dispoziţii legale, având în vedere că: succesiunea de legi penale a intervenit între momentul comiterii faptei (21.01.2013) şi momentul judecării definitive a cauzei; fiecare dintre legile succesive incriminează fapta de furt; legile succesive sancţionează diferit fapta comisă (legea veche prevede o pedeapsă de la 1 la 12 ani închisoare – pentru furtul în formă simplă şi de la 3 la 15 ani închisoare – pentru furtul calificat, iar legea nouă de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendă, pentru furtul în formă simplă) şi de la 1 la 5 ani pentru furtul calificat.

Pentru aceste considerente, având în vedere că legea nouă reprezintă legea penală mai favorabilă, prima instanţă a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public şi va avea în vedere textul art.228 alin.1-art.229 alin.1 lit.b, d Noul cod penal.

Faţă de concluziile raportului de expertiză medico legală, s-a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 16 lit. d C.p.p combinat cu art 28 C.pen., astfel încât, în baza art . 396 alin. 5 va dispune achitarea inculpatului D.T. . Art. 28 C.pen. potrivit căruia „Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze” instituie o cauză de neimputabilitate, a cărei soluţionare este reglementată de 396 alin. 5 C.p.p. rap. art 16 lit. d C.p.p prin achitarea inculpatului.

În ceea ce priveşte opinia comisiei de expertiză medico-legală în sensul luării faţă de inculpat a măsurii prev. de art. 110 C.pen., prima instanţă a apreciat că în cauză nu este întrunită condiţia pericolului social prevăzută de art .110 C.pen., urmând a respinge propunerea de luare a măsurii de siguranţă prevăzută de art. 110 C.pen. Astfel, fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, prin modul de acţiune, respectiv pătrunderea într-o casă nelocuită şi prin prejudiciul modic produs, prezintă un grad de pericol social redus care nu impune luarea fată de inculpat a măsurii internării medicale, având în vedere şi faptul că inculpatul are stabilit un program individual de recuperare, readaptare şi integrare socială, trebuind să se prezinte periodic la control la medicul de familie şi la medicul specialist, din actele depuse la dosar nerezultând  că inculpatul nu-şi respectă acest program.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare.

Prin motivele scrise de apel s-a criticat sentinţa primei instanţe pentru următoarele:

1.S-a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică, în mod greşit instanţa respingând obiecţiunile formulate de Ministerul Public prin care s-a solicitat în temeiul art. 181 C.p.p. efectuarea unui nou raport de expertiză psihiatrică, hotărârea bazându-se exclusiv pe raportul de expertiză  efectuat în cauză. În motivare s-a invocat texte din doctrina în materie, precum şi texte din practica judiciară, care nu se vor mai relua, nefiind invocate critici punctuale faţă de hotărârea primei instanţe.

2.S-a mai susţinut că în dosarul nr. 1888/P/2013 aflat pe rolul parchetului având ca obiect săvârşirea unei alte infracţiuni de furt, s-a dispus efectuarea unui al raport de expertiză, care a concluzionat că inculpatul are discernământ pentru fapta săvârşită. S-a susţinut că o altă comisie de medici pe baza aceluiaşi diagnostic pentru o faptă similară, comisă tot pe parcursul anului 2013 a concluzionat că inculpatul are discernământ pentru fapta svârşită. De altfel, s-a arătat că acesta este cunoscut cu antecedente penală, fiind condamnat pentru infracţiuni de furt, a fost sancţionat administrativ şi are în prezent două dosare penale pe rolul parchetului. În consecinţă, în mod greşit instanţa a respins obiecţiunile formulate şi a dispus achitarea în baza art. 16 lit.d) C.p.p.

3.S-a mai susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică întrucât deşi prin raportul de expertiză s-a recomandat luarea măsurii prev. de art. 110 C.p.p., instanţa a respins luarea acestei măsuri. Motivarea instanţei că fapta pentru care a fost trimis în judecată prezintă un grad de pericol social redus nu este pertinentă, deoarece luarea măsurii nu se referă la pericolul social al faptei, ci al făptuitorului, care este cunoscut cu antecedente penale, fiind evident o persoană cu o conduită antisocială, aşa cum s-a arătat anterior.

Apelul este nefondat.

Referitor la critica din apelul parchetului, vizând greşita achitare a inculpatului  pentru infracţiunea care a făcut obiectul trimiterii în judecată, de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g) şi i) Cod penal, corect reîncadrată de instanţă în aplicarea art. 5 Cod penal în art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit.b) Noul Cod penal, Curtea reţine următoarele:

Instanţa de apel apreciază că, în mod just, prima instanţă a dispus achitarea inculpatului faţă de incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. d) Cod procedură penală raportat la art. 28 Cod penal, deoarece în speţă, conform expertizei medico-legale psihiatrice nr. 574/A/ 20.03.2014 întocmită de Institutul de Medicină Legală Craiova, inculpatul nu are păstrat discernământul faptelor şi a consecinţelor acestora şi nu l-a avut nici la data comiterii faptei (21.01.2013).

Aspectele de nelegalitate invocate de parchet, referitoare la încălcarea dispoziţiilor ce reglementează procedura efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, nu pot fi reţinute. Deşi este adevărat că încuviinţarea acestei probe a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală (12.11.2013), examinarea inculpatului şi definitivarea raportului de expertiză s-a făcut după noua procedură (respectiv la data de 17.03.2014),  normele procesuale fiind de imediată aplicabilitate.

Prin urmare, având în vedere că, la data la care s-a dispus efectuarea expertizei de către instanţa de fond, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 184 alin.3 Cod procedură penală actual, privind obţinerea consimţământului persoanei supuse expertizării, nulitatea invocată de parchet nu poate opera în condiţiile în care la data efectuării actului s-au respectat dispoziţiile legale în vigoare, aşa cum stipulează şi normele tranzitorii ale art. 4 din Legea nr. 255/2013. De altfel, inculpatul s-a prezentat la comisia de medici, fără însoţitor, consimţământul său fiind prezumat.

În ceea ce priveşte obligativitatea internării într-o unitate spitalicească în vederea expertizării psihiatrice, se constată că dispoziţiile legale în materie, respectiv ale art. 184 Cod procedură penală, nu prevăd ca internarea să se aibă loc pe o anumită perioadă, ci alin.1 stipulează că se va stabili termenul de prezentare în vederea examinării. Or, din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că inculpatul s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Craiova la data de 18.02.2014, iar examinarea acestuia a fost efectuată de către medicii specialişti la aceeaşi dată.  Numai în condiţiile alin.5 al art. 184 Cod procedură penală, în cazul în care ar fi fost necesară o examinare complexă,  ar fi fost necesară internarea medicală a inculpatului, iar în cazul în care acesta ar fi refuzat, trebuia urmată procedura reglementată în aliniatele următoare.

Cât priveşte neconcordanţa dintre expertiza efectuată în cauză şi expertiza nr. 424/ 17.06.2014 întocmită într-un alt dosar pentru o altă faptă de furt săvârşită la o dată ulterioară ( la  22- 25.11.2013), deci la aproximativ 10 luni de la dată săvârşirii faptei deduse judecăţii, aceasta nu poate la conduce la concluzia existenţei unor dubii în ceea ce priveşte justeţea concluziilor medicilor referitoare la lipsa discernământului inculpatului la data comiterii faptei ce face obiectul prezentului dosar, întrucât incapacitatea  psiho-fizică a făptuitorului trebuie să existe la momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, indiferent dacă anterior sau ulterior acestui moment acesta şi-a recăpătat discernământul.

În consecinţă, având în vedere că prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică se concluzionează că la data săvârşirii faptei deduse judecăţii (21.01.2013), inculpatul avea discernământul abolit, soluţia care se impune a fi dată în cauză nu poate fi decât aceea a achitării, în temeiul art. 16 lit.d) Cod procedură penală, iresponsabilitatea fiind o cauză care are ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei, ca urmare a lipsei vinovăţiei.

Referitor la cel de al doilea motiv de apel, privind necesitatea instituirii măsurii de siguranţă a internării medicale prevăzute de art. 110 Cod penal, se apreciază că nici acesta nu poate fi primit.

Deşi comisia medicală care a efectuat examinarea psihiatrică a inculpatului a recomandat luare unui asemenea măsuri, nu se poate trece peste aspectul că expertiza a fost efectuată cu mult înainte de momentul pronunţării instanţei de apel (7 martie 2014), trecând deci un interval de timp considerabil, perioadă în care inculpatul a mai fost examinat psihiatric şi s-a constatat că are discernământ, fără a se propune luarea unei măsuri de siguranţă.

Evaluarea medicală trebuie să reflecte starea mentală şi actuală a persoanei prin raportarea la momentul efectiv al internării, iar nu pentru trecut. Aşa cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( cauza O.H. c. Gemaniei) o astfel de măsură de siguranţă dispusă după un interval de timp important de la emiterea unui aviz medical, interval în care se constată că persoana şi-a revenit, nu poate fi în concordanţă cu exigenţele art. 5 parag. 1 lit.e) din Convenţie.

Totodată, nu este lipsită de pertinenţă nici motivarea instanţei de fond  cu privire la gravitatea redusă a faptei săvârşite, întrucât deşi inculpatul a pătruns în locuinţa persoanei vătămate pentru a sustrage bunuri, această locuinţă nu era folosită decât pe timp de vară, la momentul comiterii faptei aceasta fiind nelocuită. Nu poate fi primită susţinerea parchetului că nu prezintă relevanţă gradul de pericol social al faptei, deoarece practica CEDO ( cauza Stanev c. Bulgariei, Kallweit c. Germaniei, Varbanov c. Bulgariei, ş.a.) a stabilit nişte criterii clare ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ, pentru ca o persoană alienată să poată fi internată în acord cu exigenţele art. 5 parag. 1 lit.e) din Convenţie. Astfel, alienarea mintală trebuie dovedită printr-o expertiză medicală obiectivă, starea de alienare stabilită prin expertiza medicală trebuie să persiste pe toată durata internării, iar tulburarea mintală trebuie să fie de natură să justifice internarea, în sensul că privarea de libertate trebuie să fie necesară prin raportare la circumstanţele cauzei, contrar opiniei Ministerului public.

Faţă de aceste considerente, apreciind ca neîntemeiate criticile invocate, în baza art. 421 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul  declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare împotriva sentinţei penale nr. 89 din data de 04 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosarul nr. 2391/332/2013, urmând ca în temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar onorariul  apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, să  fie avansat din fondurile Ministerului  Justiţiei.

Domenii speta

Spete similare