Reindividualizarea judiciară a pedepsei

Decizie 142/A din 25.03.2014


CURTEA DE APEL ORADEA

Secţia penală şi pentru cauze cu  minori

Reindividualizarea judiciară a pedepsei

În apelul inculpatului, Curtea a stabilit că inculpatul va executa 8 ani de închisoare de la 9 ani închisoare şi a înlăturat sporul de 1 an închisoare aplicat de prima instanţă, apreciind că în raport de cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate pentru realizarea scopului pedepsei şi a îndreptării inculpatului apelant este suficientă pedeapsa de 8 ani închisoare, ţinând cont şi de gravitatea faptelor şi  lipsa de  umanism de care a dat dovadă inculpatul, cum ar fi că pe victima P.D.F. a supus-o la multiple violenţe, de victima L.M.N. a profitat când aceasta nu se simţea bine, fiind bolnavă de inimă, leşinând, inculpatul întreţinând cu ea raportul sexuale, moralitatea inculpatului, atitudinea de dezinteres faţă de cauză.

DECIZIA PENALĂ NR. 142/A/25 martie 2014

Dosar nr. 6748/111/P/2012

Prin sentinţa penală nr. 250/P/2013 pronunţată de Tribunalul B., în baza art. 334 C.pr.pen., din oficiu şi la cererea apărătorului inculpatului, a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei de trafic de minori pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în legătură cu pct III din rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 13 alineatul 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alineatul 2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 13 alineatul 1 şi 3 din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 79 din 14 iulie 2005) cu aplicarea art. 41 alineatul 2 Cod penal cu referire la art.13 Cod penal

În temeiul art. 11 punctul 2 litera a raportat la art. 10 litera d C.pr.pen., a fost achitat inculpatul L. C. G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art 7 din Legea nr 39/2003 ( punctul I ).

L-a condamnat pe inculpatul L. C. G., la următoarele pedepse: 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alineatul 1 şi 2 litera a din Legea nr 678/2001 (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 230/2010) cu aplic. art. 41 alineatul 2 Cod penal cu referire la art 13 Cod penal (punctul II);

În baza art. 65 alineatul 2, 3 Cod penal, i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 litera a teza II şi litera b Cod penal pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, care se va executa conform art. 66 Cod penal; 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alineatul 1 şi 3 din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 79 din 14 iulie 2005) cu aplic. art. 41 alineatul 2 Cod penal cu referire la art 13 Cod penal ( punctul III );

În baza art. 65 alineatul 2, 3 Cod penal, i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit a teza II şi lit b Cod penal pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, care se va executa conform art. 66 Cod penal; 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alineatul 1  din Legea nr. 678/2001 (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 230/2010) cu referire la art. 13 Cod penal ( punctul III );

În baza art. 65 alineatul 2, 3 Cod penal,i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 litera a teza II şi litera b Cod penal pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, care se va executa conform art. 66 Cod penal

În temeiul art 33-35 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, în regim privativ de libertate şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 litera a teza II şi litera b Cod penal pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, care se va executa conform art. 66 Cod penal

În temeiul art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza II, b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 14 şi art. 346 C.pr.pen., cu aplicarea art 998 C. civ., s-au admis în parte pretenţiile civile ale părţilor civile P. D. F. şi L. M. N.  şi l-a obligat pe inculpatul L. C. G. la plata sumei de 5000 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) în favoarea părţii civile P. D. F. şi la plata sumei de 5000 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) în favoarea părţii civile L. M. N., reprezentând daune morale (sume la care au fost obligaţi, în solidar, şi coinculpaţii D.M. şi S. G., cu acelaşi titlu, în favoarea aceloraşi părţi civile, prin s. pen. nr. 232/2012 a Tribunalului B. pronunţată în dosar nr. 4036/111/2006) şi respinge în rest celelalte pretenţii civile formulate în cauză de părţile civile.

În baza art. 17 alin 3 C.pr.pen., art. 346 C.pr.pen., cu aplicarea art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul L. C. G. la plata sumei de 1.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) către victima minoră P. C. A. şi la plata sumei de 3.500 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) către victima minoră S. I. (cu identitate protejată).

În baza art. 189 C.pr.pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul B. a onorariilor apărătorilor din oficiu, astfel: pentru avocat P. M. D., suma totală de 300 lei, conform delegaţiilor pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 379 şi nr 380 din 18.01.2013, pentru avocat B. A., suma totală de 450 lei, conform delegaţiilor pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 376, nr 377 şi nr 378 din 18.01.2013.

În baza art. 191 alineatul 1 C.pr.pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial O. emis în dosar nr. 77/D/P/2011 înregistrat la instanţă la data de 11.07.2013 sub dos. nr. 6748/111/2013 a fost trimis în judecată inculpatul L. C. G. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 (punctul I din rechizitoriu), trafic de persoane prevăzută de art. 12 al. 1 şi 2 litera a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (punctul II din rechizitoriu), trafic de minore prevăzută de art. 13 al. 1, 2 şi 3 din Legea 678/2001 cu art. 41 al. 2 Cod penal (punctul II din rechizitoriu) şi trafic de persoane prevăzută de art. 12 al. 1 din Legea 678/2001 (punctul III din rechizitoriu).

Inculpatul L. C. G. a fost cercetat în stare de libertate iar din copiile fişelor de cazier judiciar reiese că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

I. Infracţiunea de trafic de persoane faţă de  victimele majore P. D. F. şi L. M. N.

În  fapt,  martorul V. D. F. o cunoştea pe partea vătămată P. D. F. din cursul lunii mai 2003, fiind consăteni, ştiind că aceasta a provenit dintr-o familie dezorganizată, prin decesul mamei şi plecarea de la domiciliu a tatălui.

În acest context, în cursul lunii ianuarie 2004, V. D. F. a contactat-o telefonic, spunându-i că a avut doi prieteni cetăţeni italieni (D.M. şi S. G.) cărora le-a povestit situaţia ei materială precară, faptul că este lipsită de ocrotire părintească, că i-a rugat să o sprijine şi că s-au oferit să o ajute prin asigurarea unui loc de muncă pe teritoriul G., unde cei doi sunt rezidenţi, pentru a lucra la bucătăria unui restaurant ori ca şi barman la localul unor prieteni din G. ai celor doi.

Întrucât V. F. D. i-a garantat că cetăţenii italieni au fost oameni serioşi, că au avut afaceri pe teritoriul G., că au avut posibilitatea să le asigure locuri de muncă, partea vătămată P. D. F. împreună cu verişoara sa L. M. N. au acceptat să se întâlnească cu D.M. şi S. G., discuţiile fiind purtate  la Complexul ,,L.M.” din O.. Cetăţenii italieni au reiterat intenţia lor de a le ajuta pe cele două părţi vătămate, în sensul oferirii unui loc de muncă ca bucătar sau ospătar la localul unui prieten de-al lor din loc. M.-G., că salariul va fi de circa 500 Euro/lună şi că vor fi cazate la domiciliul lui S. G..

Cu prilejul discuţiilor purtate, D.M. i-a spus părţii vătămate P.D. să nu îşi facă probleme în legătură cu obţinerea paşaportului, deoarece el va suporta toate cheltuielile aferente eliberării acestuia, partea vătămată L. M. N. având un paşaport turistic valabil. De asemenea, cei doi italieni s-au obligat să achite ei contravaloarea transportului până în G., deoarece au cunoscut un transportator din R. care le va transporta până în M., unde ei le vor aştepta şi vor achita contravaloarea transportului.

După achitarea consumaţiei de către D.M., cu toţii s-au deplasat la pizzeria ,,M.C.” din O. (unde D.M. a achitat consumaţia) fiind reluate discuţiile în cadrul cărora din nou D.M. le-a întărit celor două părţi vătămate convingerea că are posibilitatea să le asigure un loc de muncă decent la restaurantul prietenului său fără nicio obligaţie din partea tinerelor, inculpatul motivând că este impresionat de situaţia materială şi familială a acestora.

Ambele părţi vătămate au declarat că au avut totuşi reţineri, motiv pentru care i-au spus lui D.M. că speră să nu fie puse în situaţia de a fi vândute în străinătate sau obligate la practicarea prostituţiei, temeri care au fost înlăturate expres de cei doi, D.M. şi S. G. inspirându-le încredere şi datorită faptului că erau persoane în vârstă, că au repetat de mai multe ori că ei sunt oameni foarte corecţi şi serioşi şi că au fost impresionaţi, în special, de situaţia familială a părţii vătămate P. D. F., încredere întărită şi de prezenţa martorului V. D. F. cu care partea vătămată P. D. F. se cunoştea.

Cu prilejul discuţiilor purtate în cele două locaţii, S. G. l-a rugat pe D.M. să le traducă tinerelor că el a fost foarte bogat şi că a fost proprietar pe teritoriul G. a unui restaurant unde, dacă prietenul patron nu poate să le angajeze, se oferă el însuşi să le angajeze să lucreze ca barmane, ospătare ori la bucătărie, iar în timp ce D.M. le traducea tinerelor aceste afirmaţii, S. G. confirma traducerea prin înclinarea capului în sens afirmativ şi zâmbea prietenos.

Procedând în acest mod, prin fraudă şi înşelăciune, s-a reuşit obţinerea consimţământului celor două părţile vătămate de a pleca în G., acestea fiind amăgite de condiţiile oferite şi posibilitatea câştigării unui salariu pe care în ţară nu puteau să-l câştige, precum şi de facilităţile oferite privind deplasarea în străinătate.

În acest scop, a doua zi, D.M. şi S. G. au însoţit-o pe partea vătămată P. D. F. la sediul Poliţiei M. unde partea vătămată a completat cererea de eliberare paşaport, iar D.M. a achitat toate taxele aferente eliberării paşaportului, stabilind ca după obţinerea acestuia, partea vătămată să fie contactată de V. D. F. care o va însoţi până la un mijloc de transport despre care D.M. a afirmat că va fi condus de o cunoştinţă de a sa pe nume V. (în persoana martorului  I. V.), care o va transporta până în G., unde cei doi italieni o vor aştepta şi vor achita contravaloarea transportului. Cei doi i-au spus părţii vătămate cu prilejul deplasării la M. că ei urmează să se întoarcă în G. deoarece nu mai au alte probleme pe teritoriul României.

Prin intermediul martorului V. D. F., partea vătămată P. D. F. l-a încunoştinţat pe D.M. că a intrat în posesia paşaportului său turistic, în acelaşi mod fiind încunoştinţată că urmează să fie contactată telefonic de I. V..

În aceste condiţii, la data de 06.02.2004, martorul I. V. a transportat-o pe partea vătămată P. D. F. cu un microbuz până în loc. M.-G..

În G., partea vătămată a fost aşteptată de inculpatul L. C. G., care a achitat contravaloarea transportului şi contravaloarea asigurării pentru călătoria în străinătate care fusese plătită de I. V..

După preluarea părţii vătămate, inculpatul L. C. G. a condus-o la restaurantul unei pensiunii din M., după care a cazat-o într-o cameră situată la subsolul clădirii şi i-a luat paşaportul turistic sub pretextul că acesta trebuie să fie asupra sa pentru eventuale descinderi ale poliţiei g.. Totodată, i-a spus părţii vătămate că D.M. nu mai are nicio legătură cu ea deoarece el a cumpărat-o, achitând pentru ea lui D.M. o sumă de bani şi că partea vătămată urmează să practice prostituţia într-un alt local situat în M., banii rezultaţi urmând a-i împărţi cu el.

Partea vătămată a declarat că nu a fost de acord cu aceste condiţii, a plâns şi a ameninţat că se sinucide, inculpatul L. C. G. spunându-i că dacă nu este de acord să practice prostituţia în localul respectiv, va trebui să rămână dama lui de companie, să întreţină raporturi sexuale cu el, deoarece ea îi datorează deja o grămadă de bani, sumă în care a inclus banii pe care i-a plătit inculpatului D.M. şi a adăugat taxele de paşaport, transportul, iar după ce îi va achita aceste datorii va fi liberă.

Datorită faptului că partea vătămată nu a fost de acord nici cu această din urmă variantă, inculpatul L. C. G., prin bătăi repetate şi ameninţări, a obligat-o să aibă relaţii sexuale zilnice cu el, fiindu-i lipsită libertatea de a se deplasa liber, însoţind-o tot timpul şi interzicându-i să vorbească cu orice alte persoane.

Ştiind că urmează să vină şi L. M. N., partea vătămată i-a cerut inculpatului L. C. G. o cartelă de 15 euro de telefonie mobilă, motivând că doreşte să o îndrume de unde să ia microbuzul, inculpatul introducând în telefonul mobil o cartelă în valoare de 15 euro. În aceste împrejurări, partea vătămată l-a contactat pe fratele său, martorul P.A.C., căruia i-a comunicat să nu o lase pe L. M. N. să plece cu D.M. şi S. G. deoarece aceştia au vândut-o coinculpatului  L. C. G..

Această discuţie a fost auzită de inculpatul L. C. G. care imediat a intrat în cameră, a început să o bată cu pumnii şi cu palmele, lovind-o foarte tare în zona capului, a stomacului, a mâinilor şi a picioarelor. Conform părţii vătămate, după aplicarea acestor lovituri puternice, în timp ce plângea, inculpatul L. C. G. a întreţinut cu ea raporturi sexuale normale, după două zile ea vomând sânge datorită loviturilor puternice aplicate de inculpat.

După aceste violenţe, inculpatul L. C. G. i-a cerut părţii vătămate să se liniştească şi să-l sune din nou pe fratele său în R., să-i spună că L. M. N. poate să vină liniştită, să-i spună că a glumit înainte, că în realitatea totul este în regulă, să o mintă şi să-i spună că ea lucrează la un restaurant şi că o aşteaptă, că în acest mod onest câştigă o sumă îndestulătoare de bani, ceea ce partea vătămată de frica inculpatului a îndeplinit.

Prin aceste modalităţi, partea vătămată P. D. F. a fost exploatată o durată de aproximativ o lună de zile de inculpatul L. C. G., fiind ameninţată, bătută şi violată zilnic de acesta.

Între timp, D.M. şi S. G. au venit din nou în O., au căutat-o pe partea vătămată L. M. N. şi în prezenţa martorului P.A.C. au insistat, încercând să o convingă să plece şi ea să muncească în G. la restaurantul unde susţineau că lucrează deja partea vătămată P. D. F..

Fiind de acord, la data de 05.03.2004, adusă de acelaşi transportator I. V., a sosit în G. şi partea vătămată L. M. N..

Ca şi în primul caz, L. M. N. a fost preluată de inculpatul L. C. G., care a achitat contravaloarea transportului. După ce a văzut-o pe partea vătămată L. M. N., inculpatul L. C. G. i-a comunicat părţii vătămate P. D. F. că de acum încolo el va întreţine relaţii sexuale cu L. M. N., reproşându-i părţii vătămate P. D. F. că este veşnic bolnavă.

Inculpatul L. C. G. le-a spus celor două că dacă nu acceptă practicarea prostituţiei în folosul său, le va vinde pe fiecare pentru suma de 1.000 euro/persoană, însă niciuna din părţile vătămate nu şi-a dat consimţământul pentru practicarea prostituţiei.

După preluarea părţii vătămate L. M. N., inculpatul L. C. G. a trimis-o pe partea vătămată P. D. F. să lucreze fără forme legale la un bar din loc. R. situat la aprox. 4 km. de loc. M. unde inculpatul o transporta zilnic cu autoturismul, o lăsa în grija patronului s. –prieten de-al său, salariul plătit de patronul s. fiind achitat integral inculpatului L. C. G.. Partea vătămată P. D. F. a fost astfel obligată să muncească de dimineaţa până noaptea târziu, fără a i se întocmi forme legale, remuneraţia plătită de patronul s. fiind însuşită de inculpatul L. C. G..

În acest timp, inculpatul L. C. G. a ameninţat-o de mai multe ori pe partea vătămată L. M. N. pentru a o obliga pe aceasta să întreţină raporturi sexuale cu el, spunându-i că dacă nu îşi dă consimţământul o va ucide, i-a reproşat acesteia că îi datorează banii plătiţi pentru venirea ei în G., că de acum partea vătămată este proprietatea lui şi i-a luat paşaportul.

Cu toate acestea, deoarece parte vătămată L. M. N. avea alt temperament decât P. D. F., în primele zile ridica şi ea tonul la inculpat, reproşându-i că este urât şi bătrân. De asemenea, i-a spus inculpatului L. C. G. că este bolnavă de inimă, ceea ce inculpatul a constatat personal, partea vătămată leşinând foarte des. În astfel de momente, inculpatul întreţinea cu ea raporturi sexuale, fără să îi acorde niciun ajutor medical, inculpatul prizând droguri, după care întotdeauna întreţinea raporturi sexuale cu ea.

Datorită faptului că partea vătămată L. M. N. se opunea acestor contacte sexuale zilnice, inculpatul L. C. G. a ameninţat-o cu un briceag, că îi taie gâtul, dacă nu-şi dă consimţământul, spunându-i că este proprietatea sa şi că le-a cumpărat pe amândouă, pentru a le trimite la prostituţie, în scopul de a-şi recupera banii, care susţinea că i-a investit în aceste tinere.

Cu prilejul unei crize de inimă suferite de partea vătămată L. M. N., inculpatul L. C. G. i-a restituit acesteia paşaportul pentru a o conduce la un cabinet medical, iar ulterior i-a restituit şi părţii vătămate P. D. F. paşaportul, tot cu prilejul ducerii acesteia la un cabinet medical, deoarece vomita sânge, în urma bătăilor repetate administrate de inculpat.

În cursul aceleiaşi zile, cele două părţi vătămate au fost anunţate de o tânără de cetăţenie română (rămasă neidentificată, pe nume V.), care era concubina unui alt cetăţean italian, prieten de-al inculpatului, despre faptul că la aceeaşi pensiune au fost cazaţi trei cetăţeni români şi le-a indicat acestora camera în care se aflau cazaţi, sugerându-le părţilor vătămate să solicite sprijinul acestora.

În cursul nopţii de 18/19.03.2004, partea vătămată L. M. N. s-a deplasat la camera cu numărul indicat de V. din aceeaşi pensiune, unde se aflau cazate, ocazie cu care a cunoscut un tânăr de naţionalitate română cu prenumele de M. (identificat ulterior în persoana martorului T. M.).

Acesta, la solicitarea celor două părţi vătămate, le-a ajutat să fugă în noaptea de 19/20.03.2004 din locul unde se aflau sechestrate de inculpat. Astfel, martorul le-a transportat cu autoturismul său la o distanţă de circa 300 km. de pensiune, le-a cazat o perioadă, după care le-a sprijinit prin plata transportului pentru întoarcerea în ţară, care a avut loc în data de 29.03.2004 cu autoturismul condus de martorul F.I.C. prin PTF P., jud. S.M. (a cărui declaraţie se află  la filele  f. 75-76).

A doua zi după evadarea tinerelor, martorul T. M. a fost ameninţat cu un cuţit de către inculpatul L. C. G. care l-a acuzat că le-a sprijinit pe tinere să fugă, motiv pe care martorul l-a invocat şi în faţa autorităţilor judiciare g., refuzând să dea declaraţii de martor, afirmând că îi este teamă de grupul de sicilieni rezidenţi din zona M. (cerere de asistenţă juridică internaţională aflată la filele 229 – 230 up)

Această stare de fapt şi succesiune a faptelor a rezultat în primul rând din declaraţiile date de părţile vătămate P. D. F. şi L. M. N., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei.

În plus faţă de aspectele expuse anterior, părţile vătămate au declarat că inculpatul L. C. G. i-a confecţionat părţii vătămate P. D. F. un act italian fals de identitate cu identitatea falsă V.D. – cetăţean italian, act pe care i l-a înmânat spunându-i că urmează să-l utilizeze pe teritoriul O. unde intenţiona să le transporte pe amândouă în scopul obligării la practicarea prostituţiei.

Fiindu-i prezentate martorei P. D. F. fotografiile transmise de autorităţile g. ca urmare a acordării asistenţei judiciare internaţionale, aceasta l-a recunoscut pe inculpatul L. C. G., a recunoscut pensiunea din M. unde a fost cazată, iniţial singură, ulterior împreună cu L. M. N., în curtea pensiunii fiind clădirea cu inscripţia ,,Zu Den Sieben Birken”, a recunoscut imaginea în detaliu a aceleiaşi pensiuni, a recunoscut încăperea în care se află fotografiată o tânără neidentificată ca fiind identică cu încăperea în care a fost sechestrată împreună cu cealaltă parte vătămată şi care se află situată la subsolul pensiunii.

Reaudiată în faţa instanţei de fond, în prezenta cauză, parte vătămată P. D. F. a arătat că în G., inculpatul L. C. G. a cazat-o într-o cameră de pensiune la un subsol spunându-i că doreşte să o folosească pentru practicarea prostituţiei, că nu i-a permis să iasă din camera respectivă aducându-i acolo mâncare şi băutură, că acesta în multe rânduri a folosit violenţa asupra ei, că în tot acel interval de timp, de mai multe ori, fără voia ei o obliga să întreţină cu el raporturi sexuale, legându-o de mâini şi de picioare şi de gură să nu ţipe. Deşi îi spunea să-i dea drumul acasă el îi spunea că nu va mai scăpa de el. A mai arătat că inculpatul a obligat-o să o sune pe L. M. N. şi să-i spună acesteia să vină în G. pentru că totul este în regulă. La un moment dat în G. a sosit şi L. M. N. care a înţeles ce se întâmplă, inculpatul L. C. G. propunându-i şi ei practicarea prostituţiei, însă şi aceasta a refuzat. După ce L.M. a sosit în G. ea a fost trimisă la muncă de inculpatul L. C. G. într-un bar aparţinând unui italian unde a lucrat la negru câteva zile fără să fi primit vreun ban. Nu era un program de muncă acolo, ea lucrând de dimineaţa până noaptea. A fost de mai multe ori ameninţată cu moartea în G. de inculpatul L. C. G. ea şi familia ei în cazul în care nu asculta de el.

Reaudiată în faţa instanţei de fond, în prezenta cauză, parte vătămată L. M. N. a mai arătat că, ajunsă în G., a fost aşteptată de L. C. G. care era însoţit de P.D.. Şi-a dat imediat seama că acesta se ocupă cu racolarea de persoane în vederea practicării prostituţiei. Când a ajuns în acea cameră a primit asigurări că totul va fi  bine, inculpatul cerându-i să practic cu el relaţii sexuale zilnic. Întrucât şi-a dat seama cu ce se ocupă şi că altfel va fi violent, a fost de acord. În perioada în care a stat în G. cu P.D. întrucât în mod repetat îi spunea acesteia că nu voi rămâne, inculpatul L. C. G. le-a despărţit trimiţând-o pe P.D. la muncă într-un bar şi punându-o pe ea să-l însoţească peste tot. Inculpatul i-a spus repetat că de fapt el le-a cumpărat şi că trebuie să lucreze pentru el pentru a-şi recupera banii inclusiv cu drumul şi cu mâncarea pe care o plătea. În G. de mai multe ori i s-a întâmplat să-i fie rău, cu toate acestea inculpatul L. C. G. întreţinând cu ea raporturi sexuale profitând de starea în care se afla, repetând de fiecare dată faptul că trebuie să recupereze banii pe care i-a plătit pentru ele.

Declaraţiile părţilor vătămate s-au coroborat cu declaraţiile martorilor V. D. F., I. V., P.A.  (audiaţi atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, atât în dosarul iniţial cât şi în prezenta cauză) şi C.S.C.. 

Astfel martorul V. D. F. a recunoscut împrejurările în care au fost racolate părţile vătămate de coinculpaţii D.M. şi S. G., arătând însă că el nu a cunoscut faptul că ce doi intenţionau să le supună pe victime, exploatării sexuale sau exploatării prin muncă, deoarece niciodată nu i-au spus aceste intenţii.

Şi în faţa instanţei de fond (în cauza ce i-a vizat pe coinculpaţi) martorul a expus împrejurările în care cei doi le-au cunoscut pe părţile vătămate, arătând că P.D. îi fusese prietenă anterior, iar la un moment dat pentru că a avut greutăţi financiare, aceasta i-a solicitat să îi caute un loc de muncă în străinătate. Niciodată partea vătămată nu a fost interesată să se prostitueze în străinătate fiind exclusă din start o astfel de variantă. Pe S. G. şi D.M. i-a cunoscut la localul F., aceştia căutând persoane pentru a lucra în străinătate în cadrul unui restaurant. Cunoscând despre intenţiile părţii vătămate P.D., martorul a contactat-o pe aceasta, cerându-i să vină să stea de vorbă cu cei doi.

Martorul a confirmat că D.M. a suportat taxele de obţinere a paşaportului pentru P.D. însoţit fiind şi de S. G. în momentul depunerii actelor pentru obţinerea actului. De asemenea, a confirmat că ambii i-au dat amănunte cu privire la transportator, care în mod uzual a dus persoane în G. şi că cei doi i-au promis părţii vătămate P.D. că va câştiga în străinătate 500 euro pe lună, costul transportului urma să fie suportat de ambii, partea vătămată  urmând să restituie cheltuielile de transport după obţinerea primului salariu.

Martorul şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală şi în prezenta cauză, arătând că a fost o perioadă împreună cu partea vătămată P. D. F., însă relaţia lor s-a încheiat în ianuarie 2004, continuând însă să fie prieteni întâlnindu-se de mai multe ori în oraş, context în care aceasta i-a cerut ajutorul în găsirea unui loc de muncă legal în străinătate, inclusiv prin punerea ei în legătură cu persoane care ar putea să-i ofere un astfel de loc de muncă, fără ca vreodată să se fi pus problema practicării prostituţiei de către aceasta. În aceste împrejurări cunoscându-l pe D.M. care frecventa localul F.s din O. şi întrucât din discuţiile purtate a înţeles că el ar căuta persoane inclusiv femei pentru angajarea în G., i-a spus părţii vătămate P. D. F. că-i pune în legătură. D.M. i-a spus martorului că ar dori să angajeze aceste persoane în G. în zona M. ca vânzătoare în cadrul unui bar de zi sau pensiune.  I-a spus acestuia de P. D. F. ştiind că aceasta este săracă, are un copil minor în întreţinere şi era interesată în găsirea unui loc de muncă. Ulterior, în cadrul unei discuţii pe care cei doi au purtat-o în prezenţa sa, a înţeles că D.M. urma să o angajeze ca vânzătoare, barmană sau ospătar cu un salariu de circa 500 – 600 Euro/lună, condiţiile de angajare fiind acceptate de aceasta. Au mai avut loc ulterior câteva întâlniri între P.D. şi D.M., acesta cumpărându-i şi îmbrăcăminte, însă niciun moment nu a înţeles că P.D. urma să practice prostituţia şi nici aceasta nu a ştiut acest lucru. După aceste câteva întâlniri D.M. a plecat în G. şi de acolo i-a cerut la un moment dat să o ajute pe P.D. să ajungă la microbuzul cu care aceasta urma să fie transportată în G., martorul arătând că a condus-o pe P.D. în zona de staţionare a microbuzelor, sub podul de pe C.B., în staţia de tramvai unde aceasta a urcat în microbuz. Pe şofer nu l-a cunoscut. Ulterior, cu prilejul audierilor de la parchet, s-a reîntâlnit cu P.D. care i-a spus că ajunsă în G., un anume G. a violat-o şi a obligat-o să practice prostituţia. Martorul a mai arătat că a cunoscut-o şi pe L.M. care locuise în chirie împreună cu P.D., în zona V., însă nu a participat la discuţiile purtate de P.D. împreună cu L.M. cu D.M., legate şi de plecarea acesteia din urmă în G..

Împrejurările în care victima P.D. a fost transportată în G. au fost descrise de martorul I. V. care a arătat (atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţelor) că o ţine minte pe partea vătămată deoarece nu avea bani de transport şi urma să îi primească în aceste condiţii doar la destinaţie. Martorul îşi aduce aminte că tânăra i-a relatat că merge în G. la patronul unui local pe care acesta îl cunoştea, context în care i-a relatat  tinerei că în opinia sa acea persoană este un „bandit” deoarece lui personal i-a cerut să îi aducă tinere din R., ceea ce a creat convingerea martorului că acele tinere urmau să fie exploatate pe teritoriul G..

În faţa instanţei de fond(în prezenta cauză) a arătat că îşi menţine în totalitate declaraţiile date în cauză, inclusiv cea dată în faţa Tribunalului B. la data de 10.10.2012, arătând că, din câte a mai reţinut,  a transportat-o pe partea vătămată P.D. până în G. la inculpatul L. C. G., transportul acesteia fiind achitat de inculpatul L. C. G. în G.. Şi-a dat seama că acest inculpat se ocupă cu racolarea de persoane de sex feminin în vederea exploatării lor sexuale deoarece înainte de a o transporta pe P.D. şi lui i-a propus să-i aducă din R. 2-3 fete în acest scop, ceea ce martorul arată că a refuzat. Percepţia martorului era că partea vătămată P.D. nu ştia cu ce se ocupa inculpatul G..

Aceste declaraţii s-au coroborat şi cu cele date de martorul P.A.. În cursul urmării penale, martorul a arătat că în perioada în care locuia cu chirie împreună cu sora sa P.D., aceasta din urmă a părăsit locuinţa, luându-şi majoritatea lucrurilor personale însoţită de V. D. F., care a ajutat-o să îşi ducă bagajul la un autoturism condus de un bărbat a cărui identitate nu a cunoscut-o decât ulterior, fiind vorba de S. G.. La sfârşitul lunii februarie 2004, în perioada în care martorul locuia împreună cu L. M. N. au fost căutaţi la reşedinţa lor de V. F. D. care era însoţit de S. G. şi de D.M.. Toţi trei au stat de vorbă cu partea vătămată L.M., căreia i-au spus că P.D. este în G., că lucrează la un restaurant patronat de un prieten de al lor. Cei doi italieni i-au predat martorului un telefon mobil, spunând că P.D. i l-au trimis părinţilor săi adoptivi, drept cadou. Cei doi italieni s-au comportat foarte civilizat în timp ce D.M. repeta faptul că ei sunt oameni forte serioşi, îi cereau să nu îşi facă griji în legătură cu P.D., care este în siguranţă şi de care vor avea grijă de sora martorului, fiind impresionaţi de situaţia lor familială, S. G. zâmbind prietenos şi aprobând din cap în sens afirmativ. În prezenţa sa, D.M. i-a propus părţii vătămate să plece şi ea în G. împreună cu ei, cei doi oferindu-se să o transporte chiar cu acel prilej, însă martorul şi partea vătămată au hotărât ca plecarea să aibă loc în alt moment. După plecarea celor trei, la câteva zile martorul a fost sunat pe telefonul mobil de partea vătămată P.D. din G. prilej cu care i-a spus să nu o lase pe M. să plece cu M. şi G. pentru că  ar putea să fie vândută de aceştia şi va avea aceeaşi soartă ca şi ea. Din modalitatea în care a decurs discuţia telefonică martorul a tras concluzia că părţii vătămate P.D. îi este frică de G.. După aproximativ o jumătate de oră de la această discuţie martorul a fost sunat din nou de sora sa P.D. care i-a comunicat că îl roagă să o lase şi pe L.M. să vină în G. deoarece între primul şi al doilea telefon, G.  i-a garantat că el este prieten cu M. şi G. şi că nu îi vor face niciun rău M.. Deşi martorul şi-a exprimat serioase temeri în legătură cu plecarea părţii vătămate L.M. în G., aceasta a insistat să plece spunând că nu are niciun loc de muncă în O., că o duc destul de greu şi că are deplină încredere în M.. După mai multe convorbiri telefonice cu transportatorul, partea vătămată L.M. s-a deplasat cu un microbuz din O. în G. iar a doua zi l-a sunat pe martor spunându-i că a ajuns cu bine. Ulterior, însă aproape zilnic, ambele părţi vătămate au continuat să îl contacteze pe martor, spunându-i de fiecare dată că sunt bine, însă cu toate acestea plângeau la telefon fără a-i comunica martorului că li s-ar fi întâmplat vreun lucru rău. Potrivit declaraţiilor martorului, L.M. a stat în G. o durată de două săptămâni, după prima săptămână sunându-l pe martor şi spunându-i că au fugit de la locul unde le cazase G. deoarece au fost sechestrate bătute şi violate de G., dar nu au putut să îi spună până acum aceste aspecte, deoarece la fiecare convorbire telefonică G. se afla lângă ele şi le obliga să spună că totul este în regulă. L.M. i-a mai relatat martorului că au întâlnit un cetăţean român pe nume T. M. despre care i-au spus că este foarte cumsecade şi că le va ajuta să ajungă acasă în R., ceea ce s-a şi întâmplat la o săptămână de la fuga celor două. După ce fetele au fugit din locul unde fuseseră cazate, martorul a fost sunat de o tânără care i-a relatat că G. este lângă ea şi că îi transmite martorului, că părţile vătămate au fugit de la el, că amândouă îi datorează o grămadă de bani pentru cazare, transport şi haine, cerându-i acestuia să-i comunice unde sunt fetele, deoarece a investit bani în ele şi că pretinde ca aceste sume să îi fie restituite. În aceeaşi perioadă de timp martorul a fost sunat de o persoană care s-a prezentat a fi M. T. şi care i-a comunicat că prin intermediul unui prieten, le va trimite pe cele două fete în ţară, atrăgându-i atenţia martorului să aibă foarte mare grijă de fete, deoarece G. este foarte periculos, l-a ameninţat cu un cuţit acuzându-l că este implicat în fuga celor două tinere. M. T. i-a comunicat martorului, că dacă după sosirea fetelor în tară acestea vor fi căutate de vreunul din italienii implicaţi să sune neapărat la poliţie deoarece aceştia sunt periculoşi. După sosirea fetelor în ţară, la începutul lunii mai 2010 în timp ce se afla cu cele două părţi vătămate în faţa blocului, s-a apropiat de ei un autoturism, partea vătămată P.D. s-a speriat, spunând „vai de mine uite-l pe G.”, în acel moment ambele tinere fugind de la faţa locului rămânând doar martorul, care a constatat că vehiculul a oprit lângă el iar în maşină se afla G. însoţit de V.D., respectiv D.M.. Martorul a urcat în bloc sub pretextul că le cheamă pe cele două tinere, ceea ce în realitate nu intenţiona, a sunat la poliţie, însă a constat că după trei minute autoturismul italienilor nu se mai afla la faţa locului.

În faţa instanţei de fond, martorul P.A.C. şi-a menţinut poziţia procesuală, reiterând faptul că P.D. a plecat în G. pentru a munci legal la o pensiune însă, nicidecum pentru a practica prostituţia. A fost de acord ca L.M. (cu care el avea o relaţie I.ă şi la acea dată) să plece în G. deoarece la acel moment nu purtase discuţiile cu P.D. şi nu şi-a dat seama că se dorea ca aceasta să practice prostituţia. La acel moment situaţia lor financiară era una delicată, astfel încât, a fost de acord ca L.M. să muncească în G. pentru a câştiga bani. A aflat exact ce s-a întâmplat abia după ce P.D. şi L.M. au reuşit să scape de L. C. G.. A reiterat cele arătate anterior în legătură cu discuţiile purtate în garsoniera în care ei locuiau, discuţii în cadrul cărora L.M. primea asigurări legate de seriozitatea celor doi italieni cu privire la locurile de muncă ale acestora din G.. Din discuţiile purtate ulterior cu L.M. a înţeles că imediat după ce a ajuns în G., sub ameninţarea unui cuţit, L. C. G. a violat-o la marginea unei păduri ceea ce s-a mai întâmplat şi ulterior. Din discuţii, a înţeles că inculpatul dorea să o oblige pe P..

Aceste probe s-au coroborat şi cu declaraţia martorei C.S.C. dată în cursul urmării penale, din care a rezultat că a fost prietena lui S. G., cu care a locuit împreună circa trei luni de zile în G., fără ca acesta să o fi obligat la activităţi de prostituţie. Pe perioada în care  a locuit împreună în G., a frecventat un bar împreună cu S. G. unde s-au întâlnit de mai multe ori cu D.M. şi L. C. G.. Cu acele prilejuri S. G. i-a povestit de două tinere românce, care se găseau la inculpatul L. C. G. şi lucrau pentru acesta, cu precizarea însă că nu le dădea bani, le folosea pentru el trăind cu ele în concubinaj. Într-una din zile când s-a deplasat cu S. G. la un alt bar, s-au întâlnit cu două tinere românce despre care S. G. le-a spus că sunt acele tinere despre care a vorbit anterior, tinere care lucrează pentru L. C. G.. S. G. i-a confirmat martorei că şi el personal le cunoaşte pe cele două tinere din R., după aproximativ o săptămână de zile S. G. povestindu-i că cele două tinere au reuşit să fugă de la L. C. G..

Declaraţia martorei C.S.C. a fost susţinută şi de procesul verbal de recunoaştere după planşă fotografică, aceasta recunoscându-le pe părţile vătămate L.M. şi P.D. ca fiind cele două tinere care se găseau la inculpatul L. C. G., despre care a relatat în declaraţia dată.

Alături de probele deja expuse, săvârşirea faptelor a rezultat şi din răspunsul şi documentele trimise de autorităţile judiciare g., în maşina inculpatului L. C. G., implicat într-un eveniment rutier, fiind descoperită ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul B. prin care s-a luat faţă de inculpatul S. G. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, ceea ce înseamnă că acesta era ţinut la curent cu mersul anchetei ce viza faptele de trafic de persoane în care ei erau implicaţi.

Coroborând aceste probe, instanţa consideră dovedită vinovăţia inculpatului L. C. G. în comiterea (împreună cu D.M. şi S. G., aspect stabilit prin s.pen. nr 232/2012 a Tribunalului B. pronunţată în dosar nr. 4036/111/2006) infracţiunii de trafic de persoane vizând cele două victime majore, P. D. F. şi L. M. N., rolul acestuia fiind acela ca, subsecvent acţiunii coinculpaţilor D.M. şi S. G. de racolare a celor două prin amăgire, fraudă şi înşelăciune, să se ocupe de exploatarea sexuală şi prin muncă a celor două în G..

Astfel, fiecare din cele două victime, ajunsă în G., a fost preluată de inculpatul L. C. G., care, odată cu preluarea fiecăreia, a achitat contravaloarea transportului şi a asigurării pentru călătoria în străinătate. În continuare, inculpatul L. C. G. le-a cazat pe cele două.

Subsecvent acestui moment, victimei P. D. F., inculpatul L. C. G. i-a adus la cunoştinţă că a cumpărat-o de la D.M., că ea urma să practice prostituţia, în caz contrar urmând a întreţine raporturi sexuale cu el, după care, datorită faptului că partea vătămată nu a fost de acord, inculpatul L. C. G., prin bătăi repetate şi ameninţări, a obligat-o să aibă relaţii sexuale zilnice cu el, fiindu-i lipsită libertatea de a se deplasa liber, agresând-o cu bestialitate când aceasta a încercat să împiedice venirea părţii vătămate  L. M. N., profitând de starea în care a adus-o şi întreţinând cu ea raporturi sexuale normale, partea vătămată vomitând sânge datorită loviturilor puternice aplicate de inculpat.

Subsecvent momentului preluării şi a victimei L. M. N., inculpatul L. C. G. le-a adus la cunoştinţă ambelor că dacă nu acceptă practicarea prostituţiei în folosul său, le va vinde pe fiecare pentru suma de 1.000 euro, părţile vătămate nefiind de acord să practice prostituţia, context în care inculpatul L. C. G. a exploatat-o prin muncă pe partea vătămată P. D. F. şi a ameninţat-o de mai multe ori pe partea vătămată L. M. N. pentru a o obliga să întreţină raporturi sexuale cu el, după care, profitând de faptul că  aceasta era bolnavă de inimă, leşinând foarte des, în astfel de momente, inculpatul întreţinea cu ea raporturi sexuale, fără să îi acorde niciun ajutor medical,  iar când partea vătămată L. M. N. se opunea acestor contactate sexuale zilnice, o ameninţa cu un briceag, că îi taie gâtul, dacă nu-şi dă consimţământul, spunându-i că este proprietatea sa şi că le-a cumpărat pe amândouă, pentru a le trimite la prostituţie, în scopul de a-şi recupera banii.

În drept:

Fapta inculpatului L. C. G. care în perioada ianuarie-martie 2004, împreună cu inculpaţii S. G. şi D.M., prin amăgire, fraudă şi înşelăciune, le-a recrutat pe victimele majore P. D. F. şi L. M. N. şi apoi le-a transportat şi găzduit în loc. M. - G., unde prin ameninţări şi violenţe repetate le-a exploatat sexual şi prin muncă, constituie infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. 1 şi 2 litera a din Legea nr 678/2001 (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 230/2010) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal cu referire la art 13 Cod penal

II. Infracţiunea de trafic de minore faţă de victimele minorele S. I. şi P. C. A. şi infracţiunea de trafic de persoane faţă de  victima majoră A.R.

În vara şi toamna anului 2004, inculpatul L. C. G., împreună cu S. G. şi D.M. au venit de mai multe ori în R., împrejurare în care L. C. G. a cunoscut-o pe minora  S. I. (martoră protejată în vârstă de 16 ani)  şi pe prietena acesteia P. C. A. (în vârstă de 17 ani).

Pe ambele,  inculpatul L. C. G. le-a amăgit că le va oferi locuri de muncă în loc. M. – G. (unde deţine un hotel, un restaurant şi o gelaterie) şi un salariu lunar de 1.000 euro, s-a comportat foarte prietenos pentru a le câştiga încrederea, le-a invitat şi a plătit consumaţia la mai multe restaurante din O., pentru a le convinge şi a le menţine în eroare, trimiţându-le acestora, în vara anului 2004, de mai multe ori, sume de bani cu titlu de cadou, făcând demersurile pentru obţinerea paşaportului turistic al minorei P. C. A..

În acest mod, inculpatul  L. C. G., prin fraudă şi înşelăciune, le-a recrutat pe cele două minore, în vederea exploatării sexuale şi prin muncă a acestora.

În ciuda insistenţelor repetate şi a sumelor de bani trimise pentru a-i câştiga încrederea, minora P. C. A. nu a dat curs cererii acestuia de a se deplasa în G., având suspiciuni faţă de inculpat, despre care a aflat că a bătut două tinere care se aflau deja la el, urmare a refuzului acesteia inculpatul comunicându-i telefonic că va veni el după ea, spunându-i că dacă nu merge ea de bună voie, va regreta.

Prin aceleaşi insistenţe ale inculpatului, acesta a reuşit să o convingă pe minora S. I. să meargă în G., inculpatul fiind de acord, datorită faptului că aceasta era minoră, să fie însoţită de o persoană majoră, fiind vorba de victima majoră A.R., intenţia inculpatului fiind aceea de a le supune pe ambele exploatării sexuale şi prin muncă.

În acest scop, inculpatul le-a preluat pe cele două, odată ajunse în M. – G., le-a plătit contravaloarea transportului şi le-a cazat.

Scopul pentru care cele două au fost preluate de inculpat a rezultat încă din momentul în care acestea au ajuns în G., inculpatul comunicându-le că încă din acea noapte S. I. va întreţine cu el relaţii sexuale, folosind un limbaj violent şi ameninţându-le, comunicându-le ulterior că vor fi duse în O. în scopul practicării prostituţiei în folosul lui, exploatând-o prin muncă ulterior pe minora S. I. şi insistând ca A.R. să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani cu diferite persoane, cele două reuşind să fugă de la inculpat.

Probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti (inclusiv în cauza în care coinculpaţii S. G. şi D.M. au fost judecaţi) au susţinut aceste fapte ale inculpatului.

Astfel, potrivit declaraţiei minorei P. C. A. (f. 72 – 75, dosar urmărire penală), în vara anului 2004 era prietenă cu minora în vârstă de 16 ani audiată sub identitatea S. I. şi prin intermediul martorului V. D. F. a cunoscut trei cetăţeni italieni, care le-au însoţit de mai multe ori la diferite restaurante de pe raza mun. O. unde aceştia au achitat consumaţia. Dintre aceşti italieni pe unul îl chema G., pe un altul M. iar numele celui de al treilea nu îl mai ţine minte. Martora a arătat că s-au deplasat iniţial la complexul comercial L. şi apoi la Pizzeria Crinul Alb, fără ca în cadrul acestor două întâlniri, să se fi discutat despre asigurarea unor locuri de muncă onorabile în G..

Peste câteva zile, împreună cu S. I., V.F. şi G. s-au deplasat la restaurantul C., iar în aceeaşi formaţie la restaurantul I. În timpul discuţiilor purtate la C., G. i-a spus martorei că vrea să o ducă în G. urmând să vină şi S. I. însoţită de V.D., G. spunându-le că poate să le asigure locuri de muncă la un restaurant sau gelaterie urmând ca tinerele să obţină câştiguri între 600 şi 900 euro ceea ce părea foarte tentant. Arată că inculpatul L. C. G. le-a întrebat dacă posedă paşapoarte turistice, la care martora i-a răspuns că este minoră şi că nu are banii necesari pentru transport, G. oferindu-se să achite el plata transportului până în G.. Martora a arătat că nu l-a refuzat categoric, însă nu a intenţionat să plece în G.. Cu prilejul întâlnirii cu G., martora a arătat că a constatat că este curtată de inculpat care i-a cumpărat un inel şi o brăţară, cerându-i numărul de telefon.

A arătat că ulterior a fost sunată în mod repetat de către inculpatul L. C. G. din G. în vara şi în toamna anului 2004, de fiecare dată insistând ca martora să plece mai repede în G. şi arată că de fiecare dată la telefon cele spuse de G. erau traduse de tinere românce care vorbeau cu accent moldovenesc şi care s-au prezentat cu numele D. şi, ulterior A., pe care însă nu le-a cunoscut niciodată.

Deşi inculpatul L. C. G. a făcut demersurile pentru obţinerea paşaportului turistic şi pentru deplasarea victimei spre M.-G., minora P. C. A. a ezitat să plece în G., întrucât a avut suspiciuni referitoare la comportamentul cetăţeanului italian, despre care a aflat că a bătut două tinere care se aflau deja la acesta. A mai arătat, de asemenea, că inculpatul L. C. G. i-a trimis în mod repetat sume de bani cu titlu de cadou, pentru a o convinge să ia decizia de plecare, însă arată că ea nu a intenţionat nicio clipă să se deplaseze în G..

La sfârşitul anului 2004 inculpatul L. C. G., constatând că nu reuşeşte să o convingă şi-a pierdut răbdarea şi a vorbit ameninţător cu martora la telefon, spunându-i că dacă nu merge ea de bună voie în G., va veni el după ea, spunându-i că dacă nu merge ea de bună voie, va regreta, adică o să-i pară rău.

Minora a mai arătat că în luna decembrie 2004, a aflat de la prietena sa S. I. că aceasta a intenţionat să meargă, împreună cu o cunoştinţă, la cetăţeanul italian, iar după circa o lună, vorbind din nou cu S. I., aceasta i-a spus că a fost în G., dar nu a stat mult. a fost confirmat şi de fotografiile în care inculpatul apare cu minora P. C. A., efectuate la restaurantul ,,C.” din O., cu aparatul de fotografiat al inculpatului, în perioada în care inculpatul se afla în R..

Aceste fotografii (f 76-77, numerotate nr. 1 şi nr. 2, , transmise prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească – Punctul Naţional Focal), recunoscute de minora P. C. A., au fost descoperite, alături de alte fotografii (193-199 dos urmărire penală), de autorităţile g. în interiorul autoturismului marca Fiat aparţinând inculpatului L. C. G., care fusese implicat într-un eveniment rutier în G. la data de 25.02.2005, părăsind locul faptei (f 190 dosar urmărire penală), fotografii trimise autorităţilor române ca urmare a cererii de asistenţă juridică internaţională adresată.

Susţinerile martorei P. C. A. au fost confirmate de înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală (f 127-131), din care a rezultat că inculpatul L. C. G. a trimis din G., prin W.U., în perioada 07.06.2004-30.06.2004, minorei P. C. A., sume cuprinse între 50-150 euro cu titlu de cadou sau cheltuieli.

Declaraţia martorei minore P. C. A. s-a coroborat şi cu declaraţiile date de minora S. I. (audiată sub identitate protejată), în cursul urmării penale (f. 57 – 61, 267-270 urmărire penală), aceasta confirmând aceleaşi aspecte privind modalitatea în care i-a cunoscut pe cetăţenii italieni, prieteni ai martorului V. D. F.. A precizat că în prealabil, după ce a purtat doar discuţii despre prietenii italieni ai lui V.F., la un moment dat acesta din urmă i-a spus că prietenii au venit în R., că se află în O. şi au invitat-o la o întâlnire în incinta complexului L.. Martora a constatat că la întâlnire s-a prezentat V.D. împreună cu doi italieni, L.C. G. şi M.. La întâlnire martora s-a prezentat însoţită de P. C. A.. La complexul L. au consumat cu toţii suc, iar G. a început să îi facă curte C..  G. i-a invitat pe toţi a doua zi să se întâlnească la restaurantul C. din O., ceea ce s-a şi întâmplat dar la această întâlnire M. nu a participat fiind doar martora, V.D., Corina şi G.. Cu prilejul discuţiilor purtate, G. şi M. spuneau că deţin în G. un hotel, un restaurant şi o gelaterie, că le merge foarte bine, că pot să asigure locuri de muncă, îşi exprimau mila faţă de cetăţenii români, fără însă să le propună fetelor ca să plece în G.. După ce  s-au întors italienii în G., inculpatul L. C. G. o suna destul de des pe Corina şi de asemenea o suna şi pe martoră, propunându-i şi insistând să plece în G., să lucreze la una din proprietăţile sale, spunându-i că va putea câştiga sume mari de bani, de cel puţin 1000 euro pe lună. Inculpatul L. C. G. s-a oferit să îi trimită sume de bani iar martora a acceptat, sens în care i-a parvenit suma de 100 euro, martora apreciind gestul inculpatului ca a unui om cumsecade. Cu prilejul discuţiilor telefonice purtate cu inculpatul L. C. G. în iarna anului 2004 – 2005 martora i-a comunicat acestuia că s-a hotărât să plece însă datorită faptului că este minoră, (împrejurare cunoscută de inculpatul Li  Calzi G.) i-a spus acestuia că doreşte să plece însoţită de o prietenă, care are vârsta de peste 35 ani căreia mama sa îi va da o împuternicire notarială pentru a o însoţi pe minoră în străinătate, aspecte cu care inculpatul L. C. G. a fost de acord şi i-a recomandat minorei să vină cu acelaşi transportator I. V. deoarece el le va aştepta în M.-G. şi va achita contravaloarea transportului. 

Astfel, în noaptea de 04/05.01.2005 minora S. I. împreună cu prietena sa majoră (audiată şi ea sub o altă identitate - A.R.), au părăsit ţara cu microbuzul condus de martorul I. V. şi au fost aşteptate în M. de inculpatul L. C. G. care a plătit contravaloarea transportului.

Atât S. I. cât şi martora A.R. (declaraţia acesteia din urmă aflându-se la filele 262 – 264 dosar ) au declarat că la întâlnirea cu inculpatul pe teritoriul G. le-au apărut suspiciuni datorită faptului că acesta care avusese o conduită civilizată pe teritoriul României, de data aceasta le-a spus pe un ton autoritar să-şi pună singure bagajele în autoturismul său, iar imediat după urcarea în autoturism inculpatul i-a spus minorei că în noaptea respectivă urmează să întreţină raporturi sexuale cu el.

La intervenţia martorei A.R. care i-a spus inculpatului că S. I. a fost minoră şi că s-a aflat pe răspunderea ei în G., inculpatul L. C. G. a început să strige şi să utilizeze violenţe verbale şi le-a condus pe acestea la o pensiune situată în afara oraşului M. unde deţinea cheia unei camere situate la subsolul clădirii şi a insistat în continuare ca minora să întreţină cu el relaţii sexuale într-o cameră alăturată. În final minora a motivat că este foarte obosită  şi a fost lăsată în pace de inculpat.

Ambele martore au declarat că în timp ce inculpatul L. C. G. le transporta de la locul de unde le-a preluat spre pensiune, au convenit să nu îl contrazică vehement pe acesta deoarece ar putea să devină agresiv şi să încerce pe orice cale să plece de lângă el. Ambele au declarat, de asemenea, că au constatat că inculpatul părea a fi drogat, aspect care le-a indus o puternică teamă.

Au declarat, de asemenea, că în camera de la subsol în care au fost cazate au văzut că se află mai mulţi saci din plastic transparent legaţi cu sfoară conţinând haine pentru femei, şampoane începute, tampoane igienice, truse de machiaj folosite, ceaiuri, scrisori neexpediate şi alte obiecte personale, bunuri care păreau a fi abandonate de tinere care au plecat în grabă din locul respectiv, aspect care de asemenea a fost de natură să le inducă teama.

În zilele următoare, inculpatul L. C. G. a insistat să le transporte pe amândouă tinere pe teritoriul O. unde le-a spus că urmează să practice prostituţia deoarece în zona respectivă această activitate este foarte bine plătită, iar tinerele conform înţelegerii anterioare dintre ele nu au refuzat categoric, ci doar urmăreau să amâne momentul plecării pentru a găsi momentul să fugă din pensiunea respectivă.

Datorită faptului că inculpatul L. C. G. a dobândit încredere că acestea consimt să fie duse în O. în scopul practicării prostituţiei în folosul inculpatului, acesta nu a insistat ca paşapoartele tinerelor să îi fie predate.

În această perioadă ambele martore cu intenţia de a prelungi momentul transportării lor în O. pentru a găsi un moment prielnic să fugă din locul respectiv, i-au cerut inculpatului să le permită să lucreze o perioadă scurtă de timp undeva în zonă pentru ca să dobândească şi ele bani personali.

În aceste condiţii, inculpatul a trimis-o pe martora minoră S. I., în vârstă de 16 ani la un bar din apropiere, patronat de un alt s. în folosul căruia minora a făcut curăţenie la bar o durată de aprox. 1 săptămână, de dimineaţa şi până în jurul orelor 01.00 noaptea, banii rezultaţii din munca prestată fiindu-i plătiţi direct inculpatului L. C. G. care în acest mod a supus-o pe martora minoră S. I. şi modului de exploatare prevăzut la art. 2 punctul 2 litera a din L 678/2001.

Martorei majore A.R., inculpatul L. C. G. i-a propus, până când va pleca în O., să întreţină raporturi sexuale cu un bătrân de naţionalitate g. care o va plăti pentru serviciile sale sexuale.

În perioada şederii la pensiune,  conform declaraţiei martorei S. I., inculpatul L. C. G.  le-a povestit că o tânără care nu a acceptat practicarea prostituţiei s-a sinucis, respectiv că şi-a tăiat venele, fără alte detalii referitoare la naţionalitatea acesteia.

După circa 7-8 zile martorele au cunoscut la un restaurant situat în curtea pensiunii un tânăr de naţionalitate română, rămas neidentificat care le-a strecurat înscris pe un şerveţel  număr de telefon mobil, spunându-le să aibă grijă deoarece urmează să fie obligate la practicarea prostituţiei, că la fel au păţit şi alte tinere românce şi că gruparea de sicilieni este foarte periculoasă, deoarece unele tinere au fost ucise sau au dispărut pur şi simplu, iar tinerele au solicitat sprijinul acestui tânăr în vederea reîntoarcerii în ţară.

În condiţiile în care într-una din zile, cele două cunoşteau că inculpatul era plecat din localitate la o distanţă de circa 600 km., pe timp de noapte, lăsându-şi toate hainele şi lucrurile în pensiunea respectivă ca să nu fie văzute ieşind cu bagaje, s-au deplasat la ora şi locul stabilit anterior cu un taximetrist german care consimţise să le aştepte şi contra sumei de 10 euro să le transporte până la gara feroviară din M., iar după ce au ajuns în această locaţie, l-au sunat pe tânărul de naţionalitate română care s-a deplasat după ele cu un autoturism şi le-a sprijinit să se reîntoarcă în R. 

În perioada în care aveau o relativă libertate de mişcare la pensiunea sus menţionată, martora majoră A.R. a declarat că a trimis de mai multe ori mesaje martorului C.M., că în conţinutul mesajelor trimise a copiat şi transmis denumirea pensiunii, iar martorul le-a sfătuit să apeleze la autorităţile poliţiei g..

Aceste  aspecte au fost confirmate şi de martorul C.M..

Martora S. I. şi-a menţinut în faţa instanţei de fond(în cauza în care au fost judecaţi coinculpaţii D.M. şi S. G.) declaraţiile date în cursul urmării penale şi a mai arătat că pe teritoriul G. la un moment dat atât ea cât şi A.R. însoţite fiind de inculpatul L. C. G.,  s-au întâlnit într-o seară cu coinculpaţii D.M. şi S. G.. Legat de implicarea infracţională a acestor doi din urmă inculpaţi, martora a susţinut că în opinia sa persoana cei trei constituiau un fel de grup, cu toate că nici D.M. şi nici S. G. nu s-au implicat în vreun fel în plecarea sa în străinătate şi nici pe teritoriul G. nu au avut niciun fel de tangenţă cu ea.

În prezenta cauză, reaudierea martorei sub identitate protejată S. I. nu a mai fost posibilă, din motive obiective.

Şi martora A.R. (sub identitate protejată) şi-a menţinut în faţa instanţei (atât în cauza în care au fost judecaţi coinculpaţii D.M. şi S. G. cât şi în prezenta cauză) declaraţiile date în cursul urmării penale, precizând că de la S. I. a aflat că ar cunoaşte o persoană în G., care deţine un restaurant sau un hotel şi au posibilitatea să meargă să lucreze acolo, urmând să desfăşoare o muncă decentă, excluzându-se din start ideea de prostituţie. Martora precizează că în R. nu i-a cunoscut pe D.M. şi S. G..

Reaudiată în faţa instanţei de fond în prezenta cauză, martora A.R. a fost minoră, că în G. au fost întâmpinate de L. C. G. care de la început i s-a părut că are un comportament ciudat şi că este drogat vorbind neprietenos cu S. I. deşi crezuse că este un prieten de-al acesteia. Din camera în care au fost cazate nu ieşeau decât în prezenţa inculpatului pentru a servi masa, fiind suspicioase în condiţiile în care în camera respectivă au găsit mai mulţi saci cu haine aparţinând altor femei, inclusiv scrisori ale acestora, dându-şi seama că ceva nu este în regulă, cu atât mai mult cu cât, inculpatul L. C. G. le-a promis că dacă îl vor asculta vor câştiga bani frumoşi. Atitudinea inculpatului, atunci când le aborda implicit în legătură cu practicarea prostituţiei era una în glumă, însă într-o seară ea a avut o opoziţie vehementă în legătură cu o astfel de variantă, spunându-i explicit că nu a venit în G. pentru a se prostitua şi că acest lucru nu se va schimba. Într-o seară la restaurantul la care inculpatul L. C. G. le ducea să servească masa au venit doi prieteni ai acestuia, din discuţiile purtate de ei pe care S. I. le înţelesese parţial deoarece cunoştea puţin limba italiană, înţelegând că a doua zi urmau să fie transportate în O. pentru practicarea prostituţiei. Nu ştie dacă S. I. a fost constrânsă sau a lucrat de bună voie în acel bar însă nici nu poate să înţeleagă de ce a lucrat în condiţiile în care nu a fost plătită niciodată. Ea personal nu a fost lovită sau ameninţată de inculpatul L. C. G. cât timp a stat în G., însă s-a simţit intimidată de acesta, cu atât mai mult cu cât atunci când venea drogat aveau impresia că ar dori să le strângă de gât. În plus, de două ori a luat-o pe S. I. din mâinile inculpatului care dorea să o ducă din acea locaţie în care ele au fost cazate, S. I. însăşi ţipând că nu vrea să plece.

Procedându-se la citirea mesajelor, tip sms, primite de postul telefonic aparţinând martorului C.M. au fost identificate mesajele transmise, fiind întocmită planşă fotografică ( f. 67 – 71 urmărire penală).

În mesajul tip sms transmis de la un post telefonic din G. la data de 10.01.2005, ora 17.15:45, de către martora majoră este evidenţiată adresa pensiunii şi barul situat în apropiere, existenţa şi denumirea acestor locaţii fiind confirmate de autorităţile judiciare g. prin răspunsul oficial transmis la cererea de asistenţă judiciară internaţională.

Aceste probe s-au coroborat cu declaraţiile martorului C.M., care a confirmat că i-au fost trimise mesajele telefonice la care s-a făcut referire mai sus, mesaje trimise de o cunoştinţă, respectiv o tânără majoră  despre care avea cunoştinţă că a plecat în G. însoţită de o altă fată cu scopul de a munci în străinătate, respectiv să spele vase la bucătărie ca personal auxiliar. După ce tinerele s-au întors în ţară, martorul a vorbit cu acea cunoştinţă, care i-a confirmat că în străinătate au fost sechestrate, fiind disperate să scape din locul respectiv.

Reaudiat în faţa instanţei de fond, în prezenta cauză, martorul C.M. a arătat că la un moment dat primise de la A.R. mai multe mesaje din care rezulta disperarea acesteia, aceasta spunându-i că trebuie să scape de acolo şi trimiţându-i adresa la care s-ar afla. Îi trimisese acele mesaje având în vedere probabil discuţiile pe care le-a purtat înainte de a pleca atunci când el i-a spus că dacă o va putea ajuta cu ceva, sau dacă ceva nu va merge în G. după cum s-a aşteptat să apeleze la el. Înainte să plece A.R. i-a spus că va merge în G. împreună cu o prietenă care avusese o cunoştinţă ce venise în R., urmând ca cele două să lucreze la acea persoană într-un restaurant. Nu s-a discutat de practicarea prostituţiei în G..

În drept, fapta inculpatului L. C. G. care în perioada iunie 2004-ianuarie 2005 le-a recrutat pe victimele P. C. A.  şi S. I. (ambele minore, de 16 ani, respectiv 17 ani) şi apoi, după ce victima S. I. a fost transportată în noaptea de 04/05.01.2005 în loc. M. – G., a preluat-o pe aceasta şi a găzduit-o în aceeaşi localitate, unde prin ameninţări şi violenţe repetate a exploatat-o prin muncă şi a intenţionat să o exploateze şi sexual (atât pe teritoriul G. cât şi pe teritoriul O.), a constituit infracţiunea de trafic de minore, prevăzută de art. 13 alin. 1 şi 3 din Legea nr 678/2001 (în forma anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 79 din 14 iulie 2005) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal cu referire la art 13 Cod penal

Fapta aceluiaşi inculpat, care în cursul lunii ianuarie 2005, a preluat-o şi găzduit-o pe victima A.R. (cu identitate  protejata) în loc. M. – G. cu scopul de a o exploata sexual, după care, prin ameninţări şi violenţe repetate a intenţionat să o exploateze sexual atât pe teritoriul G. cât şi pe teritoriul O., constituie infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. 1  din Legea nr 678/2001 (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 230/2010) cu referire la art 13 Cod penal

A constituit infracţiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia. Infracţiunea  de trafic de minori cunoaşte două forme agravate: când  este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului; când este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, când s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori când este săvârşită  de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau de către un membru de familie.

Din cuprinsul probelor administrate în cauză a rezultat că victimele P. C. A. şi S. I. au fost recrutate prin fraudă şi înşelăciune în scopul exploatării lor şi, în plus, S. I. a fost transportată şi găzduită în loc. M. - G., în acest scop, fiind exploată prin muncă, prin ameninţări şi violenţe repetate, de către a inculpatul L. C. G., care a intenţionat să o exploateze şi sexual.

În cazul victimei P. C. A., activitatea de recrutare a acesteia în scopul expus, s-a consumat, fiind indiferent că acest scop s-a realizat sau nu. Infracţiunea de trafic de minori, având mai multe acţiuni alternative în cuprinsul laturii obiective, se consumă în momentul realizării oricăreia (una sau mai multe) din formele prevăzute de norma de incriminare, alternativ.

Recrutarea constă în atragerea, racolarea victimei pentru a fi convinsă, ceea ce inculpatul L. C. G. a realizat, victima refuzând însă să plece în G.. În cazul victimei S. I., inculpatul a reuşit să o convingă să vină la el în G., asigurându-i transportul şi găzduind-o în loc. M. – G., prin ameninţări şi violenţe repetate, a exploatat-o prin muncă şi a intenţionat să o exploateze şi sexual.

Prin urmare, au fost îndeplinite faţă de ambele minore condiţiile reţinerii formei agravate a infracţiunii de trafic de minori, când  a fost săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune.

În actul de sesizare al instanţei de fond, în legătură cu infracţiunea de trafic de minore, s-a reţinut, la stabilirea încadrării juridice, şi agravanta de la alineatul 3 al  art. 13 din L 678/2001, astfel cum acest alineat a fost modificat de punctul 11 al art. I din Legea nr. 230 din 30 noiembrie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 812 din 6 decembrie 2010.

Conform acestei agravante, dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), şi închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2).

În prezenta cauză, incidenţa formei agravate de la alineatul 3 a fost reţinută de procuror prin prisma faptului că activitatea de recrutare a minorelor S. I. şi P. C. A. în scopul exploatării lor, s-a realizat de către inculpatul L. C. G. împreună cu inculpaţii S. G. şi D.M..

Ori în legătură cu implicarea acestora din urmă în că activitatea de recrutare a minorelor S. I. şi P. C. A., Tribunalul B. s-a pronunţat, în dosar nr. 4036/111/2006*, prin s.pen. nr. 232/P/29.11.2012, în sensul achitării acestora în baza art. 11 punctul 2 litera a rap. la art. 10 lit c C.pr.pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. 1 din Legea 678/2001, modificată şi completată.

În considerentele acestor soluţii, s-a reţinut că probaţiunea administrată în cauză nu a dovedit nicio implicare a inculpaţilor D.M. şi S. G. în racolarea celor două tinere, declaraţiile acestora probând doar vinovăţia inculpatului L. C. G..Niciuna din martorele audiate în cauză – P. C. A., A.R. şi S. I. - nu au confirmat acuza care s-a adus celor doi inculpaţi – D.M. şi S. G. – potrivit căreia, ar fi racolat cele două minore, amăgindu-le că le vor asigura locuri de muncă decente în G..

Coroborând declaraţiile celor trei tinere, s-a reţinut că în afara de persoana inculpatului L. C. G. acestea au mai făcut vorbire doar la coinculpatul D.M. precizând însă, în mod expres că acesta nu s-a implicat în niciun fel în racolarea sau transportul lor din O. în G., mai mult tinerele confirmă că D.M. şi S. G. nu au avut niciun fel de tangenţă cu ele pe teritoriul statului străin. Singura persoană care le-a solicitat în mod repetat tinerelor să meargă în G., să lucreze în loc onest, la restaurant sau hotel, a fost L. C. G., acesta fiind cel care le-a şi preluat pe S. I. şi A.R., pe teritoriu G. unde mai apoi au fost supuse din partea aceluiaşi inculpat, la un adevărat supliciu, aşa cum s-a reţinut mai sus.

S.pen. nr. 232/P/29.11.2012 a Tribunalului B., a fost menţinută prin d.pen. nr. 78/A/ 13 iunie 2013 a Curţii de Apel O., care a respins ca nefondat apelul penal declarat de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial O. împotriva acesteia, în prezent cauza fiind în recurs, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nici în prezenta cauză probele administrate, anterior expuse, atât cele administrate în cursul urmăririi penale (similare cu cele care au stat la baza s.pen. nr. 232/P/29.11.2012 a Tribunalului B.) cât şi cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, nu au dovedit faptul că recrutarea minorelor S. I. şi P. C. A. s-a realizat de către inculpatul L. C. G. împreună cu inculpaţii S. G. şi D.M..

În consecinţă, s-a impus înlăturarea agravantei săvârşirii infracţiunii de trafic de minore faţă de victimele S. I. şi P. C. A., de două sau mai multe persoane împreună.

În legătură cu aceeaşi faptă, instanţa de fond a reţinut că de la data săvârşirii acesteia, până la data judecăţii, au intervenit mai multe legi care au modificat condiţiile de incriminare şi cuantumul pedepselor pentru această infracţiune.

În raport de data epuizării infracţiunii de trafic de minori (ianuarie 2005),  instanţa de fond a reţinut ca fiind mai favorabilă această infracţiune, în forma şi cu alineatele în vigoare anterior intrării în vigoare a OUG nr. 79 din 14 iulie 2005.

În raport de această formă, s-a impus înlăturarea şi a alineatului 2 (care se referă la săvârşirea faptei asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani), având în vedere vârsta minorelor (de 16 ani, respectiv 17 ani).

În această formă (anterior intrării în vigoare a OUG nr. 79 din 14 iulie 2005), alineatul 3 este cel care stabileşte caracterul agravat al faptei atunci când este săvârşită prin ameninţare, violenta sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, frauda ori înşelăciune, pedeapsa fiind  închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, limite mai reduse decât cele prevăzute în prezent.

În legătură cu aceeaşi faptă, instanţa de fond a reţinut şi aplicabilitatea deciziei nr 49/2007 pronunţată în recurs în interesul legii, conform căreia Traficul de persoane incriminat prin dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecţi pasivi, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, constituie o infracţiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracţiuni aflate în concurs

În raport de toate aceste considerente, s-a impus, în baza art 334 C.pr.pen., a fi schimbată (din oficiu şi la cererea apărătorului inculpatului) încadrarea juridică dată faptei de trafic de minori pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în legătură cu pct. III din rechizitoriu, din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. 1 şi 3 din Legea nr 678/2001 (în forma anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 79 din 14 iulie 2005) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal cu referire la art 13 Cod penal

În legătură cu infracţiunile de trafic de persoane de la punctele II şi III din rechizitoriu, s-a solicitat, de către inculpat, prin apărător ales, schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune de trafic de persoane în raport de toate cele trei victime, având în vedere decizia nr 49/2007 pronunţată în recurs în interesul legii.

Una din condiţiile în care, potrivit deciziei nr 49/2007 pronunţată în recurs în interesul legii, s-a reţinut caracterul continuat şi nu concurent al infracţiunii de trafic de persoane, este aceea a comiterii faptelor în aceleaşi condiţii de loc şi de timp.

Ori în raport de situaţia de fapt prezentată, numai faptele de trafic de persoane faţă de victimele P. D. F. şi L. M. N. au fost săvârşite în aceleaşi condiţii de loc şi de timp şi chiar împrejurări (ianuarie-martie 2004), fapta de trafic de persoane  faţă de victima A.R. fiind săvârşită ulterior, în cursul lunii ianuarie 2005. 

În aceste condiţii, chiar în raport de decizia nr 49/2007 pronunţată în recurs în interesul legii, s-a impus concluzia că în mod corect s-a reţinut în actul de sesizare, caracterul concurent al acestor infracţiuni.

Şi în legătură cu aceste infracţiuni de trafic de persoane, faţă de victimele P. D. F. şi L. M. N., pe de-o parte şi faţă de A.R., padp, de la data săvârşirii lor, până la data judecăţii, au intervenit mai multe legi care au modificat condiţiile de incriminare şi cuantumul pedepsei.

Ţinând cont că în raport de limitele de pedeapsă prevăzute pentru forma de bază a infracţiunii de trafic de persoane incriminată prin dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 678/2001, a fost mai favorabilă forma ulterioară intrării în vigoare Legii nr. 230 din 30 noiembrie 2010 (publicată în Monitorul Oficial nr. 812 din 6 decembrie 2010), limite cuprinse între 3 ani la 10 ani (faţă de cele anterioare cuprinse între 3 ani la 12 ani anterior), instanţa va reţine incidenţa art 13 Cod penal

Exclusiv pentru aplicarea art. 13 Cod penal nu s-a aplicat procedura prevăzută de art 334 C.pr.pen. Art 13 Cod penal ţine de aplicarea în timp a legii şi presupune intervenţia, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, a mai multor legi penale succesive care să reglementeze fapta ca infracţiune, ceea ce determină stabilirea legii mai favorabile, dintre cele care s-au succedat în acest interval de timp. S-a pus aşadar problema extraactivităţii uneia din legile penale succesive. Art 13 Cod penal nu presupune deci o greşită încadrare juridică a faptei, ci o modificare succesivă a aceleiaşi norme de incriminare.

Prin aplicarea art 13 Cod penal nu s-a pus problema stabilirii încadrării juridice corecte, în raport de mai multe norme de incriminare valabile şi nici problema unui concurs de legi în vigoare. Acestea au ţinut de art 334 C.pr.pen., adică de încadrarea juridică.

De altfel, elementele în raport de care s-au aplicat cele două texte de lege au fost diferite: aplicarea art 13 Cod penal se face prin raportare la condiţiile de incriminare, la condiţiile de tragere la răspundere penală şi la sancţiunile/pedepsele succesive, pe când schimbarea încadrării juridice conform art 334 C.pr.pen. se face prin raportare la conţinutul constitutiv al infracţiunii, care presupune analiza normei de incriminare care reglementează fapta ca infracţiune, formei participaţiei penale, formei infracţiunii şi formei de vinovăţie.

Prin rechizitoriul Direcţia De Investigare a Infracţiunilor De Criminalitate Organizată Şi Terorism – Serviciul Teritorial O., inculpatul L. C. G. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003, reţinându-se în sarcina acestuia că, împreună cu inculpaţii S. G. şi D.M., s-au constituit într-un grup infracţional organizat, care a existat pentru o perioadă şi a acţionat în mod coordonat în perioada anilor 2004-2005, în scopul săvârşirii infracţiunilor grave de trafic de persoane majore şi trafic de minori, pentru a obţine în mod direct beneficii financiare.

Conform art 7 din Legea nr 39/2003, constituie această infracţiunea Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup.

Conform art. 2 lit. a din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Probatoriul administrat a condus la concluzia că nu au fost întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Grupul infracţional organizat, ca pluralitate constituită de infractori, a presupus existenţa a cel puţin trei persoane ca membre ale grupului. Un astfel de grup trebuie să fie structurat, să existe pentru o perioadă şi să acţioneze, în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Faptul că inculpatul L. C. G. a săvârşit împreună cu inculpaţii D.M. şi S. G. infracţiunea de trafic de persoane vizând pe cele două părţi vătămate P. D. F. şi L. M. N. (faptă reţinută în sarcina acestora din urmă şi prin s.pen. nr. 232/P/29.11.2012 a Tribunalului B., pronunţată în dosar nr. 4036/111/2006*) a atras reţinerea agravantei prevăzută de art. 12 alin. 2 litera a din aceeaşi lege, care a vizat traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună, probele de la dosar fiind în sensul reţinerii doar a acestei agravante.

În lipsa unor dovezi din care să rezulte că inculpatul L. C. G. a comis şi acte specifice infracţiunii prevăzute de art 7 din Legea nr 39/2003, activităţile de trafic de persoane vizând pe cele două părţi vătămate P. D. F. şi L. M. N. (victime care au fost recrutate de acest inculpat împreună cu coinculpaţii S. G. şi D.M.) nu au putut primi semnificaţia unor activităţi de constituire a unui grup infracţional organizat.

De altfel, inculpaţii S. G. şi D.M. au fost achitaţi, în baza art 11 punctul 2 litera a rap. la art.10 litera d C.pr.pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003, prin aceeaşi s.pen. nr. 232/P/29.11.2012 a Tribunalului B., pronunţată în dosar nr. 4036/111/2006*, menţinută prin d.pen. nr. 78/A/ 13 iunie 2013 a Curţii de Apel O. (în prezent cauza fiind în recurs, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

S-a reţinut că întreg probatoriul administrat în cauză a dovedit vinovăţia acestora, strict sub aspectul racolării de către aceştia a celor două părţi vătămate P.D. şi L.M., activitate infracţională care s-a desfăşurat în perioada ianuarie – februarie 2004. Celelalte aspecte evidenţiate în rechizitoriu în sensul că, în realitate, grupul constituit ar fi desfăşurat o activitate infracţională în perioada anilor 2004 – 2005 şi a vizat o activitate mult mai amplă de racolare a mai multor persoane printre care şi minore (în afara celor două părţi vătămate mai sus enunţate) nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă. În aceste împrejurări nu s-a putut reţine existenţa unui grup constituit cu reguli şi structură bine organizată, legătura dintre inculpaţi fiind contextuală şi ocazională. Gruparea formată din cei trei inculpaţi fără a avea o continuate sau o structură determinată, cu roluri  prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului nu poate constitui un grup infracţional organizat în sensul Legii 39/2003 cu atât mai mult cu cât în textul de lege se prevede că este necesar că respectiva grupare să acţioneze pe o anumită perioadă cea ce nu este cazul în speţă.

Cât timp, pe de-o parte, probatoriul administrat în cauză nu a susţinut existenţa unui grup, în sensul art. 2 lit a din Legea nr 39/2003 constituit din inculpaţii L. C. G., D.M. şi S. G. şi cât timp, pe de altă parte, acest grup presupune existenţa a cel puţin trei persoane ca membre ale grupului, însă inculpaţii D.M. şi S. G. au fost achitaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art 7 din Legea nr 39/2003, s-a impus, în temeiul art 11 pct. 2 litera a rap la art 10 litera d C.pr.pen., achitarea şi a inculpatului L. C. G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 7 din Legea nr 39/2003 ( punctul I din rechizitoriu).

La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului instanţa de judecată a avut în vedere dispoziţiile art. 72 Cod penal respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, limitele legale de pedeapsă, numărul persoanelor traficate, faptul că aceste fapte au vizat atât majore cât şi minore, efectul extrem de grav pe care aceste fapte le-au produs (efecte resimţite inclusiv cu ocazia reaudierii victimelor în cursul cercetării judecătoreşti), agresivitatea şi lipsa de umanism de care a dat dovadă inculpatul (bunăoară pe victima P. D. F. a supus-o unor multiple violenţe, întreţinând imediat ulterior cu aceasta relaţii sexuale, la două zile după, aceasta vomând sânge datorită loviturilor puternice aplicate; de victima L. M. N. a profitat când aceasta nu se simţea bine, fiind bolnavă de inimă, leşinând, în astfel de momente, inculpatul întreţinând cu ea raporturi sexuale; pe victima P. C. A. a ameninţat-o că dacă nu merge de bună voie în G., va veni el după ea şi va regreta; minorei S. I. i-a spus, imediat ce a ajuns în G. că în noaptea respectivă urmează să întreţină raporturi sexuale cu el),  perioada de timp în care faptele au fost săvârşite, moralitatea inculpatului şi atitudinea sa de dezinteres faţă cauză.

În raport de toate aceste considerente, urmare a schimbării încadrării juridice în sensul arătat, instanţa de fond a dispus astfel:

În temeiul art 11 pct 2 litera a raportat la art 10 litera d C.pr.pen., l-a achitat pe inculpatul L. C. G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art 7 din Legea nr 39/2003 ( punctul I ).

A fost condamnat inculpatul L. C. G. la următoarele pedepse: 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. 1 şi 2 litera a din Legea nr 678/2001 (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 230/2010) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal cu referire la art 13 Cod penal (punctul II); 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. 1 şi 3 din Legea nr 678/2001 (în forma anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 79 din 14 iulie 2005) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal cu referire la art 13 Cod penal ( punctul III ); 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. 1  din Legea nr 678/2001 (în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 230/2010) cu referire la art 13 Cod penal ( punctul III );

În raport de criteriile expuse la stabilirea pedepselor principale, în raport de fiecare din acestea, în baza art. 65 alin. 2, 3 Cod penal, i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 litera a teza II şi lit b Cod penal pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, care se va executa conform art 66 Cod penal

În temeiul art 33-35 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an (justificat de caracterul omogen al concursului de infracţiuni, de numărul infracţiunilor aflate în concurs, de numărul victimelor acestora şi de modul de operare identic), urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, în regim privativ de libertate şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 litera a teza II şi litera b Cod penal pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, care se va executa conform art 66 Cod penal

În raport de criteriile expuse la stabilirea pedepselor principale, în temeiul art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 litera a teza II, b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

Latura civilă

Părţile vătămate P. D. F. şi L. M. N. au formulat pretenţii civile în cauză solicitând fiecare obligarea inculpatului L. C. G. la plata sumei totală de 10.000 euro, din care 5000 euro reprezentând daune materiale, respectiv 5000 euro daune morale. Victimele S. I., P. C. A. şi A.R. au declarat că nu se constituie părţi civile în cauză.

În privinţa daunelor materiale solicitate de părţile civile P. D. F. şi L. M. N. instanţa de fond a reţinut că acestea nu au făcut dovada vreunui prejudiciu material, care fiind cert, să dea drepturi la despăgubire.

În privinţa daunelor morale ale aceloraşi părţi civile, în raport de natura suferinţelor la care au fost supuse de inculpat, de perioada de timp în care au fost supuse exploatării, de traumele pe care le-au încercat ambele victime după ce au ajuns pe teritoriul statului străin german, traume care au persistat în timp (vizibile inclusiv în cursul cercetării judecătoreşti), instanţa de fond a apreciat că plata sumei de 5000 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) în favoarea fiecăreia a fost de natură să compenseze toate aceste suferinţe. De altfel, la aceleaşi sume, cu acelaşi titlu, în favoarea aceloraşi părţi civile, au fost obligaţi, în solidar, şi coinculpaţii D.M. şi S. G., prin s.pen. nr 232/2012 a Tribunalului B. pronunţată în dosar nr 4036/111/2006.

În consecinţă, în temeiul art 14 şi art. 346 C.pr.pen., cu aplic art 998 C. civ., s-au admis în parte pretenţiile civile ale părţilor civile P. D. F. şi L. M. N. şi va obliga inculpatul L. C. G. la plata sumei de 5000 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) în favoarea părţii civile P. D. F. şi la plata sumei de 5000 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) în favoarea părţii civile L. M. N., reprezentând daune morale.

În privinţa victimelor minore S. I. şi P. C. A., instanţa de fond a reţinut că, în privinţa acestora acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu, conform art 17 alin 1 C.pr.pen., deoarece cel vătămat este o persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă, situaţie în care devine aplicabil art. 17 alin 3 C.pr.pen., conform căruia instanţa este obligata sa se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei si a daunelor morale, chiar daca persoana vătămată nu este constituită parte civilă. Fiind cert că victimei minore P. C. A., acţiunile de racolare ale inculpatului, dar mai ales ameninţările la care aceasta a fost supusă de inculpat în sensul că dacă nu merge de bună voie în G., va veni el după ea şi va regreta, i-au pricinuit acesteia suferinţe morale, instanţa de fond a apreciat că plata sumei de 1.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) a reprezentat o compensare a acestora. De asemenea, suferinţele cauzate victime minore S. I. (al cărei consimţământ de a merge în G. a fost obţinut prin fraudă şi înşelăciune) odată ajunsă în G., prin încercările repetate ale acestuia de a întreţine cu ea relaţii sexuale, prin ameninţările inculpatului, prin exploatarea acesteia prin muncă, i-au pricinuit acesteia suferinţe morale, instanţa apreciază că plata sumei de 3.500 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) a reprezentat o compensare a acestora.

În consecinţă, în  baza art 17 alin 3 C.pr.pen., art. 346 C.pr.pen., cu aplicarea art 998 C. civ. l-a obligat pe inculpatul L. C. G. la plata sumei de 1.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) către victima minoră P. C. A. şi la plata sumei de 3.500 euro (echivalentul în lei la data plăţii efective) către victima minoră S. I. (cu identitate protejată).

În baza art. 189 C.pr.pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul B. a onorariilor apărătorilor din oficiu, după cum urmează:pentru avocat P. M. D., suma totală de 300 lei, conform delegaţiilor pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 379 şi nr 380 din 18.01.201; pentru avocat B. A., suma totală de 450 lei, conform delegaţiilor pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 376, nr 377 şi nr 378 din 18.01.2013.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul L. C. G. solicitând  admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei penale nr. 250/2013 şi achitarea inculpatului potrivit art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală şi în subsidiar aplicarea prevederilor art. 5 din  noul Cod penal şi a art. 15 alin 2 din Constituţie în sensul aplicării unor pedepse diminuate potrivit legii penale mai favorabile. Solicită în subsidiar aplicarea unei pedepse just individualizate şi arată că singurele probe din dosar au fost declaraţiile părţilor vătămate care au un caracter subiectiv, acestea urmărind obţinerea unor daune morale şi că între declaraţii şi alte probe de la dosar există neconcordanţe. Arată că dacă vinovăţia inculpatului este dovedită, raportat la cele două hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitor la coinculpaţi, prin care s-au pronunţat condamnări cu suspendare, pedeapsa de 9 ani a Tribunalului B. aplicată inculpatului este exagerată şi că ar trebui să existe un echilibru între pedepsele tuturor coinculpaţilor. Arată că pedeapsa a fost nelegal aplicată spre maximul special prevăzut de Codul penal vechi.

Examinând hotărârea apelată din oficiu şi prin prisma motivelor invocate, Curtea, în baza art. 420 alineat 10 Cod procedură penală va reţine următoarele:

Curtea constată că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt constând în aceea că în perioada iunie 2004  - ianuarie 2005 inculpatul apelant le-a recrutat pe victimele P. C. A.  şi S. I. ambele minore, de 16 ani, respectiv 17 ani şi apoi, după ce victima S. I. a fost transportată în noaptea de 04/05.01.2005 în loc. M. – G., a preluat-o pe aceasta şi a găzduit-o în aceeaşi localitate, unde prin ameninţări şi violenţe repetate a exploatat-o prin muncă şi a intenţionat să o exploateze şi sexual atât pe teritoriul G. cât şi pe teritoriul O..

În cursul lunii ianuarie 2005, a preluat-o şi găzduit-o pe victima A.R. (cu identitate  protejata) în loc. M. – G. cu scopul de a o exploata sexual, după care, prin ameninţări şi violenţe repetate a intenţionat să o exploateze sexual atât pe teritoriul G. cât şi pe teritoriul O..

Contrar susţinerilor inculpatului apelant, făcute prin apărătorul său, declaraţiile părţilor vătămate se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi fac dovada comiterii de către inculpatul apelant a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 din Codul penal din 1969, privind pe părţile vătămate P. D. F. şi L. M. N., comiterea faptei rezultă atât din declaraţiile celor două părţi vătămate, date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Este de precizat că partea vătămată P. D. F. l-a recunoscut pe inculpatul apelant din fotografiile ce au fost comunicate de autorităţile judiciare g., ca de altfel şi pensiunea în care a fost sechestrată de inculpatul apelant, împreună cu partea vătămată L. M. N..

Declaraţiile celor două părţi vătămate, date şi în faţa instanţei de fond se coroborează cu declaraţiile martorilor V. D. F. C.S.C., I.V. şi P.A..

Martorul V. D. F., a dat detalii referitoare la modalitatea în care cele două părţi civile au fost racolate de coinculpaţii D.M. şi S. G., arătând că inculpatul D.M. a fost cel care a suportat taxele de obţinere a paşaportului pentru partea vătămată P.D., precizând totodată că aceasta a dorit să plece în străinătate la muncă, iar în niciun caz pentru a se prostitua. 

Martorul I.V. a precizat, inclusiv în faţa instanţei de fond cu ocazia audierii sale, că îşi aduce aminte că a transportat-o şi pe partea vătămată P.D. în G., deoarece aceasta nu a avut bani pentru a achita contravaloarea transportului şi că, deşi aceasta i-a spus că merge la muncă, a avut convingerea că va fi exploatată sexual în condiţiile în care contravaloarea transportului a fost achitată de inculpatul apelant, care i-a cerut anterior să-i aducă din R. două-trei fete în acest scop, ofertă refuzată de martor.

Martorul P.A. a arătat că în cursul lunii februarie 2004, partea vătămată L.M., a fost căutată de V. F. D., care însoţit de coinculpaţii D.M. şi S. G., care i-au propus acesteia să meargă să lucreze în G., susţinând că şi P.D. lucrează acolo, la un restaurant patronat de un prieten al lor. A mai arătat că cei doi coinculpaţi i-au spus să nu-şi facă griji pentru sora sa, partea vătămată P.D., deoarece ei sunt oameni foarte serioşi şi că, la câteva zile după această discuţie a fost sunat de P.D., care i-a cerut să nu o lase pe partea vătămată L.M. să plece în străinătate, deoarece ar putea avea aceeaşi soartă pe care o are ea, respectiv ar putea fi vândută şi exploată sexual.

A arătat martorul că amândouă părţile vătămate l-au sunat ulterior din G., de fiecare dată plângând şi că ulterior au reuşit să fugă din locul unde erau sechestrate de inculpatul apelant, ajutate fiind de un cetăţean român pe nume T. M.. De asemenea, a arătat martorul că într-adevăr, a fost contactat de această persoană, T. M., care i-a comunicat că, prin intermediul unui prieten le va trimite pe cele două fete în ţară şi i-a cerut să aibă foarte mare grijă de acestea, deoarece inculpatul apelant este foarte periculos.

De asemenea, în cauză s-a stabilit că fiecare dintre cele două părţi vătămate a fost preluată în G. de către inculpatul apelant, care a achitat pentru fiecare contravaloarea transportului şi a asigurării, ulterior cazându-le şi aducându-le la cunoştinţă că în cazul în care nu vor fi de acord să practice prostituţia, le va vinde pe fiecare pentru suma de câte 1.000 euro.

Referitor la infracţiunea prev. şi ped. de art. 13 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 din Codul penal din 1969, privind pe victimele minore P. C. A. şi S.I. (martoră protejată), comiterea acesteia rezultă atât din declaraţiile celor două martore, cât şi din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală, respectiv cele din care rezultă că inculpatul apelant i-a trimis martorei P. C. A. din G., prin W.U., în perioada 7 iunie 2004 – 30 iunie 2004, sume cuprinse între 50-150 euro, cu titlul de cadou sau cheltuieli, precum şi cu fotografiile găsite în autoturismul inculpatului apelant de autorităţile judiciare g., fotografii ale minorei  efectuate în O. cu aparatul de fotografiat al inculpatului apelant. De asemenea, declaraţiile martorei minore P. C. A. se coroborează cu cele ale minorei S. I., precum şi ale martorului C.M..

Infracţiunea prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 13 din Codul penal din 1969, privind pe victima A.R. este de asemenea dovedită, relevantă în acest sens fiind declaraţia aceluiaşi, martor, C.M., care a arătat că a primit de la aceasta mai multe mesaje telefonice, din care rezulta disperarea acesteia, care dorea să se întoarcă din G..

De altfel, prima instanţă a făcut o analiză exhaustivă a probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea a cercetării judecătoreşti, reţinând în mod corect că vinovăţia inculpatului apelant este dovedită în mod  cert şi dincolo de orice dubiu.

Corect s-a dispus şi achitarea inculpatului apelant de sub învinuirea comiterii infracţiunii prev. şi ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, câtă vreme în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, probele administrate în cauză dovedind vinovăţia coinculpaţilor D.M. şi S. G. strict sub aspectul racolării părţilor vătămate P.D. şi L.M., legătura dintre inculpatul apelant şi coinculpaţii D.M. şi S. G. fiind una ocazională şi contextuală, nefiind în fapt în prezenţa unui grup infracţional organizat.

În ceea ce priveşte pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatului apelant, curtea apreciază că acestea au fost corect individualizate în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor, împrejurările şi modul de comitere a acestora, agresivitatea şi cruzimea de care a dat dovadă, dar şi natura şi gravitatea consecinţelor pe care faptele inculpatului apelant le-au avut asupra victimelor.

Nu poate fi omis faptul că inculpatul apelant nu a ţinut seama nici de faptul că unele dintre victime aveau probleme de sănătate, relevant fiind faptul că a întreţinut relaţii sexuale cu victima L. M. N., atunci când aceasta leşina, ca urmare a problemelor medicale, dar nici faptul că  după ce a supus-o la agresiuni pe partea vătămată P. D. F., a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale.

De asemenea, nu are relevanţă că cei doi coinculpaţi D.M. şi S. G., au fost condamnaţi la pedepse în cuantum mai redus, participaţia acestora fiind diferită.

Este adevărat că, de la data comiterii faptelor şi până la data judecării definitive a cauzei a intervenit o nouă lege, actualul Cod penal reglementând traficul de persoane prin art. 210, iar traficul de minori prin art. 211.

Cele două infracţiuni de trafic de persoane pentru care a fost trimis în judecată inculpatul apelant s-ar încadra în dispoziţiile art. 210  din actualul Cod penal, care sancţionează recrutarea, transportarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită prin constrângere, inducere în eroare, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane, cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În speţă, în ceea ce priveşte cele două infracţiuni prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 278/2001 şi respectiv prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001,  condiţiile de incriminare, condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare sunt similare cu cele ale art. 210 Cod penal.

Mai mult de atât, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. şi ped. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 278/2001 s-a reţinut forma continuată, prev. de art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 or, potrivit actualului Cod penal, câtă vreme nu există unitate de subiect pasiv,  în cauză ar trebui aplicate dispoziţiile art. 36 Cod penal, condiţii în care se va reţine că în cauză inculpatului apelant îi sunt mai favorabile dispoziţiile legii vechi, sub imperiul căreia a comis faptele.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. şi ped. de art. 13 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 678/2001, în forma avută înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 79/2005, aceasta era pedepsită cu închisoarea  de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Este adevărat că noul Cod penal sancţionează, prin art. 211, recrutarea, transportarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia cu închisoarea de la 3 al 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dar, pedeapsa de 7 ani închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului apelant pentru comiterea acestei infracţiuni nu depăşeşte maximul special prevăzut de noua lege.

Astfel fiind, curtea a apreciat că pedepsele individuale ce i-au fost aplicate inculpatului apelant prin sentinţa atacată au fost corect individualizate şi nu se impune reducerea lor.

Apelul inculpatului a fost admis, însă doar în ceea ce priveşte sporul  de 1an închisoare aplicat de prima instanţă în urma contopirii, care a fost înlăturat, curtea apreciind că, în raport de cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate, pentru realizarea scopului pedepsei şi a îndreptării inculpatului apelant este suficientă executarea de către inculpat a pedepsei de 8 ani închisoare, rezultată în urma contopirii.

Astfel, la individualizarea judiciară a pedepselor  au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 Cod penal respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, limitele legale de pedeapsă, numărul persoanelor traficate, faptul că aceste fapte au vizat atât majore cât şi minore, efectul extrem de grav pe care aceste fapte le-au produs ,efecte resimţite inclusiv cu ocazia reaudierii victimelor în cursul cercetării judecătoreşti,, agresivitatea şi lipsa de umanism de care a dat dovadă inculpatul, bunăoară pe victima P. D. F. a supus-o unor multiple violenţe, întreţinând imediat ulterior cu aceasta relaţii sexuale, la două zile după, aceasta vomând sânge datorită loviturilor puternice aplicate; de victima L. M. N. a profitat când aceasta nu se simţea bine, fiind bolnavă de inimă, leşinând, în astfel de momente, inculpatul întreţinând cu ea raporturi sexuale; pe victima P. C. A. a ameninţat-o că dacă nu merge de bună voie în G., va veni el după ea şi va regreta; minorei S. I. i-a spus  imediat ce a ajuns în G. că în noaptea respectivă urmează să întreţină raporturi sexuale cu el,  perioada de timp în care faptele au fost săvârşite, moralitatea inculpatului şi atitudinea sa de dezinteres faţă cauză.

Cererea de achitare a inculpatului nu a putut fi primită, existând probe la dosar care converg în spre faptul că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost condamnat de prima instanţă.

Faţă de cele de mai sus, în baza art 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală  curtea a admis apelul penal declarat de inculpatul L. C. G. împotriva sentinţei penale nr. 250 din 6.12.2013, pronunţată de Tribunalul B., pe care a desfiinţat-o în sensul că a descontopit  pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 6 ani închisoare, 7 ani închisoare şi 8 ani închisoare şi înlătură sporul de 1 an închisoare.

În baza art.33-34 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal a recontopit pedepsele mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, fără a-i mai adăuga vreun spor, astfel că inculpatul L. C. G. va executa o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare.

Domenii speta