Partaj bunuri comune. procedura împărţelii judiciare. modificarea sau casarea unei hotărâri în recurs. cheltuieli de judecată. compensare – Art. 304 pct. 6 şi 9 Cod procedură civilă - Art. 276 Cod procedură civilă - Art. 673 indice 5 şi 673 indice 9 Cod

Decizie 778 din 30.06.2014


DREPT PROCESUAL CIVIL

PARTAJ BUNURI COMUNE. PROCEDURA ÎMPĂRŢELII JUDICIARE. MODIFICAREA SAU CASAREA UNEI HOTĂRÂRI ÎN RECURS. CHELTUIELI DE JUDECATĂ. COMPENSARE

– Art. 304 pct. 6 şi 9 Cod procedură civilă 

- Art. 276 Cod procedură civilă

- Art. 673 indice 5 şi 673 indice 9 Cod procedură civilă

Conform art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut sau nu ceea ce s-a cerut.

Conform art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă se poate solicita modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate dacă hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Art. 276 Cod de procedură civilă stipulează că în cazul în care pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Conform art. 6735, dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte pentru fiecare, creanţele născute din starea de proprietate comună, împărţeala făcându-se în natură, prin formarea de loturi şi atribuirea lor, acordând sultă, o sumă de ban în cazul în care nu sunt egale.

Art. 6739 stipulează că instanţa va ţine seama la formarea şi atribuirea loturilor de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi a fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul, ocupaţia, edificarea unor eventuale construcţii de către unul din coproprietari, îmbunătăţiri şi altele asemenea.

Împrejurarea că pârâtul nu a formulat în faţa primei instanţe o cerere reconvenţională prin care să solicite partajul în natură a bunurilor comune, nu împiedică instanţa să aleagă modalitatea de partaj cea mai potrivită faţă de circumstanţele speţei cu respectarea prevederilor art. 6735 şi 6739 Cod de procedură civilă. Iar cererea de apel în care pârâtul a solicitat partajarea în natură a terenului nu echivalează cu o cerere nouă în apel şi nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 304 pct. 6 Cod de procedură civilă, obiectul cererii constituindu-l constatarea stării de coproprietate şi sistarea stării de indiviziune.

Regula în materia partajului judiciar o constituie împărţirea, partajarea în natură a bunurilor mobile şi imobile, în cazul de faţă terenul în suprafaţă de 1450 mp şi care nu se poate reţine a fi nepartajabil sau cu consecinţe privind scăderea valorii lui, astfel că acest motiv nu se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, hotărârea instanţei de apel fiind dată cu aplicarea legii, art. 6735 şi 6739 Cod de procedură civilă, cu atât mai mult cu cât hotărârea nu este dată în considerarea unei situaţii viitoare, virtuale, incerte nu se circumscriu acestui text nici criticile privind interpretarea probelor, acesta fiind motiv de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa a avut în vedere cotele deţinute de părţi din masa bunurilor de împărţit, compensând în parte cheltuielile de judecată suportate de părţi. Compensarea fiind una judiciară, instanţa poate să aprecieze, raportat la pretenţiile admise pentru părţi,în ce măsură fiecare va fi obligat la suportarea lor, în acest sens stipulând prevederile art. 276 Cod de procedură civilă. 

Decizia civilă nr. 778/ 30 iunie 2014 -R

(dosar nr. 2999/296/2009**)

Prin sentinţa civilă nr. 5977 din data de 7 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria S.M. în dosarul nr. 2999/296/2009, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâtul C.C.M..

S-a constatat că părţile sunt coproprietare în cote de ½ fiecare asupra terenului arabil extravilan, situat în comuna A., în suprafaţă de 1450 mp, înscris în CF nr. 1017 nedefinitivă A., nr. topo 408/6b/1.

S-a constatat că părţile sunt coproprietare asupra casei de locuit identificate pe terenul mai sus – menţionat, respectiv reclamanta în cotă de 60% şi pârâtul în cotă de 40%.

S-a dispus sistarea stării de coproprietate, în sensul atribuirii pârâtului a imobilelor casă şi teren, cu obligarea sa la plata unei sulte în favoarea reclamantei în sumă de 112.200 lei.

A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 4557 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 132/Ap din data de 3 iulie 2012, Tribunalul S.M. a admis apelul declarat de apelantul – pârât C.C.M., împotriva sentinţei civile nr. 5977 din 7 octombrie 2011 a Judecătoriei S.M., care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus sistarea stării de coproprietate asupra imobilului în litigiu, în natură casă proprietate extratabulară şi teren în suprafaţă totală de 1450 mp, înscris în CF nr. 100209 A., situate în comuna A., judeţul S.M., prin atribuirea în favoarea intimatei - reclamante a lotului nr. 1, constând în teren în suprafaţă de 725 mp identificat şi evaluat conform expertizei tehnice judiciare întocmite în cauză de expert inginer M.D., lot în valoare de 35.700 lei şi atribuirea în favoarea apelantului – pârât a lotului nr. 2, constând în teren în suprafaţă de 725 mp în valoare de 35.700 mp, identificat şi evaluat conform aceleiaşi expertize, teren pe care se află casa de locuit din litigiu, evaluată la stadiul fizic „ în roşu” la o valoare de 46.920 lei.

A fost obligat apelantul – pârât să îi plătească intimatei – reclamante o sultă de 28.152 lei, corespunzătoare cotei acesteia de contribuţie la edificarea construcţiei la stadiul fizic „în roşu”, stabilindu-se ca termen de plată data de 2 ianuarie 2013 şi urmând ca părţile să îşi întabuleze dreptul de proprietate exclusivă astfel dobândit după întocmirea documentaţiei cadastrele aferente, conform dispoziţiilor legale în materie.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligată intimata - reclamantă să îi plătească apelantului – pârât suma de 1968, 65 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 1408/2013 – R din data de 6 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel O. în dosarul nr. 2999/296/2009*, a fost admis recursul declarat de recurenta - reclamantă D.M. împotriva deciziei civile nr. 132/Ap din 3 iulie 2012 a Tribunalului S.M., care a fost casată cu trimitere pentru o nouă judecare a apelului la aceeaşi instanţă – Tribunalul S.M.

În considerentele deciziei s-a reţinut că prin sentinţa pronunţată de prima instanţă s-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părţi, în sensul atribuirii imobilului în litigiu casă şi teren în favoarea pârâtului, cu obligarea acestuia la sultă în favoarea reclamantei în cuantum de 112.200 lei, instanţa având în vedere, sub aspectul evaluării imobilului, expertiza efectuată de inginer expert T.V.

În mod corect instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize în apel, din perspectiva dispoziţiilor art. 212 Cod procedură civilă, în condiţiile în care evaluarea imobilului construcţie „în roşu” nu a fost efectuată de către expertul T.V. în baza constatărilor personale ale acestuia, chiar expertul menţionând în cuprinsul raportului de expertiză că nu a avut posibilitatea de acces în imobil. Obiectivele pentru noul raport de expertiză, efectuat în apel de către ing. expert M.D., au fost stabilite în şedinţa publică din 14 martie 2012 şi 28 martie 2012, avându-se în vedere şi obiectivele fixate în primă instanţă de la fila 122, aspecte menţionate în cuprinsul încheierilor de şedinţă.

În cauză nu a fost efectuată însă şi o expertiză în specialitatea topografie de către un expert tehnic în această specialitate, probă apreciată ca fiind necesară având în vedere bunurile supuse partajului, respectiv casă şi teren, impunându-se aşadar, în acest sens, efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, atât pentru evaluarea terenului în litigiu cât şi pentru a se stabili dacă imobilul teren este comod partajabil în natură raportat la natura şi la situaţia concretă a întregului imobil supus partajării, respectiv pentru a se face propuneri de lotizare în funcţie de cotele de proprietate ale părţilor, expertul M.D. având calitatea de expert tehnic în specialitatea construcţii, aspect precizat şi în cuprinsul expertizei depuse la dosar. 

Or, sub acest aspect, criticile invocate de recurentă privind propunerea de lotizare a terenului, efectuată de ing. expert în construcţii M.D. şi avută în vedere de instanţa de apel, conform deciziei recurate, sunt apreciate ca fondate, urmând a se dispune casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru suplimentarea probaţiunii, conform considerentelor anterior arătate. Astfel, în speţă, nu s-a procedat la identificarea topografică a terenului, nu s-au indicat loturile nou formate din punct de vedere topografic, nefiind efectuată o schiţă de dezmembrare, aşa încât o analiză sub aspectul respectării echivalenţei valorice a loturilor nou formate raportat la cotele de proprietate ale părţilor, respectiv a posibilităţii partajării imobilului în natură, să fie posibilă.

În rejudecare, s-a pronunţat decizia civilă nr. 63/Ap din data de 6 martie 2014, pronunţată de Tribunalul S.M. în dosarul nr. 2999/296/2009**, prin care s-a admis apelul declarat de apelantul – pârât C.C.M., împotriva sentinţei civile nr. 5977 din 7 octombrie 2011, a Judecătoriei S.M., care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a dispus sistarea stării de coproprietate asupra imobilelor în litigiu, în natură casă proprietate extratabulară amplasată pe terenul cu nr. topo 408/6b/2 din CF nr. 1017N/ CF nr. 100209 A. şi teren în suprafaţă totală de 1450 mp, înscris în CF nr. 100209 A., situate în comuna A., judeţul S.M., prin atribuirea în favoarea intimatei – reclamante a lotului nr. 1, constând în teren în suprafaţă de 725 mp, identificat şi evaluat conform expertizei tehnice judiciare întocmite în cauză de expert inginer D.V. – în valoare de 13.801,50 lei şi atribuirea în favoarea apelantului – pârât a lotului nr. 2, constând în teren în suprafaţă de 725 mp, în valoare de 13.801, 50 lei, identificat şi evaluat conform aceleiaşi expertize, teren pe care se află casa de locuit în litigiu evaluată în rejudecare la stadiul fizic” în roşu” la o valoare de 52.100 lei.

A fost obligat apelantul – pârât să îi plătească intimatei – reclamante o sultă de 31.260 lei, aferentă contribuţiei acesteia de 60% la edificarea construcţiei de mai sus la stadiul fizic „ în roşu”, stabilindu-se ca termen de plată data de 01.07.2014 şi urmând ca părţile să îşi intabuleze dreptul de proprietate exclusivă astfel dobândit, după întocmirea documentaţiei cadastrale aferente, conform dispoziţiilor legale în materie.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligată intimata - reclamantă să îi plătească apelantului – pârât suma de 118 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, după ce în prealabil au fost compensate cheltuielile suportate de părţi pentru efectuarea expertizelor din primul ciclu procesual al apelului şi apoi în rejudecare, conform chitanţelor de plată anexate. Au fost compensate şi onorariile avocaţiale achitate.

În considerentele deciziei s-a reţinut că, referitor la componenţa masei bunurilor supuse partajării, precum şi a cotelor de proprietate deţinute de părţi, asupra terenului, respectiv a construcţiei, părţile au exprimat aceeaşi poziţie concordantă şi în rejudecare, respectiv de ½ parte din terenul înscris în CF nr.1017 N, nr. topo 408/6b/1 în suprafaţă totală de 1450 mp. cu imobilul construcţie, evaluat la „faza de roşu”, înscris pe parcela cu nr. topo 408/6b/2, în natură casa P+M, cu privire la care părţile au o contribuţie de 40% apelantul - pârât şi de 60% intimata - reclamantă, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 58 din 04.01.2007 (fila 4 dosarul primei instanţe).

Valoarea de circulaţie actualizată a imobilului construcţie P+M, „faza în roşu”, cu datele de identificare arătate anterior, este de 52.400 lei, conform ultimului raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert M.D. (fila 160).

Valoarea de circulaţie a terenului în litigiu s-a stabilit prin expertiza efectuată de expert D.V. la suma de 27.603 lei (fila 126), ambele valori pentru cele două imobile au fost acceptate de părţi şi nu s-a mai cerut efectuarea de noi expertize.

Problema rămasă în dispută o reprezintă partajarea în natură a terenului, în două loturi egale, sau atribuirea către apelantul-pârât a întregii suprafeţe de teren.

Intimata, prin probele administrate în apel, a susţinut o imposibilitate funcţională a partajării în natură, întrucât terenul identificat cu nr. topo 408/6b/1 din CF nr.1017 N A. nu are cale de acces la lac, care se realizează pe parcela cu nr. topo 408/6b/3 – cu destinaţie drum, al cărei coproprietar este şi apelantul. A susţinut, de asemenea, că, faţă de dimensiunile parcelei de 9,33 mp, nu se poate emite autorizaţie de construcţie, potrivit relaţiilor furnizate de Primăria comunei A., iar, pe de altă parte, a invocat şi dovedit că are deja o casă de vacanţă.

Obiecţiunile intimatei la propunerea expertului de partajare în natură a terenului nu au fost însă acceptate de către expert, care în continuare s-a situat pe aceeaşi poziţie de formare a două loturi egale.

Apelantul - pârât, de asemenea, a susţinut varianta partajului în natură; nu s-a agreat nici varianta propusă de instanţă de vânzare prin executor a parcelei de teren în litigiu şi distribuirea preţului.

Din planul de amplasament şi delimitare al imobilului ce însoţeşte raportul de expertiză se observă că lotul nr.1 în suprafaţă de 725 mp. are acces la D.e, iar lotul nr.2 propus spre atribuire apelantului-pârât are acces, într-adevăr, pe parcela cu nr. topo 408/6b/3 în zona lacului de la Balastiera A.

Regula de principiu în materia împărţelii judiciare o reprezintă atribuirea în natură a bunurilor şi partajarea lor inclusiv prin formarea de loturi cu atribuirea lor coproprietarilor, conform art. 673 ind. 5 alin. 2 Cod procedură civilă. De vreme ce s-a stabilit prin raportul de expertiză că terenul poate fi parcelat în natură şi că orice alte inconveniente, limitări de exploatare trebuie suportate deopotrivă de coproprietari, tribunalul a apreciat că nu poate atribui toată parcela de teren în favoarea apelantului-pârât, cu obligarea la sultă, întrucât s-ar încălca principiul de drept enunţat anterior.

Au fost compensate parţial cheltuielile de judecată din ciclurile procesuale anterioare, rămânând o diferenţă de 118 lei, conform art.274, 275 Cod procedură civilă, sumă pe care intimata-reclamantă o datorează apelantului-pârât, cu compensarea onorariilor avocaţiale, întrucât ambele părţi au fost reprezentate.

Împotriva acestei deciziei a declarat recurs reclamanta D.M., solicitând instanţei admiterea acestuia şi, în principal, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul C.C.M. ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile nr. 5977 din 7 octombrie 2011 a Judecătoriei S.M. ca fiind temeinică şi legală.

În subsidiar, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta a solicitat modificarea în parte a deciziei civile nr. 63/Ap din data de 6 martie 2014 a Tribunalului S.M., în sensul atribuirii către apelantul – intimat a întregii suprafeţe de teren de 1450 mp, înscris în CF nr. 100209 A. şi obligarea acestuia la plata sultei către reclamanta intimată în cuantum de 13.801,50 lei, corespunzătoare cotei de 50% din teren; obligarea apelantului - pârât la plata sumei de 13.850 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale, cu cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 4960 lei.

În motivarea în fapt a recursului, recurenta a arătat că atât instanţa de apel cât şi prima instanţă sunt datoare să stabilească în mod obiectiv împrejurările de fapt necesare, să administreze toate probele concludente şi apte să furnizeze informaţii relevante, complete şi suficiente, urmând ca în raport de starea de fapt reţinută să se pronunţe în mod corespunzător şi concordant cu rezultatul cercetării judiciare efectuate. În cauză nu s-a realizat însă acest lucru. Instanţa de apel nu a fost preocupată de a verifica şi stabili corect situaţia de fapt şi de drept aplicabilă speţei.

Instanţa a acordat apelantului ceea ce nu a cerut, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.

Astfel, prin apelul formulat, apelantul a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată. Prin urmare, instanţa de apel era obligată să respecte principiul fundamental al disponibilităţii procesuale şi să statueze în cadrul procesual determinat de părţi, respectiv asupra întregului obiect al litigiului dedus judecăţii, astfel cum acesta a fost stabilit prin acţiunea principală şi prin cererile incidentale sau accesorii formulate în proces.

Orice altă statuare contravine dispoziţiilor imperative ale art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Or, apelantul nu a formulat nicio cerere incidentală sau accesorie în prezentul litigiu, în sensul partajării imobilului în natură.

Reclamanta a solicitat prin acţiune sistarea stării de indiviziune prin atribuirea bunurilor în întregime în favoarea pârâtului, iar prin sentinţa apelată a fost admisă acţiunea, astfel cum a fost formulată.

Pârâtul nu a învestit prima instanţă cu o cerere având ca obiect partajarea imobilelor în natură, cerere regăsită doar la pagina 6 din motivele de apel, inadmisibilă însă în această etapă procesuală, conform art. 294 Cod procedură civilă.

Rolul instanţei de apel este de a examina hotărârea primei instanţe în raport de pretenţiile care au fost formulate în faţa acesteia.

Pe de altă parte, decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 6739 Cod procedură civilă, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Instanţa de apel a apreciat că nu poate atribui toată parcela de teren în favoarea apelantului – pârât, întrucât raportul de expertiză a concluzionat că terenul poate fi parcelat în natură, orice alte inconveniente sau limitări de exploatare trebuie suportate deopotrivă de coproprietari, iar regula de principiu în materia împărţelii judiciare o reprezintă atribuirea în natură a bunurilor.

Acest raţionament al instanţei este greşit, întrucât varianta de partajare propusă prin lucrarea de expertiză nu este perfectă şi nici lămuritoare, iar instanţa trebuia să decidă care din variantele de partaj satisface în cea mai mare măsură criteriile prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă.

Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că modalitatea de partaj propusă de expert determină obligatoriu instituirea unei servituţi în trecere, terenul atribuit reclamantei având caracter de loc înfundat, întrucât nu are ieşire la calea publică - spre lac.

Instanţa trebuia să ţină seama de interesele ambelor părţi, iar nu numai de interesul pârâtului de a partaja terenul în natură.

Împărţeala în natură a terenului putea fi dispusă numai în ipoteza formării a două parcele funcţionale în aceeaşi măsură, astfel încât partajul să fie echitabil.

Pe de altă parte, pârâtul este îndreptăţit să primească întreg terenul, având în vedere că acesta foloseşte toată suprafaţa de 1450 mp încă din anul 2009, parcela are acces la drumul identificat sub nr. topo 408/6b/3, pârâtul este proprietar şi asupra drumului în cotă de 1/2 , care este poziţionat de-a lungul întregului teren proprietatea pârâţilor, iar casa în care locuieşte pârâtul este situată pe un teren mejdaş cu terenul în litigiu.

Din expertiza topografică întocmită de d-l expert D.V. rezultă că niciunul dintre loturile rezultate nu are acces la lac decât pe parcela cu nr. topo 408/6b/3. Prin urmare, parcela atribuită pârâtului are acces la lac, întrucât acesta este proprietar asupra drumului de acces, în timp ce lotul atribuit reclamantei nu are acces la lac decât peste terenul având destinaţia de drum - proprietatea pârâtului.

Expertul mai arată că valoarea celor două loturi este „sensibil echivalentă”, fără a explica această noţiune care face clar o diferenţiere valorică pe care expertul nu a detaliază însă.

De asemenea, expertul arată că pe ambele loturi se poate edifica o casă de locuit, aspect combătut prin probele administrate, respectiv cele două adrese de la Comuna A., în care se arată, cu privire la parcela cu nr. topo 408/6b/1, că pentru parcelele care au sub 12 m lăţime nu se eliberează autorizaţie de construire, justificându-se cu indicarea textelor legale aplicabile. Mai mult, Regulamentul local de urbanism prevede că pentru realizarea unei construcţii este obligatoriu ca parcela să aibă lăţime minimă de 12 m, iar pentru una de colţ, – cum este cazul terenului atribuit reclamantei – intimate, de 15 m. Or, parcela atribuită acesteia are lăţimea de 9,6 m.

Facil se poate constata că terenurile din acea zonă s-au achiziţionat strict pentru construirea de case de vacanţă cu ieşirea la lac, care este de fapt atracţia turistică din zonă.

Instanţa de apel nu trebuia să aibă în vedere, în considerentele hotărârii, concluziile raportului de expertiză, decât dacă acestea erau rezultatul unor raţionamente precise şi verificabile.

Prin administrarea probei cu înscrisuri, reclamanta – intimată a combătut concluziile raportului de expertiză, în sensul că partajarea în natură în cele două loturi propuse de către expert nu este posibilă, întrucât parcela de teren atribuită reclamantei – intimate nu este funcţională şi pe această parcelă nu se poate construi.

Pârâtul - apelant deţine o casă aflată pe terenul identificat cu nr. topo 408/6b/2, care nu este coproprietatea părţilor.

Prin urmare, instanţa de apel nu a ţinut seama la alcătuirea loturilor de regula egalităţii părţilor, care presupune ca fiecare copărtaş să primească un lot egal cu drepturile sale.

Aşadar, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 6735 şi ale art. 6739 Cod procedură civilă.

În cuprinsul considerentelor hotărârii, instanţa de apel arată că au fost compensate parţial cheltuielile de judecată din ciclurile anterioare, arătând că diferenţa rămasă este de 118 lei, conform art. 274, 275 Cod procedură civilă, sumă pe care intimata - reclamantă o datorează pârâtului – apelant, cu compensarea onorariilor avocaţiale.

Instanţa nu a arătat care sunt cheltuielile de judecată solicitate de pârâtul – apelant, ce cheltuieli au fost compensate în concret şi cum s-a ajuns la obligarea reclamantei – intimate la plata sumei de 118 lei. Mai mult, instanţa de apel nu a avut în vedere poziţia procesuală de opunere a apelantului – pârât la admiterea acţiunii reclamantei, poziţie exprimată prin apelul formulat.

Prin nota de cheltuieli depusă la încheierea dezbaterilor, reclamanta - intimată a justificat cu înscrisuri solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, dar reprezentanta apelantului - pârât nu a depus nicio dovadă privind cheltuielile de judecată solicitate de pârâtul - apelant constând în onorar de avocat. Cheltuielile suportate cu expertizele efectuate în cauză de către reclamanta - intimată au fost în cuantum mult mai mare decât cele suportate de apelantul - pârât, iar după compensare ar rezulta o sumă achitată de reclamanta - intimată la care trebuie obligat pârâtul – apelant.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 Cod procedură civilă.

Intimatul C.C.M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat, cu consecinţa menţinerii în totalitate a deciziei civile nr. 63/Ap din 6 martie 2014 a Tribunalului S.M., ca fiind legală şi temeinică.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă nu este incident în cauză.

Susţinerile recurentei în sensul că prin apelul formulat apelantul a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare şi, în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată, iar instanţa de apel a acordat ceva ce nu s-a cerut, nu pot fi reţinute.

Intimatul a fost în imposibilitatea de a formula apărări atunci când s-a judecat fondul cauzei şi prin apelul promovat a solicitat, în principal, trimiterea spre rejudecare şi, în subsidiar, modificarea în parte a sentinţei, în sensul partajării în natură a terenului, cu plata sultei corespunzătoare cotei de 60% din valoarea construcţiei în roşu. Aspectul privitor la trimiterea cauzei spre rejudecare a fost soluţionat prin încheierea interlocutorie din data de 22 februarie 2012.

Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 292 Cod procedură civilă, conform cărora părţile se pot folosi de motivele, mijloacele de apărare şi dovezile care au fost arătate în motivarea apelului. În mod corect a reţinut Tribunalul S.M., prin încheierea interlocutorie pronunţată la termenul din 22 februarie 2012 (la judecarea primului apel), pricina pe rolul instanţei de apel, în vederea evocării şi judecării fondului cauzei.

De asemenea, trebuie reţinut că, astfel cum a statuat şi Tribunalul S.M., independent de neformularea unei cereri de către pârât, cu ocazia judecării pricinii în primă instanţă, regula de principiu instituită prin dispoziţiile art. 673 indic. 5 alin. 2 Cod procedură civilă este aceea a împărţelii bunurilor în natură, prin formarea unor loturi şi atribuirea lor, cu întregirea valorii acestora în cazul în care sunt inegale, printr-o sumă de bani. Principiul prevăzut de lege are prioritate în caz de partaj, atunci când părţile nu se înţeleg altfel, urmând a se proceda la alcătuirea unor loturi şi la partajul în natură al bunurilor supuse împărţelii, în toate situaţiile în care acest partaj în natură este posibil.

Al doilea motiv de recurs invocat de către recurentă, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este nefondat.

Lotul atribuit recurentei, respectiv lotul nr. 1, nu are caracter de loc înfundat, acesta având acces la drumul public, fapt ce reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză. Prin urmare, această critică a recurentei este nefondată.

Recurenta reiterează aceleaşi motive privitoare la imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de construire pe care le-a mai expus şi în apel, formulând, de asemenea, şi critici cu privire la concluziile raportului de expertiză pe calea recursului, în condiţiile în care nu s-au formulat obiecţiuni la expertiză şi nici nu a fost solicitat un alt raport de expertiză prin concluziile căruia să fie combătute cele ale expertului D.V.. Aceste concluzii au fost menţinute de către expert, rezultând că imobilul este comod partajabil în natură.

Recurenta nu arată în concret în ce mod instanţa de apel nu a aplicat corect dispoziţiile art. 6735 şi următoarele Cod procedură civilă, care prevăd că instanţa va face împărţeala în natură, în condiţiile în care concluziile raportului de expertiză, concluzii necontestate sau infirmate printr-un alt raport de expertiză, sunt în sensul partajării comode în natură a terenului aflat în litigiu prin formarea de loturi egale.

Argumentele privitoare la înlăturarea raportului de expertiză, doar pentru motivul că nu susţine interesele recurentei, nu sunt de natură a fi admise, în condiţiile în care nu s-au solicitat şi nu s-au administrat probe care să combată aceste concluzii. Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că în mod nejustificat i-au fost atribuite de către prima instanţă toate bunurile intimatului, în condiţiile în care regula partajului judiciar este alta, respectiv aceea de partajare în natură.

Cererea de modificare a sentinţei în sensul obligării apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.850 de lei este nefondată.

Prin decizia recurată, instanţa de apel, respectiv Tribunalul S.M., pe baza chitanţelor existente la dosarul cauzei, a compensat cheltuielile de judecată, rezultând o diferenţă de 118 lei în sarcina recurentei. Aceste chitanţe dovedesc cheltuielile constând în taxe de timbru, onorarii pentru expertize şi completări de expertize, onorariu de avocat, care au fost efectuate în cauză. Recurenta nu arată în concret care a fost greşeala instanţei de apel la compensarea cheltuielilor, în noţiunea de cheltuieli judiciare intrând cheltuielile efectuate cu purtarea prezentului litigiu, în toate ciclurile procesuale, constând în taxe de timbru, onorariile experţilor, etc.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115, art. 312 alin. 1 teza a doua, art. 6735  şi următoarele, art. 274 Cod procedură civilă.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a reţinut următoarele:

Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, potrivit căruia se poate cere modificarea unei hotărâri dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, este nefondat.

Astfel, reclamanta D.M. a învestit prima instanţă cu o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat să se constate că părţile sunt coproprietare în cotă de ½ fiecare, asupra terenului arabil extravilan, situat în localitatea A., judeţul S.M., în suprafaţă de 1450 mp, identificat în CF nr. 1017 nedefinitivă A., nr. topo 408/6b/1, să se constate că părţile sunt coproprietare asupra casei de locuit edificate pe terenul de mai sus, în cotă de 60% reclamanta şi 40% pârâtul şi să se dispună sistarea stării de indiviziune în care se află părţile, solicitându-se ca modalitate de partaj atribuirea bunurilor în totalitate pârâtului, cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare.

Împrejurarea că pârâtul nu a formulat în faţa primei instanţe o cerere reconvenţională prin care să solicite împărţeala în natură a bunurilor nu împiedică instanţa să aleagă modalitatea de partaj pe care o apreciază ca fiind cea mai potrivită faţă de circumstanţele speţei, cu respectarea dispoziţiilor art. 6735 şi art. 673 9 Cod procedură civilă.

Prin urmare, instanţa era îndrituită a face aplicarea principiului enunţat de art. 6735 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia regula este aceea a împărţelii bunurilor în natură, prin formarea unor loturi şi atribuirea lor, cu întregirea valorii acestora, în cazul în care nu sunt egale, printr-o sumă de bani, ori de câte ori partajul în natură este posibil, independent de solicitarea acestei modalităţi de partaj de către una din părţi.

De altfel, în cuprinsul motivelor de apel, apelantul C.C.M. a solicitat schimbarea sentinţei apelate, în sensul partajării în natură a terenului, prin atribuirea cotei de ½ ce îi revine reclamantei în favoarea acesteia.

Această solicitare nu echivalează însă cu formularea unei cereri noi în apel, inadmisibilă conform art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel încât nu se poate reţine că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, obiectul cererii constituindu-l constatarea stării de coproprietate şi sistarea stării de indiviziune dintre părţi.

Nefondat este şi motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, decizia recurată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 6735 şi art. 6739 Cod procedură civilă.

Astfel, în mod corect instanţa de apel a procedat la partajarea în natură a terenului, care constituie regula în materia împărţelii judiciare, în condiţiile în care din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu se poate reţine că partajul în natură nu ar fi posibil, ar cauza o scădere importantă a valorii bunului ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică.

În baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. xx din 4 ianuarie 2007, de Biroul notarului public C.I.C., recurenta D.M. a cumpărat de la intimatul C.C.M. cota de 1/2 din terenul arabil extravilan în suprafaţă totală de 1450 mp, respectiv suprafaţa de 725 mp, înscris în CF nr. 1017 nedefinitivă A., cu nr. topo 408/6b/1, fără a se face vreo menţiune cu privire la destinaţia terenului cumpărat, respectiv cu privire la intenţia de a edifica în viitor pe acesta o eventuală construcţie.

Hotărârea judecătorească nu se poate pronunţa în considerarea unei situaţii viitoare sau a unei virtualităţi, ci trebuie să se întemeieze pe împrejurări de fapt dovedite, certe şi concrete.

Potrivit concluziilor lucrării de expertiză în specialitatea topografie, întocmită în rejudecarea apelului de d-l expert D.V., terenul în suprafaţă de 1450 mp este partajabil în natură, cu acces la drum pentru ambele loturi nou formate, conform planului de amplasament şi delimitare aflat la fila 48 din dosarul de apel. Astfel, lotul nr. 1 în suprafaţă de 725 mp, atribuit recurentei, are acces la drumul public, iar lotul nr. 2 în suprafaţă de 725 mp, atribuit intimatului, are acces la lac pe parcela cu nr. topo 408/6b/3, proprietatea acestuia.

Astfel, potrivit raportului de expertiză, niciunul din loturile rezultate nu are acces direct la lac, iar valoarea acestora este sensibil egală. Având o lăţime medie de 9,33 m, pe ambele loturi se poate edifica o casă de locuit, lăţimea minimă de 8 m prevăzută de reglementările urbanistice fiind îndeplinită. ( filele 44-51 din dosarul de apel)

Critica recurentei referitoare la greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, respectiv a concluziilor expertizei efectuate şi a înscrisurilor depuse în probaţiune, nu poate face obiect de analiză în recurs, motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea fiind cele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de părţi şi acordate de instanţă, Curtea a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 5977 din 7 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria S.M. în dosarul nr. 2999/296/2009, pârâtul C.C.M. a fost obligat să îi plătească reclamantei D.M. suma de 4557 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă. Reclamanta nu a declarat apel cu privire la cheltuielile de judecată acordate împotriva sentinţei pronunţate, care, sub acest aspect, a intrat în puterea de lucru judecat.

Astfel, decizia recurată nr. 63/Ap din 6 martie 2014 a Tribunalului S.M. a schimbat doar în parte sentinţa civilă nr. 5977 din 7 octombrie 2011 a Judecătoriei S.M., fiind menţinută dispoziţia privind acordarea cheltuielilor de judecată în primă instanţă în sumă de 4557 lei.

Instanţa de apel a compensat doar cheltuielile suportate de părţi pentru efectuarea expertizelor în apel, atât în primul ciclu procesul al apelului cât şi în rejudecare, precum şi onorariile avocaţiale, obligând intimata - reclamantă să îi plătească apelantului – pârât diferenţa rezultată de 118 lei.

Cheltuielile de judecată efectuate de reclamanta D.M. în căile de atac şi solicitate, conform notei de cheltuieli pe care aceasta a depus-o la fila 192 din dosarul de apel, constau în 2500 lei onorariu avocat achitat în recurs la Curtea de Apel O. ( fila 22 ), 1500 lei onorariu avocat în rejudecarea apelului ( fila 197), 1050 lei onorariu plătit d-nei expert D. şi 1150 lei onorariu plătit d-nei expert M., în total 6200 lei.

Cheltuielile de judecată efectuate de pârâtul C.C.M. în căile de atac constau în 28, 5 lei taxă judiciară de timbru în apel şi 0.15 lei timbru judiciar ( fila 30 ), 1940 lei onorariu plătit d-nei expert M. ( filele 91 – 93 ), 2760 lei onorariu avocat achitat în recurs la Curtea de Apel O. ( fila 16 ), 400 lei onorariu expert achitat în rejudecarea apelului ( fila 33 ), 350 lei onorariu expert achitat în rejudecarea apelului ( fila 93), 300 lei onorariu expert achitat în rejudecarea apelului ( fila 174 ), în total 5778, 65 lei.

Cu toate că apelul declarat de pârât a fost admis, iar reclamanta a căzut în pretenţii, instanţa de apel a ţinut seama de cotele deţinute de părţi din masa bunurilor de împărţit şi a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate.

Compensarea cheltuielilor de judecată nu este posibil a se efectua însă matematic în toate cazurile, compensarea fiind una judiciară, instanţa putând să aprecieze, raportat la pretenţiile admise, în ce măsură fiecare parte poate fi obligată la suportarea lor, în condiţiile art. 276 Cod procedură civilă.

Raportat la considerentele mai sus expuse, apreciind că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă D.M., în contradictoriu cu intimatul - pârât C.C.M., împotriva deciziei civile nr. 63/Ap din data de 6 martie 2014, pronunţată de Tribunalul S.M., pe care a menţinut-o.

Domenii speta