Hotărâre penală definitivă. Constatarea inexistenţei faptei penale. Efectele hotărârii în faţa instanţei civile asupra acţiunii civile în nulitate a actului juridic

-Legea nr. 36/1995, republicată – art. 100 alin. (1)

-Codul de procedură penală – art. 22

Nulitatea, ca sancţiune aplicabilă actelor încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ce ocrotesc un interes general, nu poate fi acoperită prin constatarea de către instanţa penală a inexistenţei unei infracţiuni în legătură cu actul a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi constată pe cale civilă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 390 din 13 martie 2013

Prin Sentinţa civilă nr. 429 din 13.02.2012, pronunţată în dosarul nr. 1927/290/2011 Judecătoria Reşiţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.C.V.A. SRL împotriva pârâţilor SC A.I. SRL, SC A. SRL şi Consiliului Local Reşiţa.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin încheierea nr. 518/03.04.2008 întocmită de către BNP B.L., s-a dispus autentificarea Actului Adiţional nr. 2/02.04.2008 încheiat între Consiliul Local Reşiţa - Serviciul Public Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa, în calitate de concedent şi SC A. SRL Berzovia, în calitate de concesionar.

Actul Adiţional a fost redactat de către Consiliul Local, iar din cuprinsul încheierii de autentificare rezultă că în faţa notarului public s-a prezentat numitul A.E., în calitate de delegat al concesionarei, conform delegaţiei nr. 62/03.04.2008 şi M.N., în calitate de delegat al concedentului, conform împuternicirii nr. 4414/02.04.2008.

Potrivit art. 100 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 republicată „actele notariale pot fi atacate de părţi sau de către orice persoană interesată prin acţiune în anulare la instanţa judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă”.

Reclamanta a invocat faptul că sunt incidente un număr de două cauze de nulitate absolută a încheierii, anume cele ce derivă din nerespectarea art. 49 lit. f) şi art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 36/1995 notarilor şi a activităţilor notariale, republicată (numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul acestora si menţiunea faptului prezentării lor in persoana, reprezentate ori asistate, precum şi modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepţia încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri; constatarea că înscrisul a fost semnat în faţa notarului de toţi cei ţinuţi să-l semneze), precum şi un caz de nulitate relativă care ţine de conţinutul încheierii ce atestă îndeplinirea actelor notariale.

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, numita C.A., în calitate de administrator al SC C.C.V.A. SRL, a solicitat tragerea la răspunderea penală a notarului public B.L. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. Plângerea penală a vizat condiţiile în care notarul public a autentificat Actul Adiţional nr. 2/02.04.2008, fiind evocate, în esenţă, aceleaşi motive de nelegalitate precum cele ce fac obiectul prezentei cauze.

Prin ordonanţa emisă la data de 27.06.2011 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 811/P/2009 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. pr. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pr. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru a dispune în acest mod, Parchetul a reţinut că notarul public şi-a exercitat corect atribuţiile de serviciu, respectiv redactarea de acte notariale la solicitarea părţilor, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 36/1995 şi a Regulamentului de aplicare a legii.

Soluţia a fost menţinută de către primul procuror pe calea controlului ierarhic, iar împotriva celor două soluţii, în termen legal, a formulat plângere petenta SC C.C.V.A. SRL, care a solicitat desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Prin sentinţa penală nr. 314/PI/03.11.2011, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 1391/59/2011, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. pr. pen., a fost respinsă plângerea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, între altele, că obiectul sesizării îl constituie pretinsa încălcare a atribuţiilor de serviciu de către notarul public prin aceea că a autentificat un act lovit de nulitate absolută, prin modificarea părţilor iniţiale, că nu ar fi fost semnat de o persoană care să aibă calitatea de reprezentant al SC A.I. SRL, că nu s-ar fi respectat dispoziţiile art. 49 lit. g) din Legea nr. 36/1995, respectiv că lipseşte menţiunea privind „arătarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale actului notarial în raport cu natura acelui act”. Curtea a reţinut că nu există o hotărâre care să fi constatat nulitatea absolută a actului adiţional, iar susţinerea privind nerespectarea dispoziţiilor art. 49 lit. g) din Legea nr. 36/1995 nu poate justifica reţinerea unei vătămări a intereselor petentei care să conducă la infracţiunea de abuz în serviciu. Mai mult, Curtea a constatat că în încheierea de autentificare se menţionează că părţile au prezentat actul redactat de Consiliul Local Reşiţa.

Conform art. 22 alin. (1) C. pr. pen. „hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”.

De asemenea, conform art. 2781 alin. (10), (11) C. pr. pen. „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă…”, „în situaţia prevăzută în alin. (8) lit. a) persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10”.

După cum se observă, pretenţia dedusă judecăţii, anume constatarea nulităţii absolute a încheierii adresată de notarul public s-ar circumscrie acţiunii civile din procesul penal, care vizează restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii.

Întrucât prin hotărârea penală definitivă s-a decis că fapta nu există şi cum acţiunea penală şi cea civilă au acelaşi izvor, respectiv săvârşirea unei infracţiuni, instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, iar Tribunalul Caraş-Severin, prin Decizia civilă nr. 193 din 5 decembrie 2012, a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Reşiţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere considerentele de mai jos.

Referitor la excepţiile  invocate de  intimata SC A.I. SRL, Tribunalul a apreciat că prima instanţă le-a  respins în mod corect.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, a constatat că în mod greşit instanţa a respins acţiunea în constatarea nulităţii absolute, reţinând  că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, ca efect al sentinţei penale nr. 314/PI/03.11.2011 a Curţii de Apel Timişoara.

Nulitatea, ca sancţiune aplicabilă actelor încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ce ocrotesc un interes general, nu poate fi acoperită, prin constatarea de către instanţa penală a inexistenţei unei infracţiuni în legătură  cu actul a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi constatată pe cale civilă.

A admite un punct de vedere contrar, de natura celui exprimat de prima  instanţă, ar însemna că actele care nesocotesc flagrant dispoziţii imperative ale legii să rămână în circuitul civil, nesancţionate, iar consecinţele  juridice pe care la  produc să nu poată fi înlăturate.

Constatarea de către instanţa penală a inexistenţei faptei penale, în speţa cea de abuz în serviciu, în legătură cu actul cu privire la care s-a cerut constatarea nulităţii absolute, nu îl validează sub aspectul îndeplinirii cerinţelor de legalitate.

Într-o altă ordine de idei, excede competenţei instanţei penale să se pronunţe asupra sancţiunii civile aplicabile unui act încheiat cu nerespectarea cerinţelor legale imperative, câtă vreme nu s-a probat conţinutul fals sau falsificat al respectivului înscris. Ceea ce ţine de competenţa instanţei penale este să constate, în limitele actului prin care a fost sesizată, dacă unul sau mai multe înscrisuri ce au constituit obiect al cercetării penale au sau nu au incidenţă penală şi să dispună în consecinţă.

Prin urmare, în speţă, nu operează  autoritatea de lucru judecat şi în consecinţă, prima instanţă a soluţionat în mod greşit cauza pe baza acestei excepţii, fără a cerceta fondul.

Necercetarea  fondului  reprezintă o situaţie  anormală  în procesul  de administrare a justiţiei, deoarece este de natură să priveze părţile de beneficiul tuturor gradelor de  jurisdicţie.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, prin cereri separate, Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi SC A.I. SRL, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii hotărârii primei instanţe.

În motivare, pârâţii recurenţi au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., arătând, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 22 alin. (1), art. 228 alin. (6), art. 245 alin. (1) lit. c1) şi art. 2781 alin. (10) C. pr. pen., în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, în raport de Sentinţa penală nr. 314/PI/03.11.2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 1391/59/2011, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea împotriva Ordonanţei din 27 iunie 2011, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 811/P/2009.

Prin Decizia civilă nr. 390 din 13 martie 2013, pronunţată în dosarul nr. 1927/290/2011, Curtea de Apel Timişoara a respins recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Reşiţa şi SC A.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 193 din 5 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a avut în vedere considerentele de mai jos.

Într-adevăr, constatarea de către instanţa penală a inexistenţei faptei penale, respectiv a infracţiunii de abuz în serviciu, în legătură cu actul cu privire la care s-a solicitat prin acţiune constatarea nulităţii absolute, nu înseamnă validarea actului respectiv sub aspectul îndeplinirii cerinţelor de legalitate.

Cu alte cuvinte, sfera motivelor (cazurilor) de nulitate absolută a actelor juridice este mult mai largă şi nu se suprapune cu sfera motivelor ce au incidenţă penală.

A admite teza contrată, avută în vedere de către prima instanţă, ar însemna ca actele juridice civile ce încalcă norme imperative de fond sau de formă, de drept civil, şi care nu au incidenţă penală să nu poată fi supuse sancţiunii nulităţii, cu consecinţa rămânerii lor în circuitul civil şi producerii de efecte juridice.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii (art. 22 C. pr. pen.), astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ. a respins recursurile declarate în cauză.

Domenii speta

Spete similare