Revizuirea pensiei. Documentele care stau la baza deciziei de revizuire a pensiei şi a soluţionării contestaţiei formulată împotriva acesteia de către beneficiarul pensiei revizuite

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011: art. 2 alin. (1) şi art. 19 din Anexa 3

O decizie de revizuire a pensiei are la bază doar documentele aflate la dosarul administrativ, iar contestarea ei se face în raport de aceleaşi documente şi nu funcţie de alte înscrisuri, pe care casa de pensii, nu le avea la dispoziţie în momentul calculării pensiei. Pe cale de consecinţă, la soluţionarea contestaţiei îndreptate împotriva deciziei de revizuire, instanţa are în vedere doar documentaţia existentă la dosarul administrativ la momentul emiterii deciziei, reclamantul având posibilitatea de a valorifica orice alte menţiuni din adeverinţele ulterioare, pe calea unei cereri, întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011.

Singurele probe ce pot fi utilizate la determinarea punctajelor medii anuale sunt adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. Întreaga răspundere cu privire la corectitudinea celor înscrise aparţine emitenţilor adeverinţelor. Casa de pensii valorifică datele atestate de adeverinţe şi stabileşte cuantumul pensiei.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 1098 din 15 mai 2013, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 68/10.01.2013, pronunţată în dosarul nr. 10015/30/2012, Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantului, prin Decizia nr. 148742/2008, emisă de pârâta Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, i s-a recalculat pensia de serviciu, acordată în baza Legii nr. 179/2004, în cuantum de 4.082 lei brut.

Prin Decizia nr. 148742/09.07.2012, pensia reclamantului a fost revizuită, în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie la Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 10652/14.12.2012, în sensul admiterii în parte a contestaţiei.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a instituit obligaţia, în sarcina caselor teritoriale de pensii, de a revizui, din oficiu, pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi. În urma revizuirii, pensia reclamantului a fost de 3.785 lei brut.

Potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, pentru revizuirea pensiilor menţionate la art. 1 se utilizează metodologia de calcul prevăzută în anexa nr. 3.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale cu cele ale art. 1 şi art. 2  din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 rezultă că acest act normativ prevede obligativitatea emiterii, din oficiu sau la cererea beneficiarului pensiei, a unei decizii de revizuire a pensiei prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, cum este şi cazul reclamantului.

Cu privire la neretroactivitatea legii şi conceptul de drepturi câştigate, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 se aplică pentru viitor, reglementările cuprinse în aceasta neintervenind asupra prestaţiilor sociale deja încasate de reclamant, care se subsumează ideii de „drepturi câştigate”.

Stabilirea caracterului pretins neconstituţional al unei legi sau norme cuprinse în aceasta constituie atributul exclusiv al Curţii Constituţionale, iar nu al instanţei de judecată, care nu poate stabili eventuala neconstituţionalitate a vreunui text din Legea nr. 119/2010 şi nici nu are atributul de a constata şi cenzura în vreun fel posibile inadvertenţe, contradicţii sau greşeli cuprinse în considerentele unor hotărâri pronunţate de Curtea Constituţională.

Instanţa de fond nu a reţinut inaplicabilitatea unui text de lege adoptat de legiuitorul naţional, pe motiv că acesta ar fi contrar Constituţiei României, atât timp cât o astfel de stare de drept nu a fost constatată de către Curtea Constituţională.

Pe de altă parte, susţinerea reclamantului că anularea pensiei speciale, prin Legea nr. 119/2010, este un act retroactiv este nefondată, în condiţiile în care această lege nu a produs efecte juridice faţă de reclamant cu privire la o perioadă anterioară intrării sale în vigoare.

Tribunalul a analizat circumstanţele concrete pentru a stabili dacă aplicarea Legii nr. 119/2010, în cazul reclamantului, a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al acestuia, reglementat de art. 1 din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dacă aplicarea legii interne a produs efecte contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în speţă. Pensia de serviciu,  stabilită în temeiul actelor normative speciale în baza cărora reclamantul a încasat-o, reprezintă un „interes patrimonial”, ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În jurisprudenţa organelor Convenţiei, noţiunea de „privare de proprietate” semnifică preluarea completă şi definitivă a unui bun. Astfel, titularul dreptului asupra acelui bun nu mai are posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său.

În cauză, prin Legea nr. 119/2010 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În fapt, nemulţumirea reclamantului vizează în principal diferenţa între cele două cuantumuri ale pensiei. Prin Legea nr. 119/2010, legiuitorul a înţeles să reglementeze „folosinţa” bunului reclamantului, acest mod de folosinţă putând fi cercetat din perspectiva celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În condiţiile în care cuantumul pensiei reclamantului s-a diminuat, prin aplicarea Legii nr. 119/2010, se poate considera că statul a realizat o ingerinţă în dreptul la respectarea bunului reclamantului, permisă de paragraful 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în anumite condiţii.

Raportul procentual al diminuării cuantumului pensiei nu constituie un criteriu esenţial pentru a determina existenţa raportului de proporţionalitate, fiind relevante, cu aceeaşi forţă, dacă nu mai mare, şi alte criterii, precum: modul de stabilire a acestui cuantum; valoarea sa; raportul dintre acest cuantum şi cuantumul pensiilor obţinute de alţi beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat; raportul dintre acest cuantum şi venitul minim pe economia naţională, aceste elemente raportându-se la situaţia României.

Analizând aceste criterii, instanţa de fond a constatat că determinarea cuantumului pensiei reclamantului nu s-a făcut pe baza unui sistem arbitrar şi subiectiv din partea statului, ci s-a utilizat sistemul unitar aplicabil tuturor celorlalţi beneficiari ai asigurărilor sociale de stat care nu aveau o pensie specială. Adoptarea Legii nr. 119/2010 a avut drept raţiune şi fundament necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confrunta statul, atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, această măsură nu a fost considerată ca fiind arbitrară.

În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că, prin modul de reglementare a folosinţei dreptului la pensie al reclamantului, statul nu a depăşit marja de apreciere pe care o are la dispoziţie şi care îi este permisă de art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, s-a respectat cerinţa raportului de proporţionalitate.

Totodată, prima instanţă a luat act de faptul că pensia datorată reclamantului, în baza contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă şi acesta a pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care a  beneficiat în calitatea de militar avută.

Având în vedere considerentele expuse, s-a reţinut că, prin punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, reclamantului nu i s-a încălcat dreptul fundamental de proprietate, prevăzut de art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Critica reclamantului referitoare la incidenţa discriminării a fost apreciată ca nefondată, dat fiind că, din examinarea expunerii de motive a Legii nr. 119/2010, rezultă că legiuitorul nu a ales să schimbe sistemul de calcul al pensionarilor proveniţi din aparatul auxiliar al justiţiei, Curtea de Conturi, armată şi poliţie doar pentru a trece peste dificultăţile financiare ale ţării, ci au existat şi alte raţiuni, precum: existenţa unui decalaj uriaş între cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie plătită de stat, generată de apariţia unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii şi tratamente favorabile unor categorii profesionale;  eliminarea discrepanţelor privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale şi inegalităţile de alocare a resurselor pentru finanţarea pensiilor publice;  asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii publice.

Prin urmare, nu a reţinut că schimbarea sistemului de calcul al pensiei reclamantului a fost determinat exclusiv de necesitatea rezolvării generale a problemelor financiare ale statului, pentru a exista discriminare.

Reclamantul a contestat şi cuantumul pensiei stabilite în urma revizuirii pensiei, întrucât nu au fost luate în calcul veniturile obţinute reprezentând premiu anual, spor de fidelitate şi prima de concediu, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. 1156/03.05.2011, emisă de Inspectoratul de Politie al Judeţului Timiş. Prin Hotărârea nr. 10652/14.12.2012, s-a admis în parte contestaţia reclamantului adresată Comisiei de Contestaţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi s-a dispus revizuirea pensiei prin valorificarea acestor venituri.

În ce priveşte susţinerea că, într-un număr de 80 de luni, veniturile brute sunt nereale, tribunalul a constatat că această susţinere generală nu poate fi reţinută, în condiţiile în care Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a luat în calcul, la revizuirea pensiei, veniturile realizate lunar de reclamant aşa cum rezultă din Adeverinţele nr. 263625/16.06.2011 şi nr. 1156/03.05.2011, obligaţie prevăzută de art. 1 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.  1/2011, în condiţiile în care doar în lipsa acestor venituri poate fi utilizat cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, motiv pentru care a respins cererea de luare în calcul a  veniturilor salariale rezultate din Adeverinţa nr. 1156/03.05.2011 şi a cuantumului soldei de grad şi funcţiei minime prevăzute în Anexa 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Preda Iulian, solicitând, în principal, admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei instanţei de fond, iar pe fondul cauzei admiterea cererii aşa cum a fost formulată şi precizată. În subsidiar, a solicitat admiterea în parte a recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul luării în calcul, la revizuirea pensiei, a tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor trei sume primite retroactiv: premiul anual aferent anului 2007, în sumă de 1.032 lei, restanţele la prima de concediu, în sumă totală de 5.950 lei, aferente anilor 2004, 2005 şi 2006, precum şi sporul de fidelitate, în sumă de 4.938 lei, aferent anului 2005, precum şi a cuantumului soldei de grad şi funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut, prevăzute de Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, pentru cele 80 de venituri lunare nereale, care nu-i aparţin reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 4 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, deoarece încălcă: principiul neretroactivităţii legii civile, garantat de art. 1 Cod civil şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, la emiterea deciziei de revizuire a pensiei; art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţii Fundamentale şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Conform Hotărârii Comisiei de Contestaţii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, revizuirea priveşte un cadru general fără să fie individualizate veniturile care ar urma să fie luate în calcul spre valorificare la o nouă revizuire a pensiei şi fără să se facă referire la baza legală care să ducă la o nouă revizuire punctuală a pensiei.

În sentinţa recurată se precizează că s-a dispus revizuirea pensiei prin valorificarea veniturilor rezultate din adeverinţa nr. 1156/03.05.2011, deşi din Hotărârea nr. 3468/05.04.2012, emisă de Comisia de Contestaţii Pensii, rezultă că Adeverinţa nr. 1156/03.05.2011 nu se regăseşte în dosarul de pensionare.

Reclamantul a contestat realitatea celor 80 de venituri lunare atât la Inspectoratul de Politie al Judeţului Timiş, care a întocmit Adeverinţa nr. 1156/03.05.2011, cât şi la Comisia de Contestaţii, iar, în conţinutul cererii de chemare în judecată a demonstrat şi a probat că nici unul din cele 80 de venituri lunare nu poate fi mai mic decât cuantumul soldei de grad şi a soldei de funcţie minime corespunzătoare gradului militar deţinut fără să se cerceteze, demonstreze sau proba că reclamantul este în eroare.

Faptul că pârâta Casa Sectorială de Pensii a luat în calcul aceste venituri, la revizuirea pensiei, nu conferă, în mod automat, starea de legalitate a procedurii de revizuire a pensiei, din moment ce ele nu sunt reale, iar Inspectoratul de Politie al Judeţului Timiş avea obligaţia de a demonta, prin argumente logice şi financiar-contabile, probatoriul reclamantului.

În acest sens, recurentul exemplifică perioada ianuarie-aprilie 1991, în care venitul lunar realizat conform adeverinţelor de venit este de două şi chiar trei ori mai mic decât cumulul soldei de grad şi funcţiei minime conform Anexa 1.

Instanţa de fond a omis să analizeze discriminarea reclamantului determinată de faptul că luându-i-se în considerare cele 80 de venituri lunare nereale, mai mici decât cuantumul soldei de grad şi funcţiei minime prevăzute de Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, el a fost dezavantajat, la revizuirea pensiei, prin diminuare atât faţă de pensionarii cărora li s-au identificat veniturile reale, cât şi faţă de cei cărora nu li s-au identificat veniturile pentru anumite perioade, dar li s-au aplicat prevederile art. 1 alin. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.  1/2011.

Prima instanţă a omis să facă referire la consecinţele juridice ale Hotărârii nr. 3468/05.04.2012, emisă de Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în care se precizează că Adeverinţa nr. 1156/03.05.2011 nu se regăseşte în dosarul de pensionare. În situaţia în care această adeverinţă este singurul act emis de Inspectoratul de Politie al Judeţului Timiş cu privire la veniturile lunare şi nu se află la dosarul de pensionare, ea nu a fost luat în considerare la revizuirea pensiei, iar calculul pensiei revizuite şi Decizia de revizuire nr. 148742/ 09.07.2012 sunt lovite de nulitate absolută.

Prin încheierea din 22.11.2012, tribunalul a solicitat Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor să depună actele care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire, însă aceasta nu a răspuns solicitării instanţei, manifestând dezinteres şi rea-credinţă, iar instanţa de fond a pronunţat în absenţa acestui material probator.

Intimata nu a depus întâmpinare, deşi a fost citată cu această menţiune.

Examinând recursul prin raportare la motivele invocate de către recurentă, la probele administrate în cauză şi la dispoziţiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin contestaţia pendinte, reclamantul a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei nr. 148742/09.07.2012, emisă in temeiul art. 1 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2001.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale cu cele ale art. 1 alin. (2) – alin. (4) şi ale art. 2 din actul normativ menţionat rezultă că ordonanţa prevede obligativitatea emiterii, din oficiu sau la cererea beneficiarului pensiei, a unei decizii de revizuire a pensiei prevăzută la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, cum este şi cazul reclamantului.

Contestaţia formulată de reclamant, în temeiul art. 150 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, nu a soluţionată în termenul prevăzut de lege. Ulterior, după promovarea prezentei acţiuni, a fost emisă Hotărârea nr. 10652/14.12.2012, prin care s-a admis în parte contestaţia.

În esenţă, criticile reclamantului privitoare la decizia sus-menţionată au vizat măsura înlocuirii pensiei de serviciu, stabilită în baza Legii nr. 179/2004, cu pensia pentru limită de vârstă de drept comun la care se referă Legea nr. 263/2010, susţinându-se că întregul mecanism legislativ conţinut de Legea nr. 119/2010 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 a fost aplicat, în cazul său, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi a dreptului de proprietate, garantate de Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi legislaţia comunitară. Astfel, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 44 şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României coroborate cu cele ale art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a apreciat că legalitatea operaţiunii de revizuire a pensiei reclamantului trebuie analizată atât prin raportare la reglementările internaţionale, cât şi la cele de drept intern. Conform art. 20 din  Constituţia României, pentru a se asigura principiul aplicării prioritare a Convenţiei, instanţele judecătoreşti au obligaţia să aplice şi să interpreteze normele dreptului intern numai în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei, iar în caz de incompatibilitate să fie aplicate cu prioritate prevederile Convenţiei.

Prin Decizia nr. 29/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii legat de aplicarea prevederilor Legii nr. 119/2010, s-a statuat că nici măcar un control obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituţională în ceea ce priveşte compatibilitatea dintre o lege internă şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu exclude posibilitatea instanţelor judecătoreşti de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenţionalitate raportată la situaţia particulară din fiecare speţă, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu.

Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează, în substanţă, dreptul de proprietate, conţinând trei norme distincte. Cea dintâi, stabileşte principiul de drept al respectării bunurilor. A doua, cuprinsă în cea de a doua frază a aceluiaşi alineat, vizează privarea de proprietate, pe care o subordonează anumitor condiţii, iar cea de a treia recunoaşte statelor contractante puterea, printre altele, de a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general. A doua şi a treia normă constituie exemple particulare de atingere a dreptului de proprietate, care trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă.

În contextul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa de recurs a constatat, la fel ca şi instanţa de fond, că pensia, în principiu, este o valoare patrimonială, care intră în câmpul de aplicare al art.1 din Protocolul nr. 1. Astfel, în cauza Stec şi alţii contra Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că: „... din moment ce un stat contractant a adoptat o legislaţie care prevede acordarea în mod automat a unei prestaţii sociale, indiferent de împrejurarea dacă plata ei depinde ori nu de vărsarea unor cotizaţii prealabile de către persoana interesată, această legislaţie dă naştere unui interes patrimonial ce intră în domeniul de aplicaţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie".

Prin decizia de inadmisibilitate pronunţată, la data de 7 februarie 2012, în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Gheţu împotriva României (nr. 45312/11), într-o speţă în care drepturile de pensie ale reclamanţilor fuseseră considerabil reduse, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, reţinând că deşi articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.

Statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, anterior citată, Kuna, anterior citată, şi Mihăies şi Senteş c. României (dec.), nr. 44232 /11 şi 44605/11, 6 decembrie 2011).

Această hotărâre reprezintă o consacrare neechivocă a jurisprudenţei actuale a Curţii Europene a Drepturilor Omului asupra interpretării incidenţei art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în chestiunea recalculării pensiei de serviciu prin efectul Legii nr. 119/2010.

Cum interpretarea dată de Curte este obligatorie pentru judecătorul naţional, iar efectele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 sunt aceleaşi cu cele ale Legii nr. 119/2012, instanţa de recurs a concluzionat că, în cauză, garanţiile oferite de art. 1 din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului au fost respectate.

Reclamantul nu se poate prevala cu succes nici de o pretinsă încălcare a prevederilor art. 151 şi art. 155 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, deoarece aceste prevederi stabilesc obiective economice cu caracter general ale Uniunii, precum şi condiţiile concrete de realizare a dialogului între partenerii sociali, fără legătură cu dreptul său la pensia de serviciu.

Cu privire la pretinsa ignorare de către legiuitor a unor principii constituţionale de drept intern, cum ar fi nediscriminarea şi neretroactivitatea legii, Curtea a reţinut că, prin Deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 şi nr. 873 din 25 iunie 2010 ale Curţii Constituţionale, controlul de constituţionalitate al Legii nr. 119/2010 a fost efectuat. Contrar opiniei recurentului, în prezenţa unor dezlegări clare date de instanţa de contencios constituţional, singura în măsură să exercite controlul compatibilităţii unor prevederi legale interne cu cele ale legii fundamentale, instanţele judecătoreşti nu sunt în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituţionalitate, aspect statuat şi în conţinutul Deciziei nr. 29/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Teoria drepturilor câştigate, invocată în conţinutul recursului, nu-şi găseşte o reglementare constituţională şi nu este legiferată cu titlu de principiu în vreun act normativ, iar doctrina juridică românească a abandonat această teorie, folosind alte criterii pentru explicarea conceptului de retroactivitate şi acţiune a legii în timp.

Cu privire la aspectele subsidiare ale acţiunii reclamantului, Curtea a reţinut că veniturile specificate în adeverinţa nr. 1156/03.05.2011, emisă de Inspectoratul de Politie al Judeţului Timiş, nu au fost valorificate în totalitate. Astfel, s-a omis valorificarea veniturilor acordate, prin sentinţa civilă nr. 168/CA/2008, privind: plata premiului anual pentru perioada lucrată în anul 2007, restanţele la prima de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi restanţa la sporul de fidelitate pentru anul 2005. Deşi, aceste aspecte au fost analizate prin Hotărârea nr. 10652/14.12.2012 emisă de Comisia de Contestaţii, Curtea a constatat că, faţă de momentul emiterii aceste hotărâri şi conţinutul contradictoriu al considerentelor şi dispozitivului acesteia, se impune admiterea recursului reclamantului şi obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor la revizuirea pensiei cu valorificarea adeverinţei nr. 1156/03.05.2011 cu privire la veniturile menţionate.

Revizuirea pensiei reclamantului s-a efectuat prin determinarea stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anulat în conformitate cu Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cuprinsă în Anexa 3 la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2011. Potrivit art. 19 din metodologie, „documentele doveditoare ale cuantumurilor veniturilor realizate lunar, pe baza cărora se determină punctajele medii anuale se transmit caselor de pensii sectoriale din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de către centrele militare judeţene/zonale/de sector sau de către unităţile militare, instituţiile ori structurile din care au făcui parte beneficiarii pensionari, după caz".

La revizuirea cuantumului pensiei reclamantului au fost avute în vedere documentele aflate la dosarul de pensionare.

La soluţionarea contestaţiei îndreptate împotriva deciziei de revizuire, instanţa are în vedere doar documentaţia existentă la dosarul administrativ la momentul emiterii deciziei, reclamantul având posibilitatea de a valorifica orice alte menţiuni din adeverinţele ulterioare, pe calea unei cereri, întemeiată pe dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011. O decizie de pensionare are la bază doar documentele aflate la dosarul administrativ, iar contestarea ei se face în raport de aceleaşi documente şi nu funcţie de alte înscrisuri, pe care casa de pensii, nu le avea la dispoziţie în momentul calculării pensiei.

Raţionamentul reclamantului este eronat, chiar şi pentru faptul că transferă sarcina probei către o instituţie care nu are rolul decât de calcul în funcţie de înscrisurile ce i-au fost înaintate de instituţiile în care acesta şi-a desfăşurat activitatea, conform obligaţiei prevăzute de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011.  De altfel, legiuitorul a prevăzut situaţia insuficienţei sau erorilor din înscrisurile depuse, sens în care a instituit procedura prevăzută de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, procedură ce nu afectează momentul de la care se cuvin drepturile reclamantului.

În privinţa pretinselor neconcordanţe existente între veniturile reclamantului, singurele probe ce pot fi utilizate la determinarea punctajelor medii anuale sunt adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. Întreaga răspundere cu privire la corectitudinea celor înscrise aparţine emitenţilor adeverinţelor. Casa de pensii nu poate decât să prelucreze datele prin efectuarea calculului pensiei în baza acestora, astfel încât, în lipsa unor documente doveditoare suplimentare, susţinerile recurentului sunt neîntemeiate.

Faţă de aceste considerente, Curtea a admite recursul formulat de către reclamantul-recurent şi a modificat în parte hotărârea recurată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a anulat decizia de revizuire nr. 148742/09.07.2012, emisă de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Hotărârea nr. 10652/14.12.2012, emisă de Comisia de Contestaţii Pensii şi a obligat pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor la revizuirea pensiei cu valorificarea adeverinţei nr. 1156/03.05.2011 cu privire la premiul anual pentru perioada lucrată în anul 2007, restanţele la prima de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi restanţa la sporul de fidelitate pentru anul 2005, menţinând în rest hotărârea recurată.

Domenii speta

Spete similare