Dosar nr.2250/256/2014
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA MEDGIDIA JUDEŢUL CONSTANŢA
Înregistrată în evidenţa A.N.S.P.D.C.P. sub nr.3068
ÎNCHEIEREA NR.396
Camera de Consiliu din data de 10.03.2014
Completul compus din:
PREŞEDINTE – V.A.V.
Grefier – B.F.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „acordare personalitate juridică” formulată de petenta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI -- cu sediul în --.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu se constată lipsa reprezentantului petentei.
Procedura este legal îndeplinită, fără citare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier în care s-au evidenţiat părţile, obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanţa constată cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare.
INSTANŢA,
Asupra acţiunii civile de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr.2250/256/2014, petenta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI --, din Medgidia prin reprezentant A.G. a solicitat dobândirea personalităţii juridice prin desprindere din Asociaţia de proprietari bloc --.
La organul financiar local, cererea a fost înregistrată sub nr.189/03.03.2014, în Registrul Special deschis la Direcţia IT din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia.
La cerere au fost ataşate următoarele înscrisuri: cererea adresată instanţei, statutul, acordul de asociere şi procesul-verbal al adunării constitutive a asociaţiei de proprietari.
În drept a invocat art.6 alin. 4 şi 5 din Legea nr.230/2007.
Potrivit dispoziţiilor art.6 alin.1 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, „Cererea pentru dobândirea personalităţii juridice a asociaţiei de proprietari împreună cu statutul, acordul de asociere şi procesul-verbal al adunării generale de constituire se depun şi se înregistrează la organul financiar local în a cărui raza teritorială se află clădirea”, iar conform alineatului 4 al aceluiaşi articol, „Asociaţia de proprietari dobândeşte personalitate juridică în baza încheierii judecătorului-delegat desemnat la organul financiar local de către preşedintele judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială se afla clădirea.”
Analizând înscrisurile depuse, judecătorul delegat constată că cererea de înscriere este însoţită de toate înscrisurile necesare, conform art.6 alin.1 din Legea nr.230/2007.
Actul constitutiv şi statutul viitoarei asociaţii sunt întocmite conform prevederilor legale, având forma şi conţinutul cerut de art. 5 alin.1 şi art.6 alin.2 şi 3 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
În considerarea celor expuse, în temeiul art.6 alin.4 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cererea va fi admisă şi se va acorda personalitate juridică ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI -- cu sediul în --
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Admite cererea având ca obiect „acordare personalitate juridică” formulată de petenta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI --, cu sediul în -- .
Acordă personalitate juridică ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI -- , cu sediul în -- .
Definitivă.
Cu apel la Tribunalul Constanţa în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Medgidia.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2014.
Preşedinte,Grefier,
V.A.V B.F.
Tribunalul Galați
Litigii profesionişti. Societăţi cu răspundere limitată. Excludere asociat.
Curtea de Apel Craiova
Decizie de impunere privind plata TVA şi a majorărilor de întârziere. Vânzări succesive de imobile. Activitate economică de exploatare cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. 2 Cod fiscal.
Curtea de Apel Craiova
Art. I alin. 1 din OUG nr.92/2020. Momentul de început și calculul termenului de trei luni prevăzut de dispozițiile art. I alin. 1 din OUG 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajatorilor în contextul situației epidemiolog
Judecătoria Sectorul 1 București
contestaţie la executare.
Judecătoria Sectorul 1 București
reziliere contract – contract nesemnat de pârâtă - reclamanta nu a făcut dovada însuşirii de către pârâtă a obligaţiilor regăsite în contract, înscris pentru care nu există nici măcar un început de dovadă scrisă din care să reiasă că a fost însuşit de căt