Infracţiunea de vătămare corporală gravă. Stabilirea formei de vinovăţie. Încadrare juridică. Consecinţe

Infracţiunea de vătămare corporală gravă. Stabilirea formei de vinovăţie. Încadrare juridică. Consecinţe

-Codul penal: art. 184, art. 182

Fapta inculpatului de a lovi cu pumnul partea vătămată, agresiune în urma căreia partea vătămată s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit cu capul de un cui de remorcare, ceea ce i-a cauzat vătămări corporale ce au necesitat un număr de 80 de zile de îngrijiri medicale, cu consecinţa producerii unei infirmităţi fizice permanente, constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, conţinând forma vinovăţiei a praeterinţenţiei, în încadrarea juridică a faptei prevăzute de art. 182 alin. (1) şi alin. (2) Cod penal, iar nu a celei prevăzute de art. 184 alin. (2) Cod penal raportat la art. 182 alin. (1) şi alin. (2) Cod penal.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 1486/R din 4 decembrie 2013, dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 227/29.04.2013 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 1267/208/2012, prin schimbarea încadrării juridice din art. 182 alin. (1) şi (2) Cod penal, în art. 184 alin. (2) Cod penal raportat la art. 182 alin. (1) şi (2) Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b) Cod penal şi art. 76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M.P., la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

În baza art. 81 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin. (5) Cod penal a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală prima instanţă a reţinut că, în  noaptea de 13/14 mai 2010 în incinta Căminului cultural din localitatea A. se organizase discotecă, iar pe platoul din faţa acestuia petrecere cu muzică populară – ambele manifestări cu ocazia sărbătorii hramului bisericii. Pe fondul consumului de alcool  a izbucnit un scandal între martorii N.A. şi N.S. pe de-o parte, şi martorii S.P. şi J.N. pe de altă parte. Deşi inculpatul M.P. era prieten cu ultimii doi, acesta nu a intervenit în altercaţie, ci a preferat să stea pe platoul din faţa căminului cultural alături de martorii J.Z. şi J.F. Acesta a fost contextul în care a apărut inculpatul N.I. care, fiind în stare avansată de ebrietate, l-a lovit fără motiv pe M.P. cu pumnul în zona feţei. Acest lucru ca de altfel şi celelalte evenimente ulterioare au fost percepute de martorii J., care se aflau împreună cu inculpatul M. De menţionat că martorii N. nu puteau să vadă nimic întrucât se aflau la 22,40 m de locul în care se aflau cei doi inculpaţi [proces-verbal de cercetare locală, fila 61 dosar], martorul D.I. nu a văzut nimic din incident, martorul S.P. l-a văzut doar pe M.P. cu urme de sânge, martorul J.N. nu ştie nimic, iar martorul V.I. a declarat că a auzit că N.I. a fost împins de M.P. Revenind, după ce M.P. a fost lovit de N.I. (cei doi nu se cunoşteau), acesta nu a reacţionat iniţial însă la o a doua încercare de lovitură, l-a împins pe N.I. Fiind foarte beat, N.I. s-a dezechilibrat, a mai parcurs câţiva paşi în direcţia înapoi (aprox 2,50 m) şi a căzut lovindu-se cu capul de cuiul de remorcare al unei maşini parcate pe platou. În acest fel, a suferit leziuni pentru care a necesitat şi intervenţie chirurgicală.

Instanţa a reţinut o stare de fapt diferită decât cea din rechizitoriu, considerând că nici o probă din cele administrate nu poate duce la concluzia că într-o primă fază M.P. l-a lovit pe N.I. cu pumnul în zona feţei şi abia mai apoi l-a împins. Este adevărat că în raportul medico-legal (fila 25 dosar de urmărire penală) sunt evidenţiate o serie de leziuni, dar acestea sunt localizate cu precădere în partea din spate a cutiei craniene şi simetric în zona retroauriculară (a urechii), fiind greu de crezut că M.P. ar fi putut lovi în acest fel cu pumnul, o persoană aflată în faţa sa. Întrucât nu există niciun martor care să confirme lovitura lui M.P., concluzia noastră este aceea că toate leziunile lui N.I. s-au produs ca urmare a căderii şi lovirii de un plan dur (bara de protecţie a maşinii parcate, respectiv, cuiul de remorcare).

Concluzia desprinsă din analiza anterioară are un efect decisiv asupra încadrării juridice a faptei pentru care M.P. a fost trimis în judecată, sub aspectul laturii subiective a infracţiunii.

Împingându-l pe N.I., inculpatul M.P. putea să prevadă că acesta va cădea în locul în care a avut loc acţiunea de împingere (datorită stării avansate de ebrietate a lui N.I), dar nu putea prevede că acesta va mai parcurge încă o distanţă de 2,50 m, şi mai ales faptul că în cădere se va lovi de cuiul de remorcare al unei maşini. Convingerea instanţei este că în mod obiectiv inculpatul M.P. nu putea să constate existenţa acelui cui de remorcare întrucât, aşa cum am arătat, faptele nu s-au derulat la lumină naturală ci pe timp de noapte, pe un platou înţesat de persoane.

În aceste condiţii se impune schimbarea încadrării juridice în privinţa lui M.P. întrucât acesta nu a acţionat cu intenţie, forma vinovăţiei sale fiind aceea a culpei cu prevedere – element constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) Cod penal raportat la art. 182 alin. (1) şi (2) Cod penal.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş  şi inculpatul M.P.

Procurorul a criticat sentinţa sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice, apreciind că fapta comisă de inculpatul M.P. constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) şi (2) Cod penal şi nu infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) Cod penal (cum a reţinut prima instanţă).

Recursul declarat de procuror este fondat, iar recursul declarat de inculpat este nefondat.

Situaţia de fapt, ce rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa primei instanţe, este următoarea: în noaptea de 14/05.2010, în timp ce se afla în apropierea căminului cultural din localitatea A., numitul N.I. (aflat în mod vădit sub influenţa băuturilor alcoolice, posibil în stare de ebrietate) l-a lovit, fără motiv, cu pumnul în zona feţei pe inculpatul M.P.  Acesta din urmă a ripostat şi l-a îmbrâncit pe N.I., gest în urma căruia N.I. a căzut pe spate şi s-a lovit cu capul de cuiul de remorcare al unui autovehicul parcat în apropiere. Impactul a fost foarte puternic, generând leziuni traumatice care au necesitat 80 de zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viaţa victimei şi au determinat o infirmitate fizică permanentă (prin voletul cranian după intervenţia neurochirurgicală de necesitate), aspecte consemnate în raportul de expertiză medico-legală nr. 1519/2011/2012 întocmit de IML Timişoara.

Situaţia de fapt expusă conturează elementele constitutive ale infracţiunii praeterintenţionate prevăzute de art. 182 alin. (1) şi (2) Cod penal (vătămare corporală gravă) săvârşită sub imperiul circumstanţei atenuante a provocării [art. 73 lit. b) Cod penal].

Actul de agresiune (îmbrâncirea) a fost comis cu intenţie, iar rezultatul mai grav (leziunile traumatice care au necesitat 80 de zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viaţa victimei şi au determinat o infirmitate fizică permanentă) este rezultatul culpei cu prevedere. Astfel, în momentul în care inculpatul M.P. l-a îmbrâncit pe N.I., acesta (inculpatul M.) avea reprezentarea faptului că persoana vătămată este în stare de ebrietate (în declaraţia de învinuit dată în faţa procurorului şi în prezenţa avocatului ales, M.P. afirmă „după ce l-am împins pe N.I. acesta a căzut pe spate fiind foarte beat”) şi, prin urmare, era uşor de dezechilibrat. De altfel, modul de agresiune adoptat de inculpatul M.P. (îmbrâncirea, deşi avea alternativa unei riposte identice cu cea folosită iniţial de persoana vătămată – lovitura cu pumnul) reflectă tocmai împrejurarea că M.P. şi-a dat seama că N.I. este nesigur pe picioare (datorită stării de ebrietate). În acest context este evident că inculpatul M.P. a prevăzut rezultatul potenţial al gestului său (dezechilibrarea şi căderea părţii vătămate, cu consecinţa provocării unor leziuni), însă nu a acceptat să provoace părţii vătămate leziuni grave de natura celor menţionate în actul medico-legal, socotind fără temei că acest rezultat nu se va produce.

În concluzie, soluţia adoptată de prima instanţă este greşită, recursul procurorului urmând să fie admis sub acest aspect.

Curtea a casat parţial sentinţa recurată, numai în privinţa inculpatului M.P. (sub aspectul laturii penale) şi rejudecând, în baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatul M.P. din infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) Cod penal raportat la art. 182 alin. (1) şi (2) Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b) Cod penal şi art. 76 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) şi (2) Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b) Cod penal şi art. 76 alin. (1) lit. d) Cod penal.

În baza art. 182 alin. (1) şi (2) Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b) Cod penal şi art. 76 alin. (1) lit. d) Cod penal, a condamnat inculpatul M.P. la pedeapsa principală de 1 (unu) an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Domenii speta

Spete similare