Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 88 din 15.01.2014


 

Dosar nr. XXXXX/193/2012 - contestaţie la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOŞANI - JUDEŢUL BOTOŞANI

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Completul compus din :

PREŞEDINTE

GREFIER

SENTINŢA CIVILĂ NR. XXXX

Pe rol judecata pricinii civile având ca obiect contestaţie la executare, privind pe contestatoarea M. A. R., în contradictoriu cu intimata DGFP - Administraţia Finanţelor Publice Botoşani.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de xx.xx.xxxx, situaţie consemnată în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea, pentru astăzi, când:

Se constată că s-au depus concluzii scrise din partea contestatoarei.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani în data de xx.xx.xxxx, precizată la termenul din data de xx.xx.xxxx (fila 66), petenta M. A. R. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Botoşani, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. XXXXX/xx.xx.xxxx şi a procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. XXXXX/xx.xx.xxxx.

A arătat petenta, în motivare, că prin decizia contestată s-a apreciat, fără vreo justificare, că este ţinută a răspunde solidar cu debitoarea SC X SRL. Din conţinutul deciziei nu rezultă în ce constă pericolul de înstrăinare a imobilului indisponibilizat. Arată petenta că nu i s-a comunicat o decizie de atragere a răspunderii solidare şi că la data emiterii actelor contestate nu mai avea nicio calitate în cadrul SC X, cesionând părţile sale sociale încă din august 2010. Mai mult, susţine contestatoarea, nici anterior cesiunii nu a avut vreo implicare în activitatea societăţii, motiv pentru care nu se poate reţine că a acţionat cu rea-credinţă în procedura de declarare/achitare a obligaţiilor fiscale ale firmei.

În dovedire, s-au depus la dosar, în copie, documentele contestate, alte înscrisuri.

În drept, s-au invocat dispoziţiile OG nr. 92/2003.

Intimata AFP Botoşani a formulat întâmpinare (fila 37 şi urm.), solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

S-a arătat că decizia contestată s-a emis în condiţiile deschiderii procedurii de angajare a răspunderii solidare a administratorului societăţii debitoare insolvabile, că petenta nu a formulat un punct de vedere faţă de această procedură, acceptând-o tacit, că debitul pentru care s-au dispus măsurile contestate provin dintr-o perioadă anterioară cesiunii invocate prin acţiune. Se mai învederează că argumentele reclamantei se referă la aspecte ce ţin de executarea propriu-zisă şi că Decizia nr. XXXXX/xx.xx.xxxx şi procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, documente transmise sub semnătură destinatarului, s-au emis în condiţiile art. 129 CPF, respectând condiţiile legale de formă şi de fond, potrivit dispoziţiilor Ordinului ANAF nr. 2605/2010.

În dovedire, la dosar s-au depus înscrisuri.

Prin concluziile sale scrise, petenta şi-a reiterat cererile şi argumentele.

Analizând actele dosarului precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză,  instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia nr. XXXXX din data de xx.xx.xxxx (fila 55), intimata AFP Botoşani a procedat la instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor contribuabilului M. A. R., în favoarea debitorului principal SC X SRL, măsuri destinate evitării pericolului de risipire ori de ascundere a patrimoniului ce urma să servească acoperirii datoriilor fiscale estimate la suma de 36.818 lei. În baza acestei decizii, s-au întocmit procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. XXXXX/xx.xx.xxxx (fila 59).

În vederea adoptării acestor măsuri asigurătorii, organele fiscale au reţinut existenţa  Notificării privind deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare, document înregistrat sub nr. 53372/10.07.2011 (fila 53).

Este de menţionat, în acest context, că potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. 3 CPF, măsurile asigurătorii pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Prevederile art. 2.1 pct. e din Ordinul nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii mai statuează că organul de control poate dispune măsurile în discuţie inclusiv în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare, înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare.

Ca atare, instituirea unor măsuri de tipul celor contestate în speţă nu este condiţionată de individualizarea creanţei şi nici de finalizarea procedurii de atragere a răspunderii solidare a administratorului societăţii debitoare, în condiţiile art. 27 CPF. Pe de altă parte, eventualele neregularităţi ori netemeinicia procedurii menţionate nu pot constitui obiect al cercetării în cadrul de faţă ci, eventual, al contestaţiei administrative şi al acţiunii în contenciosul administrativ şi fiscal.

Se mai reţine că potrivit dispoziţiilor art. 5.8 din Ordinul nr. 2605/2010, dispunerea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii se efectuează în limita a 150% din valoarea creanţei estimate, într-o ordine care include bunurile mobile şi imobile ce nu sunt destinate/folosite nemijlocit în activitatea ce constituie principala sursă de venit a contribuabilului precum şi disponibilităţile aflate în conturile bancare. Astfel de bunuri/valori au fost indisponibilizate şi în pricina de faţă, intimata respectând totodată dispoziţiile art. 151 alin. 2 CPF relative la bunurile neurmăribile ale debitorului persoană fizică.

Este de subliniat că măsurile contestate în speţă nu presupun valorificarea bunurilor/sumelor, în scopul acoperirii efective a debitului, ci doar indisponibilizarea temporară a acestora. Numai în situaţia în care măsurile asigurătorii ar deveni executorii, în condiţiile art. 129 alin. 3 teza  a II-a, s-ar putea proceda la valorificare, cu respectarea limitelor urmăririi silite (prevăzute de CPF, CPC).

În cele din urmă, se observă că decizia şi procesul-verbal de sechestru au fost completate potrivit regulilor stabilite prin Ordinul nr. 2605/2010, ordin prin care s-au adoptat şi modelele documentelor în discuţie.

Referitor la conţinutul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, instanţa reţine, cu titlu de premisă, că potrivit dispoziţiilor art. 2.1 din ordinul anterior menţionat, organul fiscal poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea… Rezultă astfel că măsurile de indisponibilizare reglementate în materie fiscală sunt condiţionate de reţinerea unor împrejurări în măsură să sugereze, obiectiv, existenţa pericolului de sustragere de la urmărire ori de risipire a patrimoniului.

În speţa de faţă, analizând cuprinsul deciziei contestate, instanţa observă că organele fiscale s-au limitat la a prelua menţiunile Ordinului nr. 2605/2010 (întrucât s-a constat existenţa pericolului…, motivarea măsurilor: eliminarea riscului înstrăinării bunurilor… - fila 56, 57), fără a indica, în concret, acele elemente care au format convingerea necesităţii adoptării măsurilor de indisponibilizare, respectiv pe care se întemeiază constatările privind existenţa stării de pericol. 

Desigur, în cuprinsul întâmpinării (fila 38) există unele referiri la fapte concrete precum nedepunerea declaraţiilor fiscale şi neefectuarea unor plăţi semnificative în contul obligaţiilor către bugetul general consolidat. Nici aceste aspecte nu explică însă, în sine, pericolul de sustragere de la urmărire a petentei, cu atât mai puţin cu cât, în actele criticate în speţă nici nu se fac trimiteri la alte constatări, eventual la cele din procedura de atragere a răspunderii solidare. Pe de altă parte, este de observat că Ordinul nr. 2605/2010 nu prevede excepţii de la motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, în cazul în care s-a emis o decizie de atragere a răspunderii solidare ori alte documente în cadrul aceleiaşi proceduri, acte în care apar indicate argumente privind reaua-credinţă a administratorului societăţii debitoare.

Deşi s-ar putea susţine că însăşi demararea procedurii de atragere a răspunderii solidare presupune existenţa unor indicii ale relei-credinţe ale contestatoarei, este de observat că documentul de notificare a deschiderii procedurii (fila 53) nu cuprinde argumente pentru existenţa poziţiei subiective invocate ci, în mod exclusiv, o invitaţie adresată petentei, ca subiect al procedurii, pentru exprimarea unui punct de vedere.

Notează instanţa că dispoziţiile art. 9 CPF, text la care se referă actul de notificare menţionat, reglementează dreptul contribuabilului de a fi ascultat, iar nu obligaţia, pentru acesta, de a se prezenta la sediul organului fiscal ori de a formula un punct de vedere. Prin urmare, petenta era liberă a valorifica sau nu procedura instituită în scopul protejării drepturilor/intereselor sale, fără ca cea de a doua opţiune să se constituie într-un indiciu al relei-credinţe şi, de aici, al existenţei pericolului de sustragere de la urmărire. 

În cele din urmă, instanţa reţine că Ordinul nr. 2605/2010 impune obligaţia motivării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii în toate cazurile, deci şi pentru situaţia când măsurile s-ar adopta în contextul antrenării răspunderii solidare. Aşa fiind, este de admis că existenţa condiţiilor necesare atragerii acestei răspunderi nu reprezintă, în sine, un argument suficient (nu justifică automat) şi pentru emiterea deciziei în discuţie.

Faţă de aceste din urmă constatări, instanţa apreciază că în speţă nu s-a respectat condiţia imperativă a motivării deciziei de impunere şi, respectiv, a dovedirii, prin argumente reţinute de organele fiscale, a existenţei pericolului despre care fac vorbire dispoziţiile art. 2.1 sus-invocat. Prin urmare, măsurile de indisponibilizare adoptate în cauză nu îşi găsesc justificarea şi se impune a fi desfiinţate. În acest ultim sens s-a pronunţat, în mod repetat, şi instanţa de control, fiind relevante decizii precum cele adoptate în dosarul nr. 4539/193/2011 şi nr. 17821/193/2010*.

 În concluzie, în cadrul unei soluţii de admitere a contestaţiei, instanţa va proceda la desfiinţarea actelor contestate de petentă, respectiv Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. XXXXX/xx.xx.xxxx şi procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. XXXXX/xx.xx.xxxx.

În temeiul art. 274 CPC, instanţa va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză, de partea adversă, respectiv 1694,30 lei reprezentând taxe judiciare şi onorariu avocat (filele 7, 72, 73).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite contestaţia formulată de petenta M. A. R., cu domiciliul în Iaşi, str. X nr. Y, bl. Z, sc. T, et. U, ap. V, jud. Iaşi, în contradictoriu cu intimata DGFP - Administraţia Finanţelor Publice Botoşani.

Desfiinţează Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. XXXXX/xx.xx.xxxx şi procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. XXXXX/xx.xx.xxxx.

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată – 1694,30 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, GREFIER,