Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 2450 din 12.10.2011


contestaţie la executare

SENTINŢA CIVILĂ  NR.2450

Şedinţa publică de la 12 octombrie 2011

INSTANŢA

În deliberare asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele :

La data de 20.04.2011 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. R. T. S.R.L., cu sediul în Călimăneşti, , jud. Vâlcea, în contradictoriu cu DJAOV Craiova, împotriva actului de executare Somaţia de plată nr. 298/07.04.2011, precum şi împotriva oricăror acte de executare ce se vor mai întocmi, solicitând desfiinţarea lor ca nelegale şi netemeinice.

Contestatoarea a solicitat, de asemenea, suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii, potrivit dispoziţiilor art. 403 alin.1 Cod proc.civilă.

În motivarea cererii, contestatoarea a susţinut că a atacat actul administrativ Decizia pentru Regularizarea Situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 24/1574/22.02.2011 în baza căreia s-a emis somaţia nr. 298/2011 a cărei desfiinţare se solicită, potrivit art. 205 Cod proc.fiscală, act pe care-l consideră a fi emis în mod nelegal şi pe care urmează să-l atace în contencios administrativ în situaţia în care contestaţia administrativ-jurisdicţională promovată la organul emitent va fi respinsă.

A mai susţinut contestatoarea că la momentul efectuării declaraţiilor vamale, conform dispoziţiilor art. 109 pct.6 din HG 1114/2001, valoarea în vamă a autovehiculelor şi a vehiculelor folosite s-a stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice, ţinându-se seama de vechimea şi caracteristicile tehnice ale acestora, iar contestatoarea a plătit toate obligaţiile stabilite în sarcina sa de către lucrătorii vamali..

Însă, la momentul actual, organele vamale afirmă că prevederile art. 109 alin.6 din HG 1114/2001, deşi în vigoare la data de 11.05.2006 (momentul importării bunului de către petentă) ar fi trebuit să nu se aplice, deşi ea a fost abrogată  abia la 19.06.2006, odată cu intrarea în vigoare a Legii 86/2006  a Codului  Vamal.

În fine, a mai susţinut contestatoarea că după 5 ani de la efectuarea importului a primit somaţie de plată pentru suma de 10.000 lei, situaţie ce poate genera poprirea conturilor sale şi, implicit, blocarea activităţii sale comerciale.

În drept, s-au invocat prevederile art. 170-172  din OG 92/2003.

În dovedirea cererii s-au depus, în copie, somaţia 298/07.04.2011 (fila 5) şi alte înscrisuri doveditoare (filele 6-11).

Legal citată, intimata DJAOV Craiova a formulat întâmpinare (filele 59-67), solicitând să se respingă contestaţia cu consecinţa menţinerii actului emis de autoritatea vamală, în esenţă, pentru următoarele motive:

S.C. R. T. S.R.L. a făcut obiectul unui control ulterior desfăşurat în perioada 17.02.2011 – 22.02.2011, realizat pentru reverificarea operaţiunii vamale care a avut ca obiect importul unui autoturism second-hand (folosit) şi pentru care a fost depusă declaraţia vamală în detaliu nr. I 5044/28.02.2006 la DJAOV Vâlcea, control în cadrul căruia s-a constatat că baza de calcul pentru stabilirea drepturilor vamale datorate către bugetul general consolidat al statului a fost stabilită în baza prevederilor art. 109 alin.6 din HG nr. 1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal şi prevederile OMFP nr. 687/2001 pentru aprobarea valorilor în vamă.

În declaraţia vamală în detaliu supusă reverificării a fost înscrisă la rubrica 22 – „moneda şi valoarea totală facturată” valoarea din facturile externe, iar la rubrica 47 – „baza de calcul a impozitului” a fost înscrisă valoarea în vamă stabilită în conformitate cu prevederile OMFP nr. 687/2001 pentru aprobarea valorilor în vamă – anexa 2, astfel valoarea înscrisă fiind mai mică decât cea facturată (valoarea de tranzacţie).

A mai susţinut intimata în apărare că S.C. R. T. S.R.L.,  la momentul depunerii şi înregistrării declaraţiilor vamale materializând importul definitiv al autoturismului la DJAOV Argeş, a declarat în mod eronat valoarea în vamă (baza de impozitare) pentru calculul drepturilor vamale datorate pentru autovehiculele tip autoutilitară importate, ca fiind valoarea din lista de valori aprobată prin OMF 687/2001 şi nu valoarea de tranzacţie prin care a fost stabilit preţul acestuia, valoare înscrisă în factura externă prezentată autorităţii vamale cu ocazia efectuării importului definitiv, ceea ce a condus la diminuarea drepturilor vamale datorate şi achitate în vamă, comparativ cu drepturile vamale datorate prin stabilirea unei baze de impozitare având în vedere valoarea de tranzacţie.

În fine, a mai susţinut intimata că S.C. R. T. S.R.L. a avut la dispoziţie o procedură administrativă prealabilă prevăzută de OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, de care a şi uzat, fiind admisă în totalitate contestaţia sa pentru suma de 9.327 lei şi anulată în totalitate Decizia nr. 24/1574/22.02.2011, astfel că executarea silită efectuată de autoritatea vamală a încetat

La solicitarea instanţei s-au depus la dosar, în copie, actele aflate la dosarul de executare silită (filele 19-47).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de părţi la dosar.

Instanţa, analizând cererea formulată în raport de motivele arătate, de apărările invocate şi de probatoriul administrat cauzei, constată şi reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 372 alin.1 Cod proc.civilă „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.

Tot astfel, dispoziţiile art. 399 alin.3 Cod proc.civilă prevăd că „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”.

În speţă, contestaţia la executare vizează executarea silită în materie fiscală, respectiv Somaţia de plată nr. 298/07.04.2011 emisă de intimata DJAOV Craiova (fila 5)  prin care s-a început executarea silită în temeiul  titlului executoriu Decizia pentru  regularizarea situaţiei  nr. 24/1574/22.02.2011 emis de DJAOV Vâlcea pentru suma totală de 9.327 lei.

Astfel, devin incidente cauzei şi dispoziţiile Capitolului II art. 209-215 din Codul de procedură fiscală aprobat prin OG 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care fixează modalitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate de contribuabili împotriva deciziilor de impunere, precum şi a deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală.

În speţă, instanţa va reţine că S.C. R. T. S.R.L.  a făcut dovada împrejurării că titlul executoriu în baza căruia s-a emis Somaţia de plată nr. 298/07.04.2011 a fost în întregime revocat de către emitentul său prin Decizia nr. 81/15.04.2011 (filele 50-57), astfel cum, de altfel, recunoaşte însăşi intimata prin întâmpinarea depusă la dosar, în care arată că a încetat executarea silită efectuată de autoritatea vamală.

Nemaiexistând un titlu executoriu, instanţa va reţine de Somaţia de plată nr. 298/07.04.2011 nu-şi mai găseşte nici un fundament legal, iar contestatoarea este în drept să solicite anularea ei pe calea contestaţiei la executare, câtă vreme intimata însăşi nu a emis nici un act de desfiinţare şi a acestei somaţii, odată cu decizia de regularizare care a stat la baza emiterii ei.

Astfel, în raport de temeiurile de fapt şi de drept arătate, în baza art. 404 alin.1 Cod proc.civilă, instanţa urmează să admită contestaţia la executare şi să dispună anularea Somaţiei de plată nr. 298/07.04.2011.

Cât priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării silite, în raport de soluţia dată cererii, instanţa urmează să-l respingă, fiind rămas fără obiect.

Văzând şi prevederile art. 274 cod proc. Civilă, va fi obligată intimata la plata sumei de 244 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator .

1