Anulare acte

Sentinţă civilă 395 din 03.03.2011


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG  JUDEŢUL  ARGEŞ

Dosar nr…./205/2010 (Număr în format vechi …./2010)

SENTINŢA  CIVILĂ NR…/2011

Şedinţa publică de la  03 Martie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE: ……

Grefier: …………….

Pe rol pronunţarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul M. O. F.,

domiciliat în  municipiul  Câmpulung, …. judeţul  Argeş şi pe pârâţii M.G. E.,

domiciliat  în  municipiul  Câmpulung, …. judeţul  Argeş, cu reşedinţa  în comuna

……….. judeţul  Argeş, N. O., domiciliată  în  municipiul  Iaşi, …. judeţul Iaşi, NI.

R., domiciliat  în  municipiul  Iaşi, ….., judeţul Iaşi, N. E., domiciliat  în  municipiul 

Iaşi, ….. judeţul Iaşi N. R. M., domiciliată  în  comuna …., judeţul Argeş, M.C.,

domiciliat în municipiul  Câmpulung,……, judeţul  Argeş având ca obiect - anulare

acte – disjungere.

Instanţa  în  conformitate  cu  art.  159 indice  1 C.proc.Civilă , verificând  din 

oficiu competenţa  generală, materială  şi  teritorială, constată că sunt  incidente 

dispoziţiile art. 1 C.proc.Civilă art. 13 şi  14 C.proc.Civilă Judecătoria  Câmpulung,

fiind  competentă material şi  teritorial  să  judece  cererea având ca obiect - anulare

act, formulată  de  reclamant.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns  părţile.

Procedura  legal  îndeplinită.

Dezbaterile  asupra  fondului  cauzei  au  avut loc  în  şedinţa  publică  din

01 martie  2011,  susţinerile părţilor  fiind  consemnate în  încheierea  de şedinţă 

din  acea  dată,  care  face  parte  integrantă  din  prezenta  sentinţă.

INSTANŢA

Pe rolul Judecătoriei Câmpulung, judeţul Argeş a fost înregistrat dosarul nr.

…/205/2010 (număr în format vechi ../2010), privind pe reclamantul, M.O.

F.,pârâtul, M.G. E.. şi  intervenienţii  în interes  propriu, M.  C.,  N.O., N. R., N. E.,

N. RA. M., având ca obiect - partaj judiciar - ieşire din indiviziune.

Cu ocazia judecării cauzei, la data de 16.11.2010, reclamantul M. O. F.,a

depus la dosar completare de acţiune.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 noiembrie 2010, în baza art. 165

Cod procedură civilă, s-a dispus disjungerea completării de acţiune formulată de

reclamant, s-a fixat termen pentru judecarea acţiunii disjunse la data de 11.01.2011,

iar în baza art. 244 (1) pct. 1 Cod procedură civilă s-a suspendat acţiunea în partaj,

ce face obiectul dosarului civil nr. …./205/2010, până la soluţionarea irevocabilă a

acţiunii disjunse.

Cererea  a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 30 noiembrie 2010,

sub nr…./205/2010 (număr în format vechi …/2010).

Reclamantul M..O. F., domiciliat în municipiul  Câmpulung, …., judeţul

Argeş a chemat în judecată pe pârâţii M. G. E., domiciliat în municipiul

Câmpulung, …. judeţul Argeş, cu reşedinţa  în comuna ….judeţul  Argeş, N. O.,

domiciliată  în  municipiul  Iaşi, ….. judeţul Iaşi, N.. R…., domiciliat  în  municipiul 

Iaşi, …., judeţul Iaşi, N. E., domiciliat  în  municipiul  Iaşi, …. judeţul Iaşi,  N. R.

M., domiciliată  în  comuna ….., judeţul Argeş, M. C., domiciliat în municipiul

Câmpulung, ….., judeţul  Argeş solicitând constatarea nulităţii absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. …/12 mai 2004, a certificatului de

moştenitor nr. ../2006 şi a certificatului de moştenitor  nr. …/2003, cu privire la

imobilul cu destinaţia magazin, identificat de inginerul expert la capitolul 1-b al

raportului de expertiză, compus din parterul construcţiei, în suprafaţă construită la

sol de 51,11 mp, având o cameră –C1 şi cu privire la o construcţia identificată de

ing. exp. Dumitrache în raport de expertiză, la punctul 2 –a, respectiv construcţia

C1 şi construcţia C3, (bucătărie, baie, hol) identificate în schiţa raportului de

expertiză întocmit de acelaşi inginer expert cu denumirea de construcţiile C1 şi C3.

Cele două construcţii se regăsesc în următoarele acte: certificatul de moştenitor  nr.

…/2003, certificatul de moştenitor nr. …/2006, certificatul de vânzare-cumpărare

nr. …/12 mai 2004 şi sentinţa civilă nr. …/2008, în care figurează ca parte şi N.

E…, considerând reclamantul  că sentinţa poate fi opozabilă atât acesteia cât şi

moştenitorilor săi.

În considerentele acţiunii, reclamantul învederează ca motive de nulitate

absolută a contractului de vânzare-cumpărare şi al celor două certificate de

moştenitor, lipsa obiectului actului juridic civil ce reprezintă, în opinia sa, o condiţie 

de fond, esenţială şi de validitate a actului juridic civil – pentru primul act, iar

pentru cele 3 acte juridice, conduita la care părţile se obligă prin încheierea

convenţiei sau prin  atestarea unei situaţii juridice, în cazul certificatelor.

Astfel, susţine reclamantul, potrivit contractului de vânzare-cumpărare  nr.

…/2004, defuncta N.E., transmite pârâtului M. G.E. dreptul de proprietate asupra

construcţiei C1, cu suprafaţa de 51,11 mp, deşi la acea dată, în contradictoriu cu

aceasta, construcţia făcea obiectul dosarului de partaj în urma căruia a fost

pronunţată, la data de 8 iunie 2006, sentinţa civilă nr. …/2006.

Mai susţine reclamantul că, toate actele a căror nulitate o solicită au fost

încheiate după introducerea acţiunii ce avea ca obiect dizolvarea comunităţii de

bunuri dobândite în timpul căsătoriei de părinţii săi, în contradictoriu cu N.. E...

Ca o primă cerinţă pentru valabilitatea obiectului actului juridic, consideră

reclamantul că este aceea ca aceasta să existe, respectiv ca bunul să existe în

patrimoniul celui  ce dispune cu privire la transmiterea dreptului său de proprietate.

Precizează reclamantul că N.  E. cunoştea că imobilul pe care îl înstrăinează

nu este proprietatea sa şi că ambele imobile construcţii C1 şi C2  au fost edificate de

părinţii acestora în timpul căsătoriei, astfel încât, nefiind titulara dreptului subiectiv

transmis, obiectului actului juridic nu există, drept urmare, în mod similar, cele două

certificate de moştenitor atestă situaţii juridice nereale şi sunt întocmite cu intenţia

de a exclude de la masa partajabilă bunurile în cauză.

Totodată, reclamantul precizează că ambele părţi ale contractului de vânzare-

cumpărare au fost de rea-credinţă, motivul de nulitate invocat fiind cauza ilicită şi

lipsa cauzei.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 948-969 Cod civil.

La dosarul cauzei reclamantul a depus în copie: încheierea de disjungere

pronunţată în dosarul nr. 191205/2010 de Judecătoria Câmpulung, judeţul Argeş,

certificat  de moştenitor nr. 128/2003 încheiat la data de 28 octombrie 2003 la

B.N.P. – Z.. C.., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …. din data de

12 mai 2004  de B.N.P. Piteşti, certificatul de moştenitor  nr. ../2006 încheiat la

data de 26 iunie 2006 de B.N.P. Z..C. Câmpulung, jud. Argeş

La data de 11 ianuarie 2011, pârâtul M. G. E. a depus la  dosar  un  borderou

cu  15  acte, cuprinzând  contract de  vânzare –cumpărare  nr. 1161 din  12  mai 

2004;  încheiere  carte  funciară  9804/15.08.2008; extras  carte  funciară;

certificatul de moştenitor  nr. ../2006; certificatul de moştenitor  nr. ../2003¸

certificatului de  urbanism nr. ../10.05.2004,  plan  de amplasament  a  corpului  de

clădiri; certificat de plată  al  impozitelor …/12.05.2004 ; certificat ../12.05.2004,

proces  verbal  de vecinătate; autorizaţie nr. …/12.09.1991; autorizaţie construire

nr. …/28.07.1992;  act  de  vânzare-cumpărare  09.04.1943;  act  de  vânzare-

cumpărare 02.03.1948; memoriu  tehnic.

Tot pentru pârâtul M. G. E., apărătorul său, la data de 24 ianuarie 2011, a

depus la dosar o cerere prin care solicită a  se acorda  un  nou  termen de  judecată 

fiind  în imposibilitate de a se prezenta la acest  termen şi  prin fax a înaintat note 

de  şedinţă solicitând  instanţei  a  verifica dacă  taxa  de  timbru este  achitată

corespunzător  valorii  bunurilor  cuprinse în  actele a căror nulitate  se solicită

sau  este  o  valoare  derizorie în  raport  de valoarea  bunurilor, precizând  că  este 

vorba nu numai de imobile  terenuri ci şi de construcţii; o  parte  din  acestea fiind 

evaluate în raportul de expertiză efectuat în dosarul  nr. …/205/2010 la

aproximativ 60.000 lei, iar o parte, respectiv cele  cuprins în  sentinţa  civilă  nr.

…/08.06.2006 pronunţată  în  dosarul  nr. …/2006, existând  în  actele  solicitate a 

fi anulate  cuprinzând  atât  terenuri cât  şi  alte construcţii.

  Consideră  pârâtul că valoarea  reală a  acestor  imobile, raportată la 

valoarea de circulaţie  şi de impozitare,  nu  poate  fi mai mică  decât 100.000 lei, 

astfel încât, reclamantul  urmează  să  timbreze acţiunea  la  această  valoare.

Prin aceleaşi note, pârâtul solicită ca  probe,  înscrisurile depuse la dosarul 

cauzei,  iar  în  situaţia în care instanţa  va  considera  că dosarul se află  în  stare

de judecată  şi va fi soluţionat pe fond, solicită amânarea pronunţării  o  săptămână,

pentru a  putea  formula  concluzii scrise.

În şedinţa  publică din data de 25 ianuarie 2011, reclamantul  a  depus  la 

dosar o  precizare  de acţiune,  privind  valoarea provizorie a  imobilelor  construcţii

ce  au  făcut  obiectul contractului de  vânzare –cumpărare  nr. 1161 din  12  mai 

2004, apreciată de acesta la suma de 2500  lei, pe motiv că piaţa  imobiliară se  află 

într-o continuă depreciere, iar cu privire la imobilul teren - pe care se află 

amplasate  aceste  construcţii –  precizează că  nu  face  obiectul  litigiului.

Precizează totodată reclamantul că, în ceea ce  priveşte  capătul de acţiune 

având ca obiect constatarea  nulităţii  absolute  parţiale  a celor  două certificate  de

moştenitor,  privind imobilele  construcţii, cererea nu este  evaluabilă  în  bani  cu 

atât  mai  mult  cu  cât  nu  s-a  solicitat  repunerea  în  situaţia  anterioară  emiterii

acestora.

Odată cu precizarea de acţiune, reclamantul a depus la dosar un borderou

cu  9  înscrisuri aflate la filele 51-87 dosar, chitanţa  seria  SAG  Nr. 69814 din  21 

ianuarie  2011 privind  taxa  de timbru  în  valoare  de  200 lei şi  timbru  judiciar  în 

valoare de  0,3  lei.

Prezent fiind în şedinţa publică din  data de 8 februarie 2011, reclamantul,

prin reprezentantul său legal,  a depus la dosar o altă precizare de acţiune privind

valoarea  imobilului  ce  face  obiectul  litigiului, învederând că  valoarea  acestui

imobil este  de aproximativ  38.000  lei, având  în  vedere  că de la data expertizării 

acestuia  de către  ing. exp. Creţu  Cristian  în  dosarul  de partaj  bunuri comune

valoarea  acestui imobil s-a depreciat atât  ca urmare  a scăderii  preţului imobilelor 

pe  piaţă cât şi a  faptului că a  intervenit uzura  firească datorată  trecerii  timpului.

  În concluzie, solicită reclamantul să se constate că valoarea indicată de

acesta este reală şi să fie apreciat timbrajul la suma de 1700 lei, menţionând că a

achitat  taxa de timbru în sumă de 1500 lei,  depunând în acest sens  la dosar 

chitanţa  seria AG  nr. 71131  din 04.02.2011.

  La dosarul cauzei a fost depusă copia raportului de expertiză întocmit de 

ing. exp. I.D., în dosarul  nr. 191/205/2010, în vederea stabilirii  valorii timbrajului

imobilului  ce  face  obiectul  litigiului.

În dovedirea acţiunii şi în apărare părţile au solicitat administrarea probei cu

înscrisuri, interogatoriu şi martori.

Instanţa a admis şi administrat probatoriul conform motivării din încheierea

de şedinţă din data de  8 02 2011, apreciind ca fiind utile, pertinente şi concludente

soluţionării cauzei probele cu interogatoriul pârâtului M. G. – E. şi înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţin următoarele :

În baza art.137 c. pr civ, instanţa pune mai întâi în discuţie excepţiile

invocate de pârâtul M. G.-E. prin întâmpinare :

 În apărare, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei

de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în promovarea acţiunii

în nulitatea certificatelor de moştenitor şi a contractului de vânzare - cumpărare faţă

de care este terţ.

 Analizând excepţiile prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii, dar

şi în contextul probelor administrate în cauză,  instanţa constată că obiectul acţiunii

îl constituie constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice, nulitate care se poate

solicita de orice persoană care justifică un interes. În cauză reclamantul justifică un

interes născut din sentinţa civilă nr ../8 06 2006 a Judecătoriei Câmpulung şi din

concluziile raportului de expertiză efectuat în dosarul civil nr ../205/2010 al

Judecătoriei Câmpulung, din care s-a disjuns prezenta acţiune, în sensul că s-au

cuprins în certificatele de moştenitor nr ../2003 şi  ../2006 şi în contractul de

vânzare - cumpărare nr. ../12 05 2004 construcţiile ce au caracter de bun comun al

părinţilor săi şi care au revenit în lotul mamei al cărui comoştenitor este alături de

pârâtul M. G..

Justificând interesul în promovarea prezentei acţiuni, reclamantul îşi

dovedeşte şi calitatea procesuală activă, în sensul că există un raport de drept civil

născut între el şi pârâţii chemaţi în judecată raportat la actele a căror nulitate o

solicită motivat de faptul, în opinia sa, că i  se încalcă dreptul la bunurile moştenire

de la mama sa preluate prin sentinţa de partaj nr. …/2006.

Faţă de aceste considerente instanţa urmează să respingă excepţiile ca

neîntemeiate.

Pe fondul cererii, instanţa constată următoarele :

În urma decesului autorului părtilor N. E. şi a dezbaterii succesiunii acestuia

a fost emis certificat de mostenitor nr. … din 28 octombrie 2003 în care se

consemna masa succesorală, moştenitorii legali şi cotele succesorale.

Menţiunile din certificatul de moştenitor fac deplina dovadă împotriva

succesorilor, atâta vreme cât nu s-a dovedit că acordul este urmarea unui viciu de

consimtământ. Este de observat că însăşi mama reclamantului, M. G.a, în calitate de

fiică a defunctului a consimţit că aceste construcţii obiect al prezentului litigiu, au

aparţinut defunctului în cotă de ?, cealaltă cotă de ? fiind a soţiei supravieţuitoare.

Certificatul de mostenitor este opera acordului de voinţă al succesorilor. El

va putea fi atacat de aceştia, în cadrul procedurii jurisdicţionale contencioase, pe

motiv că a fost viciat prin eroare sau violenţă, consimţământul unora dintre

moştenitori.

Critica nu se adresează în aceasta ipoteză direct actului notarial, ci modului în

care a fost manifestat acordul de voinţă al succesorilor, caz în care acţiunea este

supusă prescripţiei de trei ani, prevăzută de art.3 din Decretul nr. 167/1958.

În spetă, se retine că reclamantul nu a invocat în susţinerea cererii de

constatare a nulitatii certificatului de mostenitor nr 128/2003, încălcarea unor

norme ce vizează succesorii, procedura succesorală notarială, toti succesorii au

participat la eliberarea certificatului de moştenitor mai sus menţionat şi si-au

exprimat consimţământul cu privire la masa succesorală cu privire la cota de 1/2

din construcţiile C1, C2 şi C3 edificate în baza autorizaţiei de construire nr

5469/1992 emisă de Primăria municipiului Câmpulung. La data eliberării acestui

certificat de moştenitor, mama reclamantului – M. G.a - trăia şi nu se pronunţase

sentinţa de partaj între aceasta şi pârâtul M. C..

De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada că mama sa, în calitate de

moştenitoare a lui N. E., ar fi avut o conduită de natură să vicieze acest tact juridic

sau că ar fi acţionat în mod imoral şi ilicit cu scopul de a-l frauda pe reclamant. În

primul rând, că la acea dată reclamantul era străin de moştenirea lui N. E., dreptul

său prin reprezentare, născându-se la data la care mama sa, M. G.a a decedat,

respectiv 17.09.2004, ulterior emiterii certificatului de moştenitor.

Includerea în masa succesorală a unor bunuri ce aparţineau unor terţi, nu

este o cauză de nulitate a certificatului de moştenitor, eliberat cu respectarea

procedurii succesorale notariale prescrisă de lege.

Aceasta deoarece faţă de terţi, certificatul de moştenitor nu poate face

dovada decât despre calitatea de moştenitor, care a dobândit cu acest titlu bunurile

ce constituie masa succesorală. Cât priveste componenta masei, certificatul de

moştenitor nu poate face o asemenea dovadă, chiar dacă o menţionează în

cuprinsul său.

Patrimoniul defunctului se transmite succesorilor în situatia juridică în care se

afla la decesul acestuia. Faptul de a trece în certificatul de mostenitor un bun ca

apartinând defunctului, când în realitate acesta nu avea decât caracterul de bun

litigios sau de bun care era deţinut de defunct cu titlu precar, nu este opozabil

terţilor si nici nu schimbă natura juridica a bunului.

Totodata terţii vor putea cere si anularea certificatului de moştenitor,dacă

înţelegerea intervenită între succesori, cu ocazia procedurii notariale, le încalcă

drepturile şi constituie o convenţie frauduloasă.

În acest sens, art.88 din Legea nr. 36/1995 prevede că cei care se consideră

vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere

instanţei de judecată anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Reclamantul nu a dovedit existenţa unei convenţii frauduloase la acel

moment de natură să-i încalce vreun drept, întrucât nu era născut niciun drept în

patrimoniul său faţă de acest imobil din strada … judeţul Argeş.

Mai mult cu ocazia dezbaterii succesiunii soţiei supravieţuitoare N. E. şi

eliberarea certificatului de moştenitor nr 73/2006 din data de 26. 06.2006

reclamantul confirmă situaţia bunurilor reţinute în masa succesorală a defunctului

N. E., precum şi faptul că defuncta N. E. a înstrăinat pârâtului M. G. cu actul de

vânzare - cumpărare autentic nr 1161/12 05 2004 construcţiile în litigiu.

Se constată că reclamantul şi-a dat acordul de voinţă la eliberarea

certificatului de moştenitor nr ../2006, semnând acest act şi nesolicitând în termen

legal anularea acestuia. Deasemenea reclamantul nu a invocat şi nici nu a dovedit că

i-ar fi fost viciat consimţământul la eliberarea acestui certificat de moştenitor.

Cum în speţă reclamantul nu este terţ fată de acest certificat de moştenitor a

cărui nulitate a solicitat-o, ci, dimpotrivă, acest certificat de moştenitor este

rezultatul şi acordului lui de voinţă - toţi moştenitorii participând la procedura

succesorala notariala finalizata prin cele doua certificate de moştenitor.

De altfel, reclamantul îşi invocă propria culpă în cererea de constatare a

nulităţii certificatului de mostenitor, acesta manifestându-şi acordul cu privire la

includerea construcţiilor în masa succesorală a celor doi defuncţi şi achiesând în

acest mod la actul de vânzare - cumpărare ce s-a încheiat între defuncta N. E. şi

pârâtul M. G..

În condiţiile în care certificatale de moştenitor nu sunt lovite de nulitate

absolută, cererea reclamantului fiind nefondată sub acest aspect, nici actul

subsecvent, respectiv contractul de vânzare- cumpărare – nu este lovit de nulitate

absolută, în situaţia în care sunt îndeplinite toate conditiile legale impuse de art. 948

Cod civil, respectiv capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se

obligă, un obiect determinat si o cauza licită, iar singura cauza de nulitate invocată

de reclamant este conduita  comoştenitorilor pârâţi alături de a sa, care au hotărât

că aceste construcţii litigioase au aparţinut defuncţilor N. E. şi N. E., confirmând

totodată şi actul de înstrăinare intervenit între N. E. şi M. G.. Chiar şi în cazul în

care părţile au acţionat  în fraudulos cu intenţia de a micşora comunitatea de bunuri

a soţilor M. G.a şi M. C., reclamantul nu a fost străin de această manifestare la care

a achiesat atât expres cât şi tacit, astfel că în prezent nu poate invoca în dovedirea

acţiunii sale propria sa culpă, propria - i turpitudine.

Dealtfel hotarârea judecatorească ce a finalizat un partaj judiciar, are efect

declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, conform art. 786 Cod civil, în acest mod

reclamantul poate invoca faţă de cumpărător un drept de creanţă născut din faptul

că prin sentinţa civilă nr …/2006  s-a făcut dovada cu autoritate de lucru judecat că

aceste construcţii în litigiu au fost edificate de soţii M. G.a şi M. C. în timpul

căsătoriei lor, iar acestea au revenit în rolul lui M. G.a, în prezent fiind în posesia

pârâtului M. G.-E. în baza contractului de vânzare - cumpărare autentic nr …/12

05 2004.

Pentru toate aceste considerente instanţa urmează să respingă acţiunea

reclamantului ca neîntemeiată.

În baza art 274 c. pr. Civ. urmează a fi obligat reclamantul la cheltuieli de

judecată către pârâtul M. G. E.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE:

Respinge  excepţiile  lipsei calităţii  procesuale  active  şi  lipsei  interesului

reclamantului, invocate de pârâtul M.  G. – E. prin  întâmpinare.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul M. O. F., domiciliat în 

municipiul  Câmpulung, … judeţul  Argeş în  contradictoriu  cu  pârâţii M. G. E.,

domiciliat  în  municipiul  Câmpulung, …, judeţul  Argeş  cu reşedinţa  în comuna

…, judeţul  Argeş, N. O. domiciliată  în  municipiul  Iaşi, …, judeţul Iaşi, N. R..

domiciliat  în Iaşi, …., judeţul Iaşi, N. E. domiciliat  în  municipiul  Iaşi, … judeţul

Iaşi, N. R. M., domiciliată  în  comuna  …, judeţul Argeş, M. C. domiciliat în

municipiul  Câmpulung, str. ….., judeţul  Argeş având ca obiect - anulare acte –

disjungere.

Obligă pe reclamant  să  plătească  pârâtului M.  G. –E. suma  de  500  lei 

cheltuieli  de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. 

Pronunţată în şedinţa publică de la 03 martie 2011.

PREŞEDINTE, GREFIER.

1