Contestaţie la Legea nr. 275/2006

Sentinţă penală 528 din 15.02.2007


Contestaţie  la Legea nr. 275/2006

Potrivit Legii nr. 275/2006 în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Ţinând cont că PRMS Craiova poate desemna condamnatului C. M. un alt însoţitor încadrat în regimul închis de executare a pedepsei, iar criteriile pe baza cărora un condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani poate fi inclus, în mod excepţional, în regimul de executare închis, sunt limitativ prevăzute de art. 20 din Legea nr. 275/2006, instanţa constată că prezenta contestaţie este neîntemeiată şi urmează să o respingă

Asupra cauzei penale de faţă:

La data de 22.01.2007, a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 1235/215/2007, contestaţia formulată de petentul-condamnat C. M., în conformitate cu Legea nr. 275/2006 împotriva încheierii din 27.12.2006 pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Craiova. Condamnatul nu a arătat motivele care au stat la baza acestei contestaţii.

Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Craiova a înaintat instanţei dosarul, soluţionat prin încheierea din 27.12.2006 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 12.12.2006, petentul-condamnat C. M. a formulat plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, solicitând ca însoţitorul său, J. I., condamnat la pedeapsa de 25 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav să nu fie încadrat la regimul de maximă siguranţă, ci la regimul închis, motivând că acesta are un comportament corespunzător faţă de el în calitate de însoţitor.

Prin încheierea din 27.12.2006 pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în temeiul art. 25 alin.4 lit. b din Legea nr. 275/2006, a fost respinsă ca nefondată plângerea condamnatului.

Împotriva acestei încheieri condamnatul a formulat contestaţie, arătând că doreşte ca şi lui J. I. să i se stabilească regimul închis de executare a pedepsei, pentru ca acesta să fie în continuare însoţitorul său.

Instanţa reţine că potrivit Legii nr. 275/2006 în mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Ţinând cont că PRMS Craiova poate desemna condamnatului C. M. un alt însoţitor încadrat în regimul închis de executare a pedepsei, iar criteriile pe baza cărora un condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani poate fi inclus, în mod excepţional, în regimul de executare închis, sunt limitativ prevăzute de art. 20 din Legea nr. 275/2006, instanţa constată că prezenta contestaţie este neîntemeiată şi urmează să o respingă.

Petentul-condamnat va fi obligat, în conformitate cu disp. art. 192 alin.2 C.p.p. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.