Contestaţie la legea electorală

„Chiar dacă pornind de la definiţia dată de lege, potrivit art.527 Cod procedură civilă, cererile pentru soluţionarea cărora se urmează o procedură necontencioasă sunt acelea ce necesită intervenţia instanţei, fără a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, trebuie observat că în cauză intervenţia instanţei nu este cerută, potrivit dispozițiilor legale speciale ale Legii nr.33/2007, pentru eliberarea unor acte ori pentru luarea unor măsuri de natura celor la care art.527 face referire, ci pentru tranşarea, în esenţă, a anumitor aspecte de fond ori de formă legate de dreptul de a candida în alegerile pentru Parlamentul European.

În aceste condiții, câtă vreme instanţele se pronunţă, ca urmare a constatării dreptului de a candida (de către persoanele din categoria stabilită chiar de legea specială – alegătorii resortisanţi, alegătorii comunitari, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale, potrivit art.20 alin.2) chiar asupra acestui drept de a candida, nu poate fi reţinută teza apelantei privind natura necontencioasă a unei astfel de proceduri”.

Domeniu – contestaţie la legea electorală

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.2331/2/2014 – DECIZIA CIVILĂ NR.113A/07.04.2014)

Prin sentinţa civilă nr.6/AE/01.04.2014 Tribunalul Bucureşti - Secţia IV-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de petentul I.Z.N.M., împotriva candidaturii depusă pentru alegerile europarlamentare din 2014 de către pârâtul D.M.

 A reţinut tribunalul că prin cererea înregistrată la nr.7/C/AEPE/1 aprilie 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a civilă, petentul a formulat contestaţie I.Z.N.M. împotriva candidaturii depusă pentru alegerile europarlamentare din 2014 de către domnul D.M., candidat independent.

În motivarea contestaţiei, arată că potrivit dispoziţiilor art.25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 domnul D.M. candidat independent Ia alegerile europarlamentare din 2014, are interdicţie de a ocupa o funcţie sau demnitate publică, respectiv şi pe cea de membra al Parlamentului European.

Interdicţia se aplică dlui D.M. pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare privind incompatibilitatea dlui D.M.), ca urmare a Deciziei înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie emisa la data de Iunie 2012, definitiva prin Decizia înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr.3104/2012.

Astfel, arată că în iunie 2012 I.C.C.J. a hotărât irevocabil ca senatorul D.M.s-a aflat în incompatibilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director - manager al Teatrului „C.I. Nottara,, din capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.

Faţă de aceste considerente şi de: Constituţia României republicată; Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; Legea nr. 33/2007 - republicată privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, consideră că nu poate fi acceptată candidatura dlui D.M.

Astfel, Legea nr. 176/2010 stabileşte la art. 25 interdicţia privind ocuparea unei funcţii eligibile de către persoane care s-au aflat şi faţă de care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate.

Potrivit alin. (2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzuta din dreptul de a mai exercita, o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Daca persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioada de 3 ani.

 În lumina principiului de drept potrivit căruia legea trebuie interpretată în sensul producerii efectelor ei şi nu în sensul neaplicării ei şi în condiţiile în care D.M. a ocupat o funcţie eligibilă care a încetat prin efectul incompatibilităţii, consideră că în situaţia acestuia se aplică teza a doua a alineatului doi.

A admite o interpretare contrară, în sensul că textul de lege se referă la posibilitatea subiectului aflat în stare de incompatibilitate de a ocupa o funcţie electorală, (funcţie nedefinită în nici un act normativ în vigoare, referirile din Constituţie şi alte legi fiind la drepturi electorale), consideră că ar conduce la lipsirea de efecte a normei juridice şi la eludarea celei de a doua teze a alin. (2) a art. 25 din actul normativ menţionat.

Pentru rezolvarea contestaţiei, din oficiu, tribunalul a ataşat la dosar, în copie, sentinţa civilă nr.5153 din 16 septembrie 2011 pronunţată de Curtea De Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.1195/2/2011, rămasă irevocabilă conform Deciziei nr.3104 din 19 iunie 2012 pronunţată de Î.C.C.J. - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1195/2/2011.

Din sentinţa civilă nr.5153 din 16 septembrie 2011 pronunţată de Curtea De Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.1195/2/2011, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 1195/2/2011 petentul D.M. a solicitat în contradictoriu cu A.N.I. anularea în tot a Raportului de Evaluare întocmit de A.N.I., la data de 26.01.2011, prin care a fost constatată starea de incompatibilitate a sa faţă de deţinerea simultană a funcţiilor de Senator în Parlamentul României şi de Director de teatru în cadrul Teatrului „CI. Nottara".

În motivare petentul a arătat că la data de 26.01.2011, Agenţia Naţionala de Integritate a întocmit un raport de evaluare ale cărui concluzii sunt că: „domnul D.M. se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19.12.2008 - până în prezent, întrucât deţine simultan, calitatea de senator în Parlamentul României - Senat şi funcţia de director - manager în cadrul Teatrului „C.I. Nottara".

 În fapt, s-a reţinut, prin hotărârea arătată, că prin raportul de evaluare întocmit de ANI la data de 26.01.2011 s-a constatat situaţia de incompatibilitate a senatorului D.M. din data de 19.12.2008 până în prezent, acesta deţinând în acelaşi timp cu funcţia de senator şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti, încălcând art. 71 alin. 2 din Constituţie, an. 81 alin. 2 şi art 82 alin, l lit. a) din Legea nr. 161/19.04.2003.

Potrivit art. 14 alin. 2 din Legea nr. 96/2006 s-a apreciat că funcţia de "deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului."

Potrivit art. 81 a lin. 2 din Legea nr. 161/2003, s-a reţinut că prin funcţii publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, se înţeleg funcţiile din administraţia publică asimilate celor de ministru, funcţiile de secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate celor de secretar de stat şi subsecretar de stat din cadrul organelor de specialitate din - subordinea Guvernului sau a ministerelor, funcţiile din Administraţia Prezidenţială, din aparatul de lucru al Parlamentului şi al Guvernului, funcţiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorităţi şi instituţii publice, funcţiile de consilieri locali şi consilieri judeţeni, de prefecţi şi subprefecţi şi celelalte funcţii de conducere din aparatul propriu ai prefecturilor, funcţiile de primar, viceprimar şi secretar ai unităţilor administrativ - teritoriale, funcţiile de conducere şi execuţie din serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe din unităţile administrativ - teritoriale şi din aparatul propriu şi serviciile publice ale consiliilor judeţene şi consiliilor locale, precum şi funcţiile care, potrivit legii, nu permit persoanelor care le deţin să candideze în alegeri.

Conform art. 82* alin. 1 lit.a) din aceeaşi lege, s-a apreciat că funcţia de deputat sau senator este de asemenea incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice".

Cu privire la Hotărârea Senatului nr. 68/19.12.2008 de validare a mandatului senatorului D.M., Curtea a constatat că în raportul Comisiei Juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, s-a arătat că "senatorul D.M., care deţine şi calitatea de director al Teatrului Nottara, nu se află în stare de incompatibilitate în raport cu prevederile Legii nr. 161/2003 şi ale Legii nr. 96/2006. La data de 19.12,2008 art. 82 din lit.a) din Legea nr. 161/2003 sublinia şi atunci incompatibilitatea parlamentarilor cu funcţia de director in instituţii publice.

Pe de altă parte, conform art. 15 alin. 3 din Legea nr. 144/2007, forma în vigoare la data întocmirii raportului, s-a reţinut că "potrivit principiului independenţei operaţionale, preşedintele, vicepreşedintele şi inspectorii de integritate nu vor solicita sau primi dispoziţii referitoare la evaluările privind averea persoanelor, conflictele de interese şi incompatibilităţile de la nicio autoritate publică, instituţie sau persoană".

Curtea a constatat că senatorul D.M. a fost de bună-credinţă şi a procedat legal când a solicitat şi obţinut de la Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, o verificare privind situaţia sa de incompatibilitate, iar prin raportul din data de 23,12.2008 s-a constatat că acesta nu se află în stare de incompatibilitate.

Prin urmare, s-a apreciat că petentul a cumulat cele două funcţii cu permisiunea Senatului care este autoritatea ce numeşte organele de conducere ale ANI şi controlează parlamentar Consiliul pentru Integritate din Senat.

S-a reţinut că, dacă petentul ar fi acuzat că nu a cunoscut legea incompatibilităţilor, la fel se poate spune şi despre Comisia Juridică a Senatului care a dat aviz pentru cumularea funcţiilor. Or, Comisia Juridică a Senatului are în componenţă jurişti de marcă, pe când petentul are pregătirea principală studii de teatru. Dacă juriştii Comisei Juridice a Senatului se pot înşela, atunci s-a apreciat ca este scuzabil că şi petentul s-a aflat în eroare.

Curtea a considerat că, dat fiind avizul oferit de Senat, petentul nu este responsabil din punct de vedere contravenţional, civil sau disciplinar pentru situaţia constatată. Chiar dacă situaţia de incompatibilitate ar exista, Curtea a apreciat că aceasta a fost generată de culpa şi eroarea de drept a Senatului în care şi-a desfăşurat activitatea petentul şi actualul candidat la alegerile europarlamentare. Astfel, s-a apreciat că Senatul l-a determinat pe petent să accepte cumulul de funcţii şi că, fiind culpa unui terţ, petentul nu poate fi declarat responsabil.

Pe de altă parte, s-a reţinut că este incontestabil că potrivit dispoziţiilor legale, există incompatibilitate obiectivă între funcţia de senator şi cea de director de instituţie publică de cultură pe care a exercitat-o candidatul D.M.

Curtea a apreciat că, deşi petentul nu are nici o culpă în situaţia data, în mod obiectiv, raportul de evaluare a constatat corect o stare de incompatibilitate prevăzută de normele legale, astfel că pentru motivele expuse, a considerat că nu există argumente temeinice pentru anularea raportului de evaluare.

De asemenea, a fost ataşată Decizia nr. 3104 din 19 iunie 2012 pronunţată de Î.C.C.J. - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1195/2/2011, prin care a fost respins recursul conte statorului D.M.

Înalta Curte a constatat că Senatorul D.M. a fost de bună-credinţă şi a procedat legal atunci când a solicitat şi a obţinut de la Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat, verificarea pretinsei situaţii de incompatibilitate în derularea activităţii de senator, cumulată cu cea de director la Teatrul C.I. Nottara.

Prin Raportul Comisiei Juridice din Senat, întocmit la data de 23.12.2008 s-a constatat că Senatorul D.M. nu se află în stare de incompatibilitate, astfel că a desfăşurat această activitate cumulată cu avizul organelor abilitate de lege şi nu i se poate reţine nicio culpă.

Înalta Curte a reţinut că Senatul României, prin Comisia sa Juridică, s-a aflat în eroare şi l-a determinat pe recurentul D.M. să se afle într-o stare de incompatibilitate în aceşti ani, stare de incompatibilitate pentru care nu se poate reţine nicio culpă a recurentului, care s-a manifestat de buna-credinţă şi în limitele legii.

În soluţionarea prezentei contestaţii, Tribunalul a reţinut astfel, având în vedere şi considerentele celor două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile citate mai sus, că pârâtul D.M., care şi-a depus candidatura ca independent la alegerile europarlamentare din 2014 şi fostul Senator D.M., s-a aflat într-o stare de incompatibilitate obiectivă începând cu data de 19.12.2008, iar prin Hotărârea Senatului României nr. 68 din 19 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 859/2008, având în vedere inclusiv Raportul Comisiei Juridice din Senat privind această stare de incompatibilitate, pârâtului i-a fost validat mandatul de Senator de către Camera Senatului din Legislativul României, abilitată de lege să se pronunţe cu privire la acest aspect.

Comportându-se ca un cetăţean de bună-credinţă, dar având în vedere şi voinţa alegătorilor care i-au acordat în fapt, prin votul lor, mandatul de senator în Legislativul României, pârâtul D.M. s-a adresat personal Comisiei Juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat, pentru verificarea pretinsei situaţii de incompatibilitate în derularea activităţii de senator, cumulată cu cea de director la Teatrul C.l. Nottara.

Prin Raportul Comisiei Juridice din Senat, întocmit la data de 23.12.2008 s-a constatat că Senatorul D.M. nu se află în stare de incompatibilitate, astfel că pârâtul D.M. a desfăşurat această activitate cumulată cu avizul organelor abilitate de lege şi nu i se poate reţine nicio culpă.

Înalta Curte a reţinut că Senatul României, atât prin Plenul acestei cât şi prin Comisia sa Juridică, s-a aflat în eroare şi l-a determinat pe recurentul D.M. să se afle într-o stare de incompatibilitate în aceşti ani, astfel că tribunalul a constatat că nu-i poate fi imputată candidatului independent D.M., această stare de incompatibilitate, care a fost cunoscută, dezbătută şi acceptată de organele abilitate de lege care trebuiau să ia măsurile legale pentru înlăturarea acestei stări.

Astfel, tribunalul a constatat că pârâtul D.M., care şi-a depus candidatura ca persoană independentă, a desfăşurat cele două activităţi cumulate cu avizul organelor abilitate de lege şi nu i se poate reţine nicio culpă.

Cu privire la dispoziţiile legale relevante pentru prezenta cauză, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.I., „scopul Agenţiei este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. l, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice”.

Potrivit dispoziţiilor art.20 alin. 1 din Legea nr. 176/2010, „dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre această persoană în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere".

In temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 176/2010, „dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare ca sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare",

„Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare" (alin. 4 din acelaşi articol), tocmai pentru ca aceste organe să ia măsurile penale sau disciplinare care se impun, precum şi măsurile corespunzătoare pentru înlăturarea conflictului de interese, respectiv, a stării de incompatibilitate.

Art.22 alin. 2 din aceeaşi Lege nr.176/2010, prevede că, „dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese".

„Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile" (alin. 2 din acelaşi articol).

În cazul în speţă, Raportul de evaluare a fost întocmit de ANI la 26 ianuarie 2011, după ce situaţia de incompatibilitate fusese cercetată şi dezbătută în Senatul României care, atât prin Hotărârea Senatului României nr. 68 din 19 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 859/2008, cât şi prin Raportul Comisiei Juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat, întocmit la data de 23,12.2008, a constatat că Senatorul D.M. nu se află în stare de incompatibilitate şi i-a permis desfăşurarea activităţii de senator, cumulată cu cea de director la Teatrul C.I. Nottara.

În această situaţie, nu s-a dovedit că A.N.I. i-ar fi cerut Senatului României să-şi revoce propria hotărâre şi nici că ar fi atacat această hotărâre, în condiţiile legii.

Raportul de evaluare întocmit de ANI la 26 ianuarie 2011, a fost contestat în anul 2011, la instanţa de contencios administrativ, fiind menţinut definitiv şi irevocabil prin Sentinţa civila nr. 5153 din 16 septembrie 2011 pronunţată de Curtea De Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1195/2/2011, rămasă irevocabilă conform Deciziei nr. 3104 din 19 iunie 2012 pronunţată de ICCJ Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1195/2/2011.

Aşa cum s-a reţinut mai sus însă, instanţele nu au reţinut culpa Senatorului D.M., ci, eroarea Senatului României care a menţinut această stare de incompatibilitate, constatând că împotriva Senatorului nu poate fi antrenată răspunderea penală, civilă, disciplinară sau de altă natură.

Nici după finalizarea procedurilor la instanţa de contencios administrativ, definitiv la 16 septembrie 2011 şi irevocabil la 19 iunie 2012, nu s-a dovedit că ANI i-ar fi cerut Senatului României să-şi revoce propria hotărâre, că ar fi făcut alte demersuri pentru atacarea acestei hotărâri, în condiţiile legii, sau că ar fi solicitat aplicarea măsurilor disciplinare prevăzute de lege, împotriva Senatorului D.M.

Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 176/2010, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni".

Potrivit alin. 2 din acelaşi articol, se reţine că „persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate".

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementarii aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective".

In cazul de faţă, instanţele de contencios administrativ au reţinut însă că pârâtul D.M., nu a avut nicio culpă cu privire la starea de incompatibilitate cunoscută încă din 2008 şi menţinută prin Hotărârea Senatului, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea acestei persoane fără nicio culpă.

Potrivit art. 26 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 176/2010, „Agenţia va comunica raportul de evaluare, după cum urmează: d) pentru senatori şi deputaţi - Camerei din care face parte parlamentarul, care va aplica sancţiunile disciplinare potrivit legii şi regulamentului Camerei respective", ceea ce înseamnă că „Raportul de evaluare întocmit de A.N.I.", prin el însuşi, nu reprezintă actul sancţionator al persoanei faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate, în cazul în speţă, faţă de pârâtul D.M., care şi-a depus candidatura ca independent,

Potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 176/2010, „prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale, în cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea, disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel".

Astfel, faţă de această dispoziţie legală, pârâtul D.M., în calitate de fost senator, nici nu ar mai putea fi sancţionat disciplinar, în condiţii legale.

Faţă de starea de fapt reţinută mai sus, tribunalul a apreciat că nu se poate reţine că pârâtul D.M., în sarcina căruia nu s-a reţinut nicio culpă, ar fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, în sensul art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, iar hotărârea instanţei de contencios administrativ nu poate fi interpretată în acest sens, atâta timp cât prin aceasta nu s-a reţinut săvârşirea unei abateri disciplinare în sarcina contestatorului - recurent, chiar dacă Raportul de evaluare a rămas definitiv şi irevocabil prin hotărârea judecătorească de confirmare a existenţei stării de incompatibilitate".

Conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, se reţine că, „pot propune liste de candidaţi numai partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite, precum şi alianţele electorale constituite în condiţiile prezentei legi".

Alin. 5 din acelaşi articol, prevede că „Lista de candidaţi trebuie să fie însoţită de următoarele documente: a) un exemplar al listei susţinătorilor; b) copia actului de identitate al fiecărui candidat; c) declaraţiile de acceptare a candidaturii, întocmite în câte 4 exemplare; declaraţia de acceptare a candidaturii este semnată şi datată personal de candidat şi cuprinde numele, prenumele, prenumele părinţilor, locul şi data naşterii, cetăţenia, adresa, apartenenţa politică, ocupaţia şi profesia candidatului, consimţământul expres de a candida, precum şi precizarea îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru a candida; d) declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor prevăzute de anexa la Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 506/2003, cu modificările ulterioare, completate şi semnate de candidaţi, întocmite în câte două exemplare; e) declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securităţii sau de colaboratori ai acesteia, al căror model este prevăzut în anexa la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, întocmite în câte două exemplare".

Totodată, conform art.17 alin. 1 din Legea nr. 33/2007, se reţine că „poate candida ca independent, cetăţeanul român sau cetăţeanul altui stat membru al Uniunii Europene care are dreptul de a fi ales şi este susţinut de cel puţin 100.000 de alegători".

„Cererea de admitere a candidaturii independente cuprinde numele, prenumele, prenumele părinţilor, cetăţenia, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia şi profesia candidatului, precum şi semnătura acestuia" (alin. 2 din acelaşi, articol).

Conform alin.3 din art.17, dispoziţiile art. 16 alin. (5) şi (6) privind propunerea listelor de candidaţi, se aplică în mod corespunzător şi cererilor de admitere a candidaturii independente.

Din aceste dispoziţii legale, nu rezultă expres că decăderea din dreptul de a fi ales, ar constitui un impediment la depunerea candidaturii.

Prin analogie, tribunalul a reţinut însă, că potrivit art. 14 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, „propunerea de candidatură sau cererea de admitere a candidaturii independente a cetăţeanului unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, trebuie să fie însoţită, pe lângă documentele prevăzute la art. 16 sau art. 17, după caz, de o declaraţie pe propria răspundere care să precizeze următoarele: c) că nu a fost decăzut din dreptul de a fi ales în statul membru de origine în baza unei hotărâri judecătoreşti individuale sau a unei decizii administrative, sub condiţia ca aceasta din urmă să facă obiectul unor căi de atac".

In consecinţă, condiţia „de a nu fi fost decăzut din dreptul de a fi ales", este aplicabilă, „a fortiori ratione" şi cetăţeanului român D.M., care şi-a depus candidatura independentă pentru alegerea în Parlamentul European.

Pentru cele reţinute mai sus, tribunalul a apreciat însă, că pârâtul D.M., nu a fost decăzut, în condiţiile legii, din dreptul de a fi ales, sau de a exercita o funcţie sau o demnitate publică, iar menţinerea Raportului de evaluare întocmit de A.N.I. prin hotărârea judecătorească de confirmare a existenţei stării de incompatibilitate, nu poate fi interpretată „de plano", ca o decădere din dreptul de a fi ales, în condiţiile în care instanţele au menţionat expres, că pârâtul D.M. nu are nici-o culpă privind menţinerea stării de incompatibilitate.

Pentru aceste considerente de drept şi de fapt, în temeiul art. 20 alin. 3 şi 4 rap. la art. 69 alin. 1 din Legea nr. 33/2007, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de către petentul I.Z.N.M., împotriva candidaturii depusă pentru alegerile europarlamentare din 2014 de către pârâtul Diaconu Mircea, candidat independent.

Împotriva sentinţei civile nr.6/AE din 01.04.2014 pronunţată de Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă la data de 4.04.2014 a formulat apel M.P. – P. T.B., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie la data de 4.04.2014.

Apelantul a arătat că sentinţa pronunţată este nelegală, întrucât contestaţia trebuia respinsă ca inadmisibilă.

 Prin decizia civilă nr. 112A/05.04.2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca tardiv formulat.

Împotriva sentinţei civile nr. 6/AE/01.04.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a declarat apel şi A.N.I., solicitând schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii contestaţiei ca inadmisibilă.

Ca aspecte prealabile privind procedura urmată de instanţa de fond la judecarea în primă instanţă pentru soluţionarea cererii formulate de I.Z.N.M., s-a invocat de către apelantă că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea dispoziţiilor procedurii necontencioase reglementate de art. 527 şi următoarele Cod de procedură civilă.

Solicită apelanta să se observe, fără a intra pe fondul prezentului apel, faptul că în practicaua sentinţei criticate se precizează că procedura urmată s-a soluţionat fără citarea părţilor, ceea ce arată cu evidenţă faptul că instanţa de fond a apreciat că pentru soluţionarea cererii deduse judecăţii, instanţa urmează să se pronunţe fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, specific procedurii contencioase.

In acest sens, urmează a se observa faptul că Biroul Electoral Central, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 33/2007 nu are calitate procesuală pasivă, contestaţiile formulate împotriva deciziilor acestei autorităţi vizând admiterea sau respingerea candidaturilor.

În conformitate cu dispoziţiile 69 din Legea nr. 33/2007:

(3) Hotărârile definitive ale instanţelor judecătoreşti pronunţate ca urmare a întâmpinărilor, a contestaţiilor sau a oricăror altor cereri privind procesul electoral se comunică de îndată birourilor electorale interesate

Or, în situaţia în care legiuitorul ar fi conceput procedura ca fiind contencioasă s-ar fi aplicat dispoziţiile art. 427 Cod de procedură civilă hotărârile se comunică din oficiu părţilor în copie chiar dacă sunt definitive

Astfel, este evident faptul că procedura este una necontencioasă.

De asemenea, apreciază apelanta A.N.I.că are calitate de persoană interesată în sensul art. 534 alin 4 cod de procedură pentru următoarele considerente:

Activitatea A.N.I.(ANI) reprezintă cea de a doua condiţionalitate a Mecanismului de Cooperare şi Verificare, instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE. În acest context, apelanta aminteşte eforturile susţinute ale A.N.I. pentru ducerea la îndeplinire de către Parlamentul României a Deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. nr.3104/2012, prin care a fost respins recursul formulat de domnul senator D.M., fiind menţinută sentinţa instanţei de fond prin care s-a respins acţiunea acestuia împotriva Raportului de evaluare al Agenţiei privind constatarea stării de incompatibilitate

Acest efort a fost susţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de Consiliul Superior al Magistraturii si de Curtea Constituţionala a României, care prin Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, a constatat: „existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, conflict declanşat prin refuzul Senatului României de a lua act de încetarea de drept a calităţii de senator a domnului D.M., prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se constată starea de incompatibilitate a acestuia."

În acest context, autorităţile statului au obligaţia să depună toate eforturile necesare, conform atribuţiilor ce le revin, pentru ca reprezentarea cetăţenilor să fie realizată în mod legitim, în exercitarea atribuţiilor legale  A.N.I. a informat Biroul Electoral Central cu privire la faptul că D.M. se află sub interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 25 alin 2 din Legea nr. 176/2010. făcându-se aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr.33/2007.

În conformitate cu dispoziţiile art.8 din Legea 176/2010 scopul A.N.I. este acela de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea incompatibilităţilor în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010.

Art. 10 lit. h din Legea nr. 176/2010 instituie faptul că A.N.I. exercită competenţe si în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor şi măsurilor prevăzute de lege în competenţa sa. Astfel, având în vedere faptul că prin participarea lui D.M. la alegerile pentru parlamentul European s-ar înfrânge efectele juridice pe care le produce Decizia definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de stabilire a stării de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate, justificăm cu evidenţă interesului general instituţiei noastre.

În ceea ce priveşte formularea în termen a prezentului apel, apelantul arată că a luat la cunoştinţă de sentinţa apelată la data de 04.04.2014 în şedinţa publică la Tribunalul Municipiului Bucureşti, în contextul judecări dosarului nr. 9/C/AEPE/2014, în care deţinem calitatea de intervenient în sensul art. 78 alin (1) Cod procedură civilă.

Precizează că în situaţia în care ar fi avut cunoştinţă de judecarea dosarului soluţionat prin sentinţa apelată ar fi exercitat şi în acesta demersurile în vederea introducerii în cauză, sau cel puţin a ascultării punctului de vedere al subscrisei în temeiul art. 532 alin 2 C.pr.civ. De altfel, acesta nu este afişat public pe portalul instanţelor de judecată secţiunea TMB şi nici pe pagina web a acestei instanţe.

Pe fond, apelantul solicită schimbarea în tot, în sensul respingerii ca inadmisibilă a contestaţiei formulate de I.Z.N.M. din următoarele considerente:

La art. 20 alin 2 Legea nr. 33/2007, se stabileşte că „Până la împlinirea a 45 de zile înainte de ziua de referinţă, alegătorii resortisanţi, alegătorii comunitari, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale pot contesta candidaturile” iar în conformitate cu dispoziţiile alin 3 din acelaşi art. (3) Contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se depun în scris la Tribunalul Bucureşti şi se soluţionează de acesta în cel mult două zile de la înregistrare.

Potrivit art. 19 alin. 2, BEC se pronunţă prin decizie asupra admiterii sau respingerii candidaturii. In speţă contestaţia formulată de petent nu a fost îndreptată împotriva unei Decizii  pronunţate de Biroul Electoral Central  iar petentul nici nu a înţeles să-şi modifice cererea introductivă în urma pronunţării de către BEC a Deciziei nr. 27 din 02.04.2014, de respingere a candidaturii lui D.M.

Prin urmare apreciază că, instanţa de fond trebuia să procedeze la respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei. Totodată mai precizează că în alt dosar, o astfel de soluţie a fost pronunţată, anume în dosarul nr. 8/C/AEPE/2014, având acelaşi obiect şi o situaţie de fapt identică. (Anexează Sentinţa civilă nr. 7/AE/03.04.2014 pronunţată de TMB secţia a IV- civilă.)

Examinând actele dosarului, asupra excepțiilor invocate de intimatul D.M., reține următoarele:

Dat fiind că prin întâmpinare s-au invocat mai multe excepţii, fiind deci necesar a se stabili care dintre acestea trebuie soluţionată prioritar, Curtea constată că dintre excepţia tardivităţii apelului, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes în declararea apelului, se impune a fi soluţionată mai întâi excepţia lipsei calităţii procesuale active în formularea căii de atac.

Aceasta,  chiar dacă excepţia tardivităţii formulării apelului este o excepţie de procedură, iar această categorie de excepţii se soluţionează, ca regulă, înaintea celor de fond. Trebuie observat că, în cauză, pentru a determina dacă apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, trebuie să se constate mai întâi dacă persoana care s-a folosit de calea de atac făcea parte din categoria celor cărora legea le recunoaşte acest drept, de a ataca hotărârea pronunţată de o instanţă de judecată. Aceasta, întrucât, este posibil ca partea împotriva căreia se invocă excepţia tardivităţii să invoce pentru paralizarea efectelor unei astfel de excepţii, împrejurări de fapt care să justifice repunerea sa în termenul de declarare a apelului. Or, aceste împrejurări trebuie să se analizeze faţă de o persoană cărei legea îi recunoaşte calitatea de a declara calea de atac, care are deci calitate procesuală activă în apel.

Pentru acelaşi raţionament, Curtea consideră, şi în ce priveşte excepţia lipsei de interes, că soluţionarea acesteia necesită stabilirea în prealabil a posibilităţii recunoscute de lege apelantului de a ataca hotărârea pronunţată de prima instanţă.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active în apel, Curtea constată că este întemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:

Întrucât potrivit dispoziţiilor art. 458 C.pr.civ, căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane, trebuie reţinut că regula sub acest aspect, al sferei persoanelor care pot fi subiectele căilor de atac, este în sensul că numai părţile din proces pot declara calea de atac împotriva hotărârii pronunţate, o persoană care nu a avut această calitate având acces la acest demers procedural numai în situaţia în care se încadrează în situaţiile de excepţie la care face referire teza a doua a textului legal citat.

 Constată Curtea că, în cauză, în analiza concretă a încadrării apelantului în categoria de excepţie la care face referire art.458 C.pr.civ., trebuie verificat pe de o parte dacă există o dispoziţie cuprinsă în actul normativ special ce constituie temeiul juridic al contestaţiei ce face obiectul cauzei, Legea nr.33/2007, care să stabilească expres posibilitatea unui terţ care, justificând un interes, poate să atace hotărârea primei instanţe, deşi nu a participat la judecată, neavând calitate de parte. Pe de altă parte, trebuie să se analizeze dacă natura procedurii finalizate cu pronunţarea hotărârii apelate a fost una necontencioasă, dat fiind că una din caracteristicile acesteia se referă, potrivit art.534 alin. 4 C.pr.civ., la posibilitatea declarării apelului, împotriva încheierii pronunţate într-o astfel de procedură, de către orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la soluţionarea cererii.

De altfel, în cuprinsul cererii de apel, apelanta A.N.I. a susţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor ce reglementează procedura necontencioasă, aspect ce justifică calitatea sa de apelantă chiar în situaţia în care nu a participat la judecata în primă instanţă.

Sub acest din urmă aspect, Curtea apreciază că raportat la circumstanţele cauzei, procedura finalizată de prima instanţă cu hotărârea ce face obiectul acestui apel este una contencioasă, nefiind deci incidente prevederile art. 534 alin. 4 C.pr.civ., pe care apelanta şi-a justificat formularea căii de atac.

Astfel, chiar dacă pornind de la definiţia dată de lege, potrivit art. 527 C.pr.civ., cererile pentru soluţionare cărora se urmează o procedură necontencioasă sunt acelea ce necesită intervenţia instanţei, fără a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, trebuie observat că în cauză intervenţia instanţei nu este cerută, potrivit dispoziţiilor legale speciale ale Legii nr. 33/2007, pentru eliberarea unor acte ori pentru luarea unor măsuri de natura celor la care art. 527 face referire, ci pentru tranşarea, în esenţă, a anumitor aspecte de fond ori de formă legate de dreptul de a candida în  alegerile pentru Parlamentul European.

Deci instanţele de judecată, tribunalul în primă instanţă, iar Curtea de Apel în calea de atac,  analizează legalitatea deciziei prin care Biroul Electoral Central s-a pronunţat, prin admitere ori respingere, potrivit  art. 19 alin. 1 din Legea nr. 33/2007, asupra candidaturilor la aceste alegeri.

În aceste condiţii, câtă vreme instanţele se pronunţă, ca urmare a contestării dreptului de a candida (de către persoanele din categoria stabilită chiar de legea specială - alegătorii resortisanţi, alegătorii comunitari, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor, naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale, potrivit art. 20 alin. 2) chiar asupra acestui drept de a candida, nu poate fi reţinută teza apelantei privind natura necontencioasă a unei astfel de proceduri.

 Întrucât intervenţia instanţei este necesară nu pentru finalitatea pe care a avut-o în vedere legiuitorul în cazul procedurii reglementate de art. 527 şi următoarele, ci pentru tranşarea unor dispute, pentru soluţionarea unor poziţii contradictorii exprimate chiar cu privire la dreptul în cauză de către persoane cărora chiar legea le recunoaşte această posibilitate de contestarea, procedura în care instanţa statuează asupra unor astfel de aspecte nu mai poate avea un caracter necontencios.

De altfel, o asemenea concluzie legată de caracterul contestat (disputat) al dreptului în temeiul căruia s-a formulat o cerere întemeiată pe art. 527 şi urm. C.pr.civ., rezultă chiar din modul în care este reglementată procedura necontencioasă de dispoziţiile civile procedurale, fiind de observat că art.531 C.pr.civ. stabileşte că în situaţia în care instanţa constată că cererea, prin însuşi cuprinsul ei ori prin obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, o va respinge.

Cât priveşte reglementarea specială cuprinsă în Legea nr. 33/2007 sub aspectul posibilităţii ca o persoană care nu a avut calitate de parte în proces, nefiind citată şi neintervenind în judecata în faţa primei instanţe, să declare apel împotriva hotărârii, Curtea constată că niciuna dintre prevederile legale ce reglementează procedura de contestare în faţa instanţelor de judecată a deciziilor adoptate de Biroul Electoral Central (de admitere ori de respingere a candidaturilor) nu stabileşte în acest sens.

Aşa cum s-a arătat, dispoziţiile art. 20 alin. 2 din lege, candidaturile pot fi contestate de alegătorii resortisanţi, alegătorii comunitari, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale, contestaţiile împotriva admiterii ori respingerii candidaturilor fiind în competenţa de soluţionare a Tribunalul Bucureşti, conform art. 20 alin. 3. De asemenea, alineatul al treilea al aceluiaşi articol stabileşte că apelul se judecă de către Curtea de Apel Bucureşti, în termen de două zile, pronunţându-se o hotărâre definitivă. Nicio dispoziţie din Legea nr.33/2007 nu prevede posibilitatea ca în acest cadru procesual alte persoane decât părţile să poată declara apel împotriva hotărârii pronunţate de tribunal. 

În consecinţă, ţinând seama de considerentele arătate, Curtea constată că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active în apel, din perspectiva împrejurării că apelanta A.N.I.nu a avut calitate de parte în procesul soluţionat prin hotărârea apelată, dar şi a inexistenţei unei dispoziţii legale speciale care să permită acestei accesul la calea de atac.

Aşadar, Curtea, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., va respinge apelul declarat de apelanta A.N.I., ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Domenii speta

Spete similare