Acţiune în constatare. Calitate procesuală activă.

Acţiune în constatare. Calitate procesuală activă. Fiind un contract sinalagmatic şi ţinând cont de principiul relativităţii în materie contractuală, dreptul de a solicita desfiinţarea contractului în una din modalităţile prevăzute de lege sau de a constata operarea acesteia îi aparţine doar uneia din părţile contractului sau succesorilor lor universali/cu titlu universal, între care se produce efectele contractului şi trebuie formulată în contradictoriu cu părţile acestuia.

Sediul materiei:  art 27, art 39 şi art. 43 din Legea nr. 114/1996

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.11.2011, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a Civilă, sub numărul 22282/302/2011, reclamanta Ş.L. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Sector 5, Consiliul General al Municipiului Bucureşti – Administraţia Fondului Imobiliar, M.D.P. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate încetarea de drept a contractului de închiriere nr. 1552 din 06.10.2000 încheiat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti – Administraţia Fondului Imobiliar şi M.D.P.întrucât acesta nu mai îndeplineşte condiţiile prev.de Legea nr.114/1996 şi obligarea pârâtului Consiliului Local Sector 5 la a-i atribui reclamantei repartiţie pentru locuinţă şi CGMB să-i atribuie beneficiul contractului de închiriere asupra aceluiaşi imobil.

Prin sentinţa civilă nr. 5988/04.07.2012, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia a II-a Civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de AFI ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Local Sector 5; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins în consecinţă capătul unu al cererii ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin contractul de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă socială nr. , imobilul situat în Bucureşti, sector 5 a fost închiriat de Primăria Sectorului 5 pârâtului MD..

Potrivit adresei emisă de Administraţia Fondului Imobiliar, din declaraţiile preşedintelui de bloc şi a vecinilor, pârâtul M.D.P.nu mai locuieşte în imobil din anul 2010.

Calitatea procesuală activă presupune existenta unei identităţi între persoana care este îndreptăţită, sau se considera îndreptăţită, să se prevaleze de un anumit drept recunoscut de către lege, şi pentru care solicita aportul instanţei de judecată, şi persoana ce are calitatea de reclamant în cauză. Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între pârât şi subiectul pasiv al raportului juridic litigios dedus judecăţii.

În cauză, fiind un contract sinalagmatic şi ţinând cont de principiul relativitatii în materie contractuală, dreptul de a solicita desfiinţarea contractului în una din modalităţile prevăzute de lege sau de a constata operarea acesteia îi aparţine doar uneia din părţile contractului sau succesorilor lor universali/cu titlu universal, între care se produce efectele contractului şi trebuie formulată în contradictoriu cu părţile acestuia.

Constatând că pârâta Administraţia Fondului Imobiliar este semnatara contractului a cărui anulare se solicită, în calitate de administrator al fondului imobiliar, acesta are calitate procesuală pasivă cu privire la primul capăt de cerere, motiv pentru care, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată.

În ceea ce o priveşte pe reclamantă, fiind terţ faţă de contractul de închiriere nr. 1552/06.10.2000, chiar dacă din modul de formulare a capătului al doilea de cerere rezultă existenţa unui interes din partea acesteia în constatarea încetării efectelor acestui contract, faţă de considerentele mai sus expuse, acest fapt nu este suficient a legitima procesual cererea de constatare a încetării contractului, motiv pentru care instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la capătul unu de cerere.

Asupra capătului al doilea de cerere, văzând dispoziţiile legale incidente în materie, instanţa a apreciat că în temeiul legii 114/1996 le revine instituţiilor abilitate dreptul şi obligaţia de a constitui dosarul, de a aprecia şi a dispune cu privire la astfel de cereri locative, instanţa de judecată putând fi învestită doar cu verificarea legalităţii măsurilor dispuse de autorităţile competente.

A reţinut că potrivit art. 43 din Legea nr. 114/1996, locuinţele sociale se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condiţiile legii, şi de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, categoriile de persoane enunţate în acest act normativ (art. 38-50).

În cauză, reclamanta nu a dovedit că ar fi contestat dispoziţia, respectiv, adresa  emisă de Primăria Sectorului 5 Bucureşti, prin care i s-a respins cererea de atribuire a unei locuinţe sociale, nici că ar fi contestat anterior formulării prezentei cereri, listele de priorităţi şi că ar fi întrunit condiţiile pentru acordarea unei locuinţe înaintea altor persoane ori că primăria ar fi avut mai multe unităţi locative disponibile.

Mai mult, s-a constatat că nicio dispoziţie legală nu conferă dreptul solicitantului de a alege o anumită locuinţă asupra căreia să solicite încheierea unui contract de închiriere, fără urmarea paşilor legali prevăzuţi de legea 114/1996.

În ceea ce priveşte cererea de atribuire a beneficiului contractului de închiriere, instanţa a reţinut că potrivit disp. art. 27 din legea 114/1996, în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, închirierea continuă, după caz: a) în beneficiul soţului sau al soţiei, dacă a locuit împreună cu titularul; b) în beneficiul descendenţilor sau al ascendenţilor, dacă au locuit împreună cu acesta; c) în beneficiul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin un an şi care au fost înscrise în contractul de închiriere.

Reclamanta nu îndeplineşte însă condiţiile nici uneia din ipotezele prevăzute de dispoziţiile legale susmenţionate, în sensul că nu are nici calitatea de soţie, de descendent sau ascendent al titularului de contract şi, deşi susţine că a locuit în imobil de mai mult de 2 ani, nu a fost înscrisă în contractul de închiriere pentru a putea beneficia de beneficiul contractului de închiriere încheiat de Medrea Dan.

De asemenea, neavând un drept de locaţiune asupra imobilului în litigiu, nu poate invoca tacita relocaţiune cu privire la aceasta.

În concluzie, s-a apreciat că reclamanta trebuie să urmeze paşii legali, după întocmirea şi depunerea dosarului locativ la Primăria Sectorului 5 Bucureşti, pentru a se aprecia, în raport de ordinele de preferinţă dispuse, cu privire la repartizarea unui spaţiu locativ din fondul social de locuinţe afla la dispoziţia autorităţii respective şi măsura în care spaţiul solicitat de reclamantă întruneşte criteriile pentru a fi repartizat în condiţiile legii 114/1996, instanţa de contencios administrativ competentă urmând să verifice, la cererea persoanelor interesate, respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea locuinţelor sociale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

Prin decizia civilă nr. 375 A din 09.04.2013, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a respins apelul, ca nefondat.

În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta .

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea a respins recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 27 din legea 114/1996, „în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, închirierea continuă, după caz: a) în beneficiul soţului sau al soţiei, dacă a locuit împreună cu titularul; b) în beneficiul descendenţilor sau al ascendenţilor, dacă au locuit împreună cu acesta; c) în beneficiul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin un an şi care au fost înscrise în contractul de închiriere”.

În speţă, prin contractul de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă socială nr. imobilul situat în Bucureşti,  sector 5 a fost închiriat de Primăria Sectorului 5 pârâtului M.D., recurenta nefiind înscrisă în acest contract.

Cum aceasta nu a avut nici calitatea de soţie, de descendent sau ascendent al titularului de contract, în mod corect s-a reţinut de către instanţele de fond că nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile legale susmenţionate, împrejurarea că a locuit în imobil de mai mult de 2 ani, în condiţiile în care nu a fost înscrisă în contractul de închiriere, o lipseşte de beneficiul contractului de închiriere încheiat de M.D.

De asemenea, în mod corect a reţinut tribunalul că în speţă nu operează tacita relocaţiune, primul rând, faţă de dispoziţiile exprese din art. 27 din Legea nr. 114/1996, iar în al doilea rând, faţă de faptul că tacita relocatiune are loc in conditiile primului contract, respectiv între persoanele care au avut calitatea de părţi în contractul de închiriere ajuns la termen. Or, astfel cum s-a reţinut de către instanţa de apel, recurenta reclamantă nu a fost înscrisă în contractul de închiriere 1552/06.10.2000, astfel încât ea nu poate invoca acest beneficiu.

Pe de altă parte, imobilul în litigiu este o locuinţă socială, care, potrivit art. 39 din Legea nr. 114/1996, apartine domeniului public al unitaţii administrativ-teritoriale, închirierea sa fiind supusă unor dispoziţii legale speciale.

Astfel, destinatia speciala a unor asemenea locuinte l-a determinat pe legiuitor sa introduca o serie de restrictii in sarcina beneficiarilor locuinţelor sociale, art. 49 din Legea nr. 114/1996 interzicând acestora să subînchirieze locuinta, să transmită dreptul de locuire sau să schimbe destinatia spatiului inchiriat. În ceea ce priveşte subînchirierea, aceasta este interzisa, chiar daca subinchiriasul ar indeplini conditiile legale pentru încheierea contractului, fiind astfel lipsit de relevanţă juridică faptul că recurentei i s-a permis de către fostul chiriaş să locuiască în imobil, chiar şi după părăsirea acestuia de către titularul contractului de închiriere.

Astfel cum în mod corect au reţinut instanţele de fond, potrivit art. 43 din Legea nr. 114/1996, locuinţele sociale se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale care le au în administrare, pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condiţiile legii, şi de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, categoriile de persoane enunţate în acest act normativ (art. 38-50).

În raport cu cele ce preced, Curtea apreciază că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea deciziei şi nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, Curtea în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – (DOSAR NR. 22282/302/2011/SECŢIA A IV A CIVILĂ / DECIZIA CIVILĂ NR. 274 R/11.02.2014)

Domenii speta

Spete similare