Art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968. Recurs inadmisibil.

Art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968. Recurs inadmisibil.

Recursul formulat împotriva unei încheieri interlocutorii într-o cauză în având ca obiect plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în judecată este inadmisibil, din moment ce, potrivit art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, hotărârea prin care se soluţionează plângerea este definitivă.

Secţia  penală şi pentru cauze cu minori  - Decizia penală nr. 62/27 ianuarie 2014

Prin încheierea din data de 10.12.2013, pronunţată în dosarul nr. 9299/221/2013 al Judecătoriei Deva, s-au dispus următoarele:

În baza disp. art. 52 C.p.p. a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a D-nei. Judecător P.D., formulată de petentul G.P.

În baza disp. art. 198 alin. 4 lit. k C.p.p., i s-a aplicat petentului G.P. o amendă judiciară în cuantum de 2.000 (douămii) lei pentru abuzul de drept constând în formularea cu rea-credinţă a cererii de recuzare.

În baza disp. art.192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat acelaşi petent la 100 (unasută) lei cheltuieli judiciare către Stat.

În dispozitivul respectivei încheieri s-a mai menţionat că petentul are drept de recurs odată cu hotărârea ce se va pronunţa asupra fondului cauzei, cu privire la cererea de recuzare, respectiv drept de scutire sau de reducere în termen de 10 zile de la comunicare, cu privire la aplicarea amenzii judiciare.

Pentru a pronunţa această încheiere judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a reţinut următoarele:

Prin cererea formulată oral în şedinţa publică din data de 09.12.2013, numitul G.P., petent în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 9299/221/2013, aflat pe rolul Judecătoriei Deva, a arătat că înţelege să recuze preşedintele completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, D-na Judecător P.D.

În motivarea în fapt a cererii de recuzare petentul a arătat că preşedintele completului de judecată se află într-o situaţie de incompatibilitate întrucât a soluţionat cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 10459/221/2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.49 C.p.p.

În dovedirea cererii petentul nu a indicat nici o probă.

Verificându-şi competenţa şi reţinând este titular al completului „C4”, complet cu nr. imediat următor completului „C3”, învestit cu fondul plângerii la soluţia de netrimitere în judecată, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a procedat, potrivit disp. art.52 alin. 1 C.p.p., la soluţionarea, de îndată, a cererii de recuzare.

În vederea soluţionării legale şi temeinice a cererii de recuzare, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare, din oficiu, a ataşat la dosarul cauzei copia sentinţei penale nr.159/04.02.2013 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr.10459/221/2012.

Examinând cererea de recuzare formulată de petentul G.P. în raport de motivele de fapt şi de drept invocate, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a constatat că aceasta este nefondată, pentru motivele dezvoltate în cele ce urmează:

Petentul invocă motivul de recuzare prev. de ar.48 C.p.p., constând în faptul că preşedintele completului de judecată a luat parte anterior la soluţionarea cauzei, stare de lucruri care ar rezulta din împrejurarea că a pronunţat sentinţa penală nr.159/04.02.2013 în dosarul nr.10459/221/2012 al acestei instanţe.

Verificând conţinutul hotărârii penale menţionate, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a constatat că aceasta a fost pronunţată de D-na Judecător P.D. iar obiectul dosarului l-a constituit o plângere formulată de acelaşi petent G.P., conform prevederilor art.278/1 C.p.p., însă plângerea viza o altă soluţie de netrimitere în judecată emisă într-un alt dosar de urmărire penală, şi anume, nr. 897/P/2011, nicidecum în dosarul nr. 844/2P/2011, dosar care face obiectul cauzei de faţă. Prin urmare, D-na Judecător P.D. nu se află în niciuna dintre situaţiile de incompatibilitate prev. de art.48 C.p.p., cauza soluţionată anterior având obiect diferit faţă de cel al cauzei penale de faţă, a conchis judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare .

Faţă de cele ce preced, constatând caracterul nefondat al cererii de recuzare, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a respins cererea de recuzare.

Faţă de motivul vădit nefondat al cererii de recuzare, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a constatat că petentul a comis un abuz de drept constând în formularea cu rea-credinţă a cererii de recuzare, stare de lucruri care atrage incidenţa disp. art.198 alin. 4 lit. k C.p.p., text de lege în temeiul căreia i-a aplicat acestuia o amendă judiciară în cuantum de 2.000 lei.

Constatând culpa procesuală a petentului în sensul că prin formularea cererii de recuzare acesta a cauzat cheltuieli judiciare, respingând cererea, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a făcut şi aplicaţiunea disp. art.192 alin. 2 C.p.p. şi l-a obligat pe petent la 100 (unasută) lei cheltuieli judiciare către Stat.

Judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare a mai dispus ca încheiere de şedinţă se să se comunice petentului în vederea curgerii termenului prev. de art.199 alin. 2 C.p.p.

Împotriva acestei încheieri petentul a declarat prezentul recurs, solicitând casarea ei cu motivarea, în esenţă, că i s-au încălcat drepturile constituţionale şi legale şi că cererea lui de recuzare este întemeiată.

În susţinerea orală a recursului, petentul a mai arătat că el consideră că nu a comis fapta pentru care i s-a aplicat amenda şi că amenda aplicată nu are un temei juridic corect faţă de cererea dânsului.

La solicitarea instanţei de recurs de a formula concluzii asupra admisibilităţii recursului, petentul a susţinut că recursul este admisibil.

Reprezentantul parchetului şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul respingerii prezentului recurs ca fiind inadmisibil, cu precizarea că s-a atacat o încheiere interlocutorie pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării separate cu recurs, ci numai o dată cu fondul.

Asupra chestiunii prevalente referitoare la admisibilitatea recursului, Curtea a reţinut următoarele:

Obiectul dosarului în care a fost pronunţată încheierea atacată cu prezentul recurs este soluţionarea plângerii petentului G.P. împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală.

Procedura de soluţionare de către instanţă a plângerii întemeiate pe amintitele dispoziţii conţine, între altele, prevederea că hotărârea prin care se soluţionează plângerea este definitivă (art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală).

Încheierea atacată cu prezentul recurs este una interlocutorie, prin intermediul ei soluţionându-se cererea petentului de recuzarea a judecătorului învestit cu soluţionarea plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală.

În materia căilor de atac la care sunt supuse încheierile interlocutorii sunt relevante dispoziţiile art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Încheierea care face obiectul prezentului recurs, prin care a fost respinsă o cerere de recuzare, nu poate fi atacată separat cu recurs, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 51 alin. 6 din Codul de procedură penală. Din aceleaşi dispoziţii, coroborate cu cele mai sus amintite, rezultă că o încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată cu recurs, însă numai o dată cu fondul, subînţelegându-se, în mod necesar, condiţia ca şi hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei să fi suspusă recursului.

Cum în prezenta cauză, aşa cum mai sus am arătat, dispoziţiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală prevăd că hotărârea prin care se soluţionează plângerea este definitivă, prezentul recurs, formulat împotriva unei încheieri interlocutorii în aceeaşi cauză, apare ca fiind inadmisibil indiferent de momentul la care recursul ar fi fost declarat.

Această concluzie nu poate fi invalidată de menţiunea pe care o conţine dispozitivul încheierii atacate cu referire la pretinsul drept de recurs al petentului în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de recuzare deoarece dreptul de recurs poate fi acordat numai pe cale legală şi nu pe cale judiciară.

În ceea ce priveşte legalitatea dispoziţiei de aplicare a unei amenzi judiciare, cuprinsă în aceeaşi încheiere ce face obiectul prezentului recurs, sunt perfect valide raţiunile pentru care Curtea a considerat inadmisibil recursul şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de recuzare.

Curtea mai ţine să precizeze că asupra dispoziţiei de aplicare a amenzii judiciare petentului i s-a acordat calea legală de atac, anume aceea prev. de art. 199 alin. 2 din Codul de procedură penală, de care a şi uzat, de altfel, cererea de scutire de amendă fiindu-i respinsă prin încheierea pronunţată în data de 23.12.2013 de Judecătoria Deva în acelaşi dosar nr. 9299/221/2013.

Pentru toate considerentele mai sus reţinute, care fac inutilă cercetarea pe fond a căii de atac, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a din Codul de procedură penală, Curtea a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul G.P. împotriva încheierii din data de 10.12.2013, pronunţată în dosarul nr. 9299/221/2013 al Judecătoriei Deva.

Domenii speta

Spete similare