Inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ – fiscal în situaţia în care nu a fost emisă decizia de soluţionare a contestaţiei administrative la data sesizării instanţei.

Decizie 5698 din 02.09.2014


Inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ – fiscal în situaţia în care nu a fost emisă decizia de soluţionare a contestaţiei administrative la data sesizării instanţei.

Deşi este necontestat că reclamanta a respectat dispoziţiile legale privind contestaţia administrativă prealabilă, care are caracter obligatoriu, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile speciale reglementate de Codul de procedură fiscală, şi nu dispoziţiile de drept comun, care reglementează în mod expres categoria actelor administrative ce pot fi supuse jurisdicţiei instanţelor de contencios administrativ.

Aşadar, analiza legalităţii actelor fiscale contestate de către reclamanta-recurentă se realizează exclusiv în cadrul contestaţiei asupra deciziei emise în soluţionarea fondului contestaţiei, în lipsa unei asemenea decizii neputând opera cenzura instanţei de contencios administrativ.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 5698/02  septembrie 2014

Prin Sentinţa nr.483/CAF/2014 pronunţată de Tribunalul Alba –Secţia de Contencios Administrativ ,Fiscal şi de Insolvenţă s-a respins ca lipsită de obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice A.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A. S-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I.E. SRL în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B.  prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A.  având ca obiect anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 4/28.06.2013 întocmită de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului A., Activitatea de Inspecţie Fiscală în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 11/28.06.2013, şi obligarea autorităţii pârâte să emită o nouă decizie prin care să anuleze din sarcina S.C. I.E. S.R.L. majorările de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar în sumă de 15.315 lei (10.113 lei majorări de întârziere şi 5.202 penalităţi de întârziere); majorări de întârziere in suma de 159 lei pentru TVA stabilită suplimentar şi obligarea pârâtei la restituirea  acestor sume.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta SC I.E. SRL prin administrator special solicitând ,în temeiul art. 488 pct.8 Cod procedură  civilă, casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciind că în mod greşit s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În susţinerea motivului de casare reclamanta subliniază că, aşa cum a arătat şi în cuprinsul acţiunii introductive, după ce i-a fost comunicată decizia emisă de pârâtă, în termenul legal, la data 02.08.2013 a procedat conform dispoziţiilor art. 205 Cod  procedură  fiscală în sensul că a formulat o contestaţiei pe care a depus-o la organul fiscal emitent, conform dispoziţiilor art. 206 alin. 3 din Cod  procedură  fiscală, iar conform dispoziţiilor art. 207 alin. 3 c. pr. fiscal, organul emitent trebuia să înainteze această contestaţie organului competent să o soluţioneze, în termen de 5 zile de la data înregistrării.

Întrucât contestaţia nu a fost soluţionată în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. 1 c. pr. fiscală, la data de 10.12.2013 a formulat prezenta acţiune în temeiul art. 1 şi art. 8 alin. 1 din  Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ, prin care a solicitat anularea actului administrativ şi obligarea pârâtei la restituirea  sumelor reţinute, neatacând decizia organului de soluţionare a contestaţiilor pentru că o astfel de decizie nu a fost dată până în prezent.

Din moment ce organul administrativ competent căruia i-a fost înaintată spre soluţionare contestaţia, nu a soluţionat-o, nu poate împiedica reclamanta să îşi realizeze dreptul pe calea acţiunii în contencios administrativ.

Totodată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, reclamanta consideră că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. h din  Legea nr.554/2004, care nu contravin celor din Codul de procedură fiscală privind normele de soluţionare a contestaţiilor, având în vedere că aceste norme reglementează o procedură prealabilă introducerii cererii acţiunii în justiţie, iar procedura ce urmează a se efectua în termenul prevăzut de lege. Aşadar nesoluţionarea în termen a contestaţiei de către organul administrativ jurisdicţional justifică sesizarea instanţei de contencios fiscal.

În drept se invocă prevederile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

În procedura prealabilă primului termen de judecată s-a comunicat recursul pârâtei care însă nu a formulat întâmpinare.

Asupra recursului de faţă instanţa a reţinut:

Problema care necesită analiza instanţei de recurs este dacă este admisibilă o acţiune în contencios administrativ împotriva actelor administrativ-fiscale primare, în condiţiile în care nu a fost emis actul administrativ de soluţionare a căii administrative de atac, prin care organul administrativ soluţionează contestaţia conform art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Deşi este necontestat că reclamanta a respectat dispoziţiile legale privind contestaţia administrativă prealabilă, care are caracter obligatoriu, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile speciale reglementate de Codul de procedură fiscală, şi nu dispoziţiile de drept comun, care reglementează în mod expres categoria actelor administrative ce pot fi supuse jurisdicţiei instanţelor de contencios administrativ.

Astfel, conform dispoziţiilor art.218 din O.G. nr.92/2003, „(1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art.44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. (2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art.212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”.

Aşadar, analiza legalităţii actelor fiscale contestate de către reclamanta-recurentă se realizează exclusiv în cadrul contestaţiei asupra deciziei emise în soluţionarea fondului contestaţiei, în lipsa unei asemenea decizii neputând opera cenzura instanţei de contencios administrativ.

În ce priveşte critica reclamantei vizând aplicarea prioritară a art. 2 alin.1 litera h din Legea nr.554/2004 faţă de Cod  procedură  fiscală  este de reţinut că cele două temeiuri juridice dau naştere unor acţiuni în justiţie distincte,respectiv  în cazul reglementat de art.205-218 Cod procedură  fiscală în instanţă se solicită anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a actelor administrativ fiscale,iar  în cazul în care organul fiscal cu atribuţii în soluţionarea contestaţiei nu a soluţionat contestaţia în  termen, obiectul unei acţiuni fundamentată pe acest temei este, aşa cum a reţinut instanţa de fond, obligarea DGRFP să soluţioneze contestaţia, dar nicidecum anularea actelor fiscale primare.

Din cele de mai sus rezultă că nu este incident motivul de casare reglementat de art.488 pct.8 Cod procedură  civilă, astfel că se a fost respins recursul reclamantei ca nefondat conform art.496 Cod procedură civilă.