Acordarea de diferențe salariale echivalente sporului de dispozitiv în ipoteza în care salariatul, angajat al CJ, nu are o hotărâre judecătorească în acest sens, însă este aplicabilă Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, c
Constatare nulitate cesiune de creanță. Condiții de validitate a cesiunii de creanță. Interpretarea și aplicarea art. 6 ind. 1 din OUG nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
Acţiune în obligarea angajatorului la plata sporului de 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală; limitele învestirii instanţei
Asistenți sociali din unităţi de asistenţă socială. Spor pentru stres şi muncă în condiţii deosebite solicitat în baza art. 15 alin.1 lit.a din Capitolul II, Anexa III la Legea 284/2010
Inaplicabilitatea teoriei impreviziunii, producerea efectelor pentru viitor în cazul constatării îndeplinirii condiţiilor
Acțiunea pauliană (revocatorie). Condiții de exercitare. Art. 975 din Codul civil de la 1864 și art. 1562 din Noul cod civil
Apel. Abuz în serviciu. Dare și luare de mită. Fals intelectual. Omisiunea analizării probelor - încălcarea obligațiilor impuse prin art. 103 C.proc.pen.. Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016. Aplicabilitate. Fals intelectual. Licitație publică. An
Anularea Deciziei de concediere, drepturi salariale, ore suplimentare, răspunderea asociatului unic
Posibilitatea acordării, pe cale judiciară, a grupei I sau a II-a de muncă, conform prevederilor Ordinului nr. 50/1990. Nerelevanță acordare spor de toxicitate și acordare grupă I sau a II-a de muncă altor salariaţi.
Schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, respectiv din infracţiunea de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 199 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea de omor calificat săvârşit prin cru
Drepturi salariale. Aplicarea indicelui anual de crestere a preturilor de consum la salariul de bază, conform dispozitiilor Contractul Colectiv de Muncă din Societatea Română de Televiziune pentru anii 2012 – 2014
Infracţiune prevăzută de art. 270 alin. 3 cu referire la art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2006. Imposibilitate de a se dispune amânarea aplicării pedepsei
Buna credinţă a asiguratului pe parcursul executării contractului în condiţiile agravării riscului asigurat
Termenul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013. Întinderea dreptului de proprietate pentru care există îndreptăţire la acordarea de măsuri compensatorii
Dreptul de reprezentare al administratorului special. Interpretarea dispoziţiilor art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006
Regulile în materie de executare sunt aceleaşi indiferent de calitatea părţilor, profesionist sau neprofesionist, competenţa materială a secţiei specializate fiind raportată exclusiv la criteriul obiectiv, determinat de obiectul sau natura litigiilor
Concediu pentru incapacitate temporară de muncă - durata concediului de odihnă, având ca referință şi perioada concediului medical
Calitatea de reprezentant a Sindicatului pentru membrii de sindicat, foști salariați
Lipsa semnăturii salariatului la încheierea actului adițional. Consecințe
Contractul de muncă temporară. Obligația de plată a salariului către salariatul temporar