Recurs condamnat sub aspectul respingerii cererii de întrerupere a executării pedepsei – respins
Recurs Ministerul Public sub aspectul restituirii cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare – admis
Drept procesual penal. Menţionarea în încheierea recurată a unor menţiuni străine de natura cauzei. Nerelevanţa acestei împrejurări asupra legalităţii încheierii recurate.
Incheiere de sedinta
Luarea măsurii preventive a arestului faţă de un inculpat care a săvârşit o nouă faptă penală în timpul cercetării judecătoreşti a altei infracţiuni
Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva încheierilor nesusceptibile de a fi atacate separat cu recurs.
hotărâre care să ţină loc de act autentic
INDREPTARE EROARE MATERIALA
Inadmisibilitatea recursului
Recurs. Analizarea probelor administrate de prima instanţă. Aplicarea prevederilor art. 225 Cod proc. civ
Recurs declarat împotriva încheierii de trimitere a cauzei la o altă secţie a aceleiaşi instanţe. Inadmisibilitate.
Recurs la încheierea prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive. Consecinţele soluţionării după expirarea prelungirii anterior dispuse în cauză
AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT
sentinta comerciala nedifinitiva
ACCEPTAREA EXPRESA A SUUCESIUNII IN CUPRINSUL UNEI IMPUTERNICIRI ULTERIOR REVOCATA
Art.182 alin.1 şi 2 C.p. vătămare corporală gravă
Plângere împotriva rezolutiei procurorului de netrimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere
Acordare ajutor public judiciar O.U.G. 51/2008
Nesemnarea unei hotărâri, în sens larg, constituie un motiv de ordine publică ce poate fi invocat din oficiu, întrucât presupune încălcarea unei norme juridice de ordine publică, respectiv cea care rânduieşte conţinutul hotărârilor. Prin cele două î...
Retinere permis.