Plângere împotriva procesului verbal de contravenţie
pretenţii
Cerere pentru plata drepturilor băneşti. Hotărâre judecătorească definitivă. Contestaţie la executare. Competenţa materială a judecătoriei
Cerere de acordare drepturi băneşti de natură salarială. Prevederi legale modificate succesiv prin ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale . Legalitatea cererii
Acţiune în anulare dispoziţie primar . Spor de dificultate pentru membrii consiliului de fond funciar . Legalitatea cererii
Ordonanţă preşedinţială – obligaţia de a face
Cerere de reexaminare a încheierii de anulare a acţiunii civile, ce nu a fost completată sau modificată cu menţiunile prevăzute de art.194 – 197 Noul Cod procedură civilă; înlăturarea neregularităţilor în termenul acordat de instanţă
Cererea de întoarcerea executării. Titlu executoriu desfiinţat în recurs . Competenţa materială a judecătoriei
„obligaţie de a face”.
Obligarea SERVICIULUI PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR la înmatricularea autoturismului, fără plata taxei pentru emisiile poluante după intrarea în vigoare a dispoziţiilor OUG 9/2013.
Contestaţie la executare
Contestaţie la executare
Revendicare, grăniţuire
Taxa de poluare
Cerere recalculare pensie pentru limită de vârstă, stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentru grupa I de muncă în perioada aprilie 1947 – 31 martie 2001
Cererea de acordare compensaţie în bani a concediului de odihnă pentru anul în care au încetat contractul individual de muncă. Legalitatea cererii.
INREGISTRARE STARE CIVILA
Pretenţii
Revendicare-anulare act
Plângere contravenţională HG 870/09