Competenţa judecătorului de cameră preliminară. Verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar ca urmare a raportării la pericolul social concret al faptei.
CONTROL JUDICIAR - CONDITII DE MODIFICARE A CONTINUTULUI MASURII PREVENTIVE A CONTROLULUI JUDICIAR DISPUSE ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ
Propunere de arestare preventivă respinsă. Existenţa unor indicii temeinice privind comiterea unor fapte prevăzute de legea penală, lipsa unor indicii concordante privind modalitatea concretă de derulare a activităţii infracţionale. Relevanţă.
Contestatie la executare. Deducerea perioadei arestului efectuat in strainantate in indeplinirea unei cereri formulate de autoritatile romane in temeiul Legii nr. 302/2004, privind coperarea judiciara internationala in materie penala, din durata pede...
Admisibilitatea contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului delegat la penitenciar prin care se dispune asupra includerii deţinuţilor în categorii de risc.
Respingere cerere înlocuire măsură preventivă prevăzută de art.145 Cod procedură penală cu măsura preventivă prevăzută de art.145 1 Cod procedură penală
Propunere de arestare preventiva. Lipsa indiciilor temeinice în ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă
Obligaţia stabilita petentului de către autorităţile italiene de a se prezenta la organele de politie de trei ori pe săptămână nu constituie o măsură într-atât de restrictivă încât să echivaleze cu un arest preventiv care să fie dedus din pedeapsa pr...
Starea de arest pentru inculpat minor
Propunere de arestare preventivă a inculpaţilor. Pericolul concret pentru ordinea publică.
Arestarea preventiva a inculpatului pentru savârsirea infractiunii de tâlharie. Pericol concret pentru ordinea publica
Menţinerea măsurii arestării preventive în cursul judecăţii. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.148 lit. f Cod procedură penală