Ordonanţă preşedinţială
Contestaţie act administrativ fiscal
Revendicare imobiliară
Legalitatea recalculării pensiilor militare.
Latura civilă a litigiului decurgând din executarea contractului civil sau individual de muncă încheiat între jucători şi cluburi
Cerere de intervenţie în interes alăturat
Aplicarea art.9, art.10 al.2 din Legea 1/2000 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea 247/2005
Recurs propunere arestare preventivă
Spălare de bani
Salariat aflat în concediu medical. Legalitatea acordării concediului de odihnă.
Propunere arestare preventivă
Propunere arestare preventivă
Evaziune fiscală
Personal învăţământ - plata ajutorului pentru achiziţionarea de cărţi pe suport electronic. Acţiune nedovedită - acte.
Reorganizarea societăţii - plata nelegală a compensaţiilor băneşti urmare a concedierii
Cerere liberare sub control judiciar
Constatare nulitate absolută contract pentru cauză ilicită
Acţiune admisă în contradictoriu cu unul dintre moştenitorii pârâtului decedat.
Apel - infracţiune de evaziune fiscală
Revendicare imobiliară formulată după intrarea în vigoare a Legii 10/2001