dreptul de servitute de trecere; natura juridică a acţiunii confesorii de servitute
natura contestaţiei privind lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu
Recurs, Pretenţii
Revendicare
Restituire taxă de poluare
Bănci, operaţiuni bancare şi instituţii
Fond funciar
Schimbare Încadrare Juridică
recurs; casare sentinţă; excepţie nepusă în discuţia părţilor
Contract de leasing. Clauza abuzivă
Contravenţii – Recurs. Plângere contravenţională. Garda Naţionala de Mediu
Insuficienta motivare a sentinţei. Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9. Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. având în vedere că instanţa de fond nu a motivat soluţia dată
Competenţa teritorială în cazul acţiunilor având ca obiect despăgubiri decurgând din condamnări cu caracter politic în baza Legii nr.221/2009 când domiciliul legal al reclamantului este în străinătate. Norme de competenţă teritorială absolută şi de...
Revizuire decizie pronunţată în recurs care nu evocă fondul-inadmisibilitatea cererii-art. 322 C. pr. civ.
Condiţii pentru deschiderea procedurii insolvenţei faţă de fundaţii
Nulitatea Ordinului nr.612/23.04.2009 emis de Guvernul României –Secretariatul General al Guvernului României. Declararea ca neconstituţional a O.U.G nr.3/2009 care a stat la baza ordinului contestat prin Decizia nr.1039/09.07.2009 a Curţii Constitu...
condiţiile liberării condiţionate
Acţiune în revendicare
Incidenţa disp.art. 3711 şi urm. C. pr. civ. privind încuviinţarea executării silite a contractelor de credit
Recurs învestire bilet la ordin