Regia Naţională a Pădurilor
Acţiune în revendicare
Ordonanţă preşedenţială, nejudecarea fondului.
Deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului. Convenţia dintre creditor şi debitor privind plata eşalonată.
Curtea de Conturi. Condiţiile investirii instanţei cu soluţionarea litigiilor născute din activitatea acesteia.
Acţiune în nulitate.
Concedierea colectivă.
Acţiune în anulare. Necitarea şi nesoluţionarea acţiunii şi în contradictor cu funcţionarul public care a participat la elaborarea actului administrativ contestat chemat în judecată de către reclamanţi.
Nesoluţionarea tuturor capetelor de cerere cu care a fost investita instanţa, consecinţe.
Somaţia de plată. Condiţii.
Anularea actelor administrative ilegale, repunerea în situaţia anterioară. Soluţionarea capetelor de cerere accesorii.
Petiţii vizând soluţii adoptate de organele de urmărire penală. Inadmisibilitatea controlării acestora în procedura contenciosului-administrativ.
Contopire pedepse. Competenţa materială şi teritorială. Conflict negativ de competenţă. Interpretarea termenului de ultima hotărâre din conţinutul art. 449 alin. 2 Cod procedură penală este aceea de hotărâre de condamnare şi nu orice hotărâre de achi...
Cheltuieli judiciare. Părţile responsabile civilmente pot fi obligate în solidar cu inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare numai în măsura în care sunt obligate în solidar cu aceştia la repararea pagubei.
Competenţe.
Măsuri preventive. Obligativitatea pronunţării în dispozitivul sentinţei cu privire la măsurile preventive luate în cursul judecăţii. Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la măsurile preventive prevăzute de articolul 136 Cod penal constitu...
Contract de închiriere. Neefectuarea plăţii chiriei la termen. Consecinţe.
Contract de închiriere. Neefectuarea plăţii chiriei la termen. Consecinţe.
Suspendarea cursului judecăţii în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995. Cerinţe.
Suspendarea cursului judecăţii în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995. Cerinţe.