Suspendarea judecăţii cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor.Caracter imperativ. Îndeplinirea condiţiilor legale.
RECURS INADMISIBIL. ÎNCHEIERE DE TRANSPUNERE A CAUZEI
Acţiune în contencios administrativ îndreptată împotriva încheierii pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României. Posibilitatea Curţii de Conturi de a declara unilateral nelegale acte administrative in...
Recursul împotriva încheierilor premergătoare este inadmisibil
Termenul de contestare a tabelului preliminar al creanţelor
Drept procesual penal. Partea generală. Acţiune civilă alăturată acţiunii penale. Calitatea procesuală a Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, întinderea obligaţiei de despăgubire şi titularii dreptului de a primi despăgubiri din partea Fondului.
Sarcina probei. Prezumţia de nevinovăţie. Achitarea inculpatului.
Procedura insolvenţei. Închiderea procedurii.
Nulitatea deciziei de revocare din funcţie.
Sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Refuz nejustificat de a soluţiona o cerere.
Drept procesual penal. Partea generală. Probele şi mijloacele de probă. Forţa probantă şi aprecierea mijloacelor de probă în ansamblul probator.
Art.4 alin.3 din OUG 4/2001 stipulează că sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor sunt cele prezentate în anexă. Or, la punc...
Sarcina probei în conflictele de muncă. Dovada şi dovada contrară în situaţia cererii pentru recunoaşterea unei grupe de muncă.
RECUNOAŞTEREA CA VECHIME ÎN MUNCĂ A UNEI PERIOADE ÎN CARE CONTRACTUL DE MUNCĂ A FOST SUSPENDAT.
Penalităţi de întârziere. Caracterul cert al creanţei, condiţie de deschidere a procedurii insolvenţei.
Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului. Calea de atac ce poate fi formulată de creditori împotriva încheierii de deschidere a procedurii. Inadmisibilitatea recursului.
Mandat european de arestare. Persoană solicitată ce are afaceri judiciare în România.
Nelegalitatea acordării sporului de dificultate de până la 50% funcţionarilor publici implicaţi în aplicarea Legii nr.18/1991 r, în anul 2010.
Contract de vânzare cumpărare încheiat ulterior deschiderii procedurii insolvenţei. Aplicarea eronată a principiului validităţii aparenţei în drept
Dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, dispoziţii ce prevăd obligativitatea procedurii prealabile, sunt aplicabile şi în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public