Transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii
Plată dividende convenite în lipsa profitului realizat
Comunicarea deciziei de impunere fiscală, condiţie pentru existenţa titlului executoriu
Anularea sau modificarea sancţiunii contravenţionale complementare
Executarea benevolă a unei obligaţii stabilite printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi împiedicată prin voinţa creditorilor de a nu urmări realizarea creanţei
Condiţiile cerute de lege pentru înfiinţarea unui sechestru asigurator
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale; lipsa de interes în promovarea unei acţiuni în grăniţuire în condiţiile în care reclamantul contestă doar suprafaţa înscrisă în CF a imobilu
Executarea silită a unei creanţe fiscale presupune emiterea şi comunicarea în prealabil a deciziei de impunere în condiţiile legii
Urmărirea silită a unui imobil a fost în coproprietatea moştenitorilor debitorului.
Condiţiile prescrierii acţiunii în anularea unui act juridic.
Angajarea răspunderii contractuale a companiei aeriene în temeiul Regulamentului ( CE ) nr. 261/2004 al Parlamentului European
Prelungirea contractului de închiriere ( OUG 40 / 1999)
Plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune în cazul persoanelor juridice
Calitatea de „ beneficiar” al serviciului public de radiodifuziune, în temeiul art. 40 alin. 3 din Lg. 41/1994
Limitarea exercitării exclusive a dreptului asupra unui bun aflat în coproprietate.
Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să-l repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.
Daune morale acordate pentru suferinţa prilejuită de pierderea unui câine.
Natura juridică a acţiunii civile îndreptate împotriva executorului judecătoresc pentru restituirea cheltuielilor de executare încasate în condiţiile în care debitul urmărit s-a recuperat nu ca urmare a executării silite îndreptate împotriva debitorului,
Restituirea scrisorii care conţine procesul verbal contravenţional de către oficiul poştal organului constatator, în contextul în care termenul de avizare şi păstrare a expirat, nu poate avea semnificaţia realizării comunicării procesului verbal contraven
Titlul de creanta reprezentat de procesul verbal contraventional necomunicat în conditiile legii ( în speta, neconfirmarea primirii acestuia de catre contravenient, în cazul transmiterii postale) nu valoreaza titlu executoriu