TAXA PENTRU SERVICIUL PUBLIC DE RADIODIFUZIUNE ŞI TELEVIZIUNE
OBLIGAŢIILE FIDEJUSORILOR FAŢĂ DE UNITATEA BANCARĂ
CONDIŢIILE VALIDĂRII UNEI POPRIRI
EMITEREA UNUI ORDIN DE PROTECŢIE ÎN CAZUL CONCUBINILOR
CALITATEA PROCESUALĂ ACTIVĂ ÎN LITIGIILE PRIN CARE SE SOLICITĂ SĂ SE CONSTATE EXISTENŢA UNEI CLAUZE ABUZIVE ÎN CONTRACT ÎN TEMEIUL PREV. LEGII NR. L93/2000 O ARE NUMAI CONSUMATORUL
RESPECTAREA OBLIGAŢIILOR CONTRACTUALE
PENTRU PRONUNŢAREA UNEI HOTĂRÂRI CARE SĂ ŢINĂ LOC DE ACT AUTENTIC ESTE NECESAR CA PROMITENTUL VÂNZĂTOR SĂ FIE PROPRIETAR EXCLUSIV ASUPRA BUNULUI OBIECT AL VÂNZĂRII
PRESCRIPŢIA PREVĂZUTĂ DE ART.12 DIN DECRETUL NR.167/1958
ÎNSCRISULUI TIPĂRIT PE HÂRTIE NU I SE POATE ATAŞA O SEMNĂTURĂ ELECTRONICĂ
ÎNDREPTAREA ERORILOR MATERIALE DE CĂTRE EXECUTORUL JUDECĂTORESC
DACĂ TITLUL STATULUI NU ESTE VALABIL, DREPTUL DE PROPRIETATE APARŢINE FOSTULUI PROPRIETAR NELEGAL DEPOSEDAT
CERERE DE VALOARE REDUSĂ- RAPORTURILOR JURIDICE EXISTENTE ÎNTRE PĂRŢI
Redeschidere proces
Programul de legături personale cu părintele necustodian; părinţi cu domicilii în state diferite
Împăcarea părţilor. Momentul până la care poate interveni. Contestaţia în anulare. Existenţa probelor cu privire la o cauză de încetare a procesului penal
Contestatie la executare. Cheltuieli de executare. caracterul executoriu al hotărârii judecătoreşti ce se pune în executare.
clauze abuzive – Clauzele incriminate privind rambursarea creditului in CHF la cursul de la data fiecărei rate fac parte din obiectul esenţial al contractului si prin nu pot fi calificate ca fiind abuzive;
Sentinta Civila
Contestatie la executare. Cheltuieli de executare. caracterul executoriu al hotărârii judecătoreşti ce se pune în executare.
Obligaţia de a face