Activitatea infracţională a inculpatului major care în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpaţii minori, autori ai unei infracţiuni de tâlhărie în formă continuată, promite autorilor ajutor în valorificarea la casele de amanet bunurilor obţinute în
Întemeierea hotărârii de condamnare şi pe declaraţiile date de martor în faza de urmărire penală, în situaţia imposibilităţii audierii sale în primă instanţă şi în recurs, nu încalcă dispoziţiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Convenţia Europeană a Dreptur
DESEMNAREA ADMINISTRATORULUI JUDICIAR ÎN CADRUL PRIMEI ŞEDINŢE A ADUNĂRII CREDITORILOR. DREPTUL DE VOT AL CREANŢELOR AFECTATE DE TERMEN SUSPENSIV SAU CONDIŢIE REZOLUTORIE
Renunţarea la judecarea contestaţiei la executare. Obligarea părţilor la plata c/val. expertizei efectuată în cauză anterior renunţării
Taxe şi impozite locale. Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului impozabil printr-o hotărâre judecătorească. Caracterul hotărârii.
RECURS - LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI. PLATA CREANŢEI CREDITOAREI INTRODUCTIVE PÂNĂ LA SOLUŢIONAREA RECURSULUI. RESPINGEREA CERERII INTRODUCTIVE. -art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006; -art.31 alin.1 din Legea nr.85/2006.
DREPTUL FAMILIEI. MĂSURA PLASAMENTULUI ÎN REGIM DE URGENŢĂ A MINORULUI. ÎNCETAREA MĂSURII CA URMARE A MODIFICĂRII CONDIŢIILOR INIŢIALE. Legea nr. 272/2004 Art. 495 din Codul civil
Drept procesual civil
Obligativitatea procedurii de efectuare a cercetării prealabile
Disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală. Procedura de soluţionare a acţiunii civile după disjungere
Contract de închiriere Daune-interese
Diferenţa de natură juridică între adresele emise de o autoritate publică în baza şi în executarea legii pentru naşterea, modificarea şi stingerea unor raporturi juridice şi cele de simplă transmitere a unui comunicat
Procedura insolvenţei. Creanţe garantate. Consecinţele nedenunţării contractelor de credit.
Pensie de întreţinere – Norma de hrană ce se acordă militarilor angajaţi, intră în calcul la stabilirea pensiei de întreţinere în virtutea dispoziţiilor art. 409 lit. a din Codul de procedură civilă
Nerespectarea procedurii obligatorii prevăzute de art.162 Cod procedură penală în situaţia luării măsurii internării medicale. Consecinţa -casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe
Procedura de înscriere în cartea funciară. Aspectele verificate de către registrator şi instanţă
Obligativitatea procedurii de efectuare a cercetării prealabile
contestaţie împotriva deciziei de schimbarea locului de muncă
Spor de 15% din salariul de bază pentru bibliotecari
CONTESTAŢIE ÎN ANULARE - LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. OMISIUNEA CERCETĂRII UNUI MOTIV DE RECURS. ANALIZAREA MOTIVULUI DE RECURS, CHIAR DACĂ INSTANŢA DE RECURS NU A FĂCUT REFERIRE ÎN MOD EXPRES LA EL. -art.318 teza a II - a Cod procedură civilă.