Cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. 1 pct. 5 teza întâi Cod procedură civilă. Înscris nou
Contractul de împrumut -probele încheierii contractului si restituirii sumei împrumutate.
Contestaţie la executare-suspendare executare silită
Recurs. Propunere de arestare preventiva a inculpatului (art. 149/1 din Codul de procedura penala)
Anularea certificatului de urbanism. Solicitarea obligării primarului şi a unităţii administrativ-teritoriale la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Condiţii. Cuantificarea prejudiciului. Daune morale şi daune materiale. Lipsa unor el...
Necercetarea fondului cauzei, motiv de casare a sentinţei civile şi trimitere a cauzei spre rejudecare
Lămurirea sau completarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti
Acţiune în revendicare imobiliară
Funcţionar public în administraţia locală. Stabilirea drepturilor salariale în baza Legii nr. 330/2009. Solicitarea includerii în cadrul acestor drepturi a unor sporuri aflate în plată la sfârşitul anului 2009. Spor de dispozitiv. Spor de stabilitate...
Inadmisibilitatea reaprecierii probelor în cadrul contestaţiei în anulare
Confiscarea specială întemeiată pe dispoziţiile art.118 alin.1 lit b Cod penal. Bun achiziţionat în leasing. Consecinţe
Revizuire – cale extraordinara de atac. Inscris nou – notiune. Inexistenta unui ”defect fundamental”. Distinctie intre ”circumstante noi” si ”circumstante nou descoperite” în jurisprudenta CEDO.
Procedura insolvenţei. Contract de leasing financiar. Clauză abuzivă
Partaj bunuri comune
Achiziţii publice. Cerere de suspendare a procedurii de atribuire şi a încheierii/executării contractului de achiziţie. Suspendarea anterioară, de către autoritatea contractantă, a întregii proceduri, până la soluţionarea în instanţă a contestaţiilor...
Pensia anticipata partiala - stabilire.
încuviinţare executare silită
a) Schimbarea încadrării juridice. Procedură. b) Furt, participaţie improprie la furt, furt de arbori. Elemente distinctive. c) Fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual. Elemente distinctive
Scopul sancţiunii este de corijare a conduitei subiectului care a încălcat norma juridică astfel încât pe viitor să fie prevenite fapte similare; în condiţiile unui nivel al alcoolemiei şi în care pericolul potenţial s-a concretizat, nu se mai poate...
Acţiunea civilă. Limitele în care poate fi exercitată. Limitele acordării despăgubirilor civile în cazul în care prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat numai pentru o parte din actele materiale care au făcut obiectul urmă...