CONTESTAŢIE DECIZIE PENSIONARE . APLICABILITATEA ANEXEI 3 DIN LEGEA NR. 19/2001 ŞI A ANEXEI NR. 9 DIN H.G. NR. 340/2001
Revendicare
Obligatie afectata de conditie suspensiva pozitiva mixta. Obligatie de rezultat si caz fortuit.
Desfiinţarea ordonanţei procurorului în baza art. 2781 alin. 8 lit. b C.pr.pen. şi trimiterea cauzei la acesta în vederea redeschiderii urmăririi penale pentru clarificarea situaţiei de fapt pe baza constatării unor fapte şi împrejurări
. Neîntocmirea minutei şi a încheierii separate privind dispoziţia instanţei care vizează verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive precum şi neindicarea motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza menţinerii arestării preve...
Interpretare eronată, pe baza principiului consacrat de dispoziţiile art. 202 din Codul de procedură penală a probelor administrate de organul de urmărire penală. Consecinţe: soluţie greşită adoptată de instanţa de fond care a trimis cauza în vederea...
Partaj succesoral
Dreptul special de folosinţă asupra terenurilor reglementat de Legea nr. 10/2001 în cazul cetăţenilor străini. Incidenţa acestui drept în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană.
Neplata salariului pentru personalul contractual încadrat în funcţii specifice,care nu sunt prevăzute de Legea-cadru nr.330/2009. Obligarea pârâtei la daune morale. Efectele deciziilor I.C.C.J. în recursuri în interesul legii cu privire la acordarea...
Cerere privind executarea obligaţiilor decurgând din contracte de achiziţie publică. Competenţă teritorială.
Nulitate recurs – nemotivare
Aplicarea dispoziţiilor privind regimul de admitere temporară cu exonerarea de la plata taxelor vamale şi a altor drepturi de import.
Legea nr. 571/2003, art. 129 şi art. 141. Scutiri de la plata taxei pe valoare adăugată.
Prin refuzul nejustificat de a se elibera cartea de identitate cu înscrierea la rubrica „domiciliul” a adresei solicitate, se aduce o vătămare unui drept recunoscut cetăţenilor români în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 97/2005.
Spor de condiţii vătămătoare recunoscut şi acordat parţial în timp, întemeiat pe prevederile art. 14 din O.G. nr.10/2008 şi Ordinul nr. 648/11.09.2008 al Preşedintelui C.N.A.S
Aplicarea dispoziţiilor Decretului - Lege nr. 118/1990. Dispoziţii contradictorii cuprinse în dispozitivul Deciziei emise de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului - Lege nr. 118/1990.
Legea 571/2003, republicată, art. 134 alin. 5, art. 145 alin. 3. Exercitarea dreptului de deducere a T.V.A.
Aplicarea art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, în ipoteza acordării daunelor morale moştenitori...
Codul de procedură civilă. Contestaţie în anulare tardiv introdusă. Art. 319 alin. 2 teza II C.pr.civilă.
Infracţiunea de distrugere şi semnalizare falsă, comisă din culpă. Elemente constitutive.