Recurs civil. Contestaţie la executare.
Cerere de seiszare a Curţii Constituţionale. Legătura cu soluţionarea cauzei. Inadmisibilitate
Titularul dreptului de proprietate asupra apartamentului vândut chiriaşului printr-un contract care nu a fost desfiinţat, iar foştii proprietari, fie nu l-au revendicat, fie au primit despăgubiri. Protecţia dreptului
Partaj
Contestatie în anulare. Tardivitate. Calculare termen.
Recurs împotriva hotărârii de închidere a procedurii insolvenţei. Inadmisibilitate sau lipsă de interes în urma stingerii creanţei creditorului recurent.
Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate
Obligarea unei societăţi comerciale private să vândă o „locuinţă” în temeiul Legii nr. 85/1992 şi a Decretului-Lege nr. 61/1990
contract de vânzare cumpărare locuinţă; încheiere; condiţii.
Calitate procesuală activă. Primărie/Primar. Reprezentare judiciară
Recalcularea pensiei. Neincluderea în calcularea pensiei a veniturilor obţinute în sistem de acord global
Indivizibilitatea şi irevocabilitatea actului de opţiune succesorală al renunţării exprese în condiţiile lg. 10/2001 şi art. 696 cod civil.
Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a moştenitorilor notificatorului decedat după data formulării notificării.
Gresita restituire a cauzei la parchet. Art. 13 alin.1 lit. a din OUG nr.43/2002
Inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ formulate împotriva nerespectării hotărârii de excludere din partid.
Aplicarea şi interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă. Respectarea cerinţelor speciale şi derogatorii privind plăţile compensatorii şi dreptul de preaviz pentru salariaţii disponibilizaţi.
Renunţare la judecată. Renunţare la drept. Deosebiri. Consecinţe
Acţiune întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 79/2003. Competenţa materială a tribunalului
Partaj
Drept civil