Deliberând asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. x/299/2015, la data de 09.10.2015, reclamanta LAI a chemat în judecata pe pârâta POC, solicitând instantei ca, prin hotarârea pe care o va pronunta, sa dispuna revocarea pentru ingratitudine a actului de donatie autentificat de BNP sub nr. 1060/30.10.2014, incheiat intre partile litigante.
În motivarea cererii reclamanta a arătat ca ulterior incheierii actului de donatie, donatara nu a mai vizitat-o, nu i-a mai adus medicamente, alimente, nu i-a mai oferit nici un fel de sprijin, desi si-a asumat aceste obligatii
In drept, au fost invocate prevederile art. 1023 lit c Cod civ.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a depus inscrisuri ( f 4-9).
Paratul a formulat inatmpinare prin care a solicitat respingerea , ca neintemeiata a actiunii
La termenul de judecată din data de 03.02.2016, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul excepţiei invocate, instanţa reţine următoarele :
Prezenta cerere are ca obiect revocarea pentru ingratitudine a actului de donatie autentificat de BNP sub nr. 1060/30.10.2014, incheiat intre partile litigante, avand ca obiect dreptul de nuda proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 1, compus din teren si constructie, imobil in valoare de 1027954 lei, astfel cum se mentoineaza in actul de donatie ce se solicita a fi revocat- fila 7.
Conform disp. art 101 alin 2 NCPC, în cererile având ca obiect anularea actului juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia.
De asemenea, potrivit disp. art 104 NCPC, în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale.
În speţă, valoarea de impunere a imobilului ce face obiectul cauzei este în cuantum de 80% din suma de 1.027.954 lei, respectiv 822.363 lei, uzufructul fiind evaluat, conform legislatiei fiscale la 20% din valoarea imobilului.
Potrivit dispozitiilor art. 94 lit j din NCPC, judecătoriile judecă cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar conform art 95 NCPC, tribunalele judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Cum cererea dedusă judecăţii depaseste valoarea prevazuta de art 94 lit j NCPC, rezulta ca revine Tribunalului competenta de solutionare a cauzei.
În consecinta, instanta apreciaza ca intemeiata exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, urmand a o admite ca atare, fata de dispozitiile art. 95 NCPC., iar in temeiul art.132 NCPC va declina competenta de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite exceptiei necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta LAI, cu domiciliul în …. şi pe pârâta POC, cu domiciliul în …, în favoarea Tribunalului Bucuresti.
Fara cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică azi, ….
Judecătoria Lehliu-Gara
Contestaţie la executare
Curtea de Apel Brașov
Calitatea procesuală pasivă a Statului Român într-un litigiu privind răspunderea pentru evicțiune intentată de cumpărătorul unui imobil în temeiul Legii nr.112/1995. Condițiile răspunderii pentru evicțiune impuse în dreptul comun (Codul civil)
Curtea de Apel Brașov
Emitere decizie concediere în timpul concediului medical. Interpretarea art. 60 alin. 1 lit. a Codul muncii în raport de prevederile art. 77 Codul muncii. Emiterea deciziei de concediere şi producerea consecinţelor acesteia.
Tribunalul Argeș
contestaţie la executare + CERERE DE AJUTOR PUBLIC JUDICIAR
Curtea de Apel Brașov
Achiziţie publică. Plângere împotriva deciziei CNSC. Nelegalitate raport de anulare a procedurii pentru lipsa cvorumului comisiei de evaluare. Anularea procedurii determinată de imposibilitatea de încheiere a contractului/acordului cadru. Condiţia lipsei