Competare hot pretentii cererea expertului de majorare a onorariului

Hotărâre **** din 08.04.2013


Dosar nr.  ………/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI - SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. …..

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE ……2013

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ……….

GREFIER: ………

Pe rol se află soluţionarea cererii de completare a sentinţei civile nr. ……/2013 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, privind pe reclamanta ….., în contradictoriu cu pârâta ……….., având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au răspuns reclamanta prin avocat care depune împuternicire avocaţială la dosar şi pârâta prin consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Instanţa acordă cuvântul părţilor pe cererea completare a sentinţei civile nr. ………./2013 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, formulată de ……, care a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de  majorare a onorariului de expertiză.

Reclamanta, prin avocat solicită instanţei să aibă în vedere că s-a achitat un onorariu suplimentar, în cuantumul solicitat. Solicită instanţei să dispună, având în vedere că prin sentinţa pronunţată asupra fondului, s-a admis cererea reclamantei, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de achitarea suplimentului de onorariu.

Pârâta, prin consilier juridic solicită instanţei respingerea cererii de completare a sentinţei. Arată că în cadrul dezbaterilor, expertul nu a solicitat expres majorarea. La fila 257 din dosar există o notă de evaluare, depusă de expert, care nu reprezintă o cerere de majorare a onorariului. În al doilea rând, solicitarea de majorare a onorariului nu se justifică, având în vedere complexitatea şi dificultatea expertizei. Expertul s-a bazat pe datele existente în cadrul dosarului, nu au fost efectuate şi alte cercetări.

Instanţa reţine cererea spre soluţionare.

 I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra  acţiunii civile de faţă  constată  următoarele:

Prin cererea sa expertul desemnat in cauza a solicitat in contradictoriu cu partile, completarea s.c……./2013 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti.

In motivare a sustinut ca instanta nu s-a pronuntat asupra cererii sale privind suplimentarea onorariului.

Reclamanta a achitat suma reprezentind majorarea solicitata de expert si a solicitat obligarea piritei la plata cheltuielilor de judecata reprezentata de achitarea acestei sume.

A fost atasat dosarul de fond.

Dupa analizarea cererii de completare, a tuturor actelor procesuale efectuate in cauza si a inscrisurilor depuse la dosar, instanta a retinut ca instanta nu s-a pronuntat asupra cererii expertului privind majorarea onorariului de expertiza.

Instanta nu poate retine sustinerea piritei in sensul ca expertul nu ar fi formulat o cerere de majorare a onorariului, asa cum a sustinut pirita ………..

Instanta constata ca din inscrisul denumit “nota de evaluare” (fila 257 dosar), rezulta ca expertul a solicitat suplimentarea onorariului. Aceata rezulta din continutul acestui inscris in care, desi a expertul a folosit o forma atipica de exprimare, a justificat necesitatea stabilirii unui onorariu mai mare decit cel stabilit initial, a indicat cuantumul onorariului suplimentar si a solicitat majorarea folosind exprimarea “Cu respect va rog a dispune in consecinta”.

Retinind ca a existat o cerere de majorare si ca instanta nu a solutionat-o, instanta va admite cererea de completare art.281/2 al.3 C.pr.civ. raportat la art.281/2 al.1 C.pr.civ., instanta va admite cererea de completare, urmind a se pronunta asupra cererii de majorare formulata de expert si asupra cererii privind aceste cheltuieli de judecata formulata de reclamanta in contradictoriu cu pirita.

Dupa analizarea cererii de majorare, instanta constata ca cererea expertului de majorare a onorariului este justificata, conform argumentatiei cuprinsa in nota de evaluare a expertului (fila 257 dosar), astfel ca instanta va admite cererea de majorare a onorariului cu 1.840 lei.

In baza art.274 C.pr.civ., constatind ca suplimentul de onorariu a fost achitat de reclamanta, instanta va obliga pirita la plata suplimentului de onorariu, cu titlu de cheltuieli de judecata, proportional cu pretentiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea de completare a s.c………./2013 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti în cauza privind pe reclamanta ……………, cu sediul …………  şi cu sediul ales pentru comunicarea sentinţei la ………….. din ………., în contradictoriu cu pârâta ………., cu sediul ………………..

Admite cererea de majorare a onorariului de expert cu 1840 lei.

Admite in parte cererea reclamantei privind cheltuielile de judecata.

Obliga pirita la 1648,43 lei cheltuieli de judecata.

Cu apel in 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,  ……….2013.

PREŞEDINTE, GREFIER, ……….

………..