Prescripţia creanţelor fiscale accesorii

Prescripţia creanţelor fiscale accesorii

 Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, prin cererea de recurs, recurenta critică hotărârea primei instanţe  prin prisma aplicării prevederilor legale referitoare la prescripţia creanţelor fiscale accesorii, respectiv întreruperea termenului de prescripţie prin plata voluntară a creanţelor fiscale principale.

Aceste critici pot fi încadrate la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8  N. C. pr.civ. În conformitate cu motivul de recurs prevăzut 488 alin. (1) pct.8  N. C. pr.civ, se poate cere modificarea hotărârii pronunţate în primă instanţă, dacă aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Verificând legalitatea hotărârii pronunţate, prin prisma criticilor formulate de recurentă,  se apreciază că recursul  este întemeiat.

Prin Decizia nr.1/01.07.2013 s-au calculat obligaţiile fiscale accesorii la Fondul de mediu în suma de 24.487 lei, în temeiul dispoziţiilor art. 88 lit.c şi art. 119 din OG nr. 92/2003, coroborate cu art. 9 alin.1 lit.f,g,h din OUG nr. 196/2005, privind fondul de mediu, aprobată, cu modificări şi completări ulterioare.

Prin Decizia nr. 71/30.09.2013,  emisă de pârâtă, s-a respins contestaţia înregistrată de reclamantă împotriva Deciziei nr.1/01.07.2013. În motivare se arată că obligaţiile fiscale accesorii aferente anilor 2006, 2007 şi 2008 au fost stabilite în sarcina societăţii în urma plăţii voluntare efectuate la data de 15.12.2010, care a atras aplicabilitatea  dispoziţiilor 92 alin.1 lit.c din OG nr. 92/2003, potrivit cărora, termenele de prescripţie prevăzute de art. 91 se întrerup la data la care contribuabilul corectează declaraţia fiscală sau efectuează un act voluntar de recunoaştere a impozitului datorat.

Soluţia a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile  art. 209, 210, 211, 213, 216 şi art. 218 din OG nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Prima instanţă a reţinut, în esenţa, că în urma depunerii declaraţiilor fiscale după termenul legal de depunere a acestora a intervenit întreruperea termenului de prescripţie pentru obligaţiile datorate Fondului de mediu, pentru perioada de raportare 2006-2010,  iar după această dată a început să curgă un nou termen de prescripţiei pentru obligaţiile fiscale accesorii, care se calculează, în conformitate cu prevederile art. 12 alin.3 din OUG  196/2005, coroborate cu art. 119 alin.1 din OG nr. 92/2003. Trebuie menţionat că prima instanţă a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 120 alin.2 şi art. 120 ind.1 alin.1 din OG nr. 92/2003,  potrivit cărora, pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor  (…), dobânzile şi penalităţile se calculează începând din ziua următoare scadenţei creanţei fiscale şi până la data stingerii sumei datorate.

Curte reţine că, în temeiul art. 9 lit.f din OUG nr. 196/2005, veniturile Fondului de mediu se constituie din: contribuţie de 2% din veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase şi/sau a materialelor lemnoase obţinute de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii, iar în conformitate cu art. 11 din acelaşi act normativ, sumele respective se declară şi se plătesc  lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.

Curtea apreciază, contrar celor reţinute de prima instanţă, că declaraţiile fiscale întocmite de contribuabil constituie titluri de creanţă numai pentru debitele principale şi depunerea lor după împlinirea termenului de prescripţie nu întrerupe curgerea termenului pentru obligaţiile fiscale accesorii, care se stabilesc şi se constată în mod distinct, respectiv decizie de calcul a obligaţiilor fiscale accesorii. 

Este adevărat că, în principiu, o plată parţială valorează recunoaştere a obligaţiei şi întrerupe cursul prescripţiei,  însă, în cazul de faţă, cât tip a intervenit doar o recunoaştere  a debitului principal, urmată de o plată în limitele recunoaşterii,  în ceea ce priveşte accesoriile aferente anului 2006-2007 nu a intervenit un act, o manifestare de voinţă din partea contribuabilului care să întrerupă cursul prescripţiei.

În acest context mai trebuie observat că actele emise de pârâtă nu conţin modul de calcul al accesoriilor, defalcat pe ani, prin Decizia nr.1/01.07.2013 fiind calculate obligaţiile fiscale accesorii la Fondul de mediu într-o sumă globală, astfel că nu este posibilă anularea parţială a acesteia, numai cu referire la sumele prescrise.

 Având în vedere aceste considerente, Curtea  reţine că aplicarea greşită a normelor de drept fiscal este consecinţa aplicării greşite a efectului întreruptiv de prescripţie extinctivă a declaraţiilor fiscale depuse după împlinirea termenului de prescripţie. Prin urmare, în lipsa unui temei legal care să permită stabilirea unor obligaţii fiscale accesorii în acele situaţii în care debitorul efectuează plata voluntară a unei obligaţii principale  prescrise, se apreciază că nu se pot aplica prin analogie prevederile art. 120 ind.1 alin.1 din OG nr. 92/2003, întrucât aceste dispoziţii se referă la posibilitatea stabilirii unor creanţe fiscale suplimentare (accesorii) pentru creanţe principale suplimentare stabilite în interiorul termenului de prescripţie.

 În consecinţă,  în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin.1 pct.8 şi art. 498 Cod de procedură civilă,  va admite  recursul, va casa  hotărârea atacată în tot şi, în urma rejudecării în fond a cauzei,  va admite acţiunea formulată de reclamantă, va anula Decizia nr.71/30.09.2013, privind soluţionarea contestaţiei şi Decizia nr.1/09.07.2013, referitoare la obligaţiile de plată accesorii, emise de pârâtă

Domenii speta

Spete similare