Litigii Curtea de Conturi

Litigii Curtea de Conturi

 Prin Decizia menţionată s-a admis recursul formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Harghita.

Instanţa de control judiciar a reţinut că recurs a declarat în cauză numai pârâta, astfel că dezlegarea dată de prima instanță cu privire la cererea de anulare a pct. II.1 din Decizia nr. 19/7.7.2011 și a dispoziției corespunzătoare din Încheierea nr. 19/12.9.2011 nu mai formează obiect de analiză în prezentul cadru, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește modul de soluționare a pct. II.2 din Decizie, Curtea reține că nu pot fi primite susținerile recurentei legate de nesocotirea de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 261 pct. 3 și 5 din Codul de procedură civilă, deoarece sentința recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, fiind arătate, în același timp, și susținerile organului de control. Motivul principal pe care se sprijină considerentele Sentinței, respectiv incidența în cauză a dispozițiilor HG nr. 28/2008 constituie totodată și argumentul care lipsește de fundament apărările pârâtului (lipsa unor norme care să autorizeze plata unei remunerații membrilor comisiei de evaluare a ofertelor), astfel încât nu se poate susține că instanța nu a analizat susținerile pârâtei.

Trecând la analiza considerentelor propriu-zise ale primei instanțe, Curtea reține că recurenta arată în mod corect că în speța dedusă judecății sunt aplicabile normele dreptului public, astfel că reclamantul nu putea angaja cheltuielile constând în plata remunerației către membrii comisiei de evaluare a ofertelor în procedura de achiziție publică decât în condițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 273/2006, respectiv doar în ipoteza în care exista un fundament legal pentru plata sumelor din bugetul local.

Curtea nu poate identifica un astfel de temei în mențiunile cuprinse în Anexa 4 Cap.3 pct.3.4 al HG nr.28/2008 sau în Anexa 1 Cap. A pct. 1 lit. a, care fac referire, în contextul arătării cheltuielilor aferente procedurilor de achiziție publică, la cheltuielile cu onorariile, transportul, cazarea şi diurna membrilor desemnați în comisiile de evaluare. Textele invocate nu reglementează în mod nemijlocit drepturi bănești ale personalului autorității contractante, ci cheltuielile aferente procedurii de achiziție publică, care cuprind și onorariile membrilor comisiei de evaluare – în măsura în care astfel de onorarii sunt plătite. Reglementarea acordării unui drept bănesc implică stabilirea expresă a regimului juridic al dreptului examinat, printre altele și aspectul vizând calculul acestuia. Prin urmare, Curtea reține că remunerarea salariaților din cadrul autorităţii contractante, care fac parte din comisia de evaluare, este posibilă doar dacă există o normă specială în acest sens în legislaţia aplicabilă activităţii autorităţii contractante în cauză.

Nu poate fi dedusă existența dreptului în cauză pornind de la considerentul că dacă nu am accepta că dispozițiile sus-menționate HG nr. 28/2008 înțeleg să consacre dreptul la onorariu pentru membrii comisiilor de evaluare, s-ar impune constatarea că normele în chestiune rămân fără aplicare, deoarece există în cadrul procedurilor de atribuire cheltuieli cu onorariul membrilor comisiei de evaluare, angajați ai autorității contractante, în măsura în care legislația specifică autorității permite acordarea unor astfel de drepturi bănești – situație care nu a fost probată în cauză.

Dispozițiile OUG nr. 34/2006 și HG nr. 925/2006 nu conțin prevederi explicite care să fundamenteze plata onorariilor, reglementând însă, prin art. 3 din HG nr. 925/2006, că, în principiu, membrii comisiei de evaluare sunt angajați ai autorității contractante din compartimentul de specialitate de achiziții publice. Astfel că, în ipoteza obișnuită, în care membrii comisiei de evaluare efectuează activității cuprinse și în fișa postului, cu atât mai puțin s-ar putea susține legitimitatea plăților pentru activitatea desfășurată în comisia de evaluare. În speță, s-a afirmat că reclamantul nu dispune de compartiment de specialitate și că este vorba de atribuții suplimentare și prestate peste program, situație care nu justifică însă acordarea unor plăți care nu sunt prevăzute de lege.

În același timp, Curtea reține că dacă activitățile au fost prestate în timpul orelor de lucru, angajatorul avea posibilitatea să prevadă în fișele posturilor angajaților atribuții legate de proceduri de atribuire. În ipoteza în care activitatea aferentă calității de membru în comisia de evaluare s-a realizat în afara programului de lucru (aspect neconfirmat de documente justificative în speță), așa cum a afirmat pârâta, salariatul beneficiază de normele de protecție vizând compensarea orelor suplimentare prestate, neputându-se afirma că am fi prezența unei munci forțate.

Pentru aceste motive, Curtea reține că în mod greșit s-a ajuns la concluzia lipsei de temeinicie a pct. II. 2 din Decizia pârâtei, impunându-se menținerea constatării în cauză.

În ceea ce privește criticile recurentei cu privire la soluția vizând măsura de la pct. 3 din Decizie, Curtea reține că prima instanță a coroborat documentele justificative cu declarația martorului, stabilind în mod corect că probele administrate susțin efectuarea lucrărilor care au format obiectul Contractului de lucrări nr. 64/06.12.2010 încheiat de reclamant cu SC B SRL. Curtea nu poate primi susținerea că martorul nu a putut confirma realitatea lucrărilor, în condițiile în care acesta a arătat nu doar că a transportat și descărcat balastul adus de la cariera societății SC B SRL, ci și faptul că „la destinația transportului, materialul era descărcat, s-a basculat după care un buldozer a aranjat materialul de drum și apoi cu bleder și cu cilindru s-a aranjat.” Același martor a arătat că s-au efectuat mai multe transporturi, balastul fiind transportat în diverse locuri de pe teritoriul satelor Cozmeni și Lăzărești.

În același timp, Curtea observă că potrivit contractului de lucrări nr. 64/6.12.2010, prestatorul și-a asumat obligația reabilitării drumului comunal, iar potrivit decontului de cheltuieli, prețul de 40.000 lei este compus din valoarea materialelor (balast de râu, 250 m3, la prețul de 27 lei pe m3) în sumă de 6750 lei și manopera, calculată în funcție de numărul de ore de lucru a utilajelor (buldoexcavator, autogreder, buldozer pe senile), la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată.

Probele menționate generează o prezumție în sensul realizării lucrărilor în discuție, prezumție care nu poate fi răsturnată numai prin simpla afirmație a auditorilor pârâtei că la verificarea la fața locului, lucrările nu au putut identificate. Curtea nu poate reține forța probantă a constatării auditorilor externi, având în vedere specificul lucrărilor (reparație curentă drum comunal nemodernizat, și nu construirea sau reparația capitală a unui nou drum), faptul că în Nota întâlnirii cu entitatea din 19.5.2011 s-a arătat că nu a putut fi identificată lucrarea, fără a se menționa că verificările au cuprins toate locațiile menționate la pct. 4 din Nota de relații nr. 1929/1.6.2011 și fără a se face referire la felul și starea drumurilor respective, și ținând cont și de faptul că în cuprinsul Notei, reclamantul a obiectat față de constatarea auditorilor pârâtei. În atare situație (lipsa descrierii locațiilor verificate și contestarea, cu ocazia întocmirii Notei, a celor menționate de auditori), Curtea apreciază pertinentă susținerea intimatului-reclamant, că se impune constatarea că în temeiul pct. 20 din Hotărârii nr. 130/2010 ar fi fost necesar ca auditorii pârâtei să rețină că în cauză sunt necesare cunoștințe și experiența specială în alte domenii decât cel financiar-contabil și de audit, și să solicite, pentru susținerea constatărilor auditului, opinia unui expert.

În legătură cu motivele de recurs formulate în privința soluției pronunțate relativ la măsura de la pct. 4 din Decizie, Curtea reține că recurenta afirmă în mod corect că sunt lipsite de relevanță considerentele primei instanțe că nu constituie un aspect de nelegalitate împrejurarea că în cadrul contractului de prestări servicii s-a plătit o sumă mai redusă decât cea cuprinsă în contract. Auditorii pârâtei nu au reținut o asemenea abatere de la legalitate sau regularitate. Cu toate acestea, Curtea constată că prima instanță a făcut o judicioasă apreciere cu privire la valoarea probatorie a declarației martorului, reținând că martorul, șofer pe un buldoexcavator, confirmă că în perioada iunie-iulie 2010 a participat la realizarea mai multor lucrări de amenajări în comuna Cozmeni, constând în săparea de șanțuri, astuparea de gropi și curățarea albiei pârâului. Martorul a relatat că la fața locului au primit îndrumări din partea primăriei ce anume lucrări trebuie realizate.

Curtea reține că este adevărat că documentele justificative primare sunt lapidare în ceea ce privește obiectul contractului și modul de determinare a prețului, însă în deconturile și devizele depuse la dosarul de primă instanță, semnate de ambele părți, se arată elementele de calcul al prețului și munca efectiv prestată în favoarea comunei Cozmeni.

Spre deosebire de abaterile reținute la pct. 3 și 4 din Decizie, în cazul măsurii de la pct. 5 din Decizie, Curtea observă că reclamantul nu a furnizat la dosar niciun înscris care să completeze caracterul sumar al clauzelor din contractul de prestări servicii nr. 152 și 153/1.9.2010, în privința obiectului și modului de calcul al prestației. De asemenea, în dovedirea executării contractelor s-a depus un proces verbal de predare-primire care nu poate fi reținut a constitui un act care să permită verificarea executării prestațiilor, câtă vreme este vorba de servicii multiple și succesive (executare servicii de gospodărire comunală, lucrări de întreținere apă și canalizare, lucrări de întreținere utilaje, lucrări de întreținere rețele electrice), iar în procesul verbal de predare-primire nu se arată, în concret, lucrările recepționate. În lipsa unor înscrisuri care să facă dovada lucrărilor contractate și executate în concret, declarația martorului nu poate fi coroborată cu nicio probă, indicând, de altfel, în același mod ca cele două contracte încheiate, doar cu titlu general lucrările efectuate: întreținere spații verzi, reparații rețele de apă, salubrizare etc.

Nu pot fi reținute argumentele recurentei cu privire la caracterul inadmisibil al probei testimoniale, câtă vreme în cauză există, formal, documente justificative, însă față de caracterul sumar al acestora s-a pus problema lipsei forței lor probante în dovedirea executării lucrărilor pentru care s-au efectuat cheltuielile bugetare. În aceste condiții, instanța fiind chemată să verifice pe lângă modul de întocmire a documentelor justificative și o stare de fapt, respectiv existența materială a lucrărilor și serviciilor contractate de reclamant, în mod corect s-a încuviințat proba cu martori. Inadmisibilitatea probei nu ar putea fi susținută nici din perspectiva dispozițiilor instanței de casare, din moment ce prin Decizia nr. 3269/30.4.2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a dispus casarea în tot a hotărârii de primă instanță, pentru necercetarea fondului, fără ca instanța de control să dea îndrumări cu privire la probele care pot fi administrate cu ocazia rejudecării.

Față de toate argumentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, recursul dedus judecății va fi admis, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul că se va anula doar pct.-II.3, II.4 din Decizia nr. 19/07.07.2011 emisă de pârâta Camera de Conturi Harghita, precum şi dispoziţiile corespunzătoare din Încheierea nr. 19/12.09.2011 emisă de pârâtă, urmând a fi respinse capetele de cerere având ca obiect anularea pct.II.2 şi II.5 din Decizia nr. 19/07.07.2011 şi a dispoziţiilor corespunzătoare din Încheierea nr. 19/12.09.2011.

Nu pot fi reținute criticile recurentei cu privire la cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, câtă vreme prevederile art. 274-277 Cod procedură civilă, aplicabile și în materia contenciosului administrativ, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, nu conțin vreo dispoziție în sensul amintit de recurentă. Independent de misiunea legală și constituțională a recurentei, câtă vreme normele arătate nu fac o derogare în privința posibilității de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în funcție de calitatea părților, admițându-se în parte acțiunea reclamantului, pârâta-recurentă trebuie privită ca parte căzută în pretenții în privința constatărilor care au fost anulate de instanță. Având în vedere că urmează a se modifica hotărârea de primă instanță, în sensul respingerii capetelor de cerere având ca obiect anularea pct.II.2 şi II.5 din Decizia nr. 19/07.07.2011 şi a dispoziţiilor corespunzătoare din Încheierea nr. 19/12.09.2011, Curtea va modifica și obligația de plată a recurentei, urmând a o obliga la plata către reclamantul PRIMARUL COMUNEI a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, în primă instanţă, corespunzător pretențiilor admise.

Domenii speta

Spete similare