Nu pot fi primite susţinerile reclamantului potrivit cărora actele întocmite de către organele abilitate ale Curţii de Conturi nu îi sunt opozabile şi, prin urmare, sumele acordate nu pot fi returnate, întrucât pe de o parte, acesta avea la dispoziţie calea excepţiei de nelegalitate pentru a supune analizei instanţei de contencios legalitatea şi temeinicia acestui act, însă a ales să nu se prevaleze de ea, iar, pe de altă parte, funcţionarul a fost beneficiarul final al unei conduite ilicite a autorităţii publice, recuperarea sumelor impunându-se a fi efectuată de la acesta independent de reţinerea vreunei răspunderi disciplinare a celor care au aprobat astfel de viramente.
Totodată, termenul de decădere de 30 de zile prevăzut de art. 84 din Legea nr. 188/1999, în ipoteza caracterului nelegal al sumelor achitate funcţionarilor publici, statuat prin decizii ale Camerei de Conturi, se calculează începând cu data de la care a fost comunicată pârâtului-intimat încheierea pronunţată cu privire la contestaţia administrativă formulată de autoritate împotriva deciziei Camerei de Conturi, faţă de prevederile art. 210 din Hotărârea nr. 155/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.
Neanularea în instanţă a deciziei iniţiale, anterioare, de stabilire a drepturilor financiare ale funcţionarului public nu are nicio relevanţă sub aspectul îndreptăţirii autorităţii la emiterea ulterioară a unei decizii de imputare pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit. Un astfel de raţionament care leagă decizia de imputare de necesitatea desfiinţării anterioare a decizie de stabilire a drepturilor salariale ar anula practic aplicabilitatea prevederilor art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999.
Curtea de Apel Iași
Funcționari publici. Agent de poliție. Trecere în corpul ofițerilor de poliție. Grad profesional. Vechime în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite. Norme tranzitorii. Calitatea procesuală pasivă a Ministrului Afacerilor Interne
Curtea de Apel Iași
Drept procesual fiscal. Decizie de angajare a răspunderii solidare. Comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal. Legalitate. Tardivitatea contestației administrativ-fiscale. Lipsa de relevanță a recomunicării actului administrativ la cerer
Tribunalul Arad
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Iași
Impozit pe clădire nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice. Necesitatea depunerii la organul fiscal a raportului de evaluare a valorii reale a clădirilor nerezidențiale. Consecințele nerespectării obligației de către contribuabil. Accesor
Curtea de Apel Galați
Anulare act administrativ