Contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate în procedura prevăzută de art.104 din Legea nr.254/2013. Forţa probantă a actelor întocmite de cadrele penitenciarului. Prezumţia de nevinovăţie.

Sentinţă penală 708 din 18.05.2017


Prin sp.nr.708/2017, instanţa, în baza art.104 din Legea nr.254/2014, a admis contestaţia formulată de petentul condamnat P.T., deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva încheierii nr.1149/05.12.2016 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi şi a dispus anularea sancţiunii disciplinare „suspendarea dreptului de a primi vizite timp de 1 lună” aplicată petentului prin hotărârea nr.1352/22.11.2016 a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iaşi.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr.1352/22.11.2016 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iaşi, s-a aplicat petentului P.T. sancţiunea „suspendareadreptului de a primivizitetimp de 1 lună" reţinându-se că în data de 30.10.2016, deţinutul M.V. declarat verbal că a fost agresat fizic de către deţinuţii P.T. şi P.A..

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi, plângere respinsă prin încheierea nr.1149/05.12.2016 în care s-a reţinut că petentul a săvârşit abaterea disciplinară, aşa cum rezultă din raportul de incident întocmit de agentul supraveghetor în care este consemnat că în data de 30.10.2016 deţinuţii P.T. şi P.A. l-au agresat pe deţinut M.V. provocându-i leziuni fizice, coroborat cu declaraţiile deţinutului M.V. şi înscrisurile emise de cabinetul medical al penitenciarului.

Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere, petentul P.T. a formulat contestaţia ce face obiectul cauzei de faţă.

Fiind audiat de către instanţă, petentul P.T. a negat săvârşirea abaterii disciplinare. Petentul a susţinut din nou că nu l-a agresat pe deţinutul M.V.. De asemenea, deţinuţii B.M. şi S.G., colegi de cameră ai petentului audiaţi în calitate de martori, au declarat că petentul nu l-a agresat pe deţinutul M.V..

Instanţa reţinut că Potrivit art.103 alin.4 din Legea nr.254/2013, articol ce reglementează procedura disciplinară:„Cercetarea prealabilă are ca scop lămurirea incidentului sub toate aspectele şi presupune audierea persoanei condamnate cercetate şi verificarea apărărilor acesteia.”

Conform dispoziţiilor menţionate, cercetarea disciplinară trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la incidentele în care sunt implicate persoanele private de libertate şi constituie o garanţie a respectării dreptului la apărare al persoanelor acuzate de săvârşirea unor abateri disciplinare.

În cauza de faţă, s-a constatat că petentul a invocat, încă din  cursul procedurii disciplinare, cu ocazia primei sale audieri, faptul că nu l-a agresat fizic pe deţinutul M.V., susţinerile petentului fiind confirmate colegii de cameră ai acestuia audiaţi în cursul procedurii disciplinare, doi dintre aceştia fiind audiaţi şi în instanţă, în calitate de martori.

Instanţa a mai reţinut, conform jurisprudenţei Curţii EDO contra Romaniei, respectiv cauzele Anghel contra Romaniei şi Constantin Neaţă contra Romaniei, existenţa prezumţiei de temeinicie a raportului agentului constatator, pe baza căruia se întocmeşte ulterior o hotărâre de sancţionare (în domeniul contravenţional ori în temeiul legii de exeutare a pedepsei), însă aceeaşi jurisprudenţă impune respectarea unor limite rezonabile ale acestei prezumţii, limite care să fie date de circumstanţele fiecărei cauze. Astfel, conform Curţii EDO, această prezumţie trebuie să fie una relativă, care să comporte posibilitatea administrării unor probe în apărare şi care să poată fi răsturnată în momentul în care există probe certe care să infirme situaţia de fapt constatată de actul întocmit de agentul statului. O a doua condiţie pentru reţinerea acestei prezumţii este ca fapta petentului să fie constatată ex proprii sensibus de către agentul constatator, numai atunci putând fi vorba despre existenţa unei prezumţii de temeinicie. Orice altă aplicare a acestei prezumţii, în opinia Curţii EDO şi a instanţei, este pasibilă de a crea posibilitatea exercitării unor abuzuri contra unor persoane private de libertate, acestea având oricum posibilităţi juridice şi de exprimare a apărării lor destul de reduse faţă de o persoană neprivată de libertate.

Instanţa a mai reţinut că judecătorul de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi a respins plângerea petentului prin încheierea nr.1149/05.12.2016, menţionând în considerentele încheierii că petentul a săvârşit abaterea disciplinară, fapt ce este dovedit prin raportul de incident întocmit de agentul supraveghetor în care este consemnat că în data de 30.10.2016 deţinuţii P.T. şi P.A. l-au agresat pe deţinut M.V. provocându-i leziuni fizice, raport ce se coroborează cu declaraţiile deţinutului M.V. şi înscrisurile emise de cabinetul medical al penitenciarului.

Instanţa a constat în primul rând că în încheierea judecătorului de supraveghere nu se face în niciun fel referire la declaraţiile persoanelor audiate în cursul cercetării disciplinare, deşi toate aceste persoane au declarat că petentul nu l-a agresat pe deţinutul M.V..

În al doilea rând, instanţa constată că susţinerile judecătorului de supraveghere nu sunt concordante cu actele dosarului având în vedere că:

- în raportul de incident întocmit de agentul supraveghetor nu este consemnat că în data de 30.10.2016 deţinuţii P.T. şi P.A. l-au agresat pe deţinut M.V., ci faptul că deţinutul M.V. a declarat la cabinetul medical că a fost agresat de cei doi deţinuţi, fără însă a se consemna că agentul care a întocmit raportul de incident ar fi asistat la săvârşirea actelor de agresiune,

- deţinutul M.V. nu a fost audiat nici de către comisia de disciplină (a refuzat să dea declaraţie), nici de către judecătorul de supraveghere, astfel încât nu există o asemenea declaraţie a deţinutului în cauză conform căreia ar fi fost bătut de către petent.

Simpla susţinere a deţinutului M.V. că ar fi fost agresta de către petent, făcută la cabinetul medical, nu este aptă să înlăture prezumţia de nevinovăţie a petentului şi dovedească faptul că M.V. ar fi fost agresat de petent, cu atât mai mult cu cât ulterior acesta nu şi-a asumat această acuzaţie printr-o declaraţie dată în faşa comisiei de disciplină ori a judecătorului de supraveghere. Pe de altă parte, înscrisurile medicale ataşate dovedesc doar faptul că deţinutul M.V. a prezentat anumite leziuni în momentul examinării, însă nu dovedesc că aceste leziuni au fost provocate prin acte de lovire săvârşite de către petent (leziunile constatate putând fi chiar autoprovocate).

Pentru aceste motive, în baza art.104 din Legea nr.254/2014, instanţa a admis contestaţia formulată de petentul condamnat P.T. împotriva încheierii nr.1149/05.12.2016 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi şi a dispus anularea sancţiunii disciplinare „suspendarea dreptului de a primi vizite timp de 1 lună” aplicată petentului prin hotărârea nr.1352/22.11.2016 a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iaşi.